Anulare act. Decizia 872/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.872/
Ședința publică din 15 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în G,-,. 6,.33, împotriva sentinței civile nr.872/23.07.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimata - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, cu sediul în G,-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru intimata - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G consilier juridic în baza delegației depusă la fila 14 dosar și pentru recurenta - reclamantă avocat în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 15 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Apărătorul recurentei - reclamante precizează că prin acțiunea formulată s-a solicita obligarea pârâtei să revizuiască decizia de pensionare și deciziile ulterioare și să emită o nouă decizie cu includerea în calcul a pensiei de serviciu și a pensiei de asigurări sociale de stat, a sporurilor acordate prin hotărârile judecătorești. Acțiunea a fost întemeiată pe disp. Legii nr.19/2000 și Legea nr.303/2004. Potrivit art. 68 din OUG nr.100/2007 actualizarea pensiilor de serviciu intervine odată cu majorarea salariilor de bază ale personalului în activitate. Instanța de fond a mai reținut și disp. art. 89 alin.3 din Legea nr.19/2000, dar aceste dispoziții nu pot fi reținute în situația de față. În cauză, instanța a aplicat greșit legea. În cauză nu era vorba de o recalculare ci de o revizuire. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, obligarea pârâtei să revizuiască decizia de pensionare, precum și deciziile emise ulterior, cu luarea în calcul a sporurilor acordate conform hotărârilor judecătorești și a adaosurilor salariale, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei - pârâte solicită respingerea recursului ca nefundat. Sentința instanței de fond este legală și temeinică pentru considerentele arătate în întâmpinare. Reclamanta a solicitat recalcularea și s-au atașat la dosar cererile. În instanță a solicitat revizuirea, dar în cerere s-a solicitat recalcularea pensiei. Nu există temei legal pentru revizuire în Legea nr.303/2004.
CURTEA
Asupra litigiului de muncă de față:
Prin acțiunea formulată și înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Galați - secția de contencios administrativ, sub nr-, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii G, revizuirea deciziei nr. -/31.05.2005 și a celor ulterioare, emiterea unei noi decizii cu includerea în calculul pensiei de serviciu și a pensiei de asigurări sociale de stat, a sporurilor acordate prin hotărârile judecătorești.
Motivându-și în fapt acțiunea, a arătat că este beneficiara unei pensii de asigurări sociale pentru limită de vârstă și o pensie de serviciu.
Ulterior pensionării, prin SC nr. 786/13.07.2006 pronunțată de Tribunalul Prahova și DC nr. 874/25.09.2007 a Curții de Apel Ploiești, Curtea de APEL GALAȚI, a fost obligată să-i plătească drepturile salariale reprezentând 30% din indemnizația de încadrare lunară brută, conform OUG 43/2002 pentru perioada 01.06.2002 - 30.04.2004 și de 40% pentru perioada mai 2004 - 31.03.2006.
A mai precizat, că prin SC nr. 162/26.01.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, rămasă irevocabilă prin DC nr. 572/05.09.2007 a Curții de Apel Brașov, Curtea de APEL GALAȚI, a fost obligată să-i plătească drepturile salariale, reprezentând sporul de vechime în muncă pe perioada noiembrie 2003 - ianuarie 2006 și să efectueze mențiunile privind acordarea acestui drepturi cu caracter permanent în carnetul său de muncă.
Sumele de bani, reprezentând aceste drepturi, au fost achitate, iar contribuția de asigurări sociale de stat, a fost reținută și virată către bugetul asigurărilor sociale de stat.
A susținut reclamanta, că cele două sporuri obținute prin hotărârile judecătorești, nu au fost avute în vedere la stabilirea bazei de calcul pentru pensia de serviciu, fiind acordate ulterior, retroactiv.
Deși, s-a adresat pârâtei în vederea revizuirii deciziei de pensionare nr. -/31.05.2005, precum și a celor ulterioare, aceasta prin adresa nr. 2376.03.2008, i-a comunicat faptul că cererea nu poate fi soluționată favorabil, decât după obținerea unei hotărâri judecătorești
În susținerea acțiunii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâta Casa Județeană de Pensii G, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței funcționale a secției, având în vedere dispozițiile art. 155 lit.d) din Legea nr. 19/2000.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că actualizarea pensiilor de serviciu, în înțelesul prevederilor art. 68 alin.12 din OUG nr. 100/2007, se aplică doar pensiilor de serviciu deja stabilite și intervine odată cu majorarea salariilor de bază ale personalului în activitate. Aceasta presupune, doar modificarea bazei de calcul avută în vedere la stabilirea inițială a pensiei de serviciu.
