Anulare act. Decizia 865/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 865/2008-
Ședința publică din 22 mai 2008
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia | - - | - JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța |
- --- | - JUDECĂTOR 3: Trif | |
- | - judecător | |
- grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurenții reclamanți, cu domiciliul în O- etaj 1. 43 județul B și de recurenții pârâți, -, ambii cu domiciliul în O- - etaj 3. 9 județul B, în contradictoriu cu intimații reclamanți, ambii cu domiciliul în O- județul B, împotriva deciziei civile nr. 319/A/2007 din 11 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 3373 din 10 mai 2006 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 2406/2004, având ca obiect: anulare act - prestație tabulară,
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru recurentul reclamant, lipsă, reprezentanta sa av. în baza împuternicirii avocațiale din 12.09.2007 eliberată de Baroul Bihor - Cabinet individual, recurentul pârât, asistat de reprezentantul său și al recurentei pârât -, lipsă, av. - în baza împuternicirii avocațiale din 26.09.2007 eliberată de Baroul Bihor -Cabinet individual, precum și intimații reclamanți, asistați de reprezentanta lor av. în baza împuternicirii avocațială din 05.11.2007 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursurile sunt legal timbrate, după care:
Reprezentanta intimaților pârâți depune la dosar fișa dosarului nr- aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție B din care reiese că cererea de strămutare a judecării cauzei a fost respinsă.
Reprezentantul recurenților reclamanți depune la dosar practică judiciară cu privire la împlinirea termenului de prescripție extinctivă referitor la pronunțarea unei hotărâri ce să țină loc de contract de vânzare-cumpărare autentic.
Nefiind alte cereri sau excepții de formulat, instanța declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului pârât solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârilor anterioare în sensul respingerii cererii introductive, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale. Se arată că instanțele anterioare au fost în confuzie cu privire la împlinirea termenului prescripției extinctive. Instanța nu este legată de temeiul legal invocat de parte, de natura juridică a acțiunii promovate, în speță obligația de a face, ea fiind datoare să dea acțiunii calificarea juridică corectă. Obligația de a face este o acțiune personală, prescriptibilă în termenul legal de 3 ani, ea nu trebuie confundată cu acțiunea în prestație tabulară. Cu privire la prețul nedeterminat, cele două instanțe sunt în contradicție, instanța de fond determinând un preț de 90 milioane lei, iar tribunalul a stabilit că prețul este de 100 milioane, condiție în care se impune analizarea aprofundată a acestui aspect de către instanța de recurs. Un alt aspect ce se impune a fi reanalizat este acela al reținerii relei credințe a terțului dobânditor, ce nu a fost dovedită, astfel că se impune menținerea valabilității contractului de vânzare-cumpărare.
Reprezentantul recurenților reclamanți și - solicită admiterea recursului acestora și modificarea hotărârilor anterioare, în sensul respingerii acțiunii principale, menținerii ca valabil a contractului de vânzare-cumpărare autentic și constatării nulității absolute a actelor sub semnătură privată, cu cheltuieli de judecată. Hotărârile instanțelor anterioare nu au ținut cont de situația reală de fapt și de drept, subdobânditorii au fost de bună credință, la data întocmirii contractului de vânzare-cumpărare intimații locuiau la acea vreme în imobil ca tolerați, nici măcar chiriași. era unic proprietar, iar în CF nu era notat nimic cu privire la faptul că ar fi fost contestat dreptul de proprietate al acestuia.
