Anulare act. Decizia 875/2008. Curtea de Apel Ploiesti

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-

Dosar nr-

DECIZIA NR.875

Ședința publică din data de 2 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Violeta Stanciu

JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Mioara Iolanda Grecu Elena

- -

Grefier -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de reclamanții G și, ambii domiciliați în B,-, județ B, cod poștal - împotriva deciziei civile nr.17 pronunțată la 18 ianuarie 2008 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâții și, ambii domiciliați în B, str. -,.16G,.5,.28, județ B, cod poștal -.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 25 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, pentru a-i da posibilitatea recurentului să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 2 octombrie 2008, când a dat următoarea hotărâre;

CURTEA:

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr-, reclamanții G și - au chemat în judecată pe pârâții și -, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare, intitulat promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. 3737 din 5.10.2006 la Biroul Notarului Public, fără repunerea părților în situația anterioară deoarece prețul nu s-a plătit și bunul nu s-a predat.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că pârâtul a încheiat cu numita un contract de împrumut care ascundea o operațiune de cămătărie, contract autentic nr.638/10.05.2005, care avea scadența la data de 27.10.2005, fiind încheiat și un contract de ipotecă la data de 10.05.2005.

S-a susținut că, deși pârâtul nu a remis numitei suma trecută în contract, totuși, acesta a profitat de starea de teamă indusă împrumutaților și a trecut la executarea silită, amenințându-i cu pierderea locuinței, pentru care se instituise garanția ipotecii.

Se arată că, astfel, pârâtul a primit înapoi suma împrumutată, de 25.900 lei, însă a refuzat să semneze procesul-verbal încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc, prin care să confirme că a primit întreaga sumă, până

când reclamanții nu au încheiat antecontractul a cărui nulitate se cere a fi constatată, antecontract care, în realitate, reprezintă garanția restituirii dobânzii cămătărești ilegal percepută, caz în care, voința juridică este în dezacord cu realitatea de fapt și de drept, consimțământul fiind obținut prin presiune psihică și după ce s-a încheiat antecontractul a cărui nulitate se solicită, pârâtul a semnat procesul-verbal în data de 5.10.2006.

De asemenea, se arată că și prețul este total neserios, preț care la rândul lui reflectă operațiunea mascată de cămătărie. Ca urmare, scopul imediat al convenției este în contradicție cu scopul mediat, cauza nu există datorita lipsei scopului imediat, respectiv lipsa contraprestației și a predării bunului, iar cauza nu este reală, ci este imorală și ilicită.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 5, art. 948 și următorii, art. 953 art. 966 od civil.

Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii, arătând că au fost abordați de către reclamant, care aflase că numitei urma să îi fie scos la licitație imobilul casă de locuit, situat în B și l-a rugat să-i ajute pentru că, la rândul lor, reclamanții aveau de recuperat o sumă de bani de la familia, însă nu aveau încheiat nici un act cu aceștia. Numita i-a propus pârâtului să cumpere de la reclamanți apartamentul situat în B, -agnolia, B-dul -, care nu era locuit de reclamanți pentru că structura de rezistență fusese afectată de cutremur, iar prețul convenit era foarte avantajos. Intenția era ca banii ce se obțineau din vânzarea apartamentului să ajungă, prin intermediul reclamantului, la numita, care îi dădea pârâtului, iar acesta accepta radierea ipotecii pe casă și astfel casa putea fi din nou ipotecată, pentru un nou credit ce îi profita și pârâtului, pentru a-și recupera vechea și noua datorie.

mai susținut pârâtul că a dat reclamanților suma de 70.000 lei anterior încheierii antecontractului, în sala de așteptare din incinta notariatului, fără martori, în prezența celor doi soți reclamanți, după care au intrat la notar și au semnat actul. La câteva zile numita i-a dat pârâtului aproximativ 67.000 lei, după care acesta a semnat procesul-verbal încheiat de executor prin care se recunoaște achitarea integrală a datoriei. A arătat că nu cunoaște exact convenția dintre reclamanți și numita, însă, la data de 5.10.2006, a fost cu reclamanții la notar unde le-a dat suma de 70.000 lei, iar aceștia s-au obligat să încheie contractul de vânzare-cumpărare până la data de 5.11.2006 sau să restituie dublul sumei stipulate ca preț.

A precizat pârâtul că nu a exercitat niciun fel de presiuni pentru încheierea acestei promisiuni autentice de vânzare-cumpărare, că nu se poate vorbi de un preț neserios datorită locației apartamentului, că nu sunt îndeplinite condițiile art.956 Cod civil, iar consimțământul este perfect valabil.

În ceea ce privește scopul, se arată că acesta a fost clar, respectiv dobândirea unei proprietăți sau a dublului sumei oferite cu titlu de preț.