De asemenea, a susținut, că recalcularea pensiilor de serviciu și actualizarea pensiilor de serviciu, au reglementări diferite, instituția pârâtă emițând deciziile de pensionare, având în vedere adeverințele eliberate de către angajatori cu respectarea legislației muncii.
În combaterea susținerilor reclamantei, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
La termenul din 29.05.2008, instanța prin încheiere a admis excepția necompetenței funcționale și a dispus transpunerea cauzei, pe rolul secției civile a Tribunalului Galați.
Acțiunea a fost înregistrată pe rolul secției civile, sub nr-.
În acest ciclu procesual, au fost administrate noi probe, respectiv adeverința nr. 708/28.02.2007, SC nr. 365/14.03.2008, adeverința nr. 2426/05.05.2008, 2425/5A/05.05.2008, adeverința nr. 2427/05.05.2008, adeverința nr. 2428/05.05.2008, Declarațiile inițiale rectificative privind evidența nominală a asigurărilor și obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat.
Prin Sentința Civilă nr.872/23.07.2008 Tribunalul Galația respins acțiunea ca nefondată.
În motivare, instanța a reținut următoarele:
Potrivit copiei carnetului de muncă (filele 4-22 - dosar -), reclamanta, a fost angajată în funcția de judecător - președinte de secție, până la data de 01.06.2005, când a fost eliberată din funcție, prin pensionare.
Ulterior acestei date, prin SC nr. 786/13.07.2006 (filele 29-30) pronunțată de Tribunalul Prahova și DC nr. 874/25.09.2007 (filele 31-33) a Curții de Apel Ploiești, pârâta Curtea de APEL GALAȚI, a fost obligată să plătească reclamantei, drepturile salariale reprezentând 30% din indemnizația de încadrare lunară brută pentru perioada 01.06.2002 - 30.04.2004 și de 40% pentru perioada mai 2004 - 31.03.2006.
De asemenea, prin SC nr. 162/26.01.2007 (filele 34-36) pronunțată de Tribunalul Galați, rămasă irevocabilă prin DC nr. 572/05.09.2007 (fila 37) pronunțată de Curtea de Apel Brașov, pârâta Curtea de APEL GALAȚI, a fost obligată să plătească reclamantei, drepturile salariale, reprezentând sporul de vechime în muncă pe perioada noiembrie 2003 - ianuarie 2006 și să efectueze mențiunile privind acordarea acestui drept cu caracter permanent, în carnetul său de muncă.
Întrucât, cele două sporuri obținute de către reclamantă prin hotărârile judecătorești, nu au fost valorificate la calcul drepturilor de pensie, aceasta a formulat prezenta acțiune.
Potrivit disp. art. 68 alin. 12 din OUG nr. 100/2007, actualizarea pensiilor de serviciu, intervine odată cu majorarea salariilor de bază ale personalului în activitate, care presupune modificarea bazei de calcul avută în vedere, la stabilirea inițială a pensiei de serviciu.
Recalcularea pensiei de serviciu, se face prin adăugarea stagiilor realizate după stabilirea drepturilor de pensie, precum și prin adăugarea stagiilor nevalorificate, la stabilirea inițială a pensiei.
În ambele cazuri, drepturile de pensie, se acordă, începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.
De asemenea, potrivit disp. art. 89 al. 3 din Legea nr. 19/2000, drepturile rezultate ca urmare a aplicării prevederilor alin.2, respectiv a revizuirii drepturilor de pensie, se cuvin și se acordă, cu data de 1 ianuarie, a anului următor.
Față de cele arătate, instanța a reținut că pârâta Casa Județeană de Pensii G, a respectat dispozițiile legale în materie și a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, solicitând modificarea ei și admiterea acțiunii, cu consecința revizuirii deciziilor de pensionare.
În motivare a arătat că hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală pentru motivele prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod de procedură civilă:
1.Astfel, hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât acțiunea a avut ca obiect o cerere de revizuire a pensiei în baza art. 89 din legea 19/2000, iar instanța de fond s-a referit în motivare la actualizarea pensiei potrivit art. 68 alin. 12 din OUG 100/2007, respectiv la recalcularea pensiei în temeiul art. 95 din legea 19/2000.
