Anulare act. Decizia 825/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 825/
Ședința publică din 15 mai 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantele și și de intervenientul, împotriva deciziei civile nr.76/A din 27 septembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Târgu -M în dosarul nr. 401/2002.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 8 mai - care face parte integrantă din prezenta decizie - pronunțarea fiind amânată pentru data de astăzi, 15 mai 2008.
CURTEA,
La data de 23 septembrie 1998, fost înregistrată la Judecătoria Sf.G, acțiunea civilă formulată de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, Municipiul Sf.G, prin Consiliul local și primar, Sf.G, Inspectoratul Județean de Poliție C, Inspectoratul Serviciului Român de Informații C și Sf.
În urma admiterii cererii de strămutare, dosarul a fost transmis Judecătoriei Târgu Mureș, iar aceasta și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș (Sentința civilă nr. 2790 din 26 aprilie 2001).
În urma analizării fondului cauzei, pe baza probelor administrate în cauză, Tribunalul Mureș, prin Decizia civilă nr. 183 din 29 iunie 2001, admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamante și cererea de intervenție în nume propriu formulată de intervenientul și, în consecință: s-a constatat nulitatea actelor de trecere în proprietatea statului cu titlu de naționalizare a imobilului situat în localitatea Sf.G,-, înscris în nr. 1762, nr. top 816, 816/0, 816/00, 816/III, casă cu 2 camere și teren aferent de 696 mp. respectiv în Sf.G,-0, înscris în 617, nr. top 1952/23/1/a, casă de lemn și cărămidă, cu grădină în suprafață de 4854 mp. respectiv nulitatea încheierii nr. 100/09.01.1957 prin care s-a întabulat dreptul de proprietate al statului asupra celor 2 imobile; s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară prin reînscrierea ca proprietari a autorilor reclamantelor și a intervenientului, defuncții și; s-a respins acțiunea reclamantelor, respectiv cererea de intervenție formulate în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Consiliul local Sf.G, respectiv pârâtul Ministerul d e Interne, prin Direcția Juridică și, privind imobilele situate în Sf.G,- și respectiv nr. 1 și, de asemenea, s-a respins cererea reclamantelor și cererea de intervenție formulate în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean C, 0626 Sf.G și Administrația Finanțelor Publice Sf.G pentru lipsa calității procesuale pasive.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel, atât de reclamante și intervenient în interes propriu cât și de pârâta Sf.
Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, prin Decizia civilă nr. 76/A din 27 septembrie 2002 respins ca nefondat apelul reclamantelor și a intervenientului, însă a admis apelul pârâtei Sf.G și a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii ca nefondată acțiunea reclamantelor și a intervenientului privind imobilele situate în localitatea Sf.G,- și-.
Cele două reclamante dar și intervenientul au formulat recurs, criticând decizia atacată și invocând ca motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
În primul rând, reclamantele și intervenientul au invocat faptul că Sf.G nu putea să declare și să susțină un apel pentru că nu avea calitate procesuală activă, atâta vreme cât imobilul situat pe-, a fost înstrăinat prin contract de vânzare-cumpărare unei alte persoane juridice.
În al doilea rând, recurenții susțin că decizia instanței de apel nu este motivată privitor la criticile invocate în completarea declarației de apel, în care se arată că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii de anulare a actelor subsecvente de dobândire a imobilelor.
Tot ca un motiv de nelegalitate privind art. 304 pct.7 Cod procedură civilă, recurenții invocă faptul că instanța de apel a reținut greșit că imobilul înscris în 617 Sf.G a trecut în mod legal în proprietatea statului deoarece spațiul, la data preluării, avea destinația de spațiu comercial. În realitate, susțin recurenții, la data preluării imobilului era spațiu de locuit.
În al patrulea rând, reclamantele și intervenientul au susținut că decizia în apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, pentru că raportat la dispozițiile Decretului nr. 92/1950, la dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr.10/2001 și la cele prevăzute de nr.HG 11/1997 și de art. 6 din Legea nr. 216/1998, imobilele au fost preluate abuziv fără nici un titlu și astfel, actul de preluare de către stat este lovit de nulitate absolută și astfel și actele subsecvente sunt nule absolut.
Pe de altă parte, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea atacată fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale pentru că raportat chiar la dispozițiile Decretului nr. 92/1950 naționalizarea nu este legală deoarece proprietarii imobilelor, au fost muncitor respectiv pensionar și deci averea lor era exceptată de la naționalizare.
În completarea motivelor de recurs s-a arătat că motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă subzistă chiar dacă s-ar ajunge la concluzia că pentru cele două imobile deținute de Sf.G ar exista acte de preluare, titlul statului ar fi nevalabil raportat la dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1996 și ale dispozițiilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Ministerul d e Interne, prin Direcția Juridică a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat invocând faptul că atât reclamantele cât și intervenientul nu au făcut dovada ca autorii lor au fost exceptați de la naționalizare. Apoi, s-a susținut că imobilul este deținut cu titlu legal, și anume în temeiul unei decizii din anul 1958.
