Anulare act. Decizia 868/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 868
Ședința publică de la 06 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stela Popa
JUDECĂTOR 2: Ionela Vîlculescu
JUDECĂTOR 3: Maria Cumpănașu
Grefier - -
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 890 din 29 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991, COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991, COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 D, -.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatoarea personal și asistată de avocat, intimații personal, personal, - personal lipsind intimații COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991, COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991, COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 D, .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că în urma verificării site - ului ÎCCJ s-a constatat că cererea de strămutare formulată de, ce formează obiectul dosarului nr-, a fost respinsă,
- și înscrisurile depuse de apărătorul contestatoarei, după care:
Interpelată de instanță, cu privire la valabilitatea mandatului dat avocatului, contestatoarea consideră că acesta o poate reprezenta.
Avocat, pentru contestatoare, a confirmat respingerea cererii de strămutare.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sat excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocat, pentru contestatoare, a invocat lipsa mandatului de reprezentare a contestatoarei de către apărătorii și.A precizat că delegațiile depuse de avocații menționați, nu au fost semnate de contestatoare.
De asemenea,a susținut că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, la termenul la care s-a soluționat recursul, deoarece partea pe care o reprezintă a fost citată la o adresă la care nu locuiește, fără a se ține cont că aceasta a solicitat în mod expres comunicarea actelor de procedură la cabinetul " și ", potrivit filei nr. 66 din dosarul de apel.
A precizat că instanța de recurs nu a răspuns criticii privind modul de soluționare al excepției de inadmisibilitate.
Față de motivele scrise și dezvoltate oral, a solicitat, admiterea contestației, anularea deciziei atacate și dispunerea rejudecării recursului.
Intimatul a susținut că instanța de recurs a analizat excepția inadmisibilității solicitând respingerea contestației, cu cheltuieli de judecată.
Intimata și -, având pe rând cuvântul au solicitat respingerea contestației în anulare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
La data de 1 septembrie 2003, prin cererea înregistrată sub nr- și precizată la datele de 6 octombrie 2006 și 2 mai 2007, reclamanta, în contradictoriu cu pârâții, -, și a solicitat să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 50-50498/1993 și nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 16-59498 pentru suprafața de 2800. teren situat în tarlaua 33, parcela 4/4, să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1513/1999 (încheiat între - și ) și nr. 1078/1999 (încheiat între - și ), să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1516 și suprafața de 1284,09. și, de asemenea, să fie obligați cei doi pârâți la ridicarea construcțiilor edificate cu rea credință pe terenul proprietatea sa, ori să fie autorizată reclamanta să le demoleze pe cheltuiala pârâților.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că titlul de proprietate nr. 50-59498, cărui anulare o solicită, a fost emis pe baza anexei 3, poziția 18, întocmită în fals, anexă care a fost anulată definitiv și irevocabil de Judecătoria Craiova prin sentința civilă nr. 19023/2000, astfel încât titlul este lovit de nulitate absolută.
În ceea ce privește titlul de proprietate nr. 16--/1993 reclamanta arătat că acesta cuprinde în tarlaua 33, parcela 4/4 o suprafață de 2800. teren, care nu a fost niciodată proprietatea autorului pârâtei -, a numitului - sau a autorilor acestuia, astfel încât este nelegală reconstitu-irea dreptului de proprietate asupra acestui teren care este proprietatea sa, fiind cumpărat de la numitul, prin intermediul contractelor autentice de vânzare-cumpărare nr. 8370/1992 și 2074/1997.
Reclamanta a mai arătat că pârâta - a vândut pârâților și suprafețele de teren indicate în contractele de vânzare-cumpărare nr. 1513/1999 și nr.1978/1999, suprafețe care la data vânzării lor între pârâți erau proprietatea sa, fiind astfel lovite de nulitate absolută, mai ales că acestor contracte le lipsesc elementele constitutive ale contractelor, respectiv: consimțământul proprietarului terenului, obiectul care nu exista în posesia și proprietatea vânzătoarei în momentul încheierii contactului și cauza licită, contractele fiind întocmite cu rea-credință, toate părțile știind că terenurile ce au făcut obiectul contractelor sunt proprietatea sa.
