Anulare act. Decizia 913/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (945/2009)
Completul 4
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 913
Ședința publică de la 27.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - I
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 245 din 24.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți STATUL ROMÂNA PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
are ca obiect - anularea act donație.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta - reclamantă prin avocat cu împuternicirea avocațială nr. -/200 emisă de Baroul București - Cabinet de Avocatură (fila 2) și intimații - pârâți Statul Româna prin Ministerul Economiei ȘI Finanțelor, prin consilier juridic, care depune la dosar delegație și Municipiul B prin Primarul General prin consilier juridic, care depune la dosar delegație.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că motivele de recurs au fost comunicate către intimații - pârâți.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei - reclamante solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea deciziei recurate, conform art. 304 al. 1 pct. 5 Cod Procedură Civilă, deoarece apreciază că tribunalul a încălcat dispozițiile legale art. 105 al. 2 Cod procedură civilă. In continuare menționează faptul că, potrivit art. 295 și 261 al. 1 pct. 5 Cod Procedură Civilă, instanța trebuia să analizeze situația de fapt, aplicarea corectă a legii de prima instanță cât și să arate toate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. Apreciază că, prima instanță a admis acțiunea formulată de recurenta, deoarece au fost analizate toate aspectele legale pe toate cauzele de nulitate menționate în cerere constatând că nu sunt îndeplinite disp. art. 4 din Decretul 478/1954. Arată că tribunalul nu a analizat toate aspectele privind situația de fapt și corectă aplicare a legii, analizând doar condiția de ad validitatem, pentru care instanța de fond a admis acțiunea.
Mai arată că, prin admiterea apelului și schimbarea soluției instanței de fond, tribunalul avea obligația de a arăta motivele de înlăturare a celor stabilite de această instanța, cu privire la celelalte cauze de nulitate reținute.
Arată la solicitarea instanței, faptul că nu a formulat apel pe capătul de cerere privind revendicarea, deoarece, în urma relațiilor emise de Primăria Municipiului B, privind imobilul în litigiu, acesta numai era deținut de stat deoarece fusese înstrăinat către alte persoane.
În continuare, arată că, în mod greșit tribunalul a reținut, având în vedere disp. art. 813 - 814 Cod Civil, că actul de donație încheiat în 13.02.1963 cât și decizia 3541/1962, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale și a îmbrăcat forma autentice, fiind acceptată de donator, apreciind că aceasta este singura motivare arătată de tribunal. Față de cele de mai sus, apreciază că există o contradicție având în vedere momentul la care s-a dat decizia de acceptarea donației respectiv anul 1962, față de data când a fost încheiat actul de donație - anul 1963, aspect reținut greșit, neanalizând dispozițiile art. 4 din Decretul 478/1954.
Arată că în cazul în care nu va fi admis recursul, solicită admiterea recursului modificarea deciziei tribunalul, în sensul respingerii apelurilor conform art. 304 al. 1 pct. 7,9 Cod procedură civilă. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul - pârât Municipiul B prin Primarul General, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat, pe toate aspectele menționate în motivele de recurs.
Intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat, deoarece nu există dovezi pentru cele menționate de către recurenta - reclamantă, hotărârea fiind motivată în fapt și în drept. Arată că, tribunalul a constatat în mod corect că, Statul popular al capitalei, a avut calitatea de donator, motiv pentru care instituția pe care o reprezintă nu are calitate procesuală pasivă. Pe fond apreciază că au fost respectate toate prevederile legale la încheierea donației.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B, la data de 29.05.2007, reclamanta a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului B prin Primarul General, să pronunțe o hotărâre prin care să constate nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 565/13.02.1963 la notariatul de Stat și să oblige pe aceasta să lase în deplină proprietate și posesie a imobilului.
La termenul din data de 28.09.2007, reclamanta și-a lărgit cadrul procesual înțelegând să cheme în calitate de pârât și pe Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
La termenul din data de 11.01.2008, reclamanta a precizat că primul pârât este Municipiul B - prin Primarul General, instanța luând act de aceste precizări.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că autorii săi, și, după achiziționarea imobilului prin contract de vânzare cumpărare în anul 1947, au fost siliți să doneze bunul în anul 1963 către stat. Arată că aceștia nu au avut niciodată intenția de a înstrăina și instanța să țină cont de situația politică a acelor vremuri.
