Anulare act. Decizia 874/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.874
Ședința publică din data de 2 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Violeta Stanciu
JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Mioara Iolanda Grecu Elena
- -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de reclamantul, domiciliat în P,-,.28,.B,.4,.38, județ P, împotriva deciziei civile nr.125 pronunțată la 3 martie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții, domiciliată în P,-,.28,.B,.4,.38, județ P și BIROUL NOTARULUI PUBLIC, cu sediul în P,-, -olstoi,.D,.20, județ
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 25 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, entru p. a-i da posibilitatea recurentului să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 2 octombrie 2008, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr-, reclamantul chemat în judecată pe pârâții și Biroul Notarului Public, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea contractului de vânzare -cumpărare nr. 4473/8.07.2005 și despăgubiri în valoare de 513 lei.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 1979 și- cumpărat un apartament, cu împrumut de la CEC, iar ratele au fost achitate de acesta integral, conform încheierii nr. 14790/23.11.1994 emisă de către notariatul de Stat Județean și titlul de proprietate nr. 7995/19.03.1979 eliberat de Consiliul Popular al Județului și autentificat de Notariatul de Stat al Județului P, apartament situat pe-,.8 B,.A,.9,.33, județul
mai arătat reclamantul că, la data de 25.04.1983, s- căsătorit cu pârâta, care încercat să obțină din apartament, însă acțiunea sa fost respinsă conform sentinței civile nr. 3210/2003, iar la 3.03.2004
reclamantul vândut apartamentul menționat, cu banii rezultați cumpărând un alt apartament, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2285/4.03.2004 al Biroului Notarului Public, iar ulterior, căsătoria reclamantului cu pârâta s-a desfăcut prin divorț, conform sentinței civile nr. 6627, iar la 8.07.2005, același notar public, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare între reclamant și pârâtă, pentru din apartament, încălcându-se flagrant, prevederile art. 31 din Codul familiei.
La data de 11 ianuarie 2007, reclamantul a depus la dosar o completare și precizare la acțiune, prin care a arătat că partea de din apartament a fost vândută, prin contractul contestat, pentru întreținerea și îngrijirea reclamantului, însă, această clauză nu a fost respectată, reclamantul solicitând pe lângă anularea contractului și despăgubirea de către notar, rezilierea contractului și evacuarea din spațiu a numitei.
Pârâtul Biroul Notarului Public Asociați și au formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii în ceea ce-l priveste, motivat de faptul că respectivul contract fost încheiat cu respectarea cerințelor legale de fond și de formă, reprezentând voința părților, care l-au citit și semnat personal, conduita acestora exprimând intenția exprimată prin încheierea contractului, care poate fi, eventual, susceptibil de anulare pentru nerespectarea clauzelor privind acordarea întreținerii, dar nu sub alte aspecte.
Prin sentința civilă nr.5421/4.06.2007, Judecătoria Ploieștia respins acțiunea completată și precizată formulată de reclamant, fiind obligat acesta să plătească pârâtei suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Impotriva acestei sentințe formulat apel reclamantul, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond a dat o altă interpretare textelor de lege și a apreciat eronat probele, fără să se constate că a fost viciat consimțământul său, iar obiectul și cauza au fost ilicite, elemente ce conduceau la anularea contractului și la evacuarea pârâtei pentru lipsă de titlu.
Consimțământul vânzătorului a fost viciat întrucât nu a realizat că prin mențiunile notarului s-a constatat că pârâta avea deja cota de din apartament, ceea ce nu este exact deoarece în actul de vânzare-cumpărare s-a menționat proveniența banilor, respectiv din vânzarea-cumpărarea apartamentului său proprietate personală.
A mai susținut apelantul că nu se punea problema întreținerii, scopul fiind așadar ilicit și imoral, în condițiile în care erau despărțiți prin sentință irevocabilă, iar pârâta a recunoscut la desfacerea căsătoriei că motivul este acela că întreținea relații extraconjugale.
Mențiunea din actul de vânzare-cumpărare nr.4473/08.07.2005 a faptului că a dobândit dreptul indiviz de prin cumpărare în timpul căsătoriei cu, de care a divorțat ulterior, este inexactă pentru că și în contractul la care se face trimitere, nr.2707/22.03.2004, se stipulează că prețul provine din vânzarea de către a unui apartament proprietate personală.
Față de actele autentice succesive, clauza contractuală referitoare la scopul vânzării este ilegală, imorală și, respectiv "restul cotei de din apartament aparține cumpărătoarei, vânzarea făcându-se pentru întregirea proprietății, pârâta neavând niciun drept de proprietate, ci, eventual, un
drept de creanță pe care nu și l-a valorificat, neexistând nicio hotărâre judecătorească în acest sens.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței.