La rândul său, Inspectoratul de Poliție al Județului C, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului pentru că, pe de o parte, imobilul se află în domeniul public al statului și deci este inalienabil, iar pe de altă parte Ministerul d e Interne deține în administrare imobilul cu titlu legal.
Sf.G a cerut la rândul său, prin întâmpinare, respingerea recursului arătând că reclamantele nu pot invoca lipsa calității procesuale active atâta vreme cât Sf.G figurează ca pârâtă în acțiunea principală, calitate pe care o păstrează în toate fazele procesului; că imobilele pentru care a fost chemată în judecată au trecut în proprietatea Statului, în temeiul Decretului nr. 92/1950 (fiind trecute la pozițiile 59 și 60 în anexa decretului) și apoi au trecut în patrimoniul său, în conformitate cu Legea nr. 15/1990 și nr. 834/1991; și că reclamantele au depus în termen legal doar cu privire la capetele din acțiunea introductivă și din cererea de intervenție, extinderea apelului fiind depus tardiv, ceea ce a făcut ca instanța de apel să cerceteze legalitatea hotărârii primei instanțe doar prin prisma criticilor aduse în declarația de apel.
În altă ordine de idei, pârâta Sf.G a invocat în întâmpinare inadmisibilitatea acțiunii civile, arătând că o acțiune în revendicare poate fi primită doar până la apariția Legii nr.10/2001, legea specială prevăzută de art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, dar și împlinirea termenului legal de prescripție acțiunii de anulare a încheierii de carte funciară.
În fine a formulat întâmpinare, cerând respingerea recursului ca nefondat invocând, în principiu, faptul că imobilul pe care îl au în proprietate a trecut cu titlu valabil în favoarea Statului și apoi ca succesori în drepturi, pârâta a dobândit imobilul în temeiul nr.HG 247/1991 și a Legii nr. 15/1990.
De asemenea, pârâta invocă faptul că, încheierea de carte funciară prin care i-a fost înscris dreptul de proprietate nu a fost atacată, așa cum nu a fost atacat nici actul de privatizare.
Recursul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, care însă, prin Decizia nr. 9494 din 22 noiembrie 2006 și-a declinat competența în favoarea Curții de APEL TÂRGU MUREȘ.
Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:
În fapt, pe scurt, imobilele indicate de reclamante au aparținut autorilor reclamantelor, defuncților, și. Aceste imobile au trecut în proprietatea Statului Român fiind naționalizate în baza Decretului nr. 92/1950. Ulterior, imobilele identificate în 1762 Sf.G și 617 Sf.G au trecut în proprietatea pârâtei Sf.G, în temeiul Legii nr. 15/1990. Același este temeiul legal în baza căruia pârâta a devenit proprietara imobilului înscris în 358 Sf. În fine, ultimul imobil ce a aparținut autorilor reclamantelor, cel înscris în 288 Sf.G a trecut în administrarea operativă a Consiliului Securității Statului, Inspectoratului județean C, fiind apoi, folosit de Poliția orașului Sf.
Reclamantele au solicitat inițial să se constate nulitatea absolută a încheierii de întabulare a dreptului de proprietate a Statului Român asupra acestor imobile, precum și a încheierilor subsecvente, prin care s-a înscris dreptul de proprietate a Sf.G, dreptul de administrare operativă a fostului Consiliu Securității Statului și Centrului de Librării
La data de 6 septembrie 2000, după doi ani de la înregistrarea acțiunii și ceea ce este mai important după prima zi de înfățișare, reclamantele își modifică acțiunea civilă solicitând să se constate și nulitatea absolută sau să se anuleze actele de trecere în proprietatea statului a imobilelor în litigiu.
La termenul de judecată din 29 martie 2001, - a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, arătând că, la fel ca reclamantele este moștenitor ai foștilor proprietari a imobilelor din litigiu.
II. Potrivit legislației dar și practicii judiciare raportată la principiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Ratificată prin Legea nr. 30/1994) proprietarii imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au la dispoziție două căi pentru a obține fie restituirea în natură a acestor imobile fie măsuri reparatorii.
Prima cale este aceea în care foștii proprietari sau moștenitorii acestora cer instanței să constate fie că imobilul nu a ieșit niciodată din patrimoniul lor și cer ca cei care îl dețin fără titlu să-l restituie, fie că titlul lor este preferabil față de titlul celui care l-a dobândit de la stat.
