Anulare act. Decizia 830/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 830/ Dosar nr-
Ședința publică din 09 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Daniel Marius
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta Fundația "Pro 1946 - " S și de interveniențiiPrefectul Județului S și Romsilva - Direcția Silvică S,împotriva deciziei civile nr. 19/Ap din 30.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 18.05.2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 25.05.2009, apoi pentru data de 1.06.2009, iar apoi pentru astăzi, 9.06.2009.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că prin decizia civilă nr. 19/Ap/2009 a Tribunalului Brașov au fost respinse excepțiile nulității Sentinței civile 1656 din 02.05.2007. pronunțată de Judecătoria Suceava, lipsei calității procesuale a apelantei Fundația Fondul Ortodox Român al și inadmisibilității apelului, invocate de apelanta-reclamantă Fundația " Pro 1946- S ".
A fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă Fundația "Pro 1946-" împotriva sentinței civile nr. 1656 din 02.05.2007, pronunțată de Judecătoria Suceava și cererile de intervenție formulate de către intervenienții Prefectul Județului S și Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică S în favoarea acestei apelante.
A fost admis apelul declarat de apelanta - pârâtă Fundația "Fondul Ortodox Român al " împotriva Sentinței civile nr. 1656 din 02.05.2007. pronunțată de Judecătoria Suceava, care a fost schimbată în sensul că:
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Fundația "Pro 1946-" S, în contradictoriu cu pârâta Fundația "Fondul Ortodox Român al.
A fost bligată apelanta- reclamantă Fundația "Pro 1946-" S să plătească apelantei-pârâte Fundația "Fondul Ortodox Român al, suma de 3570 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Brașova reținut următoarele:
La data pronunțării hotărârii prin care s-a dispus înscrierea fundației a fost prezent reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care a pus concluzii de admitere a cererii în dosar 3127/2000, astfel că motivul de nulitate invocat din perspectiva art. 3 alin 2 lit. b al Legii nr. 21/1929 nu este întemeiat.
Apelul a fost promovat de pârâta Fundația Fondul Ortodox Român al, aceeași pârâtă care a fost prezentă și la judecarea în fond a cauzei, mențiunea "ce aparține și " nefiind de natură a determina o altă fundație decât cea împotriva căreia a fost promovată acțiunea.
Cât privește fondul, Tribunalul Brașova reținut următoarele:
Fundația Fondul Ortodox Român a fost înregistrată în registrul asociațiilor și fundațiilor urmare Sentinței Civile nr. 109 din 11.04.2000, dată de Tribunalul Suceava în dosar 3127/2000.
La data pronunțării hotărârii a fost prezent și reprezentantul Ministerului Public în persoana procurorului, care a pus concluzii de admitere a cererii.
Tribunalul a reținut că prima instanță a apreciat în mod corect că nu sunt întrunite condițiile legale privind constatarea nulității absolute a actelor constitutive ale fundației pârâte din motiv de lipsă a fondatorului, că fundația pârâtă ar fi continuatoarea celei desființate prin Decretul 273/1949, încălcarea dispozițiilor privind disponibilitatea denumirii, lipsa organelor administrative și înscrierea făcută de o instanță necompetentă.
A găsit întemeiate, însă, și a admis acțiunea în mod greșit cu constatarea nulității actelor constitutive, pe motiv de lipsă a constituirii patrimoniului și inexistența unui scop nepatrimonial, apreciind ca fiind patrimonial cel înscris în Statutul autentificat și care a stat la baza înființării fundației și înscrierii ei în registrul special.
Patrimoniul inițial al fundației a fost constituit prin lichidități bănești cu chitanța nr. - din 16.03.2000, depunându-se suma de 10.000.000 lei (Rol), aflată la fila 14 în dosar 3127/2000 al Tribunalului Suceava, în care s-a pronunțat sentința civile nr. 109/11.04.2000, dosar atașat celui cu nr- al Judecătoriei Suceava.
În baza procedurii speciale instituite de legiuitor cu privire la înregistrarea persoanelor juridice, pârâta a formulat cererea de înregistrare în fața Tribunalului Suceava, cum s-a arătat mai sus, instanță competentă la data formulării cererii, potrivit art. 3 din Legea 21/1924.