Prin sentința civilă nr. 8961/09.10.2006, Judecătoria Sectorului 3 Bar espins excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul d e Finanțe, ca neîntemeiată; a admis în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâții Municipiul B - prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor; a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 565/13.02.1963 de Notariatul de Stat B; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la lăsarea în deplină proprietate și posesie a acestui imobil, ca inadmisibil; a obligat pârâții în solidar la plata sumei de 1012,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 5.08.1947, numita a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B,- prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la aceeași dată.
La data de 17.12.1962 se emite decizia nr. 3541 de către Comitetul Executiv al Sfatului Popular al, în baza căreia se admite cererea de donație a numitei. În acest scop, la data de 31.12.1962 se emite decizia nr. 1613 de către Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Raionului, în baza căruia un jurisconsult este împuternicit să perfecteze contractul de donație. Anterior acestor date, exista o adresă nr. 23242/5.11.1962 - fila 82 din dosarul de fond, în baza căreia se comunica Sfatului Popular al Raionului, la solicitarea acestuia, anumite date cu privire la imobilul în speță.
La data de 13.02.1965 este autentificat sub numărul 565, actul de donație în baza căruia numiții și transmit dreptul de proprietate asupra imobilului prin donație către Sfatul Popular al. Și ulterior, la data de 20.02.1963 se emite decizia nr. 256, prin care imobilul donat trece în patrimonial statului, în administrarea.
Numita decedează la data de 13.03.1996, conform înscrisului de la fila 15 din dosarul cauzei. Calitatea procesuală activă a reclamantei este probată prin înscrisul de la fila 5 din dosarul cauzei - respectiv certificatul de calitate de moștenitor.
În baza art. 25 din Decretul nr.31/1954, statul participă în cadrul raporturilor juridice de drept prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește altfel. În speță, legea nu stabilește alte organe în acest scop, textele de lege invocate de către pârât pentru a justifica lipsa de calitate neavând nici o legătură cu situația din speță, situație în raport de care se apreciază că Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă.
Contractul de donație este unul solemn, cu titlu gratuit prin care donatorul cu intenție liberală își micșorează patrimoniul în mod actual și irevocabil, mărind patrimoniul donatarului cu același drept.
Potrivit art. 813 Cod civil, toate donațiile se fac prin act autentic, nerespectarea acestei forme fiind sancționată cu nulitatea absolută.
Examinând înscrisurile trimise de arhiva națională, prima instanță a constatat că, în speță, este vorba despre o donație între absenți. Conform deciziei nr. 3541/1962 - fila 78 din dosar, numita ar fi făcut o cerere de donație. Însă, la dosarul cauzei nu se regăsește această cerere, cel mai probabil pentru că aceasta nu există. Potrivit art. 814 alin 2 Cod civil, donația nu produce efecte decât după data în care se comunică donatorului acceptarea. În speță, decizia amintită nu face nici o mențiune cu privire la acest aspect - comunicarea acceptării către numita.
Când forma solemnă, autentică, este cerută de lege ad validitatem, cum este cazul contractului de donație, toate actele cu care acesta se află în interdependență trebuie să îmbrace și ele forma solemnă - principiul simetriei de formă. În speță, contractul de donație a fost încheiat în numele donatarului de către un reprezentant - în persoana numitului, jurisconsult. Astfel, prin decizia nr.1613/31.12.1962, Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Raionului împuternicește pe domnul să perfecteze și să semneze actul de donație. Examinând condițiile de formă ale deciziei, instanța a reținut că aceasta este redactată în forma scrisă, consensuală.
De asemenea, fiind o donație între absenți, atât oferta cât și acceptarea trebuie să îmbrace forma autentică. În speță, însă nu se respectă această condiție, in sensul că oferta de donație nu există, iar acceptarea nu este în forma autentică.
Față de toate aceste precizări și văzând dispozițiile art. 813 Cod civil, prima instanță a constatat intervenită nulitatea absolută a contractului de donație față de nerespectarea formei autentice.