Prin decizia civilă nr.125 pronunțată la 3 martie 2008, Tribunalul Prahovaa respins apelul ca nefondat, reținând că în prezenta cauză apelantul-reclamant a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4473 din 8.07.2005 de Biroul Notarului Public, prin care a vândut pârâtei dreptul indiviz de din apartamentul nr.38 situat în P,-,.28,.B,.4, fiind, în esență, nemulțumit de inserarea clauzei potrivit căreia "Restul cotei de din apartament, aparține cumpărătoarei, vânzarea făcându-se pentru întregirea proprietății", considerând apelantul că prin inserarea acestei clauze notarul și-a depășit atribuțiile și a constatat nejustificat dreptul de proprietate al pârâtei pentru restul cotei de ,deși, în opinia sa, din actele succesive de vânzare reiese cu certitudine că intimata-pârâtă nu avea în proprietate cota de, ci cel mult un drept de creanță, pe care însă nu și l-a valorificat.
Verificând actele succesive, instanța de apel a constatat că apartamentul din litigiu, nr.38, situat în P,-,.28,.B,.4, a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2707/22.03.2004, prin cumpărare de către apelant împreună cu intimata, existând o mențiune în sensul că prețul provine din vânzarea de către a unui apartament proprietate personală, bun propriu, dobândit anterior căsătoriei cu, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2285/4.03.2004 de Biroul Notarului Public .Prin acest contract, respectiv nr.2285/4.03.2004, apelantul-reclamant a vândut unor terți apartamentul proprietatea sa din P,-,.8 B,.9,. A, jud.
A mai reținut instanța că părțile s-au căsătorit la data de 25.04.1983, iar prin sentința civilă nr.6627/24.08.2004 a Judecătoriei Ploiești, definitivă și irevocabilă, s-a declarat desfăcută această căsătorie, rezultând, așadar, că la data încheierii contractului nr.2707, respectiv 22 martie 2004, părțile erau căsătorite, astfel că, la dobândirea apartamentului în litigiu, din P,-,.28,.B,.4, se aplică prezumția de bun comun, prevăzută de art.30 din Codul familiei, care este o prezumție absolută.
S-a arătat că art.30 alin.1 din Codul familiei prevede că "bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților", iar alin.3 al aceluiași text de lege dispune "calitatea de bun comun nu trebuie dovedită", astfel că, notarul a procedat corect, ba chiar era obligat ca, aplicând prezumția de comunitate, să insereze clauza potrivit căreia cota de ce nu a făcut obiectul vânzării, aparținea pârâtei, față de modul de dobândire și de data la care s-a încheiat actul, respectiv în timpul căsătoriei părților.
Instanța de apel a apreciat că atât timp cât calitatea de bun comun nu trebuie dovedită, contractul de vânzare-cumpărare în discuție este legal încheiat întrucât nu s-a făcut dovada răsturnării prezumției de bun comun, la dosar nedepunându-se nicio hotărâre judecătorească prin care să se constate calitatea de bun propriu a bunului în litigiu.Chiar dacă în actele succesive se face referire la o eventuală contribuție exclusivă a apelantului, în absența unei hotărâri prin care să fie
înlăturată prezumția absolută de comunitate, notarul public la momentul încheierii actului, iar instanța, cu ocazia verificării legalității contractului, au obligația de a da eficiență prezumției potrivit căreia bunurile dobândite în timpul căsătoriei, au automat calitatea de bun comun, până la proba contrară.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că, în cauză, nu se pune problema vicierii consimțământului vânzătorului în condițiile în care, față de situația concretă a părților, era obligatorie inserarea clauzei privind calitatea de bun comun, indiferent de biroul notarial la care s-ar fi încheiat actul.
Neîntemeiată a fost considerată și critica privind scopul ilicit și imoral urmărit de pârâtă la încheierea actului în ceea ce privește obligația de întreținere, apreciindu-se că apelantul a fost în cunoștință de cauză atunci când a semnat contractul în forma respectivă, iar faptul că părțile erau divorțate nu are relevanță și nu atrage nevalabilitatea clauzei privind obligația de întreținere stipulată în sarcina pârâtei și în favoarea reclamantului.
Împotriva deciziei nr.125/2008 pronunțată de Tribunalul Prahovaa formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod nelegal instanța de fond și instanța de apel au considerat apartamentul în litigiu ca fiind bun comun, deoarece această prezumție este răsturnată de actele existente la dosar, din care rezultă că prețul bunului (al apartamentului) era din vânzarea unui bun propriu, astfel încât, ambele instanțe au aplicat greșit legea, mai ales că, în cuprinsul actelor succesive de vânzare-cumpărare, se menționează expres și fără echivoc, că apartamentul este bun propriu.