Prin sentința civilă nr. 3158/30.05.2007, Judecătoria Buzăua admis acțiunea formulată de reclamanții G și - în contradictoriu cu pârâții și -, a constatat nulitatea absolută a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 3737/5 octombrie

2006 la Biroul Notarului Public B, încheiată între părți și a obligat pârâții, către reclamanți, la plata sumei de 3017 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentică, nr. 3737/5.10.2006, încheiată la Biroul Notarului Public, reclamanții, în calitate de vânzători, s-au obligat să vândă până la data de 5.11.2006 către pârâți, în calitate de cumpărători, apartamentul cu 3 camere, situat în B, B-dul. -, -agnolia,.32, etaj 8, cu prețul de 70.000 lei, în caz de nerespectare culpabilă vânzătorii fiind obligați la plata dublului sumei încasate ca preț, iar cumpărătorii pierzând suma achitată cu titlu de preț integral, așa cum rezultă din înscrisul depus la dosar.

În privința cauzei actului juridic, s-a reținut că elementele acesteia sunt scopul imediat și scopul mediat, fiind determinate condițiile de valabilitate următoare: cauza să existe, să fie reală, să fie licită și morală, modalitățile de probă fiind prevăzute de dispozițiile art. 967 od civil.

Privitor la nulitatea actului juridic civil, cauzele sunt: încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanelor, lipsa totală a consimțământului, lipsa cauzei ori când ea este ilicită sau imorală, frauda legii, încălcarea ordinii publice, lipsa autorizației administrative, nerespectarea formei cerutead validitatem, nevalabilitatea obiectului actului juridic civil.

Potrivit art.966 od civil, obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea niciun efect, iar conform art.967 Cod civil, convenția este valabilă, cu toate că, cauza nu este expresă. Cauza este prezumată până la dovada contrarie.

S-a reținut că voința reală a părților, scopul imediat, motivul pentru care acestea au încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare, a fost acela de a se constitui un gaj pentru suma de 70.000 lei, pe care numita o datora pârâților, reclamanții fiind prietenii acestei debitoare.

De asemenea, s-a apreciat că prețul nu a fost negociat și nici stabilit la valoarea de piață a apartamentului, ci a rezultat exact din suma datorată de debitoarea creditorului pârâtului din prezenta cauză, arătându-se că aceste afirmații corespund realității deoarece din procesul-verbal din 5.10.2006 și din interogatoriul reclamantei rezultă că, după semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare cu valoare de gaj, pârâtul cumpărător a declarat că a primit de la debitoare restanța de 67.225 lei, astfel că, debitul a fost achitat integral, solicitând radierea ipotecii.

În consecință, s-a concluzionat că în această promisiune de vânzare-cumpărare lipsește cauza deoarece lipsește scopul imediat, respectiv lipsa intenției de vinde și lipsa contraprestației (a prețului), actul fiind încheiat ca și garanție și nu pentru ca vânzătorul să încaseze prețul și cumpărătorul să dobândească proprietatea apartamentului. De altfel, prețul de 70.000 lei stipulat în contract, dar neîncasat de reclamanți, este exact datoria debitoarei către cumpărătorul pârât, așa cum și acesta recunoaște în interogatoriul luat. Prezumția prevăzută de art. 967 od civil a fost răsturnată, instanța constatând lipsa cauzei, care în contractele bilaterale este prefigurarea mentală a contraprestației, respectiv plata prețului și remiterea bunului.

Au fost înlăturate apărările pârâților cu motivarea că întocmirea unui act autentic nu acoperă neregularitățile actului, iar în privința contractului de împrumut,

încheiat de debitoarea cu pârâtul s-a analizat în sensul următor: cămătăria este un fenomen antisocial complex, ce are o multitudine de forme de manifestare, care ajung să fie cunoscute de instanță numai parțial, din perspectiva unghiului din care sunt cercetate. Există în țară o listă proceselor în care s-a obținut nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, prin care s-au garantat împrumuturi cămătărești, respectiv sentințe definitive și irevocabile, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare pentru lipsa cauzei, exemplu fiind sentința civilă nr.10545/13.09.2002 a Judecătoriei Brașov, menținută prin decizia civilă nr. 1070/R/2003 a Curții de Apel Brașov, definitivă și irevocabilă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, arătând, în esență, că instanța nu a avut în vedere principiile libertății actelor juridice civile, conform art.969 Cod civil, cu trimitere la art. 5, potrivit cărora convenția părților are putere de lege atât timp cât nu derogă de la ordinea publică și bunele moravuri.

Au susținut apelanții că, dacă se compară modul în care părțile au înțeles să-și exteriorizeze voința printr-un înscris autentic la un birou notarial, trebuia să se constate că voința internă se identifică cu cea externă și că nu a fost vorba de o simulație. Consimțământul părților nu a fost viciat, iar acțiunea promovată a fost introdusă după expirarea termenului convenit de părți pentru încheierea actului autentic în fața notarului așa cum s-a convenit.Amenințarea reclamantului cu darea sa în judecată nu atrage nulitatea absolută a titlului.

Apelanții au apreciat că, în cauză, nu poate fi vorba de existența mascată de unei forme de dobândă cămătărească, întrucât martora, beneficiară a contractului de împrumut, a recunoscut că l-a încheiat în cunoștință de cauză, cu propria sa voință și că nu l-a denunțat niciodată în instanță, achiesând la conținutul său.

