Anulare act. Decizia 927/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- SECȚIA CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE, DE CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.927/DOSAR NR-
Ședința publică din 26 iunie 2009
PREȘEDINTE: Dorina Rizea- - - JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif
- - - - judecător
- - JUDECĂTOR 3: Cristina
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Arta, -, și împotriva deciziei nr.374/A pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 22 decembrie 2008 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 23 iunie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 26 iunie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă 2469/10.03.2008 a Judecătoriei Brașova fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor și invocată de pârâta, a fost respinsă excepția lipsei de interes a reclamantelor în promovarea acțiunii civile 13806/2002 al Judecătoriei Brașov; a fost admisă acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții SC SRL, Statul R prin Ministerul Economiei și Finanțelor, - în dosarul 13805/2002; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 20376/1996 încheiat între SC SRL și defuncta, având ca obiect imobilul situat în B,- compus din două camere, bucătărie, baie, culoar, magazie în suprafață de 53,97 mp; a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta, decedată, continuată de moștenitoarea -, în contradictoriu cu chemata în garanție, având ca obiect pretenții; a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de aceeași parte în contradictoriu cu chemata în garanție Primăria Municipiului B, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosință; a fost admisă în parte acțiunea reclamantelor formulată în contradictoriu cu pârâții, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Arta, din dosarul 13805/2002 al Judecătoriei Brașov; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare 059/1999 încheiat între pârâtele și Arta; s-a dispus evacuarea pârâtei Arta din imobil; a fost respins petitul principal ca neîntemeiat; a fost admisă acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâtul, din dosarul 10950/2003 al Judecătoriei Brașov; s-a dispus evacuarea pârâtului din spațiul proprietatea reclamantului; a fost admisă acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâții -, jr., și în dosarul conexat 13805/2002; s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul proprietatea reclamantelor; a fost respinsă cererea reconvențională; au fost obligați pârâții să plătească reclamantelor suma de 3.993,36 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței au declarat apel Arta B, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și
Prin decizia civilă nr.374/A/2008 Tribunalul Brașova respins toate apelurile și a păstrat sentința instanței de fond.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că excepția puterii de lucru judecat este întemeiată, nefiind întrunite condițiile impuse de art. 163 cod procedură civilă.
Eroarea privind identificarea în cartea funciară a imobilului putea fi înlăturată prin efectuarea unei expertize de identificare a imobilului, și nu poate fi apreciată ca o eroare comună.
În sentința civilă 12799/1997 a Judecătoriei Brașov, prin care s-a dispus vânzarea, imobilul nu a fost identificat prin elemente de carte funciară, ci prin adresă administrativă.
Imobilul înscris în 25103 B, nr. top 19/1, 22/1/2/1 și 22/1/1/1 nu a trecut în proprietatea Statului Român, în prezent fiind evidențiate ca proprietare tabulare reclamantele.
Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între apelantele Arta și nu se va putea înscrie în cartea funciară, chiar dacă acesta nu va fi anulat, deoarece nu face transferul dreptului de la proprietarul tabular la cumpărător, ci este încheiat cu o terță persoană.
În conformitate cu textele legale invocate de apelanți, buna credința se presupune până la proba contrarie.
Faptul ca în cartea funciară în care este înscris imobilul ce a fost vândut antecesoarei apelanților nu figurează ca proprietar Statul Român, ci o altă persoană este suficient să atragă atenția cumpărătorului asupra lipsei calității de proprietar a vânzătorului, iar prezumția bunei credințe la încheierea actului este înlăturată.
Principiul validității aparenței de drept nu protejează contractul de vânzare cumpărare a cărei nulitate se cere a se constata în prezentul litigiu deoarece nu a existat o eroare comună cu privire la proprietarul imobilului.
B credință la încheierea contractului este înlăturată și de faptul că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, 8.10.1996, Comisia de aplicare a Legii 112/1995 fusese investită cu soluționarea cererii de restituire a imobilului de către reclamante, cererea fiind înregistrată la data de 26.06.1996.
Susținerea că instanța de fond a ignorat prevederile art. 28 din Legea 7/1996 potrivit cărora dreptul de proprietate este opozabil terților fără înscriere în cartea funciară dacă este dobândit prin succesiune, iar apelanții, în calitate de moștenitori ai cumpărătoarei, au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin moștenire nu este întemeiată deoarece nici dreptul de proprietate al antecesoarei, cumpărătoarea, nu a avut dreptul de proprietate înscris în cartea funciară.
Cu privire la cererea reconvențională, prin care s-a solicitat a se constata nulitatea certificatului de moștenitor suplimentar 146/2002 instanța a reținut că dezbaterea succesiunii după defunctul, decedat la data de 17.06.1981, a avut loc la 25.06.1981, cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 700 cod civil, pentru acceptarea moștenirii.