Reclamanta a mai precizat că pârâții și au început să construiască fără autorizație, pe terenul proprietatea sa, diverse lucrări de construcții deși, pe cale de ordonanță președințială s-a dispus obligarea acestora la sistarea lucrărilor.
La data de 13 noiembrie 2003, pârâta a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, precizate la data de 9 noiembrie 2006 și 3 mai 2007, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, și constatarea nulității absolute a actului adițional la contractul de vânzare-cumpărare nr. 2633/2003 și a adeverinței nr. 1550/15 august 1997, eliberată de Consiliul Local. Totodată, a invocat excepția autorității de lucru judecat a acțiunii în revendicare formulată de reclamantă în raport cu sentința civilă nr. 12300/2000 și excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea cererii privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 50-59498/1993 având în vedere că reclamanta nu îi poate opune nici un titlu valabil care să îi ateste calitatea de proprietar pentru vreuna din suprafețele incluse în titlu.
La data de 13 noiembrie 2003, pârâtul a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, precizate la data de 27 aprilie 2007 prin care a solicitat respingerea acțiunii precizate și constatarea nulității absolute a actului adițional nr. 2633/2003 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 2074/2007 și a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active reclamantei în acțiunea în revendicare, excepția inadmisibilității acțiunii precizate și excepția lipsei interesului în promovarea cererii de chemare în judecată.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, precizată la 3 mai 2007, 10 mai 2007 și 14 iunie 2007, prin care a solicitat respingerea acțiunii și constatarea nulității actului adițional la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2074/2007.
Pârâta - a depus întâmpinare și cerere reconvențională, precizată la data de 9 noiembrie 2006, prin care solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 8370/1992, a contractului de vânzare nr. 2074/1997 și nulitatea absolută certificatului de moștenitor nr. 693 din 16 aprilie 1992, eliberat lui. Totodată, a invocat excepția autorității de lucru judecat a acțiunii în revendicare formulată de reclamantă.
La data de 8 martie 2007, având în vedere faptul că pârâtul a decedat, au fost introduși în cauză, în calitate de pârâți, moștenitorii acestuia, numiții, -, -, -, - și -. Moștenitorii au formulat întâmpinare prin care au solicitat admiterea acțiunii formulată de reclamanta și respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâții, - și.
La termenul din data de 14 iunie 2007, fost învederat instanței faptul că pârâta - a decedat, fiind introdus în cauză numitul -, acesta împreună cu pârâta fiind moștenitorii defunctei -.
Prin sentința civilă nr. 11059 din 20 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea precizată, formulată de reclamanta. Au fost respinse cererile reconvenționale precizate.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului ce se afla înscris în titlurile de proprietate emise pârâtelor, în aceste condiții nefiind justificat un interes în anularea acestor titluri de proprietate, precum și a contractelor încheiate ulterior emiterii titlurilor de proprietate, de pârâta - către pârâții și, și în obligarea acestora la ridicarea construcțiilor edificate pe terenurile ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare.
Împotriva hotărârii pronunțată de prima instanță au formulat apel reclamanta și pârâtul reclamant.
În motivarea cererii de apel, reclamanta a criticat modalitatea de soluționare a acțiunii introductive astfel cum a fost precizată de aceasta, având în vedere că instanța nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei dedusă judecății ci soluționat pe baza unor excepții invocate de părți pe parcursul cercetărilor.
A arătat, de asemenea, că în mod greșit instanța a refuzat administrarea probatoriului în susținerea atât a cererii privind nulitatea actelor de proprietate emise pe numele pârâților dar și a cererii petitorii, câtă vreme, potrivit actelor prezentate de aceasta, făcea dovada efectivă a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu. Referindu-se la fondul cauzei dedusă judecății susținut că este îndreptățită să solicite și să obțină atât nulitatea actelor vizate dar și respectarea dreptului de proprietate în contradictoriu cu pârâții din cauză.
Cât privește calea de atac a pârâtului reconvenient, acesta a criticat soluția pronunțată din perspectiva faptului că instanța a soluționat cererea reconvențională pe cale de excepție, fără a intra în cercetarea fondului, solicitând desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.
În motivarea apelului, a arătat că interesul său în promovarea cererii reconvenționale există din punct de vedere al cerințelor procedurale, că actul cărui nulitate a solicitat-o produce efecte juridice și în prezent, dând posibilitatea reclamantei de a uza pentru viitor de cele înscrise în acest act.