S-a susținut că reclamanții nu au dovedit că suma de 70.000 lei a fost stabilită numai de pârât și că aceasta reprezenta dobânda legală datorată de și că, în realitate, s-a urmărit ștergerea datoriei în vederea ridicării ipotecii de pe imobilul din- și că prețul a fost total neserios. Raportat la piața imobiliară, apartamentul fiind la nivelul 8 dintr-un bloc ce are structura de rezistență afectată, acest preț reflectă realitatea.

De asemenea, apelanții au arătat că nu s-a avut în vedere că martorii și au fost direct implicați în a susține apărarea reclamanților, deoarece soții s-ar putea îndrepta oricând în pretenții împotriva lui .

Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat instanței calificarea căii de atac promovate ca fiind recurs, iar pe fond s-a solicitat respingerea acesteia ca nefondată întrucât prima instanță a analizat complet și pertinent probele administrate pronunțând o soluție legală și temeinică.

Calea de atac exercitată de pârâți a fost calificată de instanță ca fiind apel, în conformitate cu dispozițiile art. 282 Cod procedură civilă, avându-se în vedere faptul că, în speță, nu s-a cerut și repunerea părților în situația anterioară, aspect în raport de care obiectul litigiului nu devine evaluabil în bani (pentru a putea fi determinată calea de atac raportat la valoare pe baza art. 2821cod pr. civilă).

Prin decizia nr.17 pronunțată la 18 ianuarie 2008, Tribunalul Buzăua admis apelul și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, ca urmare a stabilirii de către aceasta a unei situații de fapt eronate.

Tribunalul Buzăua reținut că prima instanță a determinat nevalabilitatea convenției încheiate între părți prin act autentic notarial, constatând nulitatea absolută a acesteia, motivat atât de lipsa cauzei juridice actului cât și de caracterul determinat ca ilicit al cauzei actului juridic, pe temeiul art. 966 - 968 Cod civil.

Pe fond, instanța de apel a reținut că, la 5.10.2006, s-a încheiat între părți contractul autentificat sub nr. 3737/2006 la Biroul Notarului Public " ", prin care promitenții vânzători G și - s-au obligat să transmită proprietatea imobilului apartament nr. 32, situat în B, B-dul -, blocul,.8, către promitenții cumpărători și -, până la data de 5.11.2006, în schimbul prețului de 70.000 lei, pentru care s-a făcut în convenție mențiunea că a fost "încasat integral astăzi data autentificării prezentei promisiuni de vânzare", sau să restituie, conform clauzei penale expres instituită în antecontract, dublul sumei încasate integral ca preț, în cazul nerespectării obligației asumate de înstrăinare.

S-a mai reținut că, urmare a executării silite pornită de promitenții cumpărători în baza acestui contract autentic împotriva promitenților vânzători, în executarea clauzei penale instituită prin contract, reclamanții au promovat pe rolul primei instanțe litigiul de față, invocând nevalabilitatea convenției încheiate pentru motive constând în neplata prețului, preț neserios, cauza ilicită.

Coroborând susținerile părților cu înscrisurile depuse la dosar și parțial cu declarațiile de martori, instanța a reținut, sub aspectul prețului, că acesta corespunde valorii de circulație la data încheierii convenției pentru apartamentele din blocul respectiv, a cărui structură de rezistență este afectată, plata fiind făcută la data autentificării convenției conform mențiunilor din antecontract. Întrucât prețul nu s-a numărat în fața notarului public, ce a consemnat în convenție susținerea făcută de ambele părți prezente, plata reprezintă o împrejurare de fapt ce poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, iar recunoașterea încasării prețului consemnată în contract reprezintă un început de dovadă ce se coroborează cu depozițiile martorilor și înscrisurile din dosar, în timp ce reclamanții-intimați nu au dovedit, pertinent, prin probele administrate de aceștia, contrariul.

Tribunalul a apreciat că în mod greșit s-a reținut de către prima instanță că voința reală a părților, scopul imediat, motivul pentru care acestea s-a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare, a fost acela de a se constitui un gaj pentru suma de 70.000 lei, pe care numita o datora pârâților-reclamanți, deoarece din procesul-verbal din 5.10.2006 încheiat de executorul judecătoresc rezultă că debitoarea achitase la această dată diferența de 67. 225,33 lei și nu mai are nicio datorie către, deci nu se mai punea problema unei garanții.

Pe de altă parte, Tribunalul Buzăua apreciat că prima instanță nu a observat că gajul sau amanetul, conform art. 1685 cod civil "este un contract prin care datornicul remite creditorului sau un lucru mobil spre siguranța datoriei" și nu se aplică și bunurilor imobile.

Totodată, s-a arătat că nici ipoteca nu poate fi antecontractul de vânzare-cumpărare deoarece nu mai avea nicio obligație față de soții. Ipoteca convențională este supusă principiului specializării, care privește determinarea imobilului asupra căruia este constituită și a creanței garantate, conform art. 1774 și art. 1776 Cod civil, cu rolul de a oferi terțelor persoane posibilitatea de a-și da seama dacă valoarea imobilului este, sau nu, acoperită prin ipoteca ce îl grevează.

