Anulare act. Decizia 790/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR. 790
Ședința publică din data de 16 septembrie 2008.
PREȘEDINTE: Gherasim Elisabeta
JUDECĂTORI: Gherasim Elisabeta, Marin Eliza Rodica Duboșaru
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții ORAȘUL S - PRIN PRIMAR ȘI SECRETAR, cu sediul în S, B-dul. - I, nr. 47, județul P, PRIMĂRIA ORAȘULUI S - PRIN PRIMAR ȘI SECRETAR, cu sediul în S, B-dul. - I, nr. 47, județul P, intervenienții, domiciliat în S,- A, județul P, domiciliată în B,-,. A,.3, județul P, împotriva deciziei civile nr. 57/31 ian. 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în S, str. -. -, nr. 2, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 9 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor de la dosar, a amânat pronunțarea pentru data de 16 septembrie 2008, când a dat următoarea decizie:
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la udecătoria Sinaia sub nr- reclamanții Orașul S și Primăria S prin primar, au chemat în judecată civilă pe pârâții, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată denumit, de vânzare cumpărare" încheiat la 1 mai 1950 și a tuturor actelor subsecvente, sentința civilă nr. 519/1993 a Judecătoriei Câmpina, procesul verbal de punere în posesie nr.- și a oricărei transcrieri sau înscrieri a dreptului de proprietate în cartea funciară de Orașului S cu privire la imobilul ce face obiectul actului nul.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că în temeiul Legii nr.10/2001 pârâții au formulat notificare și au solicitat restituirea unei suprafețe de 420 mp.în baza unui act de vânzare cumpărare sub semnătură privată din 1950 ce a avut ca obiect un teren în suprafață de 1480 mp. și construcția edificată pe acesta, situate în S,-, vânzători fiind.
Aceleași reclamante au arătat că pe terenul în discuție s-au formulat notificări și de alte persoane și care au susținut și dovedit cu acte că sunt moștenitori legali ai fostului proprietar.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea acțiunii invocând și excepția autorității de lucru judecat, deoarece prin sentința civilă nr.175/1998 a Judecătoriei Sinaia, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost respinsa acțiunea în nulitatea actului de vânzare cumpărare din 1 mai 1950, acțiune ce a fost promovată de și în contradictoriu cu aceiași pârâți, și că în anul 2000 s-a mai formulat o acțiune de același fel în contradictoriu cu Consiliul Județean P, și, de aceiași reclamanți și aceasta fiind respinsă prin sentința civilă nr.199/2000 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă și irevocabilă.
A mai invocat pârâta și excepția lipsei de interes susținând că reclamantele nu pot justifica în cauză un interes legitim personal, născut și actual, că reclamanta Primăria Sae mis dispoziția de restituire nr.813/2000 către persoanele îndreptățite și anume și și a respins cererea formulată în procedura Legii nr.10/2001 de și de pârâtă, astfel că nu se poate deduce unde se află interesul Primăriei S în anularea actului, de vreme ce a soluționat notificările și soluțiile pronunțate sunt în curs de judecată în procedura Legii nr.10/2001.
Pe parcursul procesului a decedat pârâtul, unica moștenitoare a acestuia fiind pârâta și ulterior s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâți a moștenitorilor defunctului respectiv și.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâții și au formulat întâmpinare prin care au arătat că achiesează la cererea introductivă.
După administrarea probelor cu acte, Judecătoria Sinaiaa pronunțat sentința civilă nr.1023 /5 octombrie 2007,prin care respingând excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâta ca neîntemeiată, și admițând excepția lipsei interesului invocată de aceeași pârâtă, a respins acțiunea reclamanților ca lipsită de interes și i-a obligat pe aceștia la 10.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în ce privește excepția autorității de lucru judecat reglementată de art.1201 cod civil și art.166 Cod pr.civilă pentru a fi incidentă și a se pronunța o soluție în baza ei, în pricina care ar înfrânge eventual puterea de lucru judecat ar trebui să se poată reține că între cauzele în conflict există tripla identitate cerută de lege, de obiect, părți și cauză.
Că în speță cu privire la nulitatea actului în litigiu s-au mai pronunțat două hotărâri respectiv sentința civilă nr.175/1998 a Judecătoriei Sinaia și sentința civilă nr.199/2000 a Tribunalului Prahova, dar procedura judiciară s-a desfășurat cuprinzând de fiecare dată părți diferite față de cauza de față și neexistând identitate de părți excepția puterii lucrului judecat este neîntemeiată.
