Anulare act. Decizia 96/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZI A CIVILĂ Nr. 96/
Ședința publică din 24 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Burdea
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatoarea, împotriva deciziei civile nr. 450/R din 27 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 10 martie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 17 martie 2008, iar apoi pentru astăzi, 24 martie 2008.
CURTEA:
Asupra contestației în anulare de față:
Prin decizia civilă nr. 450/R/27 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul civil nr- a fost respins recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 188/18.06.2007 a Tribunalului Brașov.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, iar motivarea lui cuprinde critici referitoare la faptul că instanța de apel nu a dat eficiență înscrisurilor depuse la dosar, neavând rol activ în soluționarea cauzei, iar motivarea este sumară și confuză, neputându-se deduce pe ce s-a bazat soluția pronunțată. Recurenta reiterează excepția lipsei calității procesuale active, având în vedere că adopția este una cu efecte depline,așa cum rezultă din mențiunea de pe extrasul din registrul de nașteri, pe care instanța l-a ignorat și, nedând dovadă de rol activ nu a solicitat punctul de vedere al interpretării oficiale a acestei mențiuni care ar fi trebuit făcută de Primăria. De asemenea, instanța nu s-a pronunțat asupra unor înscrisuri aflate la dosar și a respins excepția prescripției dreptului la acțiune reținând valabilitatea împuternicirii date sub semnătură privată, care din punctul de vedere al recurentei este antedatat și preconstituit, necesitând probe noi care să-i ateste realitatea.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs instanța a constatat că recursul este nefondat.
Prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul a solicitat să se anuleze două certificate de moștenitor, să se stabilească masa bunurilor succesorale și să se constate că și el este moștenitorul defunctului, cu consecința rectificării cărții funciare.
Recurenta a considerat că reclamantul nu are calitate procesuală activă pentru că, deși este frate cu defunctul, defunctul a fost înfiat cu efecte depline de către, ceea ce anulează vocația sa succesorală. Critica din recurs se bazează pe faptul că instanța nu a interpretat corect mențiunea făcută pe extrasul din registrul de nașteri, respectiv cea referitoare la "vizat nou 1955 februarie 25" din care ar rezulta că adopția s-a transformat din una cu efecte restrânse în una cu efecte depline, ceea ce ar înlătura de la moștenire rudele firești.
Așa cum corect au reținut primele două instanțe, adopția s-a efectuat în temeiul art. 313 alin. 1 Cod civil, ceea ce înseamnă că este o adopție cu efecte restrânse. Mențiunea de pe extrasul din registrul de nașteri nu are eficiența pe care vrea să i-o dea recurenta, pentru că dacă s-ar fi făcut o cerere de transformare a adopției în una cu efecte depline ar fi fost necesar ca adoptatului să i se elibereze un nou certificat de naștere în care să figureze la rubrica părinți adoptatorii și nu părinții firești, cum este în actul depus în copie la instanță.
Mai mult decât atât, prin art. 9 din Decretul 32/1954 s-a prevăzut expres că adopțiile încheiate înainte de intrarea în vigoare a Codului familiei rămân suspuse condițiilor de validitate de la data încheierii lor, dar toate celelalte dispoziții din Codul familiei, privitoare la înfiere, vor fi aplicabile și înfierilor încheiate anterior. Dispozițiile la care face referire articolul citat sunt și cele ale art. 75 din Codul familiei, în vigoare la acea dată, în prezent abrogat, prin care adopțiile erau doar adopții cu efecte restrânse. Este adevărat că prin art. VI al Legii nr. 4 din 04.04.1956 s-a prevăzut că adopțiile încuviințate înaintea datei de 1 ianuarie 1954 vor putea fi transformate în înfieri cu toate efectele unei filiații firești, prevăzute în art. 79 din Codul familiei, dar, pe de o parte transformarea se putea face numai dacă erau îndeplinite condițiile impuse de acest text de lege, respectiv exista o cerere comună a tuturor celor îndreptățiți să consimtă la înfiere, ceea ce nu există în cauza de față, iar pe de altă parte această prevedere este ulterioară mențiunii făcute pe extrasul din registrul de nașteri, care poartă data de 25 februarie 1955.