Reprezentanta intimaților pârâți, solicită respingerea ambelor recursuri și menținerea hotărârilor anterioare, cu cheltuieli de judecată. Cu privire la excepția prescripției extinctive se arată practica judiciară a Curții de Apel Oradea, Tribunalului Bihor, Judecătoriei Oradea și chiar a Înaltei Curți de Casație și Justiție reiese că toate aceste instanțe sau pronunțat în sensul respingerii acesteia. Termenul de 3 ani poate fi întrerupt și chiar suspendat în cazuri exprese, când bunul a fost predat, prețul a fost achitat, sa intrat în posesia faptică a acestuia. Neconcordanțele cu privire la prețul stabilit s-au datorat nivelului de pregătire intelectuală a reclamanților și din faptul că au fost reanalizate probele. a vândut imobilul aflat în posesia sa faptică, la predat familiei, care a achitat prețul. Reaua credință a familiei reiese și din faptul că au discutat înainte cu familia și aveau cunoștință că aceștia locuiesc efectiv în imobil. În conformitate cu articolul 37 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului, acțiunea este admisibilă atâta vreme cât actul de transmitere a dreptului de proprietate a fost atacat în termenul de 3 ani. Nu s-a solicitat anularea certificatului de moștenitor deoarece nu a fost stabilită calitatea de moștenitor a lui.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3373 din 10 mai 2006 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 2406/2004,fost admisă acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții, și -.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr.3069/14.10.2002 a BNP încheiat între pârâtul și pârâții și - cu privire la imobilul cu nr.top 8447/20 înscris în 9228
S-a dispus rectificarea situației de în sensul radierii din nr. 9228 Oai nscripțiunilor de sub 6-7.
S-a constatat că antecesorul pârâtului - def. le-a înstrăinat reclamanților și imobilul cu nr. top. 8447/20 înscris în 9228 O, în schimbul prețului de 90.000.000 lei integral achitat, prezenta hotărâre ținând loc de contract autentic de vânzare cumpărare.
S-a respins acțiunea reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvenționali, și -.
Au fost obligați pârâții să plătească în favoarea reclamanților suma de 1.124,9 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea pârâților privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecat.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătoria a reținut că imobilul cu nr. top 8447/20 înscris în 9228 Oac onstituit proprietatea antecesorilor pârâtului, respectiv al părinților tatălui său, al cărui drept de proprietate apare înscris sub 3-4. La data de 15.10.1998 tatăl pârâtului de rândul 1,def. a încheiat cu reclamanții un antecontract de vânzare cumpărare prin care se obliga ca în schimbul sumei de 100.000.000 lei să vândă reclamanților imobilul mai sus menționat, înțelegerea fiind materializată în înscrisul sub semnătură privată depus la dosarul cauzei. Din cuprinsul acestui înscris rezultă că defunctul a primit de la reclamanți suma de 50.000.000 lei, urmând ca diferența de 50.000.000 lei să-i fie achitată pînă la data de 30.11.1998. La data de 24.11.1998 este redactat un al doilea antecontract sub semnătură privată, în care se face referire la plata unei sume de 40.000.000 lei cu titlu de preț, înțelegerea aparținînd acelorași părți și având ca obiect același imobil. La data de 25.08.2000 a intervenit decesul promitentului vânzător, iar după dezbaterea succesiunii rămase în urma acestuia, pârâtul le înstrăinează imobilul în litigiu pârâților de rândul 2 și 3, încheindu-se în acest sens contractul de vânzare cumpărare autentificat cu nr.3069/14.10.2002 de BNP. Deși pârâtul a contestat semnătura de pe cele două antecontracte, prin cele două expertize grafologice dispuse în cauză s-a stabilit că semnătura de la rubrica vânzător îi aparține def.. privește acțiunea reconvențională prin care se solicită a se constata nulitatea absolută a înscrisurilor sub semnătură privată de care se prevalează reclamanți, instanța a reținut că neîndeplinirea formalității multiplului exemplar prev.de art.1179 din civil nu are nici o influență asupra valabilități operațiunii juridice constate de înscrisul încheiat, afectând exclusiv forța probantă a înscrisului constatator încheiat cu nerespectarea acestor cerințe. Prin urmare, atribuind celor două înscrisuri valoarea unui început de dovadă scrisă, s-a constatat existența înțelegerii de vânzare cumpărare intervenită între def. și reclamanți, pe baza depozițiilor martorilor, și care a relatat că def. i-a confirmat faptul că a primit de la reclamanți întregul preț de vânzare al imobilului de 90.000.000 lei, preț care a fost achitat în două tranșe, una în valoare de 50.000.000 lei și alta în valoare de 40.000.000 lei.