Cu privire la condițiile cauzei licite și dependent de aceasta a consimțământului, instanța de fond a constatat că, față de realitățile politice ale perioadei 1962-1963, acestea nu sunt îndeplinite.
Astfel, autoarea reclamantei a dobândit imobilul prin contract de vânzare cumpărare în anul 1947, plătind un preț de 300.000.000 lei, care pentru această perioadă reprezintă un preț real, serios. Este puțin probabil ca aceasta, după plata prețului să își fi dorit să gratifice statul cu același imobil, in condițiile în care reprezenta o sursă de venit prin închiriere pentru familia reclamantei.
Cauza actului juridic înseamnă obiectivul, scopul avut de părți la încheierea actului juridic. Codul civil, în vigoare și la data încheierii actului de donație consacra două principii, și anume principiul libertății actelor juridice și principiul voinței reale, interne. În speță, ambele principii au fost nesocotite în defavoarea reclamantei. Voința juridică este alcătuită deopotrivă din cauza actului juridic și consimțământ, exteriorizarea scopului.
În cazul actelor juridice cu titlu gratuit, scopul imediat -causa proxima, este dat de intenția de gratificare. Or, în speță nu a existat această intenție, fapt dovedit și prin depozițiile martorilor audiați. Astfel, martorul a învederat instanței faptul că autorilor reclamantei li s-a sistat plata pensiei, acesta fiind mijlocul de constrângere în a ceda proprietatea bunului. Același martor a susținut faptul că la vremea respectivă aceste situații erau frecvente.
Sancțiunea lipsei scopului imediat este nulitatea absolută întrucât nu exista elementul abstract, general și invariabil în cadrul unei categorii de acte juridice.
Faptul că a lipsitcausa proximala momentul încheierii contractului de donație în persoana donatorului este reținut de instanță din întregul material probator.
Astfel, în speță s-a încheiat un act denumit de donație prin ofertă și acceptare. La dosarul cauzei nu se regăsește decât acceptarea de către reprezentantul statului prin decizia nr. 3541/17.12.1962 și, în mod surprinzător, tocmai oferta viitoarei donatoare nu se regăsește în înscrisurile arhivate de către Arhiva Națională. Lipsa cauzei imediate este probată tocmai prin emiterea acestei decizii de acceptare, care nu are absolut nici o utilitate juridică, acceptarea donației trebuind să opereze exact prin încheierea contractului de donație.
Inexistența acestei oferte a numitei este probată printr-un alt
înscris de la dosarul de fond - fila 82. Astfel, la data de 5.11.1962, înainte cu mult de acceptarea cererii de donație, Sfatul Popular al răspunde unei adrese înregistrate sub nr. 23242 Sfatului Popular al Raionului cu privire la anumite informații despre imobilul ce urma să fie donat. Instanța de fond a reținut și conținutul acestei adrese, care face dovada interesului exclusiv al statului de a dobândi acest imobil, care potrivit informațiilor din înscrisul de la fila 82, nu era înscris în planurile de restructurări ale orașului.
Prin urmare, atâta vreme cât statul, prin reprezentanții săi, cerea informații despre starea și situația juridică a imobilului anterior înregistrării acceptării ofertei de donație, este puțin probabil că acest act juridic s-a încheiat în mod valabil cu respectarea condițiilor legale privind cauza juridică.
De asemenea, instanța de fond a reținut neîndeplinirea unei condiții speciale prevăzute de lege. Astfel, art. 4 din Decretul nr.478/1954, obliga ca la încheierea contractului de donație cu statul să existe avizul de la Ministerul Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, or în speță, acest aviz nu a fost obținut.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, respectiv obligarea pârâților să lase imobilul în deplină proprietate și posesie, instanța de fond l-a respins ca inadmisibil.
Conform extrasului de carte funciară a imobilului, depus la dosarul cauzei la fila 57, la data de 11.07.2007, numiții și au dobândit dreptul de proprietate asupra acestuia prin contract de vânzare-cumpărare. Instanța de fond nu a fost investită și cu analizarea condițiilor de formă și fond ale acestui contract translativ de proprietate, situație față de care capătul de cerere privind lăsarea în deplină posesie și proprietate apare ca inadmisibil și prematur, chiar dacă titlul statului a fost desființat, trebuie analizat titlul în baza căruia este deținut în prezent bunul.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții Primăria Municipiului B prin Primar General și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
În motivarea cererii de apel, apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a arătat că prima instanță în mod greșit a justificat calitatea procesuală pasivă, deoarece în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 37 din 31/1954 în sensul că statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat dacă ele sunt persoane juridice.