Așa fiind susținerea recurentei nu se verifică din punct de vedere al interpretării și aplicării legii, soluțiile instanțelor anterioare fiind la adăpost de critică.
De asemenea nu poate fi primită nici critica referitoare la lipsa rolului activ, pentru că odată introdusă acțiunea instanța este cea chemată să se pronunțe asupra interpretării și aplicării legii, punctul de vedere al primăriei neconstituind o interpretare oficială a legii.
Susținerea sa că nu au fost luate în considerare toate înscrisurile este una vagă, pentru că nu se arată ce înscris a fost omis, iar extrasul din registrul de nașteri a fost cel analizat de ambele instanțe.
În ceea ce privește împuternicirea aflată la dosar, în baza căreia s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, critica recurentei este nefondată, atâta timp cât ceea ce s-a criticat în instanțele anterioare nu este prescripția dreptului la acțiune ci neacceptarea succesiunii în termenul legal de 6 luni, ceea ce reprezintă o prescripție a dreptului de a accepta succesiunea. Chiar interpretată în acest sens, trecând peste imperfecțiunea exprimării, critica este neîntemeiată pentru că mandatul dat de către reclamant nu este un mandat judiciar, reglementat de art. 67 și 68 Cod procedură civilă, ci un mandat în temeiul art. 1532 și urm. Cod civil, forma autentică nefiind necesară. În ceea ce privește îndoielile recurentei cu privire la antedatarea actului acestea puteau fi fructificate în fața instanțelor anterioare pe calea verificării de scripte, procedură de care nu s-a uzat.
În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, curtea a constatat că nu sunt fondate criticile recurentei, instanța răspunzând la toate motivele de apel, iar motivarea, chiar dacă este mai concisă, cuprinde motivele de fapt și de drept care au condus la formarea convingerii instanței.
Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea a respins recursul.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare.
În susținerea căii extraordinare de atac promovate se învederează că dezlegarea dată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale deoarece instanța nu a observat dovezile care demonstrau transformarea înfierii în înfiere cu efecte depline, lipsa actului autentic și inexistența acceptării moștenirii în forma cerută de lege, acte neobservate nici ca existență materială și nici ca semnificație juridică.
Se precizează, de asemenea, că instanța nu s-a pronunțat asupra motivului de casare vizând nemotivarea deciziei de apel, nici asupra motivului de casare privind încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, nici asupra motivului de casare rezultat din încălcarea dispozițiilor art. 82, art. 112 și urm. art. 133 Cod procedură civilă, asupra motivului de nulitate rezultat din încălcarea art. 129 Cod procedură civilă raportat la art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă nepronunțându-se asupra motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Instanța de recurs nu s-a pronunțat nici asupra aspectelor rezultând din neanalizarea excepțiilor reiterate în apel conform art. 294 Cod procedură civilă, arată contestatoarea.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă.
Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor prezentei contestații în anulare, instanța reține următoarele.
Greșeala materială invocată de contestatoare poartă asupra neobservării de către instanță a unor înscrisuri, atât ca existență materială cât și ca semnificație juridică.
Această critică nu este fondată.
Mențiunea făcută pe actul de naștere al defunctului la data de 25 februarie 1955 fost nu numai observată ca existență materială dar și examinată de instanță. Cu privire la această chestiune s-a reținut că mențiunea este anterioară Legii nr. 4/1956 care prevedea în art. VI posibilitatea transformării adopțiilor încuviințate înainte de 1 ianuarie 1954 în înfieri cu toate efectele unei filiații firești. Instanța de recurs a conchis că această mențiune nu are efectul dorit de recurentă și pentru că lipsește cererea comună a tuturor celor îndreptățiți să consimtă la înfiere. Aceste considerații ale instanței de recurs demonstrează că înscrisul invocat nu numai că a fost observat dar i s-a dat și semnificația juridică pe care instanța a apreciat-o ca atare.