A mai arătat recurentul că în mod nelegal instanța de apel a luat în considerare numai data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în aprecierea regimului juridic al bunului, reținând prezumția de bun comun, fără a analiza și aspectele relatate anterior.
Un alt motiv de recurs se referă la scopul ilicit și imoral avut în vedere la încheierea contractului cu clauză de întreținere, care rezultă din însăși conținutul actului, iar pârâta nu-i acordă niciun fel de îngrijire, deși i-a solicitat acest lucru, fiind o persoană în vârstă, cu numeroase afecțiuni cardiologice, așa cum rezultă din actele depuse la dosar.
Curtea, examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză, constată următoarele:
Prin cererea depusă la instanța de fond la data de 7 martie 2007 ( fila 43 dosar fond), recurentul-reclamant, la solicitarea instanței (conform încheierii de ședință din 19 februarie 2007), și-a precizat în concret obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv:
- anularea în totalitate a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4473/2005, întrucât se încalcă prevederile art. 31 din codul familiei;
- rezilierea contractului pentru dreptul indiviz de din apartament, pârâta nerespectând obligația de întreținere și îngrijire asumată prin contract;
- evacuarea pârâtei din apartamentul în litigiu;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În virtutea rolului activ al judecătorului, stabilit de dispozițiile art. 129 alin. 5.pr.civilă, instanța de fond trebuia să facă o corectă stabilire a obiectului
juridic dedus judecății și să observe că primul capăt al cererii de chemare în judecată vizează anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare în privința clauzei
potrivit căreia "restul cotei de din apartament aparține cumpărătoarei, vânzarea făcându-se pentru întregirea proprietății";cel de-al doilea capăt de cerere se referă la rezilierea contractului de vânzare-cumpărare pentru nerespectarea clauzei de întreținere, iar evacuarea se solicită ca urmare a lipsei de titlu.
Analizând conținutul sentinței pronunțată de Judecătoria Ploiești, dar și al deciziei pronunțată de Tribunalul Prahova, Curtea constată că aceste instanțe au avut în vedere numai capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare în privința clauzei conform căreia "restul cotei de din apartament aparține cumpărătoarei, vânzarea făcându-se pentru întregirea proprietății", nefiind făcută nicio referire și nefiind administrată nicio probă cu privire la rezilierea contractului de vânzare-cumpărare pentru neîndeplinirea obligației de întreținere.
De asemenea, instanțele nu s-au pronunțat nici pe capătul de cerere privind evacuarea pârâtei.
Mențiunea instanței de apel în sensul că " apelantul a fost în cunoștință de cauză atunci când a semnat contractul în forma respectivă, iar faptul că părțile erau divorțate nu are relevanță și nu atrage nevalabilitatea clauzei privind obligația de întreținere stipulată în sarcina pârâtei" nu poate fi considerată o pronunțare și asupra capătului de cerere privind rezilierea, întrucât recurentul-reclamant a solicitat rezilierea contractului ca urmare a nerespectării obligației de întreținere și nu ca o cauză de nulitate a contractului.
Procedând în acest mod, instanțele au soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel încât, Curtea, în baza art. 312 alin. 5 pr.civilă, va admite recursul, va casa ambele hotărâri și va trimite cauza, spre rejudecare, la Judecătoria Ploiești.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va administra toate probele ce se impun pentru soluționarea cauzei în integralitate și va avea în vedere și celelalte critici ale apelantului cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 30 din Codul familiei, având în vedere că prezumția de comunitate instituită de acest articol este o prezumție relativă, ce poate fi răsturnată, comunitatea de bunuri prezumându-se doar până la proba contrară, în speță, punându-se problema incidenței dispozițiilor art. 31 din Codul familiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantul, domiciliat în P,-,.28,.B,.4,.38, județ P, împotriva deciziei civile nr.125 pronunțată la 3 martie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții, domiciliată în P,-,.28,.B,.4,.38, județ P și BIROUL NOTARULUI PUBLIC, cu sediul în P,-, -olstoi,.D,.20, județ
Casează ambele hotărâri și trimite cauza, spre rejudecare, la Judecătoria Ploiești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Mioara Iolanda Grecu Elena
- - - - - -
Grefier,
Red. VS
Tehnored.PJ
3 ex/ 28.10.2008
f- Judecătoria Ploiești
a- Tribunalul Prahova
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Violeta StanciuJudecători:Violeta Stanciu, Mioara Iolanda Grecu Elena