Prin decizia nr. 145 din 21 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, au fost respinse apelurile.
În ceea ce privește apelul promovat de către reclamantă, s-a reținut că critica privind soluționarea pricinii pe calea excepțiilor invocate nu poate fi sancționată cu desființarea hotărârii, câtă vreme excepțiile au fost analizate obiectiv și, având un caracter absolut și peremptoriu, au impus cercetarea lor cu precădere, mai înainte de analizarea tuturor problemelor de fond ce se grefează pe cererea de chemare în judecată. S-a arătat că pentru a se pronunța astfel instanța de fond a avut în vedere în mod corect faptul că reclamanta nu a dovedit că este proprietara terenului în litigiu, actele prezentate de aceasta înfățișând numai suprafețele de teren cumpărate, fără o identificare reală a locului situării acestora și a vecinătăților, așa încât nu putea să procedeze la o comparare judiciară a titlurilor aduse de părți.
În atare condiții și în lipsa unor elemente de identificare a corespondenței între suprafețele de teren înscrise în actele de vânzare-cumpărare prezentate de reclamantă și cele pentru care pârâții dețin titluri de proprietate, s-a apreciat că atât calitatea procesuală activă cât și interesul reclamantei sunt compromise din punct de vedere procedural, prima instanță sancționând judicios imposibilitatea unei cercetări pe fond a pretențiilor deduse judecății.
Critica privind administrarea unui probatoriu suplimentar, a fost respinsă, reținându-se că înscrisurile depuse de reclamantă nu sunt în măsură să justifice continuarea cercetărilor sub aspectele unor concluzii de fond.
În ce privește susținerile de fond învederate de reclamantă, s-a reținut că chiar dacă cercetările penale au condus în final la nevinovăția acesteia în legătură cu adeverința nr. 1550/1997, trebuie avut în vedere temeiul juridic pentru care s-a dispus achitarea, instanțele investite apreciind că reclamanta nu putea fi trasă la răspundere penală pentru folosirea unui act declarat fals, dar al cărui conținut a fost invocat printr-un act administrativ al autorității locale.
În ceea ce privește calea de atac promovată de pârâtul reclamant, s-a constatat că soluția pronunțată de prima instanță, prin care s- constatat lipsa de interes de a solicita anularea actului adițional la contractul de vânzare-cumpărare pe numele reclamantei, este legală și temeinică. S-a motivat că interesul părții care uzează de acest mijloc juridic pentru apărarea drepturilor sale ia naștere numai dacă prejudiciul la care se expune este actual, în înțelesul dispozițiilor care reglementează condițiile accederii la instanță. În speță, avându-se în vedere soluția pronunțată de instanță pe acțiunea introductivă, care a sancționat neîndeplinirea de către reclamant a condițiilor calității procesuale active și a interesului în promovarea cererilor de constatare nulitate act și revendicare, s-a apreciat că nici interesul pârâtului reclamant nu subzistă.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta pârâtă și pârâtul reclamant.
Recurenta a susținut că instanța de apel nu a răspuns tuturor criticilor formulate în apel, iar rezolvarea dată apelului este contradictorie, câtă vreme tribunalul nu a făcut trimitere la probatoriul administrat. A precizat că există la dosar adeverințe (nr. 1550/1997, 1616/1993, 1636/1997, 1303/2000), chitanțe și alte acte ce sunt lămuritoare sub aspectul existenței, întinderii și configurării exacte a dreptului său de proprietate. Greșit nu a fost unită excepția lipsei calității procesuale active cu fondul și să fi fost încuviințată efectuarea unei expertize care să fi avut în vedere toate probele administrate.
Recurentul a criticat faptul că cererea reconvențională pe care a formulat-o a fost soluționată de către instanța de fond și cea de apel pe excepția lipsei de interes a acestuia în a solicita constatarea nulității absolute a actului adițional nr. 2633/2003 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 2074/1997. A precizat că prin actul adițional a fost individualizat terenul pe care l-a cumpărat în 1992 și 1997 de la, individualizare care s-a făcut ca urmare a utilizării, cu rea-credință, de către de adeverința nr. 1550/1997 emisă de Consiliul local. Adeverința era revocată de către autoritatea emitentă, la data întocmirii actului adițional. Chiar dacă adeverința nu ar fi fost revocată, recurentul susține că acest act nu are valoare de titlu de proprietate. A precizat, de asemenea, că atâta timp cât acest act se află în circuitul civil dă posibilitatea reclamantei să uzeze de acesta și de a-i șicana pe adevărații proprietari ai terenului, prin declanșarea de litigii. Astfel fiind, s-a concluzionat în sensul că există interes în admiterea cererii reconvenționale.