În ceea ce privește neobservarea de către instanță lipsei formei autentice pentru actul de acceptare a succesiunii de către reclamant, se constată că nici această susținere nu este fondată. Instanța de recurs a examinat înscrisul sub semnătură privată invocat pe care l-a calificat ca nefiind un mandat judiciar reglementat de art. 67 și 68 Cod procedură civilă, ci un mandat în temeiul art. 1532 și urm. Cod civil, forma autentică nefiind necesară și ca urmare acceptarea moștenirii este valabilă. De asemenea, instanța de recurs a consemnat că îndoielile recurentei vizând antedatarea înscrisului sub semnătură privată puteau fi fructificate în fața instanțelor anterioare. Această constatare este evident legală atâta timp cât înscrisul a fost depus la fond la 15 noiembrie 2006 (fila 31 dosar fond) iar în apel nu s-a contestat respectivul înscris.
De asemenea, instanța de recurs a examinat și punctul de vedere exprimat de Primărie cu privire la adopție, stabilind că instanța este cea chemată să se pronunțe asupra interpretării și aplicării legii, opinia primăriei "neconstituind o interpretare oficială a legii".
Rezultă așadar, din examinarea mai sus consemnată că instanța de recurs nu a săvârșit o greșeală materială prin neobservarea și neinterpretarea unor dovezi existente la dosar în sensul art. 318 teza I Cod procedură civilă.
Apoi, prin alineatul final al considerentelor deciziei, instanța de recurs răspuns expres la critica recurentei purtând asupra încălcării - din apel- a dispozițiilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, apreciind că tribunalul "a răspuns la toate motivele de apel", iar motivarea, chiar dacă este mai concisă, cuprinde motivele de fapt și de drept care au condus la formarea convingerii instanței. Formularea acestor aserțiuni demonstrează cu evidență că instanța de recurs și-a exprimat opinia cu privire la nemotivarea deciziei din apel și reținând acest motiv ca nefondat l-a respins în consecință. Respingând critica nemotivării deciziei și constatând că aceasta este motivată, implicit a fost respinsă și sancțiunea care ar fi fost aplicată pentru nemotivare (nulitatea). Împrejurarea că instanța nu a invocat în considerente dispozițiile art. 304 pct. 5 nu poate echivala cu o nepronunțare asupra motivului de recurs vizând nemotivarea, având în vedere cele mai sus arătate pe de o parte, precum și împrejurarea că prin motivele de recurs (depuse în condițiile art. 303 Cod procedură civilă) recurenta nu a indicat acest temei de drept.
În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale a reclamantului și cea a "prescripției dreptului la acțiune", se constată că instanța de recurs le-a examinat stabilind că reclamantul are calitate procesuală urmare reținerii înfierii ca fiind una cu efecte restrânse și respectiv, pentru cea de a doua excepție, că acceptarea succesiunii s-a făcut în termenul legal față de mandatul dat în temeiul art. 1532 și urm. Cod civil.
Totodată se constată că instanța de recurs s-a pronunța și cu privire la lipsa rolului activ al instanței, vizând solicitarea unor relații de la primăria, făcând interpretarea respectivului înscris astfel cum s-a arătat mai sus.
În consecință și față de cele ce preced, instanța va reține că în cauză nu sunt incidente ipotezele art. 318 Cod procedură civilă, contestația în anulare fiind nefondată. Ca urmare, contestația în anulare va fi respinsă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 450/R/27 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 martie 2008.
PREȘEDINTE: Gheorghe Burdea G - | JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma - - - | JUDECĂTOR 3: Rodica - |
Grefier, |
Red./24.03.2008
Tehnoredact./31.03.2008/ 2 ex.
Președinte:Gheorghe BurdeaJudecători:Gheorghe Burdea, Daniel Marius Cosma, Rodica
