Anulare act. Decizia 962/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 962
Sedința publică din 3 2009
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de pârâtul împotriva Deciziei civile nr.739/25.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția Civilă în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, și ( căsătorită.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat contestatorul prin avocat și intimatul prin avocat -, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul intimatului a depus chitanța fiscală nr. 127/17.08.2009, reprezentând achitarea onorariului de avocat în cuantum de 1000 lei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat s-a acordat cuvântul în susținerea contestației în anulare.
Reprezentanta contestatorului, având cuvântul, a învederat că prezenta contestație în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza I Cod procedură civilă, care vizează, exclusiv, eroarea materială, învederând că instanța de apel nu s- pronunțat asupra dreptului de retenție, care trebuia respectat, fiind prevăzut legal.
Prin urmare, reprezentanta contestatorului a solicitat admiterea contestației în anulare, cu consecința rejudecării recursului, conform motivelor invocate în scris, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului, având cuvântul, a solicitat respingerea contestației în anulare, întrucât în mod eronat contestatorul reține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unuia dintre motivele de apel, apreciind că acesta trebuia să formuleze o cerere reconvențională, dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă nefiind îndeplinite în cauză, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față constată:
Prin decizia civilă nr. 739/25.06.2009, Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția civilă a admis recursul reclamantului împotriva deciziei civile nr.126/19.03.2009 a Tribunalului Arad, a fost modificată în tot această decizie precum și sentința civilă nr. 9743/17.12.2008, a Judecătoriei Arad, a fost admisă acțiunea reclamantului și s-a dispus evacuarea pârâților, și ( căsătorită din imobilul situat în municipiul A,-,. 9. Totodată pârâții au fost obligați să-i plătească reclamantului 2185 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a avut în vedere următoarele:
Prin decizia civilă nr. 126 din 19 martie 2009, Tribunalul Arada respins apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.9743 din 17 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-, având ca obiect evacuare și obligat apelantul să plătească intimaților și ). suma de 300 lei reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că prima instanță, atunci când a pronunțat sentința, a avut în vedere o stare de fapt corectă susținută de probatoriul administrat.
A considerat că pârâții au un contract de închiriere valabil încheiat, prevederile OUG 40/99 și ale disp. art. 13 din Legea nr.10/2001 fiind incidente, că acest contract nu a fost anulat și este în vigoare, astfel că în mod corect nu s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul în litigiu.
Împotriva deciziei civile nr. 126 din 19.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în termen legal a declarat recurs reclamantul criticând hotărârea pentru neleglaitate, solicitând admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri iar pe fond admiterea acțiunii și evacuarea pârâților, și ).ătorită din imobilul situat în A,-,. 9, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului a arătat că este proprietarul tabular al imobilului în litigiu iar pârâții nu dețin un titlu locativ valabil deoarece contractul de închiriere încheiat în baza OUG nr. 40/1999 și art. 13 din Legea nr. 10/2001, prelungit anterior retrocedării imobilului, a expirat la data de 08.04.2009 și ca urmare pârâții nu mai pot beneficia de o altă prelungire a contractului de închiriere cu atât mai mult cu cât aceștia au refuzat încheierea unui nou contract de închiriere.
A mai susținut că pe lângă absența titlului locativ pârâții au produs degradări imobilului, nu au achitat nici un fel de chirie fiind incidente cuprinse în art. 13 din nr.OUG 40/1999.
În drept, recursul a fost motivat cu dispozițiile cuprinse în art. 304 pct. 9 și art. 312 Cod procedură civilă.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile cuprinse în art. 304 și urm. Cod procedură civilă, Curtea a stabilit că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Apartamentul în litigiu, situat în A,-,. 9, a fost restituit în baza Legii 10/2001, prin Dispoziția nr. 1519/4.08.2006 a Primarului Municipiului A, domnilor G și care și-au întabulat dreptul de proprietate în CF 27023 A prin Încheierea de CF nr. 48362/19.07.2007. Prin contractul autentificat sub nr.44/14.01.2008 de către Biroul Notarial Public, aceștia au vândut apartamentul reclamantului.
La data restituirii imobilului, pârâții și - ).ătorită ocupau apartamentul în baza contractului de închiriere încheiat cu SC SA sub nr.1418/23.09.2004, termenul de închiriere fiind prelungit cu 5 ani, respectiv până la data de 8.04.2009.
Mai mult pârâții dețin în proprietate imobilul înscris în CF nr. 5772, context în care în mod greșit cele două instanțe au refuzat evacuarea acestora din imobilul proprietatea reclamantului, încălcându-i în acest fel dreptul de proprietate, lipsindu-l de unul dintre atributele proprietății și anume posesie.