Prin decizia civilă nr.890 din 29 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, s-au respins recursurile.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele:
Pentru început se impune a se preciza că instanțele de apel și de fond au enumerat mai multe excepții care ar fi incidente în cauză, respectiv excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei de interes. Față de considerentele pe care se sprijină hotărârile, Curtea constată că în realitate instanțele nu au avut în vedere aceste excepții ci faptul că acțiunea în revendicare ar fi prematur formulată, întrucât dreptul de proprietate dobândit de reclamantă prin actele de vânzare-cumpărare nu este încă individualizat.
Astfel, instanțele au analizat actele principale depuse de reclamantă în dovedirea dreptului de proprietate, ceea ce dovedește că au încercat să soluționeze litigiul pe fond. Au concluzionat, însă, că prin aceste acte nu este dovedit dreptul de proprietate asupra terenului revendicat de la intimați, întrucât acest drept nu este individualizat (actul adițional nefiind reținut ca o probă doveditoare sub acest aspect).
Concluzia menționată la care s-au oprit instanțele, și care exprimă - în realitate - excepția prematurității acțiunii în revendicare, este corect reținută, astfel cum vom expune pe larg în cele ce urmează.
Terenul cumpărat de reclamantă a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul legii fondului funciar. Actele de vânzare-cumpărare au avut la bază o adeverință de proprietate și nu un titlu de proprietate, situație în care, conform deciziei în interesul legii nr. 1/1997, reclamanta nu poate promova o acțiune în revendicare. Este de precizat că procedura de reconstituire este parcursă de vânzătorul reclamantei numai parțial, respectiv s-a procedat la înstrăinarea terenurilor înainte de a fi fost realizată punerea în posesie de către comisia locală de fond funciar, deci înainte de a se fi individualizat terenul intravilan pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate către tatăl vânzătorului. Pentru consolidarea actelor de înstrăinare făcute în favoare reclamantei este necesară finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate pe numele fostului proprietar (care era în viață la data apariției Legii nr. 18/1991 și a formulat cererea de reconstituire), prin punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate. Numai după finalizarea acestor operațiuni dreptul de proprietate dobândit de reclamantă va fi individualizat și actele de vânzare-cumpărare încheiate de aceasta vor putea constitui suport probator pentru declanșarea unei acțiuni în revendicare, în măsura în care terenurile astfel individualizate se vor afla în posesia fără drept a altor persoane.
Până la consolidarea în modul arătat a dreptului de proprietate dobândit de reclamantă orice acțiune în revendicare promovată de reclamantă (inclusiv cea de față) se impune a fi respinsă ca prematură. Prin contractele de vânzare-cumpărare recurenta reclamantă nu a dobândit un drept de proprietate asupra unui bun determinat,ci asupra unui bun care urma să fie determinat în viitor, în urma parcurgerii operațiunilor de punere în posesieșiemitere a titlului de proprietate. Nici până în prezent dreptul de proprietate al reclamantei nu a fost determinat, ceea ce impune respingerea cererii în revendicare ca prematur formulată.
Pentru considerentele expuse, neluarea în considerare de către instanțe actului adițional, invocat de reclamantă, la stabilirea amplasamentului terenului cumpărat de aceasta, s-a făcut în mod corect.
Este de subliniat faptul că chiar în situația în care am avea în vedere procesul-verbal de punere în posesie a recurentei reclamante, aflat în copie la fila nr. 25 din dosarul de fond, soluția care se impune cu privire la cererea în revendicare este aceeași, întrucât, astfel cum am arătat, este necesar ca procedura de reconstituire să fie definitivată prin eliberarea titlului de proprietate. Numai acest din urmă act este în măsură să consolideze actele de vânzare-cumpărare încheiate de recurenta reclamantă cu vânzătorul.