Cu privire la prețul la care s-a înstrăinat imobilul, s-a conchis că acesta a fost de 90.000.000 lei, luând în acest sens în considerare mențiunea inserată în primul act sub semnătură privată în care se face referire la un preț de 100.000.000 lei din care se specifică că s-a achitat suma de 50.000.000 lei coroborată cu mențiunea din cel de al doilea act prin care se confirmă plata sumei de 40.000.000 lei. Prin urmare, s-a reținut că excepția de neexecutare a antecontractului invocată în cauză de pârâți, constând în neachitarea integrală a prețului este nefondată. Obligația asumată de def. de a le vinde reclamanților imobilul, respectiv de a perfecta contractul de vânzare cumpărare în formă autentică s-a transmis pe cale succesorală în sarcina pârâtului care nu a înțeles însă să execute obligația pe care antecesorul său și-a asumat-o față de reclamanți înstrăinând imobilul în favoarea unor terți în speță pârâților ș -. Încheierea de către pârâtul a contractului de vânzare cumpărare cu pârâții cu nesocotirea obligației asumate față de reclamanți de către antecesorul său nu este de natură să atragă deplina nulitate a respectivului act, fiind necesar să subziste noua credință a vânzătorului și cumpărătorului.
Din depoziția martorului rezultă că pârâtul a aflat de încheierea antecontractului de către antecesorul său anterior datei la care a intervenit decesul tatălui. În ceea ce-i privește pe pârâții, nici aceștia nu se pot prevala de buna lor credință în condițiile în care cu minime diligențe ar fi putut afla care este situația juridică a imobilului dat fiind faptul că la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr.3069/2002 de BNP, reclamanții locuiau în imobilul în litigiu, fapt recunoscut de pârâtul la interogator.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel atât pârâtul cât și pârâții și -.
Prin decizia civilă nr.319/A/2007 din11 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, au fost respinse apelurile declarate în cauză și păstrată în întregime sentința civilă nr. 3373/10.05.2006 pronunțată de Judecătoria Oradea.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Bihora reținut următoarele:
După cum corect a reținut starea de fapt prima instanță, prin antecontractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 15 oct. 1998, tatăl pârâtului, def se obliga să le înstrăineze reclamanților și imobilul în litigiu în schimbul sumei de 100.000.000 lei sumă din care s-a achitat la data încheierii antecontractului un avans de 50.000.000 lei urmând ca diferența de 50.000.000 lei să se achite până la data de 30.11.1998.
Apoi, la data de 24.11.1998, între aceleași părți a intervenit un al doilea antecontract de vânzare cumpărare tot sub semnătură privată, de data aceasta redactat de către dl. avocat act în care se menționa înstrăinarea imobilului pentru suma de 40.000.000 lei preț ce s-ar fi achitat la data respectivă, conform mențiunilor inserate în contract, după care reclamanții intimați au intrat în stăpânirea imobilului folosindu-l efectiv până la momentul evacuării acestora de către pârâții apelanți, cărora le-a fost înstrăinat imobilul de către fiul def., respectiv de către pârâtul, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3069 din 14 oct. 2002 de către.
Critica apelanților prin care susțin că antecontractele de vânzare anterior menționate ar fi lovite de nulitate pentru nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 1179 civil, și anume pentru lipsa formalității multiplului exemplar, nu va fi reținută, judecătoria cu temei reținând că sancțiunea nerespectării acestei formalități este aceea că înscrisul este lipsit de putere probatorie, ceea ce nu afectează convenția ca act juridic ce poate fi dovedită prin alte mijloace de probă, pentru că, actul deși este nul ca înscris, acesta constituie un început de probă scrisă.