Acceptarea moștenirii nu implică acceptarea fiecărui bun din masa succesorală în parte și nu presupune curgerea unui termen de 6 luni pentru fiecare bun din masa succesorală.
Reclamantele au acceptat moștenirea, ca universalitate, în termen, iar certificatul de moștenitor suplimentar, care include în masa succesorală și imobilul în litigiu, este valabil.
Pentru considerentele mai sus expuse, în conformitate cu prevederile art. 296 Cod procedură civilă, instanța va respinge apelul formulat de apelanții pârâți Arta și familia.
Cu privire la apelul declarat de apelantul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice s-au reținut următoarele:
S-a invocat că instanța de fond nu a analizat excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru Statul Român și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român.
Aceste excepții au fost puse în discuția contradictorie a părților și soluționate la termenul de judecată din 19.11.2007, cu respectarea prevederilor art.137 Cod procedură civilă și nu era necesar a se relua analiza acestora în sentința criticată.
Aceste excepții au fost reiterate prin motivele de apel.
Excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Economiei si Finanțelor pentru Statul Român a fost în mod corect respinsă de instanța de fond.
Contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate s-a solicitat în cauză au fost încheiate de Statul Român prin mandatar ca unitate care a administrat imobilul. Acest mandat a fost dat anume pentru încheierea contractelor prin art.33 din HG20/1996.
În acțiunea dedusă judecății în care se solicită a se constata nulitatea contractelor încheiate de stat, ca participant la raptul juridic în nume propriu, statul este reprezentat da Ministerul Economiei și Finanțelor, în baza textelor de lege mai sus amintite, HG20/1996 acordând calitatea de mandatar numai pentru încheierea contractelor, nu și pentru litigiile derivate din acestea, astfel ca excepția lipsei calității de reprezentant a fost respinsă în mod corect.
De asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român a fost corect respinsă deoarece Statul Român a participat la încheierea actelor de vânzare-cumpărare în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, astfel că există raport juridic între stat și celelalte părți din litigiu, legitimitatea procesuală fiind justificată chiar de prevederile legale invocate de apelanți, respectiv art.973 cod civil conform cărora convențiile n-au efect decât între părțile contractante.
Contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate între Stat și chiriași ceea ce conferă statului legitimitate procesuală.
Față de considerentele mai sus expuse instanța a respins si apelul declarat de Statul R prin Ministerul Economiei si Finanțelor.
Cu privire la apelul declarat de apelanta SC SRL s-au reținut următoarele:
S-a susținut de către acesta apelanta ca statul a preluat imobilul în baza Decretului 92/1950, cu titlu valabil.
Aceasta susținere a fost contrazisă de evidențele de carte funciară în care Statul Român nu a figurat niciodată ca și proprietar.
De altfel, instanța de fond nu a fost investită cu analiza titlului statului, dacă există sau dacă este valabil, astfel ca acest motiv de apel nu era întemeiat.
Aspectul legat de inadmisibilitatea acțiunii in revendicare după apariția Legii 10/2001 era străin prezentei cauze deoarece, după ultima precizare a acțiunii de către reclamante, obiect al acesteia, nu este revendicarea ci constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare și evacuarea.
Legea 10/2001 permite proprietarilor să solicite anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii 112/1995, prevederile art. 45 din lege reglementând condițiile în care se poate anula actul de înstrăinare.
Prin cererea de chemate în judecată reclamantele nu au revendicat imobilul de la Statul Român pentru a se pune problema admisibilității acțiunii în revendicare față de prevederile legii speciale, iar reclamantele nu au urmat procedura specială deoarece dreptul lor de proprietate este înscris în cartea funciară.
Motivele de apel invocate de către apelanta cu privire la contractele de vânzare-cumpărare sunt aceleași cu cele invocate de apelanții cumpărător, astfel că au fost apreciate ca neîntemeiate pentru aceleași considerente.
Astfel fiind, în conformitate cu prevederile art.296 Cod procedură civilă instanța a respins și acest apel.
În baza prevederilor art.274 Cod procedură civilă, apelanții au fost obligați sa plătească intimatei suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Arta B, și.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B invocă prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă susținând excepția lipsei calității procesuale pasive, respinsă în mod nelegal de instanța de apel cu ignorarea prevederilor Legii 69/1991, Legea 18/1991 și Legea 213/1998.
În dezvoltarea motivelor de recurs, Arta B, și au invocat prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Astfel, se arată că instanțele nu au avut în vedere principiul autorității de lucru judecat reglementat de art.166 Cod procedură civilă întrucât vânzarea - cumpărarea criticată de reclamantă și solicitată a fi desființată a fost dispusă de însăși instanța de judecată printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, respectiv, prin sentința civilă nr.12799/30.10.1997.