S-a mai arătat că nu constituie o operațiune ilicită faptul că soții G și - au vândut apartamentul pârâților cu suma de 70 000 lei și mai apoi au împrumutat acești bani numitei pentru a achita datoria către pârâți. Din declarația martorei reiese că aceasta împrumuta bani de la reclamanții și anterior încheierii promisiunii de vânzare, astfel că, nu se poate reține lipsa intenției de vinde din partea vânzătorilor.

De asemenea, instanța de apel a apreciat că nu se poate reține că prețul nu a fost negociat și stabilit la valoarea de piață a apartamentului, deoarece din declarația martorului Gar ezultat că acesta a fost consultat de către pârâtul în legatură cu prețul de circulație a unui apartament din zona respectivă, iar mai apoi părțile au convenit prețul de 70000 lei, așa cum s-a consemnat în actul autentic nr. 3737/2006.

S-a concluzionat că, în această promisiune de vânzare-cumpărare, lipsește cauza deoarece lipsește scopul imediat, respectiv lipsa intenției de vinde și lipsa contraprestației (a prețului), actul fiind încheiat ca și garanție și nu pentru ca vânzătorul să încaseze prețul și cumpărătorul să dobândească proprietatea apartamentului. De altfel, prețul de 70.000 lei stipulat în contract, dar neîncasat de reclamanți, este exact datoria debitoarei către cumpărătorul pârât, așa cum și acesta recunoaște în interogatoriul luat. Prezumția prevăzută de art. 967 Cod civil, a fost răsturnată, instanța constatând lipsa cauzei, care, în contractele bilaterale, este prefigurarea mentală a contraprestației, respectiv plata prețului și remiterea bunului.

În ce privește consimțământul exprimat, reprezentarea operațiunii juridice, voința de a contracta, scopul imediat urmărit, aspectele invocate de reclamanții intimați, instanța a apreciat că nu sunt susținute de probatorii.

S-a mai arătat că reclamanții-intimați nu își pot invoca propria rea-credință (culpă) la încheierea actului a cărui nulitate se cere a fi constată, în sensul că ei nu au avut intenția de înstrăinare a imobilului și pentru aceasta lipsește scopul imediat, ci au intenționat ajutarea altor persoane al căror imobil era scos la vânzare pe calea urmăririi silite imobiliare pentru debite neachitate către creditorul-pârât din cauză, beneficiar al promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, atât timp cât acesta din urmă a dovedit că la încheierea contractului a avut intenția dobândirii proprietății în schimbul plății prețului.

Tribunalul a mai arătat că nici neplata prețului, în concret, nu se poate reține, atât timp cât, în fața notarului public care a autentificat convenția, părțile au declarat că au primit și respectiv plătit suma de 70.000 lei reprezentând prețul imobilului, neplata reprezentând o împrejurare de fapt care poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, iar în cauză reclamanții nu au făcut dovezi certe și pertinente în acest sens.

În altă ordine de idei, s-a concluzionat și că, în urma încasării prețului, reclamanții promitenți, pe baza relațiilor apropiate pe care au invocat că le au cu debitoarea, să fi împrumutat acesteia diferența pe care o mai avea de restituit creditorului ei, și ca urmare a plății efective făcute de aceasta din urmă, creditorul să fi semnat procesul-verbal întocmit la 5.10.2006 de executorul judecătoresc, în care s-a consemnat plata debitului de 67.225,33 lei.

Depozițiile martorelor și au fost înlăturate de instanță, apreciindu-se că nu pot fi reținute ca utile, pertinente, concludente și veridice, date fiind raporturile concrete dintre acestea și pârâții- apelanți, litigiile civile și penale purtate între aceștia, precum și starea conflictuală existentă.

instanța de apel că din actele dosarului reiese, cu claritate, că pârâtul-creditor avea respectiva creanță garantată printr-un contract de ipotecă încheiat chiar cu debitorii urmăriți, astfel încât, apare ca fiind fără interes garantarea unei părți a aceleiași creanțe prin încheierea unui nou contract, de această dată cu o altă natură juridică - promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare - promitenți vânzători fiind, însă, cu totul alte persoane decât debitorii urmăriți în cadrul executării silite invocate și care nu aveau și nu au dovedit nici în speță vreun interes direct și legitim vizând instituirea unei asemenea garanții prin încheierea convenției a cărei nulitate se invocă.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții G și -, arătând, în esență că, în speță, sunt incidente dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 5,7,8 și 9 pr.civilă, solicitând, în principal, casarea deciziei tribunalului, iar în subsidiar, modificarea acesteia în sensul respingerii apelului pârâților și menținerea sentinței instanței de fond.

În ceea ce privește motivele de casare cu trimitere, recurenții au apreciat că instanța nu a motivat decizia pronunțată deoarece lipsește motivarea în drept, iar singura referire la un text de lege fiind, în materia ipotecii, fără legătură cu această cauză, nu s-a pronunțat asupra tuturor apărărilor și cererilor părților, considerând că simpla prezumție a existenței cauzei, instituită de art. 967 Cod civil, este suficientă, ignorând celelalte motive de nulitate, iar motivarea în fapt este străină de natura pricinii și în contradicție cu probatoriul administrat.