Totodată din coroborarea dispozițiilor Legii nr. 213/1998 și Legii nr. 18/1991, calitate procesuală pasivă are unitatea administrativ teritorială, ca fiind donatorul și nu statul care este un terț al raportului juridic.
De asemenea, prima instanță în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune având în vedere că este vorba despre o nulitate relativă și nu despre o nulitate absolută. Se susține faptul că, în speță, a fost invocată violența morală, ca viciu de consimțământ al donatorului la autentificarea ofertei de donație, aspecte ce reprezintă cauze de nulitate relativă și nu absolută.
Pe fondul cauzei apelantul susține că atât oferta de donație, cât și acceptarea acesteia au fost făcute în condițiile de fond și de formă prevăzute de legea în vigoare la momentul încheierii actului de donație și nu s-a făcut dovada lipsei consimțământului sau dovada violenței morale, ca viciu de consimțământ.
Apelantul Municipiul B prin Primarul General în motivarea cererii sale de apel, reiterează excepția prescripției dreptului la acțiune întrucât apreciază că, în speță, este vorba despre o nulitate relativă pe motiv de viciu de consimțământ, fapt pentru care acțiunea este prescriptibilă.
Principalul motiv de nulitate absolută invocat de către reclamantă vizează lipsa cauzei, aspecte ce nu se regăsesc în speță.
Astfel, nu pot fi reținute susținerile reclamanților privind existența la încheierea contractului de donație a unei cauzei ilicite sau imorale.
Cât privește cauza proximă, intenția de a gratifica, a existat din partea donatarului la momentul încheierii actului juridic. Nu se poate susține că lipsește intenția de a gratifica întrucât nu au dorit să supere autoritățile de la acea vreme și că au urmărit un alt scop.
De asemenea, este de esență faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 958. pr. civ, "simpla temere revențiară, fără violență nu poate anula convenția".
Cu privire la cheltuielile de judecată, apelanta susține că, în mod greșit a fost obligată la plata lor întrucât nu a fost dovedită culpa sa procesuală, nedeterminând prin atitudinea sa în proces aceste cheltuieli.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.282-298 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.245A/24.02.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelurile declarate de apelantul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și de Municipiul B prin Primarul General; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor; a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins acțiunea ca neîntemeiată, formulată în contradictoriu cu Municipiul B prin Primarul General și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece din actul de donație rezultă că la data realizării donației, calitatea de donator a avut-o Sfatul Popular al
În această situație, din coroborarea dispozițiilor art.4 și 6 din Legea nr. 213/1998 și dispozițiilor Legii nr.215/2001, rezultă că această calitate procesuală pasivă o are în speța dedusă judecății unitatea administrativă care are calitatea de donator.
În ceea ce privește excepția prescripției, tribunalul a apreciat, din analiza întregului material probator, că în speță sunt aplicabile dispozițiile legale care au în vedere nulitatea absolută, situație în care acțiunea prin care se invocă o asemenea nulitate este imprescriptibilă în raport de dispozițiile Decretului nr.167/1958.
Referitor la criticile privind fondul cauzei, tribunalul le-a reținut întemeiate, pentru următoarele considerente:
Conform art.813 Cod civil, toate donațiile se fac prin act autentic. Forma autentică este o măsură de protecție a voinței donatorului, care dispune în mod actual și irevocabil de un drept în favoarea unei alte persoane fără ca acel element activ să fie înlocuit în patrimoniul său printr-o valoare echivalentă.
Totodată, donația nu obligă pe donator și nu va produce nici un efect decât în ziua în care va fi acceptată (art.814 Cod civil).
Analizând actul de donație autentificat sub nr.565 din 13.02.1963 și decizia nr.3451 din 17.12.1962, tribunalul a apreciat că donația s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale mai sus menționate, aceasta a îmbrăcat forma autentică,ad validitatem,fiind acceptată de către donator.
În ceea ce privește criticile apelantului-pârât Municipiul B prin Primarul General referitoare la cheltuielile de judecată, tribunalul a apreciat că prima instanță în mod corect a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă în raport de soluția pronunțată.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei pronunțate în sensul respingerii ca nefondate a apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr.8961/09.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B de către apelanții-pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și de către Municipiul B prin Primarul General.
Recurenta arată că instanța a constatat pe fond nulitatea absolută a contractului de donație, avându-se în vedere următoarele trei cauze de nulitate absolută:
În susținerea primei cauze de nulitate absolută - neîndeplinirea condițiilor de formă - contractul de donație este încheiat între absenți -, recurenta arată că, din dosarul privind întocmirea formalităților necesare, lipsește cererea privind donația pretins a fi efectuată de către.
Potrivit art. 814 alin.2 Cod civil, acceptarea donației trebuia să fie comunicată donatorului, act care nu s-a realizat, în decizia de acceptare a donației nu se face referire la acest aspect.
Fiind o donație între absenți, atât oferta cât și acceptarea trebuie să îmbrace forma autentică. În cauza de față nu se respectă această condiție, în sensul că oferta de donație nu există, iar acceptarea nu este în formă autentică.
În cea de-a doua cauză - neîndeplinirea condițiilor de fond - lipsa cauzei - recurenta arată faptul că din declarațiile martorilor rezultă că nu a avut intenția de a gratifica statul, astfel că acestei donații îi lipseștecausa proxima, scopul imediat, iar sancțiunea este nulitatea absolută.
O a treia cauză de nulitate absolută, reținută de către instanță, o reprezintă neîndeplinirea condiției speciale cerute de dispozițiile art. 4 din Decretul nr.478/1954 care obligă ca la încheierea contractului de donație cu statul să existe avizul Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, ori în speță acest aviz nu a fost obținut.
În criticarea deciziei, recurenta arată că s-a făcut încălcarea dispozițiilor art.295 coroborat cu art.261 pct.5, fapt ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, deoarece instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2.
Instanța de apel s-a mărginit la a admite apelul analizând numai condiția cerutăad validitatemde art. 813 Cod civil, fără a efectua verificările legate de situația de fapt și de drept stabilită de instanța de fond referitoare la nulitatea absolută a contractului de donație pentru lipsa cauzei și neîndeplinirea prevederilor art. 4 din Decretul 478/1954.
În lipsa oricăror referiri la cele reținute de către instanța de fond, recurenta apreciază că instanța de apel nu a stabilit situația de fapt și nici aplicarea legii.
Recurenta apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Instanța de apel, după ce expune dispozițiile art. 813 si 814 Cod civil, menționează că,"analizând actul de donație autentificat sub nr.565/13.02.1963 și decizia nr.3541/17.12.1962, tribunalul apreciază că donația s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale mai sus menționate, aceasta a îmbrăcat forma autentică, ad validitatem, fiind acceptată de donator".
Aceasta este singura motivare a instanței de apel, pe care recurenta o apreciază ca necorespunzătoare, în raport de motivarea dată de instanța de fond.
În condițiile în care instanța de apel a dat o soluție contrară celei pronunțate de instanța de fond, recurenta consideră că avea îndatorirea să arate toate motivele pentru care a fost înlăturată soluția instanței de fond, făcând referire Ia toate argumentele de fapt și condițiile de formă cerute de lege, referitoare la actul de donație încheiat în cauză.
De asemenea, recurenta a invocat, în susținerea recursului și dispozițiile art. 304 pct. 9, respectiv hotărârea dată de instanța de apel este dată cu încălcarea legii, arătând că prin Decizia nr.59/3LI2.1973, dată de Secția Civilă a Tribunalului Suprem, ca de altminteri în toată jurisprudența ulterioară, s-a apreciat că prin Decretul nr.478/1954 se reglementează condițiile în care se pot face donații către stat. Neîndeplinirea condițiilor expres prevăzute de decret atrage nulitatea absolută a actului juridic încheiat, aceasta putând fi invocată de orice persoană interesată sau ridicată de instanță chiar și din oficiu.
Instanța de fond a reținut în cauză neîndeplinirea unei condiții speciale prevăzute de lege. Astfel, pct. 4 din Decretul 478/1954 obliga ca la încheierea contractului de donație cu statul să existe avizul de la Ministerul Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, or, în speță, acest aviz nu a fost obținut. Neîndeplinirea acestei condiții atrage nulitatea absolută în a contractului de donație.
Instanța de apel nici măcar nu face referire la această situație de fapt și de drept reținută de instanța de fond, drept pentru care recurenta apreciază că hotărârea este dată cu încălcarea acestor dispoziții legale.
Recurenta mai arată că instanța de fond a constatat nulitatea absolută a actului de donație nr.565/13.02.1963, și ca urmare a lipsei cauzei proxime la momentul încheierii actului rezultat din întregul material probator, precum și că instanța de apel nu face referire la aceste dispoziții legale reținute de către instanța de fond.
O altă cauză de nulitate absolută, reținută de către instanța de fond, a fost aceea a neîndeplinirii condițiilor de formă cerute de lege.
Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 814 alin.2 din Cod civil, recurenta arată că s-a reținut că nu există nici o mențiune și nici o dovadă legată de comunicarea donației, în consecință, potrivit dispozițiilor legale arătate, donația nu produce efecte decât dacă este comunicată donatorului, acceptarea, fapt ce nu s-a întâmplat, donația fiind făcuta între absenți, atât oferta de donație cât și acceptarea trebuiau să îmbrace forma autentică pe principiul simetriei de formă a actelor.
Pe lângă faptul că aceste condiții nu au fost îndeplinite, nu există oferta de donație, instanța de apel nefăcând nici o referire la această situație de drept aplicabilă în cauză.
Referitor la admiterea excepției legată de lipsa calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, recurenta consideră că și în această privință, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât bunurile donate statului deveneau proprietatea publică a acestuia.
În consecință, toate litigiile prin care au fost donate bunurile în această perioadă, au fost purtate cu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor, ca atare, instanța de fond a reținut în mod legal că acest pârât are calitate procesuală pasivă.
Față de motivele recurs invocate, recurenta solicită, în principal, admiterea recursului și casarea deciziei, față de motivul invocat la pct. 1 din recurs, și, în subsidiar, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelurilor ca nefondate și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente.
Reclamanta, prin acțiunea introductivă a solicitat instanței constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. 565/1963, invocând trei cauze de nulitate absolută, respectiv: neîndeplinirea condițiilor de formă, referitoare la lipsa cererii privind donația pretins a fi efectuată de donatoare, necomunicarea acceptării donației și lipsa formei autentice în ceea ce privește oferta și acceptarea donației, neîndeplinirea condițiilor de fond referitoare la lipsa cauzei, a intenției de a gratifica și neîndeplinirea cerinței speciale impuse de dispozițiile art. 4 din Decretul 478/1954, referitor la necesitatea avizului Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale.
Prin ambele apeluri, în afară de criticile formulate cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și excepția prescripției, au fost formulate critici și cu privire la fondul cauzei, apreciindu-se că, în mod eronat prima instanță a constatat nulitatea absolută a contractului de donație.
În soluționarea apelurilor, tribunalul s-a mărginit doar la a aprecia că au fost respectate dispozițiile legale, întrucât donația a îmbrăcat forma autentică, fără a face nici un fel de mențiuni cu privire la celelalte cauze de nulitate invocate.
Prin urmare, curtea constată că, în soluționarea apelurilor, tribunalul nu a analizat nici toate criticile formulate și nici toate motivele de nulitate invocate, aspecte care echivalează cu nepronunțarea asupra fondului apelurilor.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, curtea apreciază că a fost soluționată greșit de instanța de apel, întrucât în raport de dispozițiile art. 25 din decretul 31/1954 Statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel că acesta are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.
Pentru aceste considerente în baza art. 312 alin. 5. pr. civ Curtea admite recursul, casează decizia recurată și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă, împotriva deciziei civile nr.245A/24.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Casează decizia recurată și trimite cauza la aceeași instanță pentru spre rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
I
Red.
Tehnodact. //2 ex./23.06.2009
-Secția a III-a Civ. -;;
Jud. Sectorului 3. -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