Odată cu intrarea în vigoare a OG 26/2000, competența înregistrării asociației în vederea dobândirii personalității juridice ca și a înscrierii modificărilor actelor constitutive aparține judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul.
Atât motivele de nulitate invocate de reclamantă și reținute de prima instanță cu consecința anulării actelor constitutive, cât și cele invocate și nereținute ca întemeiate sunt anterioare hotărârii prin care s-a admis cererea de înregistrare a fundației pârâte.
În aceste condiții nu mai pot fi reținute motivele invocate, acestea fiind verificate anterior de către instanță si au stat la baza pronunțării unei hotărâri, în prezent irevocabilă și care nu a fost desființată printr-o eventuală cale de atac extraordinară.
Făcând obiectul unei verificări jurisdicționale, potrivit dispozițiilor legale din actele normative speciale - Legea nr. 21/1924 (în prezent abrogată) și OG 26/2000, actele constitutive ale fundației pârâte nu mai pot fi verificate din nou, așa cum solicită reclamanta și intervenientele.
Și în dosar nr- al Judecătoriei Suceava, reclamanta apelantă a mai promovat o acțiune întemeiată pe prevederile art. 25 din Regulamentul privind Organizarea Registrului asociațiilor și fundațiilor, solicitând atât radierea unor mențiuni cu privire la fundația pârâtă, ca și constatarea nulității tuturor mențiunilor făcute în registru după 01.05.2000 pe motiv că au fost efectuate de altă instanță decât cea competentă.
Prin Încheierea din 10.04.2007, a fost respinsă cererea reclamantei, soluție devenită irevocabilă prin respingerea recursului ca tardiv. (filele 33-36)
Pentru considerentele de mai sus, instanța de apel a respins excepțiile invocate, apelul pârâtei Fundația PRO 1946 și cererile de intervenție formulate în favoarea acesteia de către intervenienții -Direcția Silvică S și Prefectul Județului
Pentru aceleași considerente a admis apelul pârâtei Fundația Fondul Ortodox Român al cu consecința schimbării sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Raportat la soluția dată și la prevederile art. 274 Cod procedură civilă, apelanta reclamantă va suporta și cheltuielile de judecată ale apelantei pârâte.
Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Brașov au formulat recurs reclamanta Fundația Pro 1946 - S și intervenienții Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică S și Prefectul județului
Prin motivele de recurs formulate de reclamant, soluția atacată este criticată pentru nelegalitate. În ceea ce privește soluționarea excepției nulității hotărârii pentru neparticiparea procurorului la judecata fondului, prin motivele de recurs se arată că Tribunalul Brașov în mod eronat s-a raportat la încheierea de înscriere a fundației pârâte când, în fapt s-a invocat nulitatea sentinței civile nr.1656/2007 pronunțată în cauza dedusă judecății. Nepronunțarea asupra acestei excepții echivalează cu necercetarea fondului iar ca o consecință se solicită trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.
De asemenea, în mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, întrucât "Fundația Fondului ortodox al S" și "Fondul ortodox Român al aparținând de și " sunt două entități juridice diferite, ultima nefiind parte în proces.
Cu privire la fondul cauzei recurenta a criticat hotărârea atacată pe considerentul că instanța de apel nu a examinat în nici un mod motivele e apel, în sensul că o fundație nu poate fi înființată decât în nume propriu și nu pentru terți. Ori, în cazul de față, pârâta menționează că se înființează în numele și pe lângă și.
Se mai arată că din motivarea hotărârii recurate rezultă că tribunalul a respins acțiunea ca inadmisibilă și ca efect al autorități lucrului judecat, fără ca aceste excepții să fi fost puse în discuția părților.
Oricum, nefiind parte în dosarul nr. 3127/2000 al Tribunalului Suceava de înființare și înscriere a fundației pârâte, orice verificări făcute atunci de instanță nu sunt opozabile reclamantei și pot fi puse în discuție oricând. Astfel, a fost invocat motivul de apel potrivit căruia actele constitutive ale pârâtei sunt nule, aceasta neputând fi continuatoarea vechii entități juridice care era o persoană juridică de drept public, iar pârâta, conform art. 1 alin. 2 din Legea nr. 21/1924, fiind o persoană juridică de drept privat.