Cererea reclamantei de constatare a nulității titlului de proprietate nr. 50-59498 nu poate fi primită pentru considerentele ce vor fi expuse. Prin sentința civilă nr. 19023/2001 a Judecătoriei Craiova (menținută în calea de atac a recursului) s-a reținut că, la nivelul comunei, anexa 3 (privind situația cererilor de reconstituire validate) întocmită în anul 1991 de Comisia locală de fond funciar a fost modificată în anul 1993, modificare care a vizat și cererea de reconstituire formulată de după autorii și. S-a dispus de către instanță anularea anexei 3 modificate și menținerea anexei nr. 3 inițiale. Din dispozitivul și considerentele acestei hotărâri nu rezultă, însă, care a fost conținutul inițial al anexei nr. 3 - în ce privește cererea de reconstituire formulată de - și în ce sens a fost aceasta modificată. Astfel fiind, pe baza acestei hotărâri instanța nu poate proceda la constatarea nulității, totale sau parțiale, a titlului de proprietate contestat, întrucât nu s-a dovedit că titlul astfel emis nu ar fi în conformitate cu anexa nr. 3 inițială.
În ce privește titlul de proprietate nr. 16--/1993 Curtea apreciază, de asemenea, neîntemeiată cererea de constatare a nulității acestuia. Suprafața de teren în litigii, de 2800 mp, a fost cumpărată de - și - în anul 1952 de la doi dintre moștenitorii autorului. De fapt - și - au cumpărat o cotă de din suprafața de 5551 mp teren pe care autorul menționat a deținut-o în punctul respectiv. Diferența de a fost proprietatea numitului (tatăl vânzătorului ), o parte obținută pe cale succesorală iar cealaltă parte prin cumpărarea cotei de a altui moștenitor.
Din analiza făcută mai sus rezultă în mod cert că - și - au fost îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate pentru din terenul ce a aparținut cândva autorului, situație în care nu este dovedit motivul de nulitate absolută a titlului de proprietate eliberat acestora, invocat de reclamantă, în ce privește suprafața de 2800 mp teren aflată în litigiu.
O eventuală nemulțumire a reclamantei în legătură cu amplasamentul terenului în suprafață de 2800 mp din titlul de proprietate nr. 16--/1993 nu constituie motiv de nulitate absolută a titlului de proprietate, ci motiv de nulitate relativă, care trebuia invocat în termenul general de prescripție de 3 ani de la data la care reclamanta sau autorul acesteia (vânzătorul) a cunoscut atribuirea amplasamentului respectiv.
Este necesar a fi evidențiat aici un aspect. - și -, pe de o parte, și autorul, pe de altă parte, trebuiau să solicite și să obțină reconstituirea dreptului de proprietate în indiviziune pentru suprafața de 5551 mp teren (deoarece nu a existat o ieșire din indiviziune anterior preluării terenului la. respectiv dreptul fiecăruia nu a fost materializat în fapt; în actul de vânzare-cumpărare prin care - și - au dobândit cota de sunt menționați vecinii întregii suprafețe de 5551 mp teren). Aceștia nu au procedat astfel, ci au cerut fiecare câte din această suprafață și au obținut reconstituirea astfel, ceea ce a putut genera conflicte legate de amplasamentul atribuit în procedura reconstituirii dreptului.
Autorul reclamantei, sau reclamanta în calitate de succesor în drepturi a acestuia, pentru suprafața de teren înstrăinată, urmează să facă demersuri pentru punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate pentru diferența de din terenul ce a aparținut defunctului (sau numai pentru întocmirea documentației prealabile și emiterea titlului de proprietate, dacă punerea în posesie s-a realizat între timp). Acest teren ar trebui să se învecineze cu terenul de 2800 mp reconstituit prin titlul de proprietate nr. 16--/1993 (având în vedere că împreună cu cel reconstituit prin titlul de proprietate contestat a constituit cândva un singur trup), sau să fie amplasat, pe cât posibil, într-o zonă în care terenurile au valori aproximativ egale cu valoarea terenului de pe vechiul amplasament (pentru ca reclamanta să nu fie prejudiciată), dacă respectarea vechiului amplasament nu mai este posibilă.