Din cuprinsul celui dintâi antecontract de vânzare cumpărare încheiat la data de 15 oct. 1998, rezultă cuantumul prețului stabilit de părți, care a fost de 100.000.000 lei, aspect ce a fost recunoscut de altfel de către reclamanții, prin răspunsul la interogatoriul luat de prima instanță. Prin urmare, s-a constatat că printr-o interpretare eronată a celor două convenții, judecătoria a tras o concluzie greșită și anume aceia că prețul ar fi fost fixat pentru suma de 90.000.000 lei, ignorând astfel recunoașterea făcută de reclamanții cumpărători care confirmă faptul că ar fi cumpărat imobilul la un preț mai mare. Faptul că prin cel de al doilea antecontract se menționează că prețul pentru care s-a înstrăinat imobilul ar fi fost de 40.000.000 lei nu este de natură să conducă la concluzia că acesta nu ar fi fost determinat, sau că nu ar exista cum eronat se susține. Este adevărat faptul că între cele două înscrisuri există neconcordanțe în ceea ce privește cuantumul prețului avut în vedere de părțile contractante, însă din interpretarea convenției se trage concluzia că prețul a fost fixat pentru suma de 100. 000.000 lei astfel cum s-a arătat mai sus, din care s-a achitat la data încheierii primului antecontract suma de 50.000.000 lei după care la data încheierii celui de al doilea antecontract s-a achitat suma de 40.000.000 lei. Este evident că reclamanții nu au achitat diferența de preț de 10.000.000 lei, însă această împrejurare nu este de natură să conducă la admiterea excepției de neexecutare a antecontractului, constând în neachitarea integrală a prețului de către promitenții vânzători, de principiu fiind că această excepție nu poate fi invocată numai de către partea care și-a executat sau se declară să-și execute propriile obligații. În condițiile în care pârâtul apelant nu și- onorat obligația asumată de antecesorul său prin antecontract, înstrăinând imobilul în favoarea pârâților, pierzând astfel calitatea de proprietar asupra imobilului vândut, acesta nu mai poate invoca neîndeplinirea obligației de plată a diferenței de preț de către promitentul cumpărător, care de bună credință fiind a achitat prețul într-un procent de 90/%.
Corect a reținut de asemenea judecătoria că la încheierea contractului de vânzare cumpărare dintre în calitate de vânzător și pârâții în calitate de cumpărători, ambele părți contractante au fost de rea credință, constatând astfel nulitatea absolută a acestui contract. Judicios a reținut judecătoria că terții achizitori cu diligențe minime puteau să cunoască împrejurarea că imobilul le-a fost înstrăinat anterior reclamanților, în condițiile în care la data achiziționării aceștia locuiau în imobil, nemaiputând fi pusă astfel la îndoială reaua lor credință.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs și, respectiv.
Recurentul solicită admiterea recursului cu modificarea în totalitate a hotărârilor instanțelor de fond în sensul respingerii cererii introductive.
În motivarea cererii de recurs, sunt invocate următoarele:
- instanțele de fond au omis să observe aspectul privind împlinirea termenului de prescripție extinctivă referitor la acțiunea în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul din speță, natura juridică a acestui capăt de cerere fiind în mod evident acea a unei obligații de a face fundamentată pe dispozițiile art. 1020 coroborat cu art. 1073 și art. 1077 Cod Civil, iar o astfel de acțiune personală, prescriptibilă în termenul general de trei ani, neputând fi confundată cu acțiunea în prestație tabulară, prin urmare, având în vedere că înscrisurile datează din 1998, iar acțiunea a fost introdusă în 2004, se impune admiterea excepției prescripției extinctive a acțiunii, excepția fiind peremptorie și absolută.
- deși recurentul a invocat în repetate rânduri că din cuprinsul înscrisurilor olografe nu reiese cu certitudine care este prețul convenit la pretinsa vânzare, totuși, instanțele procedând la interpretarea acestora, au ajuns la concluzia falsă că prețul ar fi fost stabilit la 100.000.000 lei din care s-au achitat 90.000.000 lei, (tribunalul) sau că prețul stabilit ar fi în sumă de 90.000.000 lei (judecătoria).
