Anulare act. Decizia 897/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZI Nr.897
Ședința publică din data 12 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Constanța Pană C -
JUDECĂTORI: Constanța Pană, Marilena Panait Mioara Iolanda
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul, domiciliat în B- sector 3, împotriva deciziei civile nr. 978 din 4 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în T str. - -.6.10 jud.
Recursul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 5 lei conform chitanței nr.-/12.11.2009, timbre judiciare de 0,30 lei anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant prin procurator, personal, și asistat de avocat din cadrul Baroului B conform împuternicirii avocațiale nr. -/2009 și intimata-pârâtă personal și asistată de avocat G din cadrul Baroului D, conform împuternicirii avocațiale din 17 septembrie 2009.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul pentru recurentul reclamant arată că a luat la cunoștință de întâmpinarea depusă de către intimata - pârâtă, că alte cereri nu mai are de formulat solicitând cuvântul în susținerea recursului.
Avocat G având cuvântul pentru intimata - pârâtă arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act de declarația părților, prin apărători, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat G având cuvântul pentru intimata - pârâtă invocă excepția inadmisibilității recursului - art. 2821Cod pr.civilă, deoarece calea de atac împotriva hotărârii instanței de fond a fost recursul care a fost judecat de către Tribunalul.
Avocat având cuvântul pentru recurentul reclamant susține oral motivele de recurs arătând în esență că a formulat recurs numai sub aspectul sesizării instanței de control judiciar cu privire la modificarea căii de atac din calea de atac "apel" în calea de atac "recurs".
Susține în continuare că acțiunea a fost respinsă de instanța de fond cu mențiunea că hotărârea poate fi atacată cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare, însă instanța de apel, respectiv Tribunalul Dâmbovița, a considerat însă că în speță este vorba de calea de atac a recursului și nu calea de atac a apelului, având în vedere evaluarea obiectului donației respective.
Ori, în speță, natura litigiului respectiv, și anume anularea unui act de donație, indiferent de valoarea acesteia, beneficia de două căi de atac, respectiv atât a apelului, cât și ulterior a recursului.
Solicită respingerea excepției invocate și admiterea recursului cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița pentru a se soluționa apelul reclamantului.
Avocat G având cuvântul pentru intimata - pârâtă solicită admiterea excepției, respingerea recursului ca inadmisibil.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată a pârâtei înregistrată la 14 mai 2008 pe rolul Judecătoriei sectorului 3 B, declinată în favoarea Judecătoriei Târgoviște, reclamantul a solicitat anularea contractului de donație nr.6636/1995.
Motivând cererea, reclamantul a arătat ca intre (mama sa) si parata s-a încheiat in anul 1995 un contract de donație, prilej cu care donatoarea, decedata in anul 2008, fost indusa in eroare, crezând in realitate ca încheie un act de administrare asupra unei suprafețe de 10. 000 mp. teren, iar, pe de altă parte, s-a susținut ca autoarea reclamantului era si bolnava și parata nu a ajutat-o in nici un fel atunci când era in situații precare.
În drept au fost invocate dispozițiile art.821, art.823 si art. 831 pct.3 Cod civil.
Parata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.
După înregistrarea cauzei pe rolul Judecătoriei Târgoviște, reclamantul și-a precizat cererea, arătând ca solicita anularea contractului de donație pentru dol si pentru lipsa discernământului donatoarei, si de asemenea revocarea donației pentru ingratitudine.
Parata a reiterat excepția prescripției dreptului la acțiune in ceea ce privește anularea contractului de donație si a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
La 03.11.2008, judecătoria respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului si a admis excepția prescripției dreptului la acțiune in ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea contractului de donație nr.6636/1995, reținând că anularea unei act juridic, în conformitate cu dispozițiile art.1 și 9 din Decretul nr.167/1958, se prescrie în termen de 3 ani calculați din momentul când cel îndreptățit a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a18 luni de la data încheierii lui și cum contractul de donație s-a încheiat la 8.05.1995, considerând termenul limită de 18 luni, dreptul la acțiunea în anulare s-a prescris încă din luna noiembrie a anului 1999.
S-a înlăturat susținerea potrivit căreia termenul de prescripție începe să curgă de la data decesului autoarei reclamantului, întrucât aceasta nu putea transmite fiului său mai multe drepturi decât avea chiar la momentul decesului.
Excepția lipsei calității procesuale active s-a respins pe considerentul că reclamantul este succesorul universal al donatoarei și a preluat toate drepturile subiective ale acesteia, inclusiv dreptul de a introduce acțiunile pe care autoarea le putea formula.