De asemenea, nu s-a analizat nici faptul că la înființare pârâta a declarat că patrimoniul său nu ar fi unul cert la momentul înființării sale, ci unul viitor și incert ce ar consta în terenurile și clădirile pe care le-ar obține pe viitor.
Prin motivele de recurs se mai invocă nepronunțarea asupra motivului de apel potrivit căruia și nu poate înființa o fundație, membrii fondatori nu pot înființa o fundație pentru un terț iar nemenționarea tuturor datelor prevăzute de art. 16 alin. 2 din OG nr.26/2000 (nume, prenume, domiciliul membrilor fondatori), atrag nulitatea actelor constitutive ca și cele privind denumirea pârâtei care a uzurpat denumirea vechii fundații speciale care nu a fost desființată, ci dizolvată precum și cele referitoare la mențiunile făcute în registrul fundațiilor păstrat de o instanță necompetentă ( Tribunalul Suceava ).
Prin motivele de recurs formulate de recurenții Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică S și Prefectul județului S, hotărârea atacată este criticată și pentru faptul că apelul s-a judecat cu o lipsă de procedură în privința intervenientului Prefectul județului S - Orest - în realitate fiind citată instituția prefectului - Județul S, ori conform Legii nr.340/2004 acestea sunt instituții diferite. De asemenea, prin motivele de recurs formulate de cei doi recurenți sunt reiterate aceleași aspecte arătate mai sus prin recursul reclamantei.
Recursurile sunt nefondate.
Motivul de recurs referitor la neparticiparea procurorului la judecata fondului nu poate fi reținut întrucât, potrivit ordonanței nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, nu este obligatorie reprezentarea Ministerului Public în cadrul proceselor de acest gen. Susținerea recurentei potrivit căreia în speță ar fi aplicabile prevederile art. 3 din Legea nr. 21/1924 în baza principiului echipolenței nu poate fi primită deoarece la data introducerii acțiunii ce face obiectul prezentei judecăți (02.05.2006) era în vigoare OG nr. 26/2000 care, pe data intrării sale în vigoare, abrogat Legea nr.21/1924. Dispozițiile privind judecata cererilor de constituire a asociațiilor și fundațiilor și competența instanțelor sunt dispoziții procedurale de imediată aplicare astfel încât de la data abrogării Legii nr. 21/1924 regulile de procedură referitoare la judecata unor astfel de cereri sunt cele cuprinse în OG nr. 26/2000. Sub acest aspect, Tribunalul Brașova făcut o corectă aplicare a principiilor ce guvernează aplicarea normelor de procedură în timp, inclusiv atunci când a respins motivul de apel referitor la nulitatea unor mențiuni pe motivul că acestea ar fi fost efectuate de o instanță necompetentă.
În ceea ce privește nepronunțarea asupra acestor aspecte invocate pe cale de excepție, curtea reține că potrivit art. 312 Cod procedură civilă, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare se poate solicita doar atunci când procesul a fost soluționat fără a se intra în cercetarea fondului,ori neanalizarea unei apărări ce are la bază o chestiune procedurală nu echivalează cu necercetarea fondului.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale a pârâtei Fundația "Fondul Ortodox Român al ", curtea reține că această parte a fost citată exact sub denumirea indicată de reclamantă prin acțiunea dedusă judecății, denumire ce coincide cu cea din actele constitutive ale fundației pârâte. Mențiunea făcută de pârâtă potrivit căreia această fundație "aparține de și " se referă la faptul că fundația este condusă, supravegheată și administrată de " " astfel cum se menționează și prin art. 9 din Statut. Precizarea acestui aspect de către pârât nu a avut drept scop schimbarea denumirii pârâtei, iar aceasta a fost citată și hotărârile atacate s-au pronunțat în contradictoriu cu fundația chemată în judecată de reclamanți.
Referitor la lipsa de procedură invocată de intervenientul Prefectul județului S, curtea reține că legitimitatea procesuală aparține instituției prefectului ca persoană juridică de drept public și nu prefectului X sau Y ca persoană fizică. În speță, conform delegației depusă la termenul din 17.09.2008, instituția Prefectului județului Saf ost reprezentată de consilier juridic, mandatat în acest sens. Luând cunoștință de termen, potrivit art. 153 Cod procedură civilă, legea procesuală prezumă cunoașterea termenelor ulterioare, prin urmare judecata apelului s-a efectuat cu citarea legală a acestui intervenient.