Față de faptul că respectivul contract de închiriere a expirat la data de 08.04.2009, că prin dispozițiile OG8/2004, nu au mai fost prelungite contractele de închiriere care expirau la data de 08.04.2004, că pârâții nu mai justifică în prezent un titlu valabil cu privire la imobilul în discuție și că dețin în proprietate un alt imobil, Curtea pentru cele ce preced și văzând dispozițiile art. 480 Cod civil, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, a admis recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 126 din 19.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, a modificat decizia civilă recurată în sensul că a admis apelul reclamantului și a schimbat în tot sentința civilă nr. 9743 din 17 decembrie 2008. admis acțiunea și a dispus evacuarea pârâților, și ).ătorită din imobilul situat în A,-,. 9, înscris în CF 27023 A, proprietatea reclamantului.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare specială intimatul pârât solicitând anularea parțială a acesteia în sensul dispunerii evacuării pârâților condiționat de dreptul lor de retenție pentru plata investițiilor efectuate de ei la imobilul proprietatea reclamantului, drept pe care ei l-au opus reclamantului pe cale de excepție ( alternativă recunoscută ca legitimă de către jurisprudență) de -a lungul întregului proces, dar asupra căreia, din eroare, instanța de recurs a omis să se pronunțe deși fundamentul acestui drept ( existența creanței și întinderea ei) au fost recunoscute de reclamant prin contractul de închiriere din data de 19.03.2008.
În opinia pârâtului, omisiunea instanței de a se pronunța în privința constatării dreptului de retenție al pârâților constituie o greșeală materială, a unei erori involuntare, în sensul dispozițiilor art. 318 teza 2 Cod procedură civilă ceea ce permite admiterea contestației în anulare ce reprezintă un remediu procesual pentru dreptul la un proces echitabil, sens în care au fost date ca exemplu hotărârile de la CEDO în cauza Albina contra României, și Taub contra României precum și o decizie de speță pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B - Secția comercială.
Prin întâmpinarea formulată în cauză reclamantul a solicitat respingerea ca nefondată a acestei contestații.
Examinând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate și prin raportare la decizia de recurs la care se referă, se constată că ea este neîntemeiată.
Textul art. 318 teza 1 Cod procedură civilă invocat de pârât ca unic temei legal al contestației sale are în vedere erori materiale evidente în legătură doar cu aspectele formale ale judecării recursului.
Fiind vorba despre un text de excepție noțiunea de greșeală materială în sensul articolului menționat nu are în vedere aspecte ce țin de modul de judecată, de interpretare a legii sau a probelor ori, omisiunea instanței de recurs de a se pronunța în mod obligatoriu și asupra pretențiilor pârâților de a le fi recunoscut un drept de retenție asupra imobilului în litigiu ( pe care ei afirmă că îl pot valorifica și pe cale de excepție, chiar și în absența unei cereri reconvenționale pe care n-au înțeles să o formuleze) nu constituie, în mod evident, în atare condiții, o eroare materială, pentru că, în caz contrar s-ar ajunge la examinarea justeței soluției pronunțate, aspect nepermis de această cale extraordinară de atac specială.
Dreptul de retenție invocat de contestator este o apărare de fond a cărui constatare ar presupune o reanalizare a fondului pretențiilor pe care și le opun reciproc părțile, cu consecința examinării fundamentului juridic și probatoriu al unui asemenea drept ( în cauză, caracterul lichid al creanței părților fiind motiv de controversă între părți precum și cauza principală pentru care între ele nu s-a încheiat contractul de închiriere propus de reclamant ( 8 dosar fond), ceea ce reprezintă altceva decât statuarea asupra unei chestiuni de procedură în mod evident formală care, din eroare, ar fi fost omisă cu ocazia judecării recursului.
În ceea ce privește hotărârile CEDO și cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocate ca argumente de jurisprudență în susținerea contestației ele se referă la obligația generală a instanțelor de a statua în substanță asupra solicitărilor părților - aspect pe care Curtea îl acceptă ca fiind de la sine înțeles și care ține de esența competenței instanțelor - însă ele nu pot servi ca fundament al contestației de față, care, nefiind permisă decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, nu poate conduce la o cenzură judiciară ( reformare) a modului de judecată ci doar la eventuala retractare a hotărârii pentru acele aspecte de ordin formal ale judecării recursului, despre care -așa cum s-a arătat în argumentele prezentei - nu poate fi vorba în cauza de față.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de pârâtul care, fiind în culpă procesuală, conform art. 274 Cod procedură civilă, la cererea intimatului reclamant, va fi obligat să plătească acestuia din urmă suma de 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depuse în dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de pârâtul împotriva Deciziei civile nr.739/25.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA Secția Civilă.
Obligă contestatorul să plătească intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 3 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
RED. C/4.11.2009
DACT.B/2ex/6.11.2009
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Claudia Rohnean, Maria Lăpădat