Greșit s-a apreciat că eroarea privind identificarea în cartea funciară a imobilului nu constituie o eroare comună ce poate fi revendicată de instanță, când în realitate această eroare este evidentă.
Referitor la buna credință la încheierea contractului de vânzare - cumpărare se arată că intimatele nu au dovedit reaua credință a antecesoarei, cumpărătoarea din actul de vânzare-cumpărare atacat, care locuia în imobil din 1967, situație în care buna credință este prezumată.
Un alt element de apreciere al bunei credințe care a fost ignorat de instanța de apel, este aparența de drept și percepția subdobânditorului, că a contractat cu adevăratul proprietar.
În ceea ce privește cererea reconvențională, se critică soluția instanței de apel d e respingere nelegală a acestei acțiuni întrucât certificatul de moștenitor suplimentar nr.146/2002 invocat de intimate este nul absolut întrucât nu s-au respectat prevederile art.500 Cod civil.
Prin întâmpinarea formulată de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B se solicită respingerea recursului pârâților Arta B, întrucât instanțele au reținut corect starea de fapt aplicabilă speței dedusă judecății.
Prin întâmpinarea formulată de intimatele și, se solicită respingerea ambelor recursuri pe considerentul că hotărârea instanței de apel este legală.
Examinând decizia în raport cu motivele recursurilor, curtea reține că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Critica formulată de recurentul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B este înlăturată de curte pe motivul că instanța de apel a reținut corect legitimarea procesual pasivă a părții, având în vedere că potrivit art.33 din nr.HG20/1996, Statul Român prin mandatar Bap articipat la încheierea actelor de vânzare-cumpărare către chiriași.
Pentru acest considerent, curtea va respinge recursul acestei părți.
Critica privind incidența în cauză a prevederilor art.166 Cod procedură civilă este nefondată întrucât raportat la sentința civilă nr.12799/1997 prin care Baf ost obligat să vândă recurentei imobilul, reclamantele din prezentul litigiu nu au fost părți iar obiectul cauzei a fost diferit față de cel din prezenta speță.
Prin urmare, nefiind identitate de părți, obiect și cauză, corect s-a reținut inaplicabilitatea prevederilor art.166 Cod procedură civilă, respectiv a excepției autorității de lucru judecat.
Imobilul asupra căruia s-a dispus vânzarea prin sentința mai sus menționată nu a fost identificat cu elemente de carte funciară ci numai prin adresa administrativă astfel că nu se poate reține intenția comună a părților în sensul că obiect al contractului să fie spațiul comercial din imobilul reclamantelor.
Ci astfel cum a reținut și instanța de apel, o astfel de eroare privind identificarea imobilului putea fi înlăturată numai printr-o expertiză de identificare reală a imobilului obiect al actului de vânzare.
Într-adevăr, buna credință se prezumă până la proba contrarie. Însă în speță, intimatele au făcut dovada relei credințe prin următoarele elemente, reținute corect și de instanța de apel.
Astfel, în evidențele vânzătorului imobilul din litigiu nu figura trecut în proprietatea statului ci la data perfectării actului de înstrăinare imobilul figura în proprietatea autorului reclamanților.
De asemenea, există notificare formulată de reclamante pentru restituirea în natură a imobilului anterior vânzării acestuia, cererea fiind înregistrată la Comisia de aplicare a Legii 112/1995 la data de 26.06.1996 iar contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la data de 8.10.1996.
Prin urmare, nu se poate reține principiul validității aparenței de drept întrucât cu minime diligențe chiriașii erau în măsură să constate că statul nu este proprietarul imobilului.
Ultima critică referitoare la cererea reconvențională este înlăturată de curte pe considerentul că reclamantele au acceptat moștenirea ca universalitate, în termenul legal prevăzut de art.700 Cod civil iar certificatul de moștenitor suplimentar care include în masa succesorală și imobilul, este valabil.
Pentru aceste motive, curtea respinge și recursul acestor părți.
Pentru aceste considerente și pentru cele reținute corect de instanța de apel, în baza art.312 (1) Cod procedură civilă curtea va respinge recursurile și va menține ca legală decizia civilă recurată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Duirecția Generală a Finanțelor Publice B, Arta B, și împotriva deciziei civile nr.374/A/22.12.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
-
Red. /03.07.2009
Dact. /27.07.2009
- 2 exemplare -
Jud. fond -
Jud. apel -
-
Președinte:Dorina RizeaJudecători:Dorina Rizea, Roxana Maria Trif, Cristina