2. Hotărârea dată este lipsită de temei legal, instanța încălcând normele de drept substanțial, prin aplicarea unor texte de lege străine de situația de fapt.
Intimata Casa Județeană de Pensii Gaf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea Tribunalului Galați este legală și temeinică.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta, fost judecător, s-a pensionat anticipat la data de 01.06.2005, conform deciziei nr. -/31.05.2005, în prezent beneficiind de pensie pentru limită de vârstă și de pensie de serviciu, potrivit deciziei din 01.02.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii
La stabilirea cuantumului pensiei s-au avut în vedere dispozițiile legii 303/2004 și ale HG 263/2005, pensia fiind calculată în funcție de venitul brut realizat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Ulterior acestei date, prin Sentința Civilă nr. 786/13.07.2006 (filele 29-30) pronunțată de Tribunalul Prahova și DC nr. 874/25.09.2007 (filele 31-33) a Curții de Apel Ploiești, pârâta Curtea de APEL GALAȚI, a fost obligată să plătească reclamantei, drepturile salariale reprezentând 30% din indemnizația de încadrare lunară brută pentru perioada 01.06.2002 - 30.04.2004 și de 40% pentru perioada mai 2004 - 31.03.2006.
De asemenea, prin SC nr. 162/26.01.2007 (filele 34-36) pronunțată de Tribunalul Galați, rămasă irevocabilă prin DC nr. 572/05.09.2007 (fila 37) pronunțată de Curtea de Apel Brașov, pârâta Curtea de APEL GALAȚI, a fost obligată să plătească reclamantei, drepturile salariale, reprezentând sporul de vechime în muncă pe perioada noiembrie 2003 - ianuarie 2006 și să efectueze mențiunile privind acordarea acestui drept cu caracter permanent, în carnetul său de muncă.
Drepturile salariale pentru perioadele de referință au fost recalculate și achitate, la acestea fiind reținute contribuțiile la CAS, așa cum rezultă din adeverința nr. 2426/5A/05.05.2008 emisă de Curtea de APEL GALAȚI.
Deci, atât la data emiterii deciziei de pensionare inițiale, în 2005, cât și a celor ulterioare s-a stabilit prin hotărâri judecătorești irevocabile, că drepturile salariale cuvenite reclamantei au fost calculate eronat și că ele trebuiau majorate prin aplicarea unui spor de 40% și a sporului de vechime.
În consecință, la acest moment, pe baza unor hotărâri judecătorești se constată că pentru perioada în discuție reclamanta a beneficiat de venituri mai mari decât cele care au fost reținute ca bază de calcul la stabilirea pensiei.
Potrivit principiului contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, cât timp, s-a plătit retroactiv o contribuție pentru asigurări sociale, drepturile cuvenite contestatoarei, ca asigurat trebuie să fie revizuite.
Chiar dacă legea nu prevede expres această situație, pe baza principiilor generale, intimata avea obligația de a revizui drepturile de pensie ale reclamantei, începând cu 31.05.2005 și toate deciziile emise ulterior. Revizuirea trebuia să se facă nu în baza sentințelor judecătorești, în care intimata nu a fost parte, ci în baza adeverințelor eliberate de angajator.
Cum nu și-a îndeplinit această obligație, va fi obligată prin hotărâre judecătorească la revizuirea drepturilor de pensie, cât și la calcularea și plata diferențelor dintre pensia încasată și cea care i se cuvine în urma revizuirii, avându-se în vedere și sporul de anticorupție și sporul de vechime în muncă.
Nu are relevanță faptul că deciziile de pensie sunt definitive, pentru că nu se contestă legalitatea lor raportat la actele existente la dosarul de pensie la data emiterii lor, ci se solicită revizuirea în funcție de aspecte apărute ulterior.
În consecință, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, instanța va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta, domiciliată în G,-,. 6,.33, împotriva sentinței civile nr.872/23.07.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința civilă nr.872/23.07.2008 a Tribunalului Galați și, în rejudecare:
Admite acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Obligă pârâta să recalculeze pensia cuvenită reclamantei având în vedere și sporul de vechime în muncă, obținut prin sentința civilă nr.162/2007 a Tribunalului Galați și sporul anticorupție obținut prin sentința civilă nr.786/2006 a Tribunalului Prahova.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 15 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /19.01.2009
:DC/ 2 ex/20.01.2009
Fond:/
Asistenți judiciari: /
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu