Anulare act. Decizia 910/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 910/
Ședința publică de la 25 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 2: Ligia Vâlcu
JUDECĂTOR 3: Anca Pârvulescu
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 51/26.02.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat apărător ales al intimatei reclamante, lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura este îndeplinită.
Se constată că la dosar a fost depusă o cerere formulată de recurenta pârâtă pentru încuviințarea probei cu înscrisuri.
Avocat - solicită respingerea recursului și menținerea deciziei instanței de apel ca legală și temeinică, precizând că recurenta a susținut ca prim motiv de recurs că nu i-au fost comunicate actele de procedură la adresa pe care a indicat- Însă modul în care a înțeles să indice noua adresă la care să-i fie comunicate actele de procedură nu a fost făcut conform dispozițiilor legale în materie, respectiv nu a precizat expres că dorește ca toate actele de procedură să-i fie comunicate la acea adresă. Apreciază că instanța de apel a procedat în mod corect, astfel că se impune menținerea deciziei ca legală și temeinică.
De altfel, recursul declarat împotriva acestei decizii a fost tardiv formulat, iar recurenta nu a solicitat nici repunerea în termenul de declarare a recursului.
Ulterior încheierii de4zbaterilor s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură, răspunsul la întâmpinare și cerere precizatoare, formulată de recurenta pârâtă, instanța înmânând un exemplar al acesteia reprezentantei intimatei reclamante.
Avocat - precizează că își menține întru totul concluziile formulate anterior depunerii acestor înscrisuri, precizând în completarea lor că și cererea de repunere în termenul de declarare a recursului este tardiv formulată.
CURTEA
Constată că prin decizia civilă nr. 51/2008, Tribunalul Brașova respins apelul declarat de apelanta pârâtă împotriva Sentinței civile nr. 2906/30.03.2007 pronunțată de Judecătoria Brașov, reținând în considerente că reprezentarea persoanei juridice presupune existența în prealabil a capacității de exercițiu a acesteia. Pentru ca persoana juridică să își desemneze o persoană fizică pentru aor eprezenta în diverse raporturi juridice, trebuie să aibă desemnat un organ de conducere, unipersonal sau colegial, ori, de cele mai multe ori, din ambele categorii, prin care să își manifeste voința juridică.
Capacitatea de exercițiu a persoanei juridice, este acea parte a capacității civile care constă în aptitudinea subiectului colectiv de drept civil de a dobândi și exercita drepturi subiective civile și de a-și asuma și îndeplini obligațiile civile prin încheierea de acte juridice civile, de către organele sale de conducere.
Legiuitorul a adoptat soluția considerării voinței unei sau unor persoane din colectivul persoanei juridice ca fiind însăși voința subiectului colectiv de drept civil. Acest procedeu juridic conține - organic - reprezentarea legală a persoanei juridice, de către organele sale de conducere.
Limitele capacității de exercițiu sunt date de capacitatea de folosință (guvernată de principiul specialității ei) și de pluralitatea organelor de conducere ale persoanelor juridice. Actul încheiat de organele de conducere ale persoanei juridice este actul persoanei juridice înseși numai dacă a fost încheiat "în limitele puterilor ce le-au fost conferite" (art. 35 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954).
Această capacitate înseamnă nu numai prerogativa încheierii de acte juridice civile direct și personal de către persoanele fizice care au calitate de organ ori organe de conducere, ci și prerogativa de a da mandat altor persoane pentru ca acestea, în numele și pe seama persoanei juridice, să încheie acte juridice civile, care vor avea ca parte pe însăși persoana juridică astfel reprezentată.
Din principiul pluralității organelor de conducere ale persoanei juridice decurg anumite consecințe. Astfel, este necesară respectarea delimitărilor de atribuții între diferitele organe de conducere ale aceleiași persoane juridice, cerință rezultată din textul de lege mai sus redat.
În raporturile cu terții, ca regulă, persoana juridică este reprezentată prin organul unipersonal de conducere, care are calitatea de reprezentant legal al persoanei juridice, întrucât puterile sale de a reprezenta subiectul de drept civil au ca izvor legea. Dacă un asemenea organ de conducere dă împuternicire altei persoane, acesta va fireprezentant convenționalal persoanei juridice (ex. jurisconsultul persoanei juridice).
Este adevărat că în motivarea cererii introductive reclamanta susține că reprezentarea parohiei o putea realiza numai preotul paroh, în temeiul art. 20 al Statutului al Bisericii evanghelice iar semnatarul actului, -, nu era preotul - paroh al parohiei ci al parohiei.
Însă motivul nulității invocat de reclamanta nu îl reprezintă lipsa împuternicirii sau depășirea puterilor mandatului de către semnatarul actului autentic antecontract de vânzare - cumpărare, ci lipsa a însăși voinței juridice colective a persoanei juridice la încheierea acestuia, voință pe care să se fi sprijinit persoana fizică ce a încheiat actul în numele persoanei juridice.
De altfel, în ipoteza lipsei voinței mandantului de a fi reprezentat ( mandatul a lipsit ori mandatarul a depășit împuternicirea), terții contractează cu credința scuzabilă și legitimă că mandatarul are puteri de reprezentare iar "cauza legitimă valorează titlu" (mandatul aparent), astfel că actul juridic încheiat în aceste condiții nu este anulabil.
După cum am subliniat mai sus, nu ne aflăm pe tărâmul reprezentării juridice convenționale sau legale și a lipsei voinței persoanei juridice de a fi reprezentată la efectuarea unei anumite operațiuni juridice ci pe tărâmul lipsei voinței persoanei juridice de a fi angrenată într-un anumit raport juridic.
Potrivit art. 49 din Statutul al Bisericii evanghelice din România înregistrat la Ministerul cultelor sub nr. 15351 din 3 iunie 1949, aprobat prin Decretul 627 din 6 iunie 1949 al Marii Adunări Naționale a, în fiecare comunitate parohială există o adunare generală a reprezentanților comunității bisericești care se compune din parohii, curatorul comunității bisericești, ceilalți membrii ai prezbiteriului, și din membrii aleși, al căror număr este fixat în raport cu mărimea parohiei (filele 29 - 52 dos. fond). În sfera de activitate a adunării generale a reprezentanților comunității bisericești luarea de hotărâri asupra contractării de împrumuturi, asupra transformării esențiale, achiziției, înstrăinării sau ipotecării și a altor grevări ale averii imobile și asupra încheierii unor contracte prin care se impune comunității bisericești o însărcinare sau o grevare (art. 57 pct. 1 și 7 din Statut).
Potrivit art. 59 alin. 1 pct. 1 și 2 din același Statut, hotărârile adunării generale a reprezentanților comunității bisericești relative la încheierea de contracte prin care se impune comunității bisericești o sarcină sau o îndatorire durabilă, achizițiunea, transformarea esențială, ipotecarea, grevarea sau înstrăinarea averii imobile, vor fi supuse înainte de executarea lor, aprobării Consistoriului districtual.
districtuală este reprezentată prin Consistoriul districtual și prin congresul bisericesc districtual iar Consistoriului districtual îi aparțin decanul districtului, curatorul districtului bisericesc și 9 membri aleși de congresul bisericesc districtual (art. 63 și 64 din Statut).
Din prevederile statutului care reglementează organizarea internă a persoanei juridice reclamante, mai sus redate, rezultă faptul că, pentru a se încheia antecontractul de vânzare - cumpărare în formă autentică, trebuia să existe o hotărâre a adunării generale a reprezentanților comunității bisericești, aprobată de Consistoriul districtual.
Este adevărat că antecontractul nu transferă proprietatea din patrimoniul bisericii în cel al apelantei pârâte, însă prevederile statutului se referă la necesitatea formalităților menționate și pentru contracte prin care s-ar impune comunității bisericești o sarcină sau o îndatorire durabilă. Or, prin antecontract s-a impus comunității bisericești înstrăinarea, după reconstituire dreptului de proprietate, a unor suprafețe de teren. Încheierea antecontractului, în sine, ca act juridic, trebuia să fie supus aprobării adunării generale iar apoi a consistoriului, deoarece are ca obiect promisiunea înstrăinării în viitor a unor bunuri imobile, apelanta pârâtă având posibilitatea de a solicita în instanță executarea atipică a acestei promisiuni, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești constitutive de drepturi, care să țină locul actului autentic de vânzare - cumpărare.
Printre înscrisurile depuse la dosarul cauzei în apel nu se regăsește hotărârea adunării generale a reprezentanților comunității bisericești și avizul consistoriului districtual prin care să se fi luat în discuție, să se fi hotărât și să se fi aprobat încheierea antecontractului de vânzare - cumpărare în litigiu (filele nr. 20 - 48).
Avizul favorabil nr. 172/03.11.2005, care a stat la baza încheierii antecontractului, emană de la B și este semnat de către decanul (fila 19 dos. fond). Însă acest aviz trebuia să fie emis în urma exprimării voinței colective a persoanei juridice de a încheia antecontractul, voință care, potrivit Statutului al persoanei juridice era manifestată prin hotărârea adunării generale a reprezentanților comunității bisericești, dublată de aprobarea Consistoriului districtual, după cum s-a argumentat mai sus.
Or, exprimarea voinței colective a persoanei juridice, voință care dă conținut capacității de exercițiu a persoanei juridice, nu s-a manifestat în speță, avizul favorabil prezentat notarului public în vederea încheierii antecontractului emanând de la o persoană fizică, fără să se probeze că a fost dublat hotărârea și avizul organelor colective de conducere ale persoanei juridice. Deși avizul poartă ștampila Consistoriului districtual, acesta fiind un organ colegial, nu s-a probat existența unei aprobări care să emane de la toți membrii consistoriului, avizul fiind semnat numai de decan și purtând antetul decanatului.
Apelanta pârâtă motivează în esență apelul susținând că între decanat și consistoriu există identitate.
În mod corect a reținut prima instanță că cele două organe de conducere și de reprezentare ale reclamantei nu se confundă. Astfel, în timp ce consistoriul este un organ colectiv, decanul este o persoană fizică, membră a consistoriului districtual, iar decanatul este biroul în care funcționează decanul și cu auxiliarii săi. În nici un caz decanatul nu este un organ colectiv de conducere și de reprezentare al bisericii evanghelice. Atribuțiile celor două entități organizatorice sunt diferite. Astfel, chiar dacă prevederile Statutului vorbesc generic de reprezentarea bisericii districtuale de către fiecare dintre ele (art. 61 alin. 1 și 63), aceasta se realizează în limitele atribuțiilor fiecărui organ (art. 61 alin. 4 și art. 68 din Statutul al bisericii).
Potrivit art. 68 pct. 5 din Statut, Consistoriul districtual are datoria de a supraveghea administrarea averii bisericilor și fundațiunilor precum și supravegherea gestiunii de bani și contabilității comunităților.
Prin avizul pe care îl dă hotărârilor luate de adunarea generală a reprezentanților comunității bisericești și alături de această adunare, consistoriul districtual exprimă voința persoanei juridice, în limitele puterilor conferite de Statut, fapt ce reprezintă manifestarea capacității de exercițiu a persoanei juridice, deci mai mult decât o simplă reprezentare a persoanei juridice.
care a semnat antecontractul autentic de vânzare cumpărare nu a reprezentat nici legal și nici convențional persoana juridică deoarece reprezentarea legală presupunea ca Statutul să îi confere o asemenea calitate cu privire la încheierea unor acte juridice de natura celui din litigiu, iar reprezentarea convențională presupunea ca organele colegiale de conducere ale reclamantei să își exprime, în prealabil, voința juridică de a încheia actul din litigiu iar apoi să îl desemneze pe decan să reprezinte această voință a persoanei juridice în fața notarului public. Or, o asemenea voință din partea persoanei juridice nu a existat, actul juridic fiind încheiat de o persoană din colectivul persoanei juridice care nu avea calitatea de organ al persoanei juridice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, invocând în temeiul art. 312 alin. 1,2 și 3 Cod pr. civilă, pentru motivele prev. de art. 304 pct. 5 Cod pr. civilă, raportat la art. 105 alin. 2 Cod pr. civilă, excepția nulității absolute a deciziei civile nr. 51/2008 a Tribunalului Brașov, pe motiv de nelegală comunicare la domiciliul ales.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingere acțiunii ca neîntemeiată.
În cauză s-a depus întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca tardiv introdus, întrucât nu s-a solicitat repunerea în termen, se menționează de asemenea nerespectarea art. 98 Cod pr. civilă și faptul că sancțiunea necomunicării nu este nulitatea deciziei.
Cu privire la fondul cauzei se solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
Prin "cererea precizatoare", înregistrată la data de 25 iunie 2009 se solicită repunerea în termenul de declarare a recursului în situația respingerii excepției nulității absolute a deciziei.
Examinând actele dosarului Curtea de APEL BRAȘOVa constatat următoarele:
Comunicarea deciziei civile nr. 51/2008 s-a făcut cu respectarea art. 100 Cod pr. civilă, la domiciliul indicat în acțiune.
De subliniat este și faptul că reprezentantul părții nu a indicat nici o schimbare a domiciliului reclamantei, pe tot parcursul judecății, inclusiv la ultimul termen de judecată în ședință publică.
Or, conform celor stipulate de legiuitor în art. 98 Cod pr. civilă, schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată.
Prin urmare, în absența notificărilor de mai sus, actele de procedură au fost îndeplinite în mod valabil la adresa indicată în acțiune, partea neputându-și invoca propria culpă pentru încălcarea dreptului la apărare, a accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil (art. 108 alin. 4 Cod pr. civilă).
În conformitate cu art. 102 alin. 1 Cod pr. civilă, termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură și în consecință sancțiunea necomunicării o reprezintă necurgerea termenului de recurs și nicidecum nulitatea deciziei, în conformitate cu art. 105 Cod pr. civilă.
Prin urmare, nulitatea actului de procedură al comunicării nu se confundă cu nulitatea deciziei însăși.
În speță, după cum s-a menționat mai sus, nu se poate vorbi despre nici una din nulități.
În consecință, actul de procedură fiind valabil îndeplinit în luna mai 2008 și partea înregistrând recursul în luna mai 2009, s-a pus în discuție excepția tardivității formulării recursului, în temeiul art. 301 Cod pr. civilă.
Cererea de repunere în termenul de declarare a recursului pe aceeași motivare a necomunicării legale a deciziei nu mai poate fi avută în vedere, față de cele mai sus menționate.
Oricum, ea trebuia formulată în termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării, deci cel mai târziu la data formulării recursului, dată față de care e tardivă.
Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 137 Cod pr. civilă, raportat la art. 306 alin. 1 Cod pr. civilă se va proceda conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termen;
Respinge ca tardiv recursul formulat de pârâta împotriva deciziei civile rn. 51/2008 a Tribunalului Brașov.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 25 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. LV - 25.06.09
Dact. GG - 29.06.09
2ex.
Președinte:Camelia JuravschiJudecători:Camelia Juravschi, Ligia Vâlcu, Anca Pârvulescu