Cu privire la fondul cauzei, curtea reține că tribunalul în mod corect a reținut că nu sunt întrunite condițiile legale privind constatarea nulității absolute a actelor constitutive ale fundației pârâte.
Astfel, cu privire la lipsa patrimoniului, în mod temeinic tribunalul a reținut că acesta a fost constituit prin lichidități bănești, cu chitanța nr. - din 16.03.2000, depunându-se suma de 10.000.000 lei (ROL) aflată la fila 14 în dosarul nr. 3127/2000 al Tribunalului Suceava. Prin urmare, constituirea patrimoniului a făcut obiectul verificărilor instanței cu ocazia înregistrării acesteia și acordării personalității juridice. Invocând acest aspect, recurenta face confuzie între patrimoniul și scopul unei fundației. Scopul declarat de către fundația pârâtă prin actele constitutive este cel de retrocedare a fondului forestier bisericesc confiscat de regimul comunist iar acest scop nu contravine nici unei dispoziții legale și, de asemenea, a făcut obiectul cenzurii la momentul acordării personalității juridice a fundației.
În ceea ce privește însumarea celorlalte motive de apel și respingerea acestora cu motivarea însușirii argumentelor instanței de fond, curtea reține că, fiind vorba de aceleași apărări și întrucât situația de fapt nu a suferit modificări care să fi fost invocate pentru prima oară în apel, în mod legal acestea au fost analizate concomitent. În acest sens, decizia recurată este motivată iar fondul pretențiilor este analizat în raport cu motivele de nulitate invocate prin acțiunea introductivă.
Astfel, calitatea fundației pârâte de continuator al vechii fundații desființate abuziv prin Decizia nr.273/1949, recunoscută prin deciziile civile nr. 4401/2003 și nr. 7962/2005 ale nu poate constitui un motiv de nulitate a actului constitutiv întrucât nu aduce atingere nici unei dispoziții legale.
În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia instanța de apel nu a pus în discuție inadmisibilitatea acțiunii și a existenței autorității lucrului judecat, curtea reține că acesta este nefondat, întrucât hotărârea atacată dispune asupra fondului acțiunii, iar din detalierea considerentelor rezultă că s-a avut în vedere faptul că nu sunt întrunite condițiile privind constatarea nulității actelor constitutive ale fundației pârâte.
Reținerea unor aspecte de fapt ce au făcut obiectul analizei unor alte hotărâri judecătorești, nu reprezintă o pronunțare asupra excepției autorității lucrului judecat, ci constituie un plus de argumente temeinice ce au fost avute în vedere la pronunțarea soluției. Pe de altă parte, aceste aspecte au fost invocate și de fundația pârâtă la termenele din 1.10.2008 și 10.12.2008, astfel încât principiul contradictorialității a fost respectat iar reclamanta a avut posibilitatea de a se apăra
Referitor la denumirea fundației pârâte și faptul că aceasta ar fi continuatoarea vechii entități juridice cu aceeași denumire curtea reține că nu s-a făcut dovada încălcării nici unei prevederi sau restricții legale cu privire la denumirea fundației pârâte iar în situația unei eventuale suprapuneri de denumiri, doar eventuala fundație vătămată căreia i s-a uzurpat denumirea ar putea avea interes să invice acest aspect,
Este de observat că libertatea de asociere în scopul constituirii unei organizații dotate cu o anumită personalitate, cu urmărirea unui scop determinat și cu o anumită durată temporală este consacrată în mod expres prin Constituție și prin mai multe documente internaționale, printre care Declarația Universală a Drepturilor Omului (art.20), Pactul internațional privind drepturile civile și politice (art. 22), Documentul de la al Organizației pentru Securitate (art.9.2) sau Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 11) iar reclamanta nu a făcut dovada existenței nici unui motiv real care să justifice necesitatea restrângerii unui asemenea drept fundamental în ceea ce o privește pe intimată.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursurile conform dispozitivului prezentei.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurenții Fundația Pro 1946 -, Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică S și Prefectul județului S, împotriva deciziei civile nr. 19/Ap/2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9.06.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./09.06.2009
Tehnoredact./10.06.2009/ 2 ex.
jud. apel,
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu, Daniel Marius