- lipsa oricărei mențiuni privitor la vânzarea unei case cu terenul aferent trebuie să conducă la concluzia că în fapt s-a achitat doar construcția;
- argumentul invocat de instanța de fond, anume că, la data încheierii contractului autentic, familia trebuia să cunoască despre existența unui antecontract anterior din împrejurarea că imobilul era deja ocupat de intimați, este neavenit, aspectul privind reținerea relei credințe a cumpărătorilor impunându-se a fi reconsiderat de instanța de recurs.
În drept sunt invocate dispozițiile articolului 304 aliniatul 1 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Recurenții și au solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei și implicit a sentinței în sensul respingerii acțiunii principale și a admiterii cererii reconvenționale.
În motivarea cererii de recurs, sunt formulate următoarele critici:
- instanțele nu au ținut seama de situația reală de fapt și de drept, astfel la încheierea contractului autentic nr. 3069/2002 recurenții au fost de bună credință și s-au bazat pe situația de carte funciară;
- actul sub semnătură privată apărut în mod miraculos abia în martie 2004 nu este valabil având în vedere nerespectarea condiției multiplului exemplar impusă de art. 1179 Cod Civil, un alt motiv de nulitate privind lipsa prețului;
- ambele instanțe au dat o interpretare greșită probatoriului administrat în cauză.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod de Procedură Civilă.
Intimații, prin concluziile avocatului acestora, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
În primul rând, este de reținut privitor la excepția invocată de recurentul, că susținerile acestuia axate pe problema privind împlinirea prescripției extinctive referitoare la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, se impun a fi înlăturate având în vedere că intimații reclamanți s-au aflat în posesia imobilului din litigiu începând cu data încheierii convenției de vânzare-cumpărare, survenită în anul 1998 și până la data evacuării acestora din imobil, produsă în anul 2004, an în care ziua de 18 martie s-a și înregistrat acțiunea dedusă judecății. Prin urmare, pretenția acestui recurent de admitere a excepției privind prescripția extinctivă se dovedește a fi lipsită de temei.
În schimb, criticile ce vizează fondul pricinii sunt întemeiate, într-adevăr actele din litigiu nu pot fi legal considerate drept un antecontract (o promisiune) de vânzare-cumpărare imobiliară, care să aibă efectele specifice prevăzute de legislația civilă română. Astfel, pentru ca o promisiune bilaterală de vânzare a unui imobil să-și producă efectele juridice specifice, este necesar ca prețul să fie stabilit în bani, să fie determinat sau cel puțin determinabil. Or, în speță, din cuprinsul celor două înscrisuri sub semnătură privată nu reiese cu certitudine care este prețul convenit, mențiunile inserate în cele două înscrisuri privitoare la preț fiind contradictorii. Dacă în cuprinsul actului întocmit în ziua de 15 octombrie 1998 se face referire la suma de 50.000.000 lei, fără a se preciza ce anume reprezintă, preț total ori un avans și nici dacă această sumă a fost plătită, din contră, se precizează că suma respectivă va fi achitată până la data de 30.11.1998. În schimb, din conținutul actului datat 24.11.1998 rezultă că prețul imobilului s-ar cifra la 40.000.000 lei, sumă care ar fi fost predată vânzătorului. Contrar celor inserate în actele despre care s-a făcut vorbire mai sus, intimații reclamanți susțin, prin răspunsurile la interogatoriul luat la instanța de fond, că prețul de vânzare ar fi fost de 100.000.000 lei, din care s-a achitat în data de 15 octombrie 1998 suma de 50.000.000 lei, iar ulterior la aproximativ o lună de zile în prezența avocatului s-ar mai fi predat 40.000.000 lei, rămânând neplătită diferența de 10.000.000 lei, motivat de faptul că nu s-a reușit notarea casei de locuit în CF. Nu numai că răspunsurile intimaților vin să contrazică cele inserate în cele două acte aflate în discuție, însă prin răspunsul lor intimații recunosc că prețul imobilului nu a fost plătit în totalitate. Deci, chiar în ipoteza în care s-ar admite ca fiind veridică susținerea acestora în sensul că prețul a fost convenit la suma de 100.000.000 lei, este de observat că în absența achitării în întregime a prețului nu este îndeplinită una dintre condițiile care trebuie întrunite pentru admisibilitatea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic, și anume cerința ca partea care acționează să-și fi îndeplinit obligațiile asumate prin contract, or în speță, intimații reclamanți, conform propriilor recunoașteri, nu au plătit prețul în integralitatea lui.