Capătul de cerere în constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare a fost, de asemenea, corect respins. Reclamanta a invocat vânzarea lucrului altuia, ca motiv de nulitate a acestor acte. În sistemul nostru de drept, vânzarea lucrului altuia nu constituie motiv de nulitate absolută a actului, ci cauză care poate atrage nulitatea relativă. Nulitățile relative nu pot fi invocate decât de părțile din contract ori de succesorii acestora. De asemenea, eventuala rea-credință a cumpărătorilor la încheierea acestor acte nu a fost probată în cauză. Potrivit legii civile buna-credință este prezumată. C care susține faptul că la încheierea unui act părțile ar fi acționat cu rea-credință are obligația de a face dovada susținerilor sale. Această dovadă nu a fost făcută în cauză.
Pentru actul adițional încheiat de reclamantă cu vânzătorul, Curtea consideră că în mod just instanțele nu au procedat la o analiză pe fond a cererii reconvenționale formulată de recurentul. Interesul acestuia în soluționarea pe fond a acestei cereri nu este unul actual câtă vreme instanțele nu au dat eficiență acestui act, considerând în mod just că pe baza înscrisurilor prezentate de reclamantă nu se poate stabili amplasamentul terenului cumpărat de la numitul.
Se impune a fi subliniat încă o dată faptul că singurul act în măsură să determine (să individualizeze) terenul transmis de către recurenta reclamantă este titlul de proprietate ce urmează a fi eliberat pe numele tatălui vânzătorului (persoana care a formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la acest teren). Astfel fiind, actele enumerate de recurenta reclamantă în motivarea recursului ca nefiind analizate de instanțe (chitanțe, adeverințe) nu sunt relevante în dezlegarea pricinii, întrucât nu prin acest gen de acte poate fi individualizat dreptul transmis recurentei reclamante de.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL CRAIOVA sub nr-, contestatoarea a solicitat anularea deciziei instanței de recurs, invocând aplicabilitatea dispozițiilor art.317 alin.1 pct.1 pr.civ. și art.318 pr.civ.
Contestatoarea susține că soluționarea pricinii în recurs s-a făcut prin realizarea procedurii de citare cu aceasta, la o adresă la care nu locuiește, și deși la dosarul cauzei există două delegații avocațiale, din care rezultă că a beneficiat de apărare calificată, arată că, în realitate nu a angajat nici un avocat pentru a fi reprezentată în fața Curții de APEL CRAIOVA.
Se mai invocă de către contestatoare faptul că greșeala materială care a dus la dezlegarea eronată a recursului, constă în faptul că prin hotărârea pronunțată -aspect care se poate înscrie și în ipoteza omisiunii din greșeală a instanței de a cerceta vreunul din motivele de casare- Curtea de APEL CRAIOVA nu a răspuns motivelor de recurs invocate de recurentă, ci a identificat o excepție pe baza căreia se putea respinge acțiunea introductivă în instanță, respectiv excepția prematurității care nu a fost pusă niciodată în discuția părților.
Contestația în anulare nu este fondată pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare reprezintă calea extraordinară de atac prin intermediul căreia aceeași instanță își poate retracta propria hotărâre.
Așadar, nefiind o cale de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată decât pentru motivele prevăzute expres prin dispozițiile art. 317 și 318 cod procedură civilă, nefiind posibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, ori a unor motive care au fost examinate de instanță.
În speță, contestatoarea a indicat motivele de contestație circumscrise prevederilor art.317 alin.1 pct.1, care permit promovarea contestației în anulare atunci când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost legal îndeplinită, precum și a dispozițiilor art.318 cod procedură civilă, care arată că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare sau de modificare.
Verificându-se actele aflate la dosarul cauzei, se constată că dispozițiile art.317 alin.1 pct.1 pr.civ. invocate de contestatoare nu-și găsesc incidența întrucât pentru toate termenele supuse judecății în această cale de atac recurenta a fost citată la aceeași adresă la care procedura de citare cu aceasta fusese îndeplinită în fața instanței de apel, neexistând o cerere expresă prin care reclamanta să arate că și-ar fi schimbat domiciliul, ci numai în dovada de comunicare a hotărârii Tribunalului Dolj se menționează că predarea acestei decizii s-a făcut pentru apelanta reclamantă la Cabinetul avocaților &.
Prin cererea de recurs formulată, reclamanta nu-și indică un alt domiciliu față de cel la care a fost citată în apel, nemenționând deci că ar solicita ca actele de procedură să fie îndeplinite cu aceasta la cabinetul avocațial susmenționat.