Sub același aspect, recurenții au arătat că instanța nu a dat dovadă de rol activ, neglijând caracterul devolutiv al apelului și încălcând, astfel, prevederile art. 129 pr.civilă și art. 6 raportat la art. 13 din O, înlăturând declarațiile unor martori și nepronunțându-se asupra cererilor de refacere și completare a probatoriilor.

În ceea ce privește motivele de modificare a deciziei atacate, s-a arătat că instanța de apel a omis faptul că nulitatea se referă la cauze anterioare, sau, cel mult, concomitente încheierii actului juridic, iar în această situație promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare este lipsită de orice motivație reală, scopul imediat al convenției fiind în contradicție cu scopul imediat al acesteia, astfel încât, cauza nu există datorită lipsei scopului mediat, respectiv a contraprestației și a predării bunului în cazul unui contract sinalagmatic.

S-a apreciat că și consimțământul recurenților nu a fost valabil deoarece nu a fost exprimat cu intenția de a produce efectele juridice afirmate prin așa-zisa

convenție, manifestarea de voință fiind obținută prin violență psihică, prin deturnarea voinței juridice și prin îngrădirea libertății de a contracta.

Având în vedere că în dreptul R are prioritate voința reală, se apreciază că în mod corect instanța de fond a apreciat că lipsește cauza deoarece lipsește scopul imediat, lipsind intenția de a vinde, dar și contraprestația, actul fiind încheiat pentru a garanta că intimații vor primi o sumă de bani sub amenințarea executării silite.

Se arată, de asemenea, că, în cazul de față, actul a fost deghizat pentru că a ascuns o garanție și nu a fost vorba de o vânzare-cumpărare, fiind nul, de asemenea, deoarece ascundea o garanție pentru o operațiune ilegală de cămătărie.

Faptul că manifestarea de voință a recurenților a fost făcută cu o rezervă mentală, cunoscută de destinatarul acesteia, a rezultat atât din probele administrate, cât și din confirmarea părții adverse, care au declarat că finalitatea actului era alta, astfel încât, apreciază recurenții, că instanța de apel a neglijat toate aceste aspecte, după cum nu a luat în calcul nici nulitatea actului, motivat de faptul că prețul nu era sincer și serios și că nu s-a făcut dovada achitării lui, el fiind, totodată, disproporționat, sub J din valoarea de piață a imobilului, astfel încât, contractul poate fi considerat nul absolut întrucât s-a întemeiat pe o cauză ilicită.

La termenul din data de 9 iulie 2008, constatându-se că cererea de recurs nu era semnată, instanța a luat act că recurenții au declarat că își însușesc cererea de recurs aflată la dosar și au semnat-o personal la același termen.

Raportat la acest aspect, intimații au invocat excepția nulității recursului față de dispozițiile art. 3021alin 1 pr.civilă, dat fiind faptul că cererea de recurs a fost depusă nesemnată de către recurenți.

Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art.3021alin. 1 lit. d Cod pr.civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, semnătura celui ce a formulat-o, iar conform art.316 Cod pr.civilă, dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs.

În ceea ce privește cerința semnăturii pe o cerere de apel, se poate observa că și în cazul acestei căi de atac, sancțiunea este cea a nulității, potrivit dispozițiilor art. 287 alin. 2 pr.civilă, dar această cerință poate fi complinită în condițiile prevăzute de art. 133 alin. 2 pr.civilă.

Acest text de lege prevede faptul că lipsa semnăturii se poate complini în tot cursul judecății, iar dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar când este prezent în instanță, în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea.

Prin aplicarea semnăturii de către recurenți pe cererea de recurs, la termenul din data de 9 iulie 2008, aceștia au complinit lipsa acesteia pe cerere, astfel încât, instanța urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 133 alin. 2 pr.civilă, raportat la art. 287 alin. 2 pr.civilă și art. 316 pr.civilă, constatând că recursul nu este nul sub acest aspect, iar excepția invocată nu este întemeiată.

A aprecia în mod restrictiv că dispozițiile art. 316 pr.civilă se aplică numai Secțiunii a II-a din Titlul V capitolul din Codul d e procedură civilă, respectiv numai judecării recursului și nu și aspectelor privind termenele și formele recursului, înseamnă a interpreta normele procedurale în discordanță cu tehnicile de interpretare legislativă.

Astfel, art. 316 este situat la sfârșitul Capitolului I- referitor la calea de atac a recursului, venind să completeze normele de procedură instituite de acesta, cu normele de procedură prevăzute în cazul căii de atac a apelului, astfel încât, posibilitatea apelantului de a complini lipsa semnăturii de pe cererea sa, o are și recurentul în aceleași condiții.

A interpreta că dispozițiile art. 316 din Codul d e procedură civilă se referă numai la normele privind judecata în recurs și nu și la aspectele generale privind exercitarea acestei căi de atac și că lipsa semnăturii nu se poate complini în calea de atac a recursului, ar însemna, în speța de față, încălca dreptul recurenților la un acces efectiv la instanță și la un proces echitabil în condițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește recursul declarat în cauză, Curtea de Apel constată că acesta este fondat, dar numai sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 pr.civilă, observându-se că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 5 și 7 pr.civilă.