La termenul din 12.01.2009 parata a invocat excepția tardivității cererii de revocare a donației pentru ingratitudine, excepție unita de instanța cu fondul cauzei.
În probațiune s-au administrat dovezile cu înscrisuri, cu interogatoriul paratei si au fost audiați martorii si, propuși de reclamant și si G la propunerea pârâtei.
Prin sentința civilă nr.291/19.01.2009 s-a respins excepția tardivității acțiunii și cererea reclamantului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art.833 alin1.Cod civil, cererea de revocare pentru ingratitudine trebuie făcută în termen de un an din ziua faptului sau din ziua când donatorul a cunoscut faptul, iar alineatul al doilea al aceluiași articol prevede posibilitatea moștenitorilor donatorului sa introducă acțiunea în revocare dar numai daca acesta a decedat înainte de expirarea termenului in care acțiunea putea fi introdusa
In speța s-a constatat ca a decedat la data de 25.04.2008, iar acțiunea in revocare a fost introdusa de fiul sau la 14.05.2008 înainte de împlinirea unui an de la deces, astfel încât acțiunea nu apare ca fiind tardiva, raportat la de motivele invocate de către reclamant si la prevederile art.831 cod civil corespunzător căruia termenul de un an se raportează la data refuzului acordării de alimente de către donatar.
S-a mai reținut că potrivit probelor administrate, nu reiese ca ar fi cerut alimente de la parata si nici ca ar fi refuzat sa i le acorde și cum in conformitate ca dispozițiile art.1169 cod civil dovedirea in mod indubitabil a depășirii termenului de un an revine persoanei care a invocat excepția, respectiv paratei, iar aceasta dovada nu s-a făcut, s-a respins excepția tardivității formulării acțiunii.
Pe fondul cauzei s-a avut în vedere că la data de 08.05.1995 a donat paratei un teren de 10000 mp situat in comuna, sat și că din răspunsul paratei la interogatoriu si din depozițiile martorilor audiați reiese ca ulterior încheierii contractului de donație, donatoarea s-a mutat in B unde a fost îngrijită si ajutată de copiii ei, iar nu de către parata, iar la 25.04.2008 a decedat.
În argumentarea soluției s-a menționat că potrivit art.831 pct.3 Cod civil, revocarea donației pentru ingratitudine intervine daca donatorul are nevoie de alimente, le cere de la donatar, iar acesta deși are posibilitatea sa le acorde, refuza și cum din probele administrate nu rezulta insa ca donatoarea ar fi solicitat ajutorul paratei,condițiile revocării nu sunt îndeplinite.
Mai mult, s-a precizat că in cazul ingratitudinii, ajutorul impus donatarului este subsecvent obligației legale sau convenționale de întreținere, ceea ce însemnă că refuzul de ajutorare nu este sancționat cu revocarea daca donatorul avea rude sau alte persoane obligate sunt în situația de a-i acorda întreținere, or donatoarea avea mai mulți copii, descendenți de gradul I care aveau posibilitatea si chiar au ajutat-o potrivit depozițiilor martorilor, pe aceasta.
S-a apreciat că în aceste condiții parata nu avea obligația legala de a acorda ajutor constând in alimente către donatoare.
In ceea ce privește susținerea reclamantului ca parata nu s-a interesat de soarta defunctei si nu a vizitat-o pe aceasta, instanța a arătat ca acest aspect nu este sancționat de lege astfel încât nu poate fi luat in considerare la analiza cererii de revocare.
S-a concluzionat ca nu sunt îndeplinite condițiile revocării donației.
În ceea ce privește cheltuielile de judecata, instanța reținut ca potrivit art.274 Cod de procedura civila, îndreptățită la restituirea acestora este parata, sub condiția dovedirii acestor cheltuieli, dar la dosar nu exista nici o dovada in ceea ce privește cuantumul acestor cheltuieli de judecata, astfel încât s-a respins solicitarea pârâtei.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, criticând-o cu motivarea că aceasta este contradictorie, în condițiile în care s-au respins excepția lipsei calității procesuale active, însă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în privința anulării contractului de donație.
Se susține că, în condițiile în care mama reclamantului a decedat în luna aprilie 2008, acțiunea fiind promovată la 2-3 luni de la această dată, nu se putea invoca și admite excepția prescripției, indiferent că formal, pentru dol și lipsă de discernământ acțiunea putea fi introdusă în 10 ani de la încheierea actului de donație, instanța ținând cont de faptul că autoarea, în toată această perioadă de timp, nu a cerut anularea actului pentru dol și lipsă de discernământ.