Această primă cale, acțiunea în revendicare, a fost inițial reglementată de art. 6 din Legea nr. 213/1998, însă ea era condiționată sub două aspecte: deținătorul imobilului revendicat să fie Statul Român și apoi acțiunea putea fi primită doar până la apariția unei legi speciale ( Legea nr. 10/2001 ). Ulterior, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului s-a recunoscut că acțiunea în revendicare poate fi primită și după apariția Legii nr. 10/2001, indiferent cine este deținătorul actual al imobilului.
Cea de-a doua cale deschisă de Legea nr.10/2001, foștii proprietari sau moștenitorii acestora solicitau restituirea de către deținători a imobilelor preluate abuziv de Stat, iar în cazul în care acest lucru nu mai este posibil acordarea de măsuri reparatorii.
Cele două căi sunt alternative și urmăresc înlăturarea măsurilor abuzive luate în perioada respectivă. În conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptățite au obligația să aleagă una dintre cele două căi.
În speță, reclamantele au depus notificări în conformitate cu Legea nr. 10/2001 dar, au cerut și radierea din cartea funciară a titlului statului.
La cererea reclamantelor și a intervenientului, procedura administrativă a fost suspendată, indicând instanței de recurs că doresc continuarea procedurii desfășurată în fața acestei instanțe.
III. Asupra obiectului acțiunii cu care a fost învestită instanța de fond, Curtea constată că inițial reclamantele și intervenientul, care a preluat procedura în faza în care se afla la momentul admiterii cererii de intervenție, au solicitat constatarea nulității încheierii prin care statul și dobânditorii subsecvenți au dobândit dreptul de proprietate sau de administrare fără a cere și anularea titlului în baza căreia s-a înscris în cartea funciară. Potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996, radierea dreptului de proprietate din cartea funciară se poate dispune doar dacă titlul în baza căreia s-a făcut înscrierea nu mai este valabil. Acest lucru nu a fost solicitat inițial de reclamante. De altfel, și art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevedea că instanțele vor stabili în acțiunea în revendicare inițial dacă titlul statului este sau nu valabil.
Doar ulterior și cu încălcarea dispozițiilor art. 132 Cod procedură civilă, reclamantele și-au modificat acțiunea cerând anularea sau constatarea nulității titlului statului.
Potrivit art. 129 alin.1 Cod procedură civilă părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege. Din acest punct de vedere, hotărârea instanței de fond este nelegală pentru că a primit o cerere de modificare a acțiunii după prima zi de înfățișare.
Chiar dacă s-ar trece peste acest aspect, Curtea remarcă faptul că, la rândul lor Sf.G, și, aveau la rândul lor un titlu de proprietate iar instanța de fond nu a fost învestită cu compararea titlurilor foștilor proprietari și a actualilor deținători. Fără o astfel de analiză instanța nu poate stabili că titlul reclamantelor este preferabil.
Din aceste motive, acțiunea reclamantelor față de pârâtele Sf.G și nu poate fi primită iar Curtea concluzionează, la fel ca instanța de apel că reclamantele și intervenientul au deschisă procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
IV. Critica recurenților cum că nu ar fi avut calitate procesuală pentru a declara apel nu poate fi primită. Curtea remarcă faptul că, însăși recurentele au chemat în judecată societatea, în calitate de pârâtă, stabilind astfel cadrul procesual și mai mult, instanța de fond a stabilit obligații în sarcina acesteia. În aceste condiții, pârâta este îndreptățită să critice printr-o declarație de apel hotărârea instanței de fond, având nu doar calitate procesuală dar justifică și un interes.
Nici critica invocată de recurenți potrivit căreia instanța de apel nu a analizat cele invocate în cererea de extindere a apelului nu poate fi primită pentru că, potrivit art. 284 raportat la art. 292 Cod procedură civilă părțile nu pot folosi înaintea instanței de apel alte motive decât cele depuse în termenul legal de 15 zile, instanța urmând să le ignore pe cele depuse peste termen. În cauză, cererea de extindere a apelului a fost depusă la data de 7 iunie 2002, în timp ce termenul legal expirase deja de două luni.
În privința imobilului înscris în 288 Sf.G, se constată că acesta a fost restituit în natură în urma parcurgerii procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001 și pentru că reclamantele și intervenientul au declarat că înțeleg să renunțe la judecată față de Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul de Poliție al Județului C și 0626 Sf. G, Curtea va lua act de această declarație.
Față de cele reținute, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, luând totodată act de renunțarea la judecată în conformitate cu art. 246 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act și constată renunțarea reclamanților la judecată față de intimații pârâți Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul Județean de Poliție C, pentru imobilul deținut de aceștia ( înscris în 288 top 826, 827 ).
Respinge ca nefondat recursul reclamanților, împotriva deciziei civile nr. 76/A din 27 septembrie 2002, pronunțată de Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ în dosarul nr. 401/2002/
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 mai 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exemplare
04.06.2008
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