Cât privește excepția lipsei de interes a reclamantei instanța a reținut că în speță s-a dovedit că s-au formulat notificări cu privire la imobilul ce face obiectul actului contestat de pârâții și în calitate de succesori ai vânzătorului, precum și de pârâta succesoarea cumpărătorilor și, notificări ce au fost parțial soluționate în procedura Legii nr.10/2001 de reclamante, în sensul că prin dispoziția nr.813/2005 s-a constatat dreptul de proprietate al pârâților și,în timp ce notificarea formulată de pârâta a fost respinsă,astfel că reclamantele au făcut cenzura actelor depuse de părți cu privire la imobilul ce face obiectul actului contestat.
A reținut instanța de fond că în acest sens nu există interes din partea reclamantei Primăria S și Orașul S prin primar, în promovarea acțiunii de față, doctrina stabilind că interesul celui care reclamă trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, respectiv să fie legitim, născut,actual,personal și direct și că Legea nr.10/2001 nu conferă persoanei care urmează să emită hotărâri în această procedură abilitarea de a acționa în justiție pentru a reclama nulitatea actelor ce i se produc.
Sentința a fost atacată cu apel atât de reclamante cât și de intervenienții și care au considerat-o nelegală și netemeinică.
Reclamanta a arătat că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea prin admiterea excepției lipsei interesului în promovarea acțiunii în constatarea nulității absolute a actului sub semnătură privată din 1 mai 1950,considerând că nu sunt îndeplinite condițiile acelea de a se dovedi un interes personal și direct, născut și actual,când în fapt au arătat că mai multe persoane au solicitat restituirea aceluiași imobil și având obligația să stabilească cu certitudine cui i se cuvine restituirea în natură a terenului respectiv,dovedea interes în promovarea acțiunii,ele apărând interesele statului pe plan local.
Intervenienții și au susținut că instanța nu a observat formele legale de procedură sancționate cu nulitatea prev.de art.105 alin.2 Cod pr.civilă, respectiv soluționarea eronată a excepției lipsei de interes care se impunea a fi respinsă,deoarece au formulat două notificări,una pentru imobilul de 1480 mp. teren și construcție aparent proprietatea pârâtei prin actul ce face obiectul prezentei acțiuni, imobil dobândit prin actul de vânzare cumpărare sub semnătură privată din 1 mai 1950 de la autorul lor și alte pentru terenul liber de circa 420 mp. învecinat celuilalt și ulterior s-a constatat că terenul era mai mare și au solicitat întreaga suprafață.
Pe baza acelorași probe Tribunalul Prahovaa pronunțat decizia civilă nr.57/31 ianuarie 2008,prin care admițând apelul reclamanților și respingând apelul intervenienților, a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat reclamanții și intervenienții în solidar la plata cheltuielilor de judecată de 10.000 lei către pârâtă, menținând în rest sentința și a obligat apelanții intervenienți la 9.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă reprezentând onorariu de apărător în apel.
Pentru a decide astfel tribunalul a reținut că interesul în promovarea acțiunii nu există întrucât nu se poate susține că sunt urmărite interesele generale ale statului pe plan local, în condițiile în care obiectul acțiunii îl constituie constatarea nulității absolute a unui înscris sub semnătură privată din 1 mai 1950 încheiat între persoane fizice, că în cadrul Legii nr.10/2001 reclamantele aveau datoria de a cenzura actele depuse de persoanele îndreptățite însă numai în ce privește aspectele formale și aparența de legalitate a acestora, fără a se ajunge însă să se substituie persoanelor fizice interesate prin promovarea unor acțiuni cu interese strict personale.
S-a reținut că reclamanții și-au depășit atribuțiile conferite de Legea nr.10/2001 cu atât mai mult cu cât actul a mai fost supus cenzurii instanțelor judecătorești și s-a stabilit că este valabil,reclamanții neputând invoca apărarea unui interes general astfel că apelul lor este nefundat sub acest aspect.
S-a apreciat însă că apelul reclamanților este fondat cu privire la cheltuielile de judecată deoarece au fost obligați la cheltuieli numai reclamanții,deși în baza art.58 Cod pr.civilă și au dobândit calitatea de intervenienți în interes propriu având aceeași poziție procesuală cu reclamanții, astfel că sub acest aspect se impune obligarea lor în solidar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de10.000 lei către pârâta.
Împotriva sus menționatei decizii au declarat recurs în termen legal reclamanții Orașul S prin primar și primăria Orașului S, cât și intervenienții, considerând-o nelegală și netemeinică în raport de prevederile art.304 pct.5,7 și 9 Cod pr.civilă.
Reclamanții au susținut că în mod greșit s-a apreciat că nu au dovedit interesul în promovarea acțiunii când în fapt au dovedit acest interes, pentru că mai multe persoane au solicitat restituirea aceluiași imobil și avea obligația să verifice al cui este dreptul de proprietate pretins pentru a soluționa corect atât notificarea intervenienților cât și a pârâtei,cu atât mai mult cu cât, ca instituții publice apără și susțin interesele statului pe plan local, conform disp.art.61 alin.1 și 63 alin.1 din Legea nr.215/2001.
Se impunea ca ei să promoveze această acțiune cu atât mai mult cu cât art.33 din Legea nr.10/2001 prevede sancțiuni disciplinare, administrative, contravenționale sau penale, atunci când prin dispoziția de restituire se încalcă în mod imperativ dispozițiile Legii nr.10/2001.
La rândul lor intervenienții și au invocat disp.art.304 pct.5,7 9, Cod pr.civilă, în sensul că hotărârea este dată de instanță cu neobservarea formelor legale prev.de art.105 alin.2 Cod pr.civilă,cuprinde motive străine de natura pricinii și este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept procesual, deoarece greșit s-a admis excepția lipsei de interes în condițiile în care reclamantele au fost sesizate cu notificări prin care se solicita restituirea unor suprafețe de teren în care se includea și suprafața în litigiu menționată în actul de vânzare cumpărare sub semnătură privată din 1 mai 1950 și pentru că mai multe persoane solicitau terenul, reclamantele aveau de soluționat corect și echitabil ambele notificări,deci aveau obligația de a verifica al cui este dreptul de proprietate pretins și deci au dovedit interesul în promovarea acțiunii,cu atât mai mult cu cât ele nu aveau posibilitatea de a determina cert persoana îndreptățită la restituire și că acest interes al reclamanților rezultă și din Legea nr.215/2001.
Au mai susținut recurenții intervenienți că tot o neobservare a formelor legale respectiv art.274, 275 rap.la art.292 Cod pr.civilă l-a constituit și obligarea intervenienților la plata tuturor cheltuielilor de judecată în primă instanță, că nu se poate vorbi despre o obligație solidară nefiind coparticipanți procesuali intervenienții și reclamanții, că au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în mod greșit cu atât mai mult cu cât partea îndreptățită la cheltuieli de judecată nu a declarat apel.
În instanța de recurs s-a depus la dosar de către Instituția Prefecturii Județ Poc erere de intervenție în interesul Primăriei Oraș S, prin care s-a solicitat admiterea recursului declarat de aceasta,casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru a se pronunța asupra fondului litigiului.
În motivarea acestei cererii s-a arătat că în atribuțiile stabilite în legea nr.215/2001 privind administrația publică locală cât și prin legi speciale cum este Legea nr.10/2001, instituțiile administrației publice locale, în special primăriile reprezintă statul român și gestionează interesele acestuia în teritoriu, în administrarea domeniului public și privat precum și prin acordarea măsurilor cu caracter reparator potrivit legilor speciale în domeniu, împrejurări în care nu se poate susține că primăria nu are interes în promovarea acțiunii de față.
S-a mai arătat de intervenientă că menținerea ca valabil a actului sub semnătură privată a cărui anulare se solicită pune statul în situația de a acorda măsuri reparatorii duble pentru același imobil, odată beneficiarilor actului apreciat de ei a fi nul și altădată celor care prezintă înscrisuri autentice a căror valabilitate nu poate fi contestată.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză Curtea constată că atât recursurile formulate în cauză cât și cererea de intervenție sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare astfel:
Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta a fost investită cu soluționarea unor notificări întemeiate pe dispozițiile Legii nr.10/2001 cu privire la imobilul ce face obiectul actului contestat, notificări ce au fost formulate de pârâții și în calitate de succesori ai vânzătorului, precum și de pârâta succesoare a cumpărătorilor și.
Prin dispoziția nr. 813/2005 emisă de reclamanta recurentă s-a constatat dreptul de proprietate al pârâților recurenți și în timp ce notificarea formulată de pârâta a fost respinsă, apreciindu-se că aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate și că uzează de un act a cărui nulitate s-a cerut (fila 111 dosar fond).
În aceste împrejurări reclamantele au cenzurat actele depuse de părți cu privire la imobilul ce face obiectul cauzei stabilind cine are drept la restituire și în plus dispozițiile emise de reclamantă sunt cenzurabile în sensul că sunt supuse controlului la instanțele judecătorești,procedura susmenționată fiind una administrativ jurisdicțională.
Față de o atare situație de fapt în mod corect instanțele au apreciat că reclamantele nu au dovedit interesul în promovarea acțiunii de față, interes care trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, respectiv să fie legitim, născut și actual,personal și direct.
Reclamantele nu pot susține că prin promovarea acestei acțiuni apără un interes de ordin general ele exercitând dreptul la acțiune pentru realizarea intereselor persoanelor care apar titulare în notificările adresate Primăriei oraș S,acestea fiind cele care un interes în formularea unei acțiuni de genul celei de față și nu reclamantele.