În privința lipsei de discernământ a donatoarei și a manoperelor dolosive folosite de pârâtă pentru încheierea contractului, se arată că din certificatul de îmbălsămare a defunctei rezultă că aceasta suferea de maladia Alzhaimer de mai multă vreme, aceasta fiind și cauza decesului, situație în care se presupune neîndoielnic faptul că a avut discernământul diminuat, crezând că încheia un act de administrare a bunurilor sale.
Apelantul a învederat că urmează a se avea în vedere chiar apărarea pârâtei din întâmpinare, potrivit căreia terenul în litigiu aparținuse inițial tatălui său, dar în mod formal a fost trecut pe numele autoarei reclamantului, deoarece la data respectivă acesta nu trebuia să apară în evidențele organelor administrative cu acest imobil, în perioada 1960-1965.
S-a subliniat că pârâta nu a depus de altfel nici o dovadă a acestei împrejurări, pentru a se determina exact condițiile încheierii acestui act.
Mai arată apelantul că acțiunea dedusă judecății este admisibilă, câtă vreme nu s-a pus problema unui veritabil contract de donație, ci a fost vorba de un așa zis transfer al unui imobil de la autoarea apelantului la fiica fratelui acestuia, situație în care se impunea respectarea dispozițiilor art. 831 Cod civil.
S-a învederat că pârâta a încălcat dispozițiile art. 831 și următoarele Cod civil, deoarece nu a înțeles să adopte o atitudine de respect și ajutorare a donatoarei, iar argumentarea instanței de fond potrivit căreia de autoare s-au ocupat rudele apropiate ale acesteia, nu scutea pe pârâtă să ofere la rândul său fie un ajutor, fie cel puțin o preocupare cu privire la starea sănătății sale, așa încât cererea de anulare a donației pentru ingratitudine este fondată și sub acest aspect.
Se solicită obligarea pârâtei de a depune în apel actul de trecere a terenului în litigiu din proprietatea tatălui său în proprietatea donatoarei, pentru a se verifica în ce măsură sunt întemeiate susținerile sale care oricum, nu o scuteau de obligația de respectare a anumitor reguli față de donatoare.
Intimata a formulat întâmpinare în sensul respingerii apelului, evidențiind că în mod corect s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și că probele administrate relevă că donatoarea nu a solicitat niciodată hrană sau îngrijire, deoarece a necesitat îngrijire numai în ultima perioadă a vieții, când a fost imobilizată la pat, și pentru că aceasta a locuit în B, intimata nu a avut cunoștință de această împrejurare, însă oricum în contract nu s-a stipulat nici o sarcină în favoarea donatarei.
La termenul de judecată din 30 aprilie 2009, în conformitate cu valoarea declarată a imobilului ce face obiectul contractului de donație, față de dispozițiile art. 2821Cod procedură civilă, calea de atac a fost stabilită ca fiind recurs.
Prin decizia civilă nr. 978 din 4 iunie 2009, tribunalul a respins ca nefondat recursul civil declarat de recurentul, menținând hotărârea atacată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, deși cererea de chemare în judecată a avut ca obiect formal anularea contractului de donație, din motivarea acesteia, reiese că reclamantul a cerut, pe de o parte, anularea actului pentru lipsa discernământului donatarei (" nu avea cunoștințe juridice și nu și-a dat seama că ar fi vorba despre un act de administrare a terenurilor "), iar, pe de altă parte, revocarea donației pentru ingratitudine ("pârâta nu a venit niciodată să o vadă pe mama, nu a ajutat-o în nici un fel când aceasta era în situații precare, nu s-a ocupat de îngrijirea acesteia").
În privința cererii de anulare a donației pentru lipsa discernământului, tribunalul a reținut că probele administrate nu dovedesc această împrejurare, simpla mențiune din certificatul de deces al donatoarei, potrivit căruia suferea de "ateroscleroză sistemică"( fila 17 dosar fond), nefiind o probă concludentă a lipsei discernământului la momentul încheierii contractului.
Pe de altă parte probele administrate la instanța de fond nu au dovedit manoperele dolosive din partea intimatei pârâte, pentru aod etermina pe donatoare să încheie contractul pe care, în lipsa acestor manopere, nu l-ar fi încheiat.
Cum ambele împrejurări sunt susceptibile să conducă la anularea contractului iar pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a apreciat că în mod justificat instanța de fond a examinat excepția prin prisma dispozițiilor art. 9 din Decretul 167/1958 referitor la prescripția extinctivă.