Astfel, instanța de apel a procedat la o motivare corespunzătoare, hotărârea cuprinzând atât motivele pe care s-a sprijinit, cât și textele de lege invocate în favoarea soluției pronunțate, raportat la motivele de apel invocate de către apelanții-pârâți și -, astfel încât, nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 304 pct. 7 pr.civilă.

Faptul că în motivarea acestei decizii nu au fost reluate toate motivele de nulitate ale antecontractului de vânzare-cumpărare, nu poate conduce la concluzia nemotivării hotărârii de către instanța de apel, în condițiile în care, potrivit art. 295 alin. 1 pr.civilă, aceasta era ținută să verifice, numai în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 pr.civilă, instanța constată că recurenții au apreciat că Tribunalul Buzău nu a dat dovadă de rol activ, neglijând caracterul devolutiv al apelului și încălcând prevederile art. 129 pr.civilă și art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât a înlăturat declarațiile unor martori și nu s-a pronunțat asupra cererilor de refacere și completare a probatoriilor, încălcând principiul aflării adevărului.

Curtea de Apel constată că aceste aspecte nu se încadrează printre actele de procedură nule, în înțelesul art. 105 alin. 2 pr.civilă, astfel încât, să poată fi invocate dispozițiile art. 304 pct. 5pr.civilă, ca motiv de casare a hotărârii atacate.

Chiar și în contextul în care am aprecia că nepronunțarea asupra unor cereri de refacere și completare a probatoriilor s-ar încadra în dispozițiile art. 105 alin. 2 pr.civilă, se poate observa că, pe parcursul soluționării cauzei în apel, intimații de atunci, recurenții de astăzi, nu au solicitat instanței completarea sau refacerea probatoriilor, astfel încât, potrivit principiului disponibilității părților, principiu ce guvernează procesul civil, instanța nu era obligată ca, din oficiu, să dispună administrarea unor probatorii ce nu au fost solicitate de părți, dacă din dosarul cauzei nu reieșea această necesitate.

Cu toate acestea, instanța de apel a pronunțat o hotărâre lovită de nelegalitate sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 304 pct.8 și 9 pr.civilă, întrucât interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul vădit și neîndoielnic al acestuia, context în care, hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În fapt, instanțele judecătorești au fost sesizate cu acțiunea reclamanților-recurenți de a constata nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții intimați și -, motivând că acesta a fost încheiat ca o garanție a restituirii de către numita a unei dobânzi cămătărești percepută de către pârâtul și nu în scopul vânzării efective a apartamentului în litigiu pentru un preț total neserios, prin presiune psihică.

S-a arătat că scopul imediat al convenției a fost în contradicție cu scopul mediat al acesteia și, pe cale de consecință, actul este anulabil pentru lipsa cauzei ce se datorează lipsei scopului imediat.

S-a invocat, de asemenea, că exprimarea voinței de a contracta a fost formulată sub o rezervă mentală, iar cauza nu este reală, licită și morală.

Parte din aspectele invocate mai sus, au fost recunoscute de către pârâtul prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, el arătând că a fost abordat de către reclamant, care aflase că numitei urma să i se scoată la licitație imobilul, deoarece, la rândul său, avea de recuperat de la aceasta o sumă foarte mare, pentru care nu încheiase niciun act, împrumuturile fiind date în baza relațiilor de prietenie și încredere reciprocă.

Pârâtul a recunoscut, de asemenea, că propunerea de a cumpăra apartamentul soților i-a fost adresată de către numita (ulterior revenind asupra acestei mențiuni și arătând că propunerea i-a fost făcută de G) și că prețul convenit era foarte avantajos, urmând ca banii ce se obțineau din vânzare să ajungă, în final, tot la pârâtul în scopul ca acesta să accepte radierea ipotecii imobilului aparținând numitei.

Totodată, existența unor raporturi contractuale generate de un contract de împrumut garantat cu ipotecă încheiat între și numita, precum și a unui rest de plată în cuantum de 67.225,33 lei pe care aceasta trebuia să o plătească pârâtului din prezenta cauză, este confirmată și de înscrisurile anexate la dosarul cauzei (contract de împrumut, contract de ipotecă, ordine de plată și procese-verbale încheiate de executorul judecătoresc).

De asemenea, la interogatoriul luat de către instanța de fond, pârâtul, deși a arătat că a primit cei 66.000 lei de la ulterior încheierii actului de vânzare-cumpărare, a declarat că împreună cu "aceștia", respectiv reclamanții din prezenta cauză, a fost la executorul judecătoresc pentru a scoate apartamentul de sub sechestru.

Tot pârâtul a fost cel care a declarat la interogatoriu că nu a vizitat apartamentul anterior cumpărării, ci l-a vizitat cu ani în urmă, atunci când era proprietatea unei alte persoane și că prețul nu a fost stabilit în considerarea aspectului apartamentului, ci numitul G a fost de acord să-l vândă la prețul cu care l-a cumpărat, iar motivul vânzării era acela că banii urmau să ajungă la pentru ca aceasta să obțină un credit din care să îi restituie reclamantului o sumă de 70.000 EURO.

Deși pârâtul arătase la interogatoriu că îi adusese la cunoștință soției aspectele privind această convenție, anterior încheierii acesteia, pârâta - a recunoscut că nu a avut cunoștință de promisiunea de vânzare-cumpărare, fiind informată despre această tranzacție de soțul său, în toamna acelui an.

Tot astfel, din raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de către expert tehnic a rezultat că apartamentul în litigiu are o valoare de 160.000 lei fără TVA respectiv 47.947 Euro la cursul BNR, acest raport de expertiză având în vedere starea concretă a imobilului, situarea acestuia, tipul proprietății, locația, precum și îmbunătățirile de care beneficia.

Raportat la cele arătate mai sus, urmează a se constata că, dat fiind situația de fapt reținută și necontestată de către părți, Tribunalul Buzăua procedat la o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, pronunțând pe cale de consecință o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, apreciind ca valabilă convenția părților care, în realitate, avea o cauză ilicită, fiind încheiată în contrarietate cu ordinea publică și bunele moravuri.

Aprecierea instanței de apel, în sensul că prețul a fost serios, negociat între părți și corespunzător valorii de circulație, la data încheierii convenției, pentru apartamentele din blocul respectiv, este eronată câtă vreme a fost avută în vedere declarația martorului G (fila 64 dos.fond) care arătat că a fost contactat de către pârâtul, în toamna anului 2006, pentru a se informa asupra prețului unui apartament situat în blocul din B, dar care nu și-a amintit dacă în convorbirea cu pîrîtul i s-au dat informații despre eventualele îmbunătățiri sau alte detalii asemenătoare și care de altfel, prin participarea în nume propriu la licitația organizată la solicitarea creditorului pentru vânzarea casei familiei, apare ca fiind subiectiv în declarație.

De asemenea, înscrisurile depuse de către pârâți la dosarul cauzei, respectiv valorile de piață pentru apartamentele situate în blocurile din Municipiul B, precum și o anexă cu blocurile cu bulină roșie din același municipiu, nu sunt relevante pentru soluționarea cauzei și aprecierea seriozității prețului, câtă vreme acestea nu sunt semnate și privesc niște valori minimale, informative și nicidecum valoarea reală a imobilului litigios.

În ceea ce privește remiterea efectivă a prețului de 70.000 lei, Curtea de Apel constată că în convenția intitulată promisiune de vânzare-cumpărare s-a arătat că acesta a fost încasat integral la data autentificării tranzacției, recunoaștere ce reprezintă un început de dovadă ce se coroborează cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Din procesul verbal întocmit de către executorul judecătoresc rezultă că la aceeași dată a încheierii convenției, respectiv în ziua de 5 octombrie 2006, la orele 11,00, creditorul și debitoarea s-au prezentat la biroul executorului judecătoresc, creditorul declarând că a primit de la debitoare suma restantă, astfel încât debitul a fost achitat integral.

Acest înscris coroborat cu mențiunile referitoare la remiterea prețului din convenția a cărei nulitate se solicită, conduce la concluzia că reclamanții au acceptat, în condițiile sus arătate, încheiarea tranzacției pentru ca, suma ce li s-ar fi cuvenit să fie folosită pentru achitarea datoriei numitei către pârâtul.

În aceste condiții, remiterea efectivă a sumei reprezentând prețul convenției la sediul biroului notarial ( astfel cum susține pârâtul) sau neremiterea ei, ( astfel cum susțin reclamanții), ci compensarea acesteia cu datoria pe care familia o avea către pârât, consfințită prin încheierea,în aceeași zi, a procesului verbal sus menționat de către executorul judecătoresc, este mai puțin relevantă în condițiile în care patrimoniul pârâtului s-a diminuat prin recunoașterea ca achitată a datoriei debitoarei.

Raportat la data încheierii procesului verbal de către executorul judecătoresc, act ce consfințea stingerea datoriei prietenei reclamanților, respectiv a numitei, se poate concluziona că, într-adevăr, astfel cum a reținut Tribunalul Buzău, convenția părților nu este lipsită de cauză, câtă vreme aceștia au conștientizat că o încheie în vederea obținerii unei sume de bani necesară debitoarei, respectiv în vederea compensării datoriei acesteia către cumpărătorul creditor.

Ipoteza avută în vedere de către instanța de fond în sensul că această convenție a fost încheiată ca o garanție (indiferent sub ce formă o priveau părțile - gaj, ipotecă, fidejusiune, etc) nu se confirmă, câtă vremeremiterea datoriei a avut loc în aceeași zi cu încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare, deci garantarea de către vânzători cu apartamentul lor până la data când debitoarea ar fi avut bani suficienți pentru a acoperi datoria, nu își avea rostul.

Și sub acest aspect concluzia Tribunalului Buzău, în sensul că scopul imediat al părților a fost acela de a încheia o promisiune de vânzare cumpărare și nu de a constitui un "gaj", este corectă câtă vreme nu s-a dovedit lipsa intenției de a vinde din partea promitenților vânzători.

Cu toate acestea,Tribunalul Buzăua făcut o greșită aplicare dispozițiilor prevăzute de art.966 cod civil referitoare la existența unei cauze ilicite la data încheierii convenției intitulată promisiune de vânzare-cumpărare.

Potrivit acestor dispoziții, obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea niciun efect, astfel încât, în cazul constatării unor convenții având o cauză ilicită, se constată nulitatea absolută a acestora.

Tot astfel, potrivitart.968 cod civil, cauza este ilicită când este prohibită de legi sau când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice, fără a fi necesară existența în mod cumulativ a acestor condiții.

Atât în literatura de specialitate, cît și în jurisprudență s-a apreciat în mod constant că valabilitatea cauzei actului juridic civil se raportează numai la scopul mediat (causa remota) ce constă în motivul determinant al încheierii unui act juridic civil, motiv ce se poate referi, fie la însușirile unei prestații, fie la calitățile unei persoane.

Scopul mediat al cumpărătorului pârât, creditor al prietenei vânzătorilor, a fost acela de a-și îmbogăți patrimoniul pe seama patrimoniului acestora, realizând astfel o îmbogățire fără justă cauză, profitând de starea de nevoie în care se afla familia amenințată cu vânzarea la licitație publică a unui imobil cu o valoare mult mai mare decât datoria ce o avea către cumpărător.

La această concluzie a ajuns instanța, interpretând dovezile administrate în cauză, cât și recunoașterile pârâtului prin întâmpinările depuse la dosar sau prin interogatoriul luat de către instanță.

Astfel, s-a dovedit atât raportul contractual litigios dintre pârât și familia împotriva căreia exista pornită executarea silită, cât și raportul de prietenie dintre familia, reclamanții din prezenta cauză și familia.

De asemenea, s-a precizat de către ambele părți că vânzarea cumpărarea imobilului a intervenit în condițiile în care se urmărea stingerea datoriei familiei și încetarea executării silite, astfel încât se poate concluziona că în alte condiții de fapt, această vânzare cumpărare nu ar fi avut loc.

Tot astfel, reține instanța că, în vederea încheierii convenției de vânzare cumpărare, cumpărătorul nu a vizitat apartamentul în litigiu, astfel cum în mod obșinuit, cu o minimă diligență, ar fi trebuit să se procedeze, iar justificarea acestuia în sensul că ar fi vizitat apartamentul pe când aparținea unei alte persoane, nu poate fi reținută, câtă vreme de la acea dată și până în prezent acesta ar fi putut suferi eventuale modificări.

Stabilirea prețului a fost efectuată nu raportat la starea efectivă a imobilului în litigiu, ci în funcție de alte criterii, reclamanții susținând că a fost stabilit în funcție de cuantumul datoriei familiei, iar pârâtul în funcție de suma cu care fusese achiziționat de către vânzători, anterior.

S-a dovedit de altfel, așa cum s-a arătat anterior, că prețul stabilit în convenție era mult sub valoarea imobilului, astfel încât se poate constata că pârâtul a urmărit achiziționarea apartamentului în condiții avantajoase sub prețul pieței sau cel puțin încasarea dublului sumei de 70.000 lei consemnat ca fiind prețul vânzării, conform clauzei inserate în convenție, astfel cum pârâtul a recunoscut prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei (fila 16 dosar fond).

Încheierea convenției în asemenea condiții, chiar în cazul unor oameni de afaceri, nu poate fi considerată în concordanță cu valorile societății noastre, ci pune în pericol atât ordinea publică, cât și bunele moravuri sub aspectul principiului potrivit căruia nimeni nu-și poate mări patrimoniul pe seama altei persoane fără o justă cauză, profitând de starea de nevoie a acesteia.

În condițiile sus arătate, raportat la situația de fapt reținută, Curtea de Apel constată că scopul mediat al cumpărătorului a fost imoral, caz în care, convenția intitulată promisiune de vânzare-cumpărare, încheiată între părți, este lovită de nulitate absolută, în conformitate cu dispozițiile art.968 cod civil raportat la art.966 cod civil și art.948 cod civil.

Curtea de Apel, constatând că este afectată de nelegalitate decizia prin care Tribunalul Buzăua constatat că această convenție este valabilă, în baza dispozițiilor art.304 pct.8, 9 cod pr.civilă și art.312 al.3 cod pr.civilă, va admite recursul declarat în cauză și va modifica în tot hotărârea pronunțată de către instanța de apel.

Ca atare, soluția pronunțată de către instanța de fond prin care a fost admisă cererea reclamanților și a fost constatată nulitatea absolută a promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr.3737/5.10.2006 la, B, urmează a fi menținută cu motivarea din prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamanții G și, ambii domiciliați în B,-, județ B, cod poștal - împotriva deciziei civile nr.17 pronunțată la 18 ianuarie 2008 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâții și, ambii domiciliați în B, str. -,.16G,.5,.28, județ B, cod poștal -.

Modifică în tot decizia sus menționată și pe fond menține sentința civilă nr.3158 din 30 mai 2007 a Judecătoriei Buzău.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Mioara Iolanda Grecu Elena

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.CC

3 Ex/24.10.2008

f- Judecătoria Buzău

a- Tribunalul Buzău

I,

operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120

Președinte:Violeta Stanciu
Judecători:Violeta Stanciu, Mioara Iolanda Grecu Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

    Comentarii despre Anulare act. Decizia 875/2008. Curtea de Apel Ploiesti