Mai mult, la dosarul cauzei există două delegații avocațiale, prima împuternicire având nr.- (fila 32 dosar recurs), iar cea de-a doua purtând nr.- (fila 51 dosar recurs) în care se menționează că recurenta reclamantă, contestatoarea de față, a încheiat cu Cabinetul avocaților și, contractele de asistență juridică nr.115 și respectiv 117.
Or, câtă vreme recurenta reclamantă a beneficiat de apărare calificată, susținerea sa în sensul soluționării cauzei cu lipsa de procedură cu aceasta, este lipsită de temei legal.
Împrejurarea invocată de contestatoare în sensul că în realitate nu ar fi încheiat cu acești avocați nici un contract de asistență juridică, lipsind deci mandatul de reprezentare a contestatoarei de către apărătorii și, întrucât nu există semnătura sa pe cele două delegații, nu constituie motiv de admisibilitate a contestației în anulare în sensul dispoz.art.317 alin.1 pct.1 pr.civ. împuternicirile avocațiale depuse la dosar producându-și pe deplin efectele până la înscrierea în fals.
Nici dispozițiile art.318 pr.civ. invocate de contestatoare nu-și găsesc aplicabilitatea, întrucât argumentele aduse de aceasta nu duc la concluzia că dezlegarea recursului este rezultatul unei greșeli materiale, sau că nu i s-ar fi răspuns la vreunul din motivele de recurs formulate.
Astfel, instanța care este investită cu o cale extraordinară de atac, de retractare, nu se poate transforma în instanță de control judiciar care să repună în discuție raportul juridic inițial dedus judecății, deoarece aceasta poate afecta principiul securității raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Conform acestui principiu, o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, care se prezumă că exprimă adevărul și se bucură de validitate, nu mai poate fi repusă în discuție decât pentru motive excepționale, limitativ prevăzute de lege.
În sensul art. 318.c Cod Penal, greșelile materiale nu sunt greșeli de judecată a fondului pricinii, ci erori care țin de investirea instanței, de formularea cererilor în termen, de procedură.
Nu poate fi supusă analizei în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, aprecierea instanței de recurs că față de situația de fapt rezultată din probatoriul administrat în cauză și reținută de tribunal, dispozițiile legale au fost corect aplicate, întrucât toate așa zisele motive de contestație în anulare sunt critici asupra fondului pricinii.
Omisiunea cercetării vreunui motiv de recurs invocată de contestatoare de asemenea nu se regăsește, instanța de recurs precizând în considerentele hotărârii că este corectă concluzia la care instanțele s-au oprit și care exprimă în realitate adevărul, respectiv excepția prematurității introducerii acțiunii în revendicare.
S-a constatat de instanța de recurs că deși instanțele de fond și de apel au enumerat mai multe excepții care ar fi incidente în cauză, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei și excepția lipsei de interes în raport de considerentele pe care se sprijină hotărârile, instanțele nu au avut în vedere aceste excepții, ci faptul că acțiunea în revendicare ar fi prematur formulată, întrucât dreptul de proprietate dobândit de reclamantă prin actele de vânzare-cumpărare nu este încă individualizat.
În atare situație, se constată că susținerile contestatoarei sunt lipsite de temei legal, dispoz. art.318 nefiind incidente, petenta tinzând la modificarea deciziei din recurs pentru motive de fond, inadmisibile în contestația în anulare, urmărind practic rejudecarea recursului, printr-un recurs la recurs, ceea ce nu este posibil, în condițiile art. 299 și urm.
Așa fiind, contestația în anulare de față urmează a fi respinsă.
Cât privește cererea formulată de intimatul privind obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată - cerere admisibilă în condițiile art.274 pr.civ. întrucât contestatoarea se află în culpă procesuală prin promovarea prezentei contestații în anulare - urmează a fi respinsă, intimatul nefăcând dovada cu nici un act justificativ a acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 890 din 29 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991, COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991, COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII 18/1991 D, -.
Respinge cererea intimatului privind cheltuielile de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Iulie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
13.07.2009
Tehn.MC/2 ex.
cont.-
Președinte:Stela PopaJudecători:Stela Popa, Ionela Vîlculescu, Maria Cumpănașu