Potrivit acestui temei ( art. 9 alin.2 ), în caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripția începe să curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviințeze actul, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.
Prin urmare pentru ipotezele deduse judecății, prescripția începe să curgă fie de la momentul subiectiv al cunoașterii cauzei de anulare, fie de la momentul obiectiv,al expirării celor 18 luni de la încheierea actului, așa încât luând ca punct de începere a curgerii termenului, împlinirea a 18 luni de la momentul încheierii contractului ( momentul obiectiv) din data de 8 noiembrie 1996, reiese că termenul de prescripție s-a împlinit la 8 noiembrie 1999, iar în absența dovezii lipsei discernământului autoarei recurentului, nu se poate susține că pentru acesta începe să curgă un nou termen de prescripție, de la data decesului autoarei.
A admite această ipoteză, echivalează cu nesocotirea dispozițiilor imperative ale textului citat.
Critica referitoare la existența unor contradicții ale sentinței recurate a fost apreciată ca neînteemiată întrucât calitatea procesuală activă reprezintă una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile care, dacă se verifică în speța depusă judecății, nu atrage netemeinicia excepției prescripției. Astfel spus, o persoană poate avea calitatea de a promova o acțiune în justiție ( cum este cazul recurentului în privința căruia s-a respins excepția lipsei calității procesuale, invocată de pârâtă), însă dreptul la acțiunea cu care a investit instanța poate fi prescris, cele două noțiuni fiind distincte, neaflându-se în relație de interdependență reciprocă.
Și criticile relative la revocarea donației pentru ingratitudine au fost reținute ca nefondate.
Astfel, contractul de donație datat 8.11.1995 a fost pur și simplu, fără a institui vreo sarcina pentru donatară.
Pe de altă parte, dovezile administrate nu au probat că dispunătoarea ar fi fost în stare de nevoie și ar fi cerut ajutor pentru întreținere de la gratificată și, chiar dacă lucrurile ar fi stat în felul acesta, obligația de întreținere revenea descendenților donatoarei și numai în mod subsecvent intimatei pârâte, așa cum bine a subliniat instanța de fond, având în vedere reglementarea cuprinsă în art.86 Codul familiei privitoare la ordinea și persoanele care datorează și cărora li se datorează întreținerea.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, sub aspectul sesizării instanței de control judiciar cu privire la modificarea căii de atac din calea de atac "apel" în calea de atac "recurs", susținând că natura litigiului respectiv, și anume anularea unui act de donație, indiferent de valoarea acesteia, beneficia de două căi de atac, respectiv atât a apelului, cât și ulterior, a recursului.
Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare și în ședința publică de azi,respectiv 12.11.2009, a invocat excepția inadmisibilității recursului - art. 2821Cod pr.civilă, deoarece calea de atac împotriva hotărârii instanței de fond a fost recursul, care a fost judecat de către tribunalul.
Examinând decizia prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea, constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Având în vedere obiectul litigiului și în conformitate cu valoarea declarată a imobilului ce face obiectul contractului de donație în mod corect Tribunalul Dâmbovițaa aplicat dispozițiile art.2821cod pr.civilă, soluționând cauza ca instanță de recurs.
Prin urmare, hotărârea pronunțată de Tribunalul Dâmbovița este irevocabilă și nu este susceptibilă de recurs, împotriva ei putând fi formulate numai căi extraordinare de atac.
În conformitate cu prevederile art.299, coroborate cu art.377 cod pr.civilă, pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.
Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac. Cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.
Față de aceste considerente, Curtea urmează ca în baza art.312 cod pr.civilă să respingă recursul ca inadmisibil, având în vedere că hotărârea atacată cu recurs este irevocabilă.
În baza art.274 cod pr.civilă, va obliga recurentul la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata.
Respinge ca inadmisibil recursul, declarat de recurentul, domiciliat în B,- sector 3, împotriva sentinței civile nr. 291/19.01.2009, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata, domiciliată în T, str.-, -.6,.10, județul
Obligă recurentul la 500 lei cheltuieli de judecată către intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 12 noiembrie 2009.
PRESEDINTE, JUDECĂTORI: Constanța Pană, Marilena Panait Mioara Iolanda
C -, - -, Moara -
GREFIER,
Red. MP
Tehnored.CN
4 expl./25.11.2009
nr- Judec.
nr- Trib.
;;
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Constanța PanăJudecători:Constanța Pană, Marilena Panait Mioara Iolanda