Legea nr.10/2001 prin toată procedura pe care o prevede nu conferă persoanei ce urmează să emită dispoziție dreptul de a acționa în judecată pentru a solicita constatarea nulității unor acte, astfel că acțiunea promovată de acestea apare lipsită de interes,așa cum corect au reținut ambele instanțe.
Așa fiind, interesul reclamantelor în promovarea acțiunii nu întrunește nici condițiile de a fi personal și direct după cum nu este nici născut și nici actual.
Dacă la toate aceste considerente se mai adaugă și faptul că actul a cărei nulitate s-a solicitat a se constata respectiv contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată din 1 mai 1950 mai fost cenzurat de instanța de judecată anterior, este cert că nu există interes în cauza de față.
Dispozițiile Legii nr.215/2001 la care fac referire recurentele nu le conferă dreptul de a se subroga persoanelor care au interes în promovarea unor astfel de acțiuni, astfel că sub toate aspectele invocate recursul declarat de reclamante este nefondat și pentru aceleași considerente și cererea de intervenție formulată de Instituția prefectului în interesul reclamantelor recurente este nefondată.
Recursul formulat de pârâții și este de asemenea nefondat, deoarece excepția lipsei de interes nu trebuia respinsă ca neîntemeiată așa cum susțin aceștia, ba dimpotrivă aceasta a fost corect soluționată de instanțele anterioare neputându-se susține că s-a interpretat greșit și s-a aplicat greșit legea, neobservându-se formele legale sancționate cu nulitatea absolută de art.105 alin.2 Cod pr.civilă.
Deci sub un prim aspect, se constată că nu se regăsesc în cauză motivele de casare prevăzute de art.304 pct.5 Cod pr.civilă.
Greșit susțin recurenții pârâți că interesul reclamanților ca instituție publică care apără și susține interesele statului pe plan local și veghează la ordinea publică, se regăsește într-o asemenea acțiune, deoarece așa cum s-a arătat mai sus în cauză nu se discută interesele statului și nici nu se pune problema încălcării ordinii publice.
Existând mai multe notificări formulate de persoane diferite, adresate reclamantei, evident că aceasta a avut de verificat al cui este dreptul de proprietate pretins.
Așa se explică faptul că una din notificări a fost soluționată favorabil și cealaltă respinsă deci nu a fost pusă reclamanta în imposibilitatea determinării persoanei îndreptățită la restituire, conform legii speciale.
Interesul reclamantei, ca instituție publică ce apără interesele statului pe plan local, nu se regăsește în cauza de față, astfel că nu sunt incidente nici dispozițiile art.304 pct.7 Cod pr.civilă.
Nici critica referitoare la greșita obligare a acestor recurenți la plata în solidar cu reclamanții a cheltuielilor de judecată nu apare întemeiată deoarece urmare a respingerii apelului intervenienților, având în vedere culpa lor procesuală, instanța a aplicat corect disp.art.274, 275 precum și dispozițiile art.58 Cod pr.civilă, intervenienții căpătând aceeași calitate procesuală cu cea a reclamanților, împrejurări în care obligarea lor la plata cheltuielilor este corectă, hotărârea atacată nefiind dată cu aplicarea greșită de normele de drept procesual.
Așa fiind nu au incidență în speță nici dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Pentru considerentele arătate atât recursurile cât și cererea de intervenție sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare, în cauză nefiind incidente motivele de casare sau de modificare a hotărârilor, cererea de intervenție în interesul reclamanților urmând soarta recursului declarat de persoana în favoarea cărora a fost formulată.
În raport de prevederile art.274 Cod pr.civilă urmează ca recurenții să fie obligați să plătească intimatei suma de 5000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții ORAȘUL S - PRIN PRIMAR ȘI SECRETAR, cu sediul în S, B-dul. - I, nr. 47, județul P, PRIMĂRIA ORAȘULUI S - PRIN PRIMAR ȘI SECRETAR, cu sediul în S, B-dul. - I, nr. 47, județul P, intervenienții, domiciliat în S,- A, județul P, domiciliată în B,-,. A,.3, județul P, împotriva deciziei civile nr. 57/31 ian. 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în S, str. -. -, nr. 2, județul P, precum și cererea de intervenție formulată de Instituția Prefectului Județului
Obligă recurenții la 5000 lei cheltuieli de judecată către intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 septembrie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Gherasim Elisabeta, Marin Eliza Rodica Duboșaru
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.EM/BA
2 ex./17.09.2008
f- Jud.
a- Trib.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Președinte:Gherasim ElisabetaJudecători:Gherasim Elisabeta, Marin Eliza Rodica Duboșaru