Însă în speță, astfel cum s-a mai subliniat într-unul din alineatele precedente, prețul nu este determinat sau determinabil prin elemente ferme stabilite de părți, or a atare vânzare este nulă absolut pentru lipsa unui element esențial.
În același context, mai este de reținut că în practica judecătorească au fost declarate nule vânzările cuprinse într-un înscris care cuprindea mențiunea unei părți din preț, fără a se putea stabili care a fost acesta în întregime.
Cât privește aspectele referitoare la reținerea de către instanțele anterioare a relei credințe a recurenților și, prin probatoriul administrat în cauză nu s-a reușit răsturnarea prezumției instituită prin textul art. 1899 din Codul civil, astfel, faptul că aceștia au cunoscut împrejurarea că imobilul era ocupat de intimați nu poate duce la concluzia că ei ar fi fost de rea credință în momentul dobândirii imobilului prin contractul autentic de vânzare-cumpărare atacat prin acțiunea principală. De altminteri, recurenții au susținut în mod constant că, potrivit informațiilor deținute de ei, reclamanții au ocupat imobilul abuziv, de altfel au și obținut prin hotărâre irevocabilă evacuarea intimaților din imobil. În absența unor probe irefutabile prin care să se fi demonstrat reaua credință a recurenților, în favoarea acestora își produce efectele prezumția bunei credințe, prin urmare soluția de desființare a contractului autentic prin care ei au dobândit dreptul de proprietate asupra bunului din litigiu este nelegală.
Față de considerentele ce preced, instanța în baza art. 312 alin. 1 și 3 din Codul d e procedură civilă, va admite recursurile, va modifica în întregime decizia în sensul admiterii apelurilor, va schimba în totalitate sentința în sensul că va respinge acțiunea principală și va admite acțiunea reconvențională cu consecința constatării nulității absolute a actelor sub semnătură privată încheiate la data de 15 octombrie 1998 și respectiv 24 noiembrie 1998.
În conformitate cu prevederile art. 274 Cod de Procedură Civilă, intimații, cărora le aparține culpa procesuală, vor fi obligați la plata sumei de 463 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale de judecată în favoarea recurentului și a sumei de 1.383 lei cu același titlu în favoarea recurenților și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza articolului 312 aliniat 1, combinat cu articolele 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondate recursurile civileintroduse derecurenții reclamanți, cu domiciliul în O- etaj 1. 43 județul B și de recurenții pârâți, -, ambii cu domiciliul în O- - etaj 3. 9 județul B, în contradictoriu cu intimații reclamanți, ambii cu domiciliul în O- județul B, împotriva deciziei civile nr. 319/A/2007 din 11 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în întregime în sensul admiterii apelurilor introduse de, și -.
Schimbă în totalitate sentința civilă nr. 3373 din 10 mai 2006pronunțată de Judecătoria Oradea și în consecință:
Respinge acțiunea principalăintrodusă de reclamanții și împotriva pârâților, și -.
Admite acțiunea reconvenționalăformulată de pârâții-reclamanți reconvenționali, și - împotriva reclamanților-pârâți reconvenționali și.
Constată nulitatea absolutăa actelor sub semnătură privată încheiate între și, respectiv, la data de 15.10.1998 și 24.11.1998.
Obligă părțile intimate și să plătească părții recurente suma de 463 leichj în toate fazele procesuale, iar recurenților și - suma de 1383 lei cu același titlu.
IREVOCAB I L
Pronunțată în ședința publică de azi, 22 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - --- -
decizie:./20.06.2008
Complet fond:,
în 2 ex.: /09.07.2008
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif
