Anulare act. Decizia 91/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA - CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 91
Ședința publică din 31 ianuarie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Carmina Orza JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER: - -
S-a fixat termen de pronunțare asupra recursului declarat de pârâții și - împotriva deciziei civile de apel nr. 194 din 20 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați CONSILIUL LOCAL și -, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal au fost lipsă părțile.
Procedura de citare îndeplinită.
Recursul declarat a fost legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței atașată la dosar și 0,15 lei timbru judiciar mobil.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 24 ianuarie 2008; mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate potrivit încheierii aceleiași zile care face parte integrantă din prezenta decizie când pronunțarea s-a amânat pentru data de 31 ianuarie 2008.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin decizia civilă nr.194 din 20.09.2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul C - Sar espins apelul formulat de pârâții și Mari, împotriva sentinței civile nr.296 din 8.02.2007, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr-.
Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut următoarea stare de fapt și de drept:
Prin sentința civilă numărul 296/08.02.2007, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr-, s-a admis acțiunea civilă formulată de Statul Român, Consiliul Local al com., în contradictoriu cu pârâții, și, astfel cum a fost modificată, constatând nulitatea absolută parțială a contractului de schimb autentificat sub nr.8584/28.12.1998 la BNP, cu privire la imobilele înscrise în CF 142: nr. top 263-264/a-casa cu nr.127 cu teren de 1439 mp; nr. top 263-264/b- casa cu nr.445 cu teren de 1439 mp; nr.top 265-266/a casa cu nr.128 cu teren de 1439 mp, nr.top 265-266/b- teren de 719 mp, înstrăinate de pârâților și.
A menținut valabilitatea contractului de schimb cu privire la înstrăinarea construcției:-moara cu nr.470 evidențiată în CF 142, nr. top 265-266/ totodată a dispus revenirea la situația anterioară încheierii contractului de schimb, în CF 142, prin radierea dreptului de proprietate al pârâților și asupra imobilelor nr. top.263-264/a-casa cu nr. 127 cu teren de 1439 mp; nr. top.263-264/b- casa cu nr. 445 cu teren de 1439 mp; nr. top 265-266/a casa cu nr.128 cu teren de 1439 mp; nr.top 265-266/b- teren de 719 mp, cu păstrarea înscrierii dreptului de proprietate al pârâților și asupra construcției moară cu nr.470 evidențiată în CF 142, nr. top.265-266/ Prima instanță a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în fapt că prin încheierea de CF nr.1001 din 24.07.1991 s-a înscris asupra imobilelor din CF 142 -nr.top.263-264/a- casa cu nr.127 cu teren de 1439 mp; nr. top. 263-264/b- casa cu nr. 445 cu teren de 1439 mp; nr. top.265-266/a casa cu nr. 128 cu teren de 1439 mp și nr. top.265-266/b-moara nr.470 cu teren de 719 mp, dreptul de proprietate al pârâtului, cu titlu de cumpărare, în baza sentinței civile nr.1756/1991 Judecătoriei Reșița și a procesului-verbal de licitație nr.2717/1990 întocmit de Prefectura C-S- C-
Ulterior, și soția a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1350/04.04.1996 la BNP, prin care vând lui, văduv,-tatăl pârâtei, în prezent decedat, imobilele înscrise în CF 142. dreptul cumpărătorului fiind înscris în CF prin încheierea nr.29/11.04.1996.
S-a reținut totodată că prin sentința civilă nr. 5154/21.10.1998, pronunțată de Judecătoria Reșița, în dosar nr.8826/1997, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Biroul CF-Judecătoria Reșița, SA Reșița, Consiliul Județean C-S, Prefectura C-S, fiind admisă în parte și cererea de intervenție în interes propriu, formulată de Consiliul Local al com..
Ulterior pronunțării acestei sentințe, însă înainte de înscrierea dispozițiilor acestei sentințe în CF, prin contractul de schimb autentificat sub nr.8584/28.12.1998 la BNP, a retransmis dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF 142 soților și. Astfel, deși s-a dispus printr-o sentință definitivă și irevocabilă anularea parțială a înscrierilor de sub 1001/1991 și 2034/1996, constatându-se că și soția, iar ulterior, au dobândit proprietatea numai asupra construcției "moară cu de fum" evidențiată în CF 142, nr. top.265-266/b, nu și asupra celorlalte imobile: nr. top.263-264/a- casa nr. 127 cu teren de 1439 mp; nr. top.263-264/b- casa cu nr. c 445 cu teren de 1439 mp; nr. top.265-266/a casa cu nr. 128 cu teren de 1439 mp; nr. top 265-266/b-teren de 719 mp(real 1272 mp), acestea rămânând în proprietatea Statului Român, în favoarea căruia s-a restabilit dreptul de proprietate, pe de o parte și și soția, pe de altă parte, au încheiat contractul de schimb sus amintit prin care s-a transmis dreptul de proprietate asupra tuturor imobilelor din CF 142, cu privire la care nu mai avea calitatea de proprietar.
