Anulare act. Decizia 79/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 79/
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: George Popa
JUDECĂTOR 2: Irina Alexandra Boldea
JUDECĂTOR 3: Viorica
Grefier -
-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare a deciziei civile nr. 441/R din 13.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI, în dosarul nr-, formulată de către contestatorii ȘI, ambii domiciliați în comuna Cîmpuri, sat Rotileștii Mici, jud.V, și )., domiciliată în,-, bloc 2,.91, sector 4, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în P, str.-.- nr.26, jud.
La apelul nominal au răspuns contestatoarea Piada personal, și pentru intimatul lipsă, av., în baza împuternicirii avocațiale din 28.01.2008, lipsă fiind ceilalți doi contestatori.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Contestatoarea Piada declară că nu mai are cereri de formulat.
Apărătorul intimatului declară că nu are cereri în cauză.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și respectiv combaterea contestației în anulare.
Contestatoarea Piada solicită admiterea contestației în anulare, conform motivelor scrise aflate la dosar.
Apărătorul intimatului, susține și dezvoltă oral nota de concluzii scrise depuse la dosar, și pentru considerentele expuse, solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată, apreciind că toate motivele arătate de contestatori sunt vădit netemeinice și nelegale. În opinia sa, contestatorii încearcă o reluare a judecății pe fond a cauzei, un recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil.
Se impune respingerea contestației în anulare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față, înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI sub nr. 1303 din 25.09.2007, formulată de contestatorii, Piada și (fostă ), în contradictoriu cu intimatul.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea de față, contestatorii au solicitat anularea deciziei civile nr. 441/13.09.2007 a Curții de APEL GALAȚI pronunțată în dosarul nr-, susținând, sub un prim aspect, că la termenul la care s-a judecat recursul, procedura de citare cu recurenta (fostă ) nu a fost legal îndeplinită.
Astfel, contestatorii susțin că recurenta nu a fost deloc citată și că, deși au adus la cunoștința instanțelor faptul că aceasta și-a schimbat numele din în, nu s-a ținut cont de acest lucru.
Pe de altă parte contestatorii au arătat că la data la care s-a judecat recursul ei nu mai erau proprietarii imobilului în litigiu acesta fiind vândut numitei parte ce trebuia introdusă în cauză în calitate de intimată.
Sub un al doilea aspect, contestatorii au susținut că hotărârea instanței de recurs trebuie anulată întrucât soluția adoptată este rezultatul unor evidente greșeli materiale în condițiile în care nu s-a observat, pe de o parte, că recursul declarat de nu a fost suficient timbrat, taxa aferentă acestuia trebuind a fi calculată la valoare câtă vreme s-a solicitat repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului a cărui anulare s-a cerut, iar pe de altă parte, că recursul nu a fost motivat, aspectele invocate prin cererea de recurs neîncadrându-se în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă câtă vreme ele vizau netemeinicia și nu nelegalitatea deciziei recurate.
Contestatorii au mai susținut că instanța de recurs a mai comis și oat reia eroare materială atunci când a considerat că Tribunalul Vrancea, instanța de apel, și-ar fi fundamentat soluția pe un text de lege care nu mai era în vigoare la momentul încheierii contractelor, respectiv dispozițiile art. 4 din Legea nr. 61/1931.
În realitate, susțin contestatorii, instanța de apel și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 966 Cod civil, lucru ce rezultă din considerentele deciziei pronunțate iar hotărârea instanței de recurs este neîntemeiată, actele juridice încheiate de părți fiind lovite de nulitate absolută în condițiile în care acestea se bazează pe o cauză falsă și ilicită, motiv pentru care se impune anularea deciziei atacate și menținerea hotărârii instanței de apel.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 317 și 318 Cod procedură civilă.
Contestația este nefondată.
Potrivit art. 317 alin.1 punctul 1 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
În speță, ceea ce se invocă de către contestatori este faptul că numita nu a fost citată în recurs și că, mai mult decât atât, deși era cunoscut de către instanțe faptul că aceasta și-a schimbat numele din în, aspectul nu a fost luat în considerare, intimata figurând în citativ cu vechiul nume.
Verificând actele și lucrările dosarului de recurs, Curtea constată că pentru termenul din data de 12.09.2007, singurul termen, de altfel, acordat în recurs, intimata a fost citată la adresa indicată de aceasta, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind restituită cu mențiunea că citația a fost afișată la ușa locuinței destinatarului.
Prin urmare, procedura de citare cu intimata a fost legal îndeplinită.
De altfel, chiar dacă intimata a lipsit la termenul la care s-a judecat recursul, aceasta a fost reprezentată în instanță de apărătorul său așa cum rezultă din încheierea de ședință de la fila 34 din dosarul nr- al Curții de APEL GALAȚI.
Cât privește împrejurarea că intimata și-a schimbat numele din în pe parcursul judecării cauzei, Curtea constată că aceasta nu a fost adusă la cunoștința instanței de recurs în condițiile prevăzute de art. 98 Cod procedură civilă astfel încât nu i se poate imputa instanței faptul că a dispus citarea în continuare a intimatei cu vechiul nume.
Faptul că prin întâmpinarea depusă la dosar în recurs la data de 31.08.2007, după primirea citației pentru termenul din 12.09.2007, singurul acordat în cauză, intimata și-a dat noul nume nu echivalează cu îndeplinirea obligației prevăzute de art. 98 iar, pe de altă parte, în condițiile în care un alt termen nu a mai fost acordat în cauză și, mai mult decât atât, intimata a fost reprezentată în fața instanței de recurs de apărătorul său care nu a făcut nici un fel de discuții cu privire la problema schimbării numelui acesteia, instanța de recurs nu era obligată să amâne judecarea cauzei și să dispună citarea petentei, procedura fiind legal îndeplinită cu aceasta.
Cât privește împrejurarea că la momentul soluționării recursului contestatorii nu mai erau proprietarii imobilului în litigiu acesta aparținând numitei în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 5981/2006, Curtea constată că aceasta nu este de natură să atragă incidența dispozițiilor art. 317 Cod procedură civilă.
Susținerea contestatorilor în sensul că noua proprietară trebuia introdusă în cauză nu poate fi primită întrucât ea contravine dispozițiilor art. 294 alin. 1 în referire la art. 316 Cod procedură civilă iar, pe de altă parte, situația invocată nu constituie un motiv de contestație în anulare.
În cadrul celui de-al doilea motiv, contestatorii au invocat existența unor greșeli materiale evidente care atrag nulitatea deciziei instanței de recurs în sensul art. 318 teza 1 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 318 teza 1 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Prevederea cuprinsă în art. 318 Cod procedură civilă se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea greșită a unui recurs ca netimbrat sau altele asemenea, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Or, nici una dintre situațiile invocate de contestatori nu constituie "greșeală materială" în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă și, prin urmare, nu sunt de natură să atragă anularea deciziei atacate.
Chiar dacă petenții consideră că soluția la care s-a oprit instanța de recurs ar cuprinde greșeli de judecată pe fond, acestea nu pot fi corectate pe calea procesuală a contestației în anulare.
Contestația în anulare nu constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri irevocabile, chiar și greșite, întrucât instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege și nu poate să examineze justețea soluției pronunțate.
A da posibilitatea părților de a se plânge acelorași instanțe care au dat hotărârea atacată de modul în care au fost apreciate probele și au fost stabilite raporturile dintre părți ar însemna să se deschidă părților dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac de către aceeași instanță, lucru care nu poate fi acceptat.
Cât privește aprecierile contestatorilor în sensul că recursul nu a fost legal timbrat și nici motivat, acestea, chiar dacă ar fi întemeiate, nu pot constituie motive de contestație în anulare întrucât, așa cum s-a arătat deja, doar anularea greșită a recursului ca netimbrat sau constatarea nulității recursului ca urmare a nemotivării constituie greșeli materiale în sensul art. 318 Cod procedură civilă nu și situațiile inverse, adică cele invocate de către contestatori.
Pentru considerentele arătate, constatând că nu există motive care să justifice anularea hotărârii instanței de recurs, Curtea va respinge contestația în anulare formulată de cei trei contestatori ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare a deciziei civile nr. 441/R din 13.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI, în dosarul nr-, formulată de către contestatorii ȘI, ambii domiciliați în comuna Cîmpuri, sat Rotileștii Mici, jud.V, și )., domiciliată în,-, bloc 2,.91, sector 4.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./21.02.2008
VM/21.02.2008 - 2 ex.
Fond: Judecătoria Panciu - judecător
Apel: Tribunalul Vrancea - judecători: +
Recurs: Curtea de APEL GALAȚI - judecători:.
Președinte:George PopaJudecători:George Popa, Irina Alexandra Boldea, Viorica