S-a constatat faptul că, părțile contractante aveau cunoștință despre dispozițiile sentinței civile nr.5154/21.10.1998, ele fiind părți în dosarul nr. 8826/1997, în care s-a pronunțat aceasta. În aceste condiții, contractul de schimb fiind încheiat cu rea credință, iar nu cu scopul licit al dobândirii contraprestației, pe care îl presupune orice contract sinalagmatic.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat apel pârâții și, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea apelului se arată că prima instanță nu a ținut cont de faptul că s-a ridicat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, respingând- În fapt se arată că terenul în discuție a fost cumpărat printr-un proces de licitație legal organizat, având în vedere prevederile Legii nr.15/1990 privind reorganizarea unităților de stat ca regii autonome și societăți comerciale, lege aplicată și în cazul societății CS. În motivare se mai arată că prima instanță nu a apreciat corect probele existente la dosarul cauzei, respectiv extrasul CF nr.142 -în extenso-, extras din cuprinsul căruia -la poz.29- reiese faptul că numitul a devenit proprietar pe toate terenurile din litigiu.
În drept, apelanții și-au întemeiat apelul pe dispozițiile art.282 și urm. pr.civilă.
Examinând sentința civilă atacată potrivit motivelor de apel invocate cât și față de actele și lucrările dosarului, se constată că apelul pârâților este neîntemeiat din următoarele considerente:
În mod eronat arată pârâții că dreptul de administrare aparține Primăriei, întrucât aceasta nici nu are calitate procesuală în litigiul de față.
Dreptul de proprietate asupra terenurilor aparține Statului Român prin Consiliul Local al com..
Conform sentinței civile nr. 5154 din 21.10.1998, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar 8826/97, investită cu formulă executorie, s-a dispus restabilirea situației anterioare de CF, respectiv intabularea dreptului de proprietate al Statului Român prin Consiliul Local asupra parcelelor din CF 142, nr. top 263-264, casa cu nr.c127, cu teren de 1439 mp, nr.top 263-264 b casa cu nr.c 445 cu teren de 1439 mp, nr. top 265-266 casa cu nr.128 cu teren în suprafață de 1439 mp, terenul în suprafață de 719 mp (real 1272 mp) pe care se află situată moara nr.470 cu nr. top 265-266 b, constatându-se că pârâtul are un drept de proprietate doar asupra construcției moară și de fum înscris în CF 142 cu nr.top 265-266 b, terenul aferent acestei construcții fiind proprietatea Statului Român.
Astfel că, prima instanță în mod corect a reținut că pârâții aveau cunoștință de dispozițiile acestei sentințe cu ocazia încheierii contractului de schimb rezultând că acesta a fost încheiat cu rea credință și cu fraudarea intereselor Statului Român.
Contractul de schimb având o cauză ilicită s-a impus anularea lui parțială.
Referitor la celelalte motive de apel invocate de pârâți, instanța constată că acestea nu au susținere legală, motiv pentru care le va înlătura.
Având în vedere considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art.296 pr.civilă, tribunalul va respinge apelul pârâților.
Împotriva acestei decizii civile de apel au declarat recurs în termen legal pârâții și, solicitând modificarea ei în tot și pe fond respingerea acțiunii civile formulată de reclamantul Statul Român prin Consiliul Local al comunei - motivând în esență că greșit s-a reținut reaua lor credință și cauza ilicită a contractului de schimb, în scopul fraudării intereselor Statului Român, deoarece acest contract nu pune în nici un mod în pericol interesele acestuia, dar neindicând în drept nici unul dintre motivele de recurs vizând nelegalitatea acestei decizii de apel, dintre cele indicate în art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă,(contrar disp.art.302/1 pct.3 Cod procedură civilă, care prevede că cererea de recurs trebuie să cuprindă - printre altele - motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor).
-Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de criticile invocate, față de starea de fapt din dosar și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al pârâților de mai sus este nefondat, urmând ca în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă să fie respins ca atare, deoarece bine și cu temei a fost respins apelul acelorași pârâți.
Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator de la dosar Curtea constată că decizia civilă recurată este legală și temeinică, întrucât instanța de apel a stabilit o corectă stare de fapt și a făcut și o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prev. de art.948 pct.4, 966, 968-970, 1294 și 1295 Cod civil, ca și art. 34 - 37 din Legea nr.7/1996, privind cadastrul și publicitatea imobiliară, când a confirmat soluția primei instanțe, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile atacate, conform art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, corect fiind respins apelul pârâților, pentru considerentele expuse judicios de către instanța de apel însușite și de C ca instanță de control judiciar, nici una dintre criticile formulate în apel nefiind întemeiate, acestea neputându-se încadra în nici unul dintre motivele de recurs, vizând nelegalitatea indicate - expres și limitativ - în dispozițiile art.304 sub.pct.1-9 Cod procedură civilă.
Astfel este bine stabilit în dosar de către ambele instanțe anterioare că recurenții pârâți au avut cunoștință de dispozițiile sentinței civile nr.5154/21.1998 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr.8826/1997, fiind pârâți în acest litigiu și cunoscând deci că nu mai sunt proprietari decât asupra construcției - moară cu de fum - evidențiată distinct în nr. 142 sub nr.top.265 - 266/b (terenul aferent acestei construcții constituind proprietatea Statului Român) iar nu și asupra celorlalte imobile menționate, dar cu toate acestea au încheiat un nou contract sinalagmatic de schimb, pentru toate imobilele din același 142, cu privire la care însă nu mai avea calitatea de proprietar, de vreme ce prin citata sentință civilă (investită cu formulă executorie) s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară, respectiv intabularea dreptului de proprietate al reclamantului intimat - Statul Român prin Consiliul Local asupra tuturor imobilelor indicate în nr.142.
Ca atare, în mod just instanțele anterioare au constatat că acel contract de schimb nr.8584/28.12.1998 a fost încheiat cu rea credință, el având o cauză ilicită, urmărindu-se fraudarea intereselor Statului Român sub care aspect acțiunea acestuia având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale apărând fondată în mod corect a fost admisă, conform celor de mai sus, cuprinse în dispozitivul hotărârii primei instanțe, după cum tot judicios au fost respinse și excepțiile invocate de recurenții pârâți vizând lipsa calității procesuale active a reclamantului și a prescripției dreptului la acțiune, potrivit încheierii de ședință din 14.12.2006 (fila 81 dosar fond), în cauză reclamant fiind Statul Român (prin Consiliul Local al comunei ) iar recunoașterea calității procesuale active a acestui reclamant derivând din hotărârile judecătorești anterioare, rămase irevocabile privind pe aceleași părți, intrate în puterea lucrului judecat, chiar și în ce privește calitatea procesuală activă a Statului Român și aceea de reprezentant al Consiliului Local al comunei, iar cum obiectul acțiunii acestui reclamant vizează constatarea nulității absolute a contractului de schimb, acțiunea de față nu poate fi privită ca prescrisă.
Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced și cum deci nici una din criticile formulate în recurs, nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să-l facă admisibil și să influențeze soluția pronunțată de către instanța de apel care este deci corectă sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâților, menținând în vigoare decizia civilă, atacată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei și cu respectarea principiului disponibilității, specific procesului civil,recurenții nedovedind incidența în cauza de față a nici unuia dintre motivele de recurs vizând nelegalitatea, prevăzute de art.304 sub punctele 1-9 Cod procedură civilă, potrivit tuturor argumentelor de mai sus expuse de C, pe larg, în dosar fiind dovedit că proprietar tabular asupra tuturor imobilelor înscrise în 142 (mai puțin construcția moară și de fum) a devenit Statul Român (prin Consiliul Local al comunei ), potrivit citatei sentinței civile a Judecătoriei Reșița, iar în perioada derulării litigiului, recurenții pârâți vând toate aceste imobile din cartea funciară menționată lui (inclusiv moara), care, la rându-i, prin contractul de schimb indicat retransmite acelorași pârâți dreptul lui de proprietate, asupra tuturor imobilelor, deși el era proprietar doar asupra moarei și coșului de fum, în cauză, fără teren, în aceste operațiuni juridice de schimb constând reaua - credință a pârâților, cauza ilicită și fraudarea intereselor legitime ale reclamantei Statul Român, impunându-se, deci anularea parțială a acestui contract de schimb.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, în recurs de către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei civile de apel nr.194 din 20.09.2007, pronunțată în dosar nr-, de Tribunalul C-S, Reșița - secția civilă -
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Pt. GREFIER,
- -
Aflată în concediu medical semnează
PRIM GREFIER,
Red. TP/13.02.2008
Thred.NF/15.02.2008
Ex.2
Prima inst. - Jud. Reșița -judecător -
Inst.apel - Trib. C- S-
Președinte-, judecător
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat