Anulare act. Decizia 971/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1026/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.971
Ședința publică de la 4 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 2: Cristian Olteanu
JUDECĂTOR 3: Rodica Susanu
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți (), și, împotriva deciziei civile nr.270 A din 19.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și cu intimații-pârâți, și.
are ca obiect - anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al intimatului-pârât, în baza împuternicirii avocațiale nr.185.759/4.06.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar, lipsind recurenții-reclamanți (), și, intimatul-reclamant și intimații-pârâți, și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recursul nu fost timbrat cu suma de 21,5 lei și nu a fost aplicat timbrul judiciar în valoare de 0,5 lei, deși recurenții-reclamanți (), și au fost citați cu această mențiune, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat.
Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția netimbrării recursului de față, excepție care se analizează cu prioritate, fiind determinantă pentru investirea instanței cu soluționarea acestei căi de atac, având în vedere că recurenții-reclamanți au fost citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 21,5 lei și 0,15 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării cererii de recurs ca netimbrată.
Avocatul intimatului-pârât, având cuvântul, solicită anularea recursului ca netimbrat, având în vedere că recurenții-reclamanți au fost citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și cu aplicarea timbrului judiciar și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanțelor nr.30/24.09.2008 și nr.45/2.06.2009, pe care le depune la dosar.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 30 august 2006 sub nr-, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a declarației de renunțare la succesiunea defunctului G în ceea ce îl privește pe, nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 351 din 15 august 1985 emis de notariatul de Stat B V, constatarea deschiderii succesiunii defunctului G și dezbaterea succesiunii acestuia.
În motivare a acțiunii, reclamanții au învederat că la data de 14 ianuarie 1985, decedat defunctul G care a avut ca descendenți în linie directă pe (tatăl reclamanților și ), și (tatăl reclamanților, și soțul numitei ), alături de care a venit la moștenire și soția supraviețuitoare a lui G, în calitate de soție supraviețuitoare.
Reclamanții au mai arătat că masa succesorală se compune din cota de din imobilul situat în comuna,-, județul I compus din 250 mp. teren și construcție cu patru camere cu anexele gospodărești și garaj. Încă din timpul vieții defunctului G, a lucrat în fierăria pe care defunctul o ridicase și a folosit terenurile acestuia, iar după decesul său a continuat să folosească fierăria împreună cu utilajele și uneltele din dotare până când pârâtul i-a interzis accesul, a folosit motocicleta cu ataș care în prezent se află la și pentru care a plătit taxe și impozite.
Totodată, reclamanții au mai susținut că moștenitorii lui G au încercat să dezbată succesiunea acestuia pe cale notarială, dar nu s-a reușit acest lucru deoarece nu era prezent și nici nu fusese citat, dar și pentru faptul că pretindea un drept mai mare decât al celorlalți moștenitori.
De asemenea, au arătat că mențiunea din certificatul de moștenitor în sensul că ar fi renunțat la succesiunea lui G nu corespunde realității deoarece acesta a acceptat tacit succesiunea defunctului și astfel nu mai putea renunța, iar semnătura de pe declarația de renunțare nu îi aparține. Certificatul de moștenitor a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor legale, întrucât notarul trebuia să emită o încheiere prin care să constate neînțelegerile dintre părți și pe de altă parte moștenitorul nu a fost citat la data când s-a dezbătut această moștenire.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 685, 694, 942 pct. 2 Cod de procedură civilă, art. 12, 15, 16 și 23 din OG nr. 40/1953.
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Tot prin întâmpinare au fost invocate excepțiile insuficientei timbrări, nesemnării acțiunii, lipsei calității de reprezentant, lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes, precum și excepția tardivității introducerii acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 2666/2008, Judecătoria Bufteaa admis excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală și pe cale de consecință a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a declarației de renunțare la succesiune autentificată sub nr. 712 din 15 august 1985 de Notariatul de Stat B Totodată, prin aceeași sentință prima instanță a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 351 din 15 august 1985 emis de Notariatul de Stat B V, ca fiind formulat de persoane care nu au acceptat succesiunea și a respins capătul subsecvent de cerere având ca obiect dezbaterea succesiunii defunctului G ca fiind rămas fără obiect.
În motivarea sentinței s-a arătat, în esență, că într-un partaj succesoral poate avea calitate procesuală activă numai persoanele care au calitatea de moștenitori ai defunctului, iar pentru aceasta este necesară acceptarea succesiunii în termenul de șase luni impus de art. 700 alin. 1 Cod civil.
În ceea ce îl privește pe autorul reclamanților, instanța de fond a constatat că acesta nu a acceptat în termen succesiunea defunctului G, iar faptul că a lucrat în fierărie alături de tatăl său nu echivalează cu acceptarea moștenirii întrucât aceasta a fost demolată anterior decesului defunctului. Mai mult, prima instanță a apreciat că preluarea unor bunuri minore, cum ar fi ciocane sau unelte din fierărie, nu are semnificația unei acceptări tacite.
Totodată, instanța de fond a constatat că nu s-a dovedit nici preluarea din moștenire a unei motociclete cu ataș și chiar dacă acest fapt ar fi fost real, această situație nu echivalează cu acceptarea tacită a moștenirii.
Faptul că reclamanții ar fi preluat anumite bunuri nu schimbă împrejurările cauzei întrucât pe de o parte aceste lucruri sunt neînsemnate, iar pe de Iată parte, preluarea bunurilor trebuia făcută de către autorul lor în viață, care era singurul ce avea vocație succesorală concretă.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, instanța a constatat, de asemenea, că autorul reclamanților, nu a acceptat succesiunea defunctului Instanța de fond a conchis că nu le este conferit reclamanților dreptul de a solicita constatarea nulității certificatului de moștenitor atâta timp cât aceștia nu au făcut dovada că au acceptat succesiunea de pe urma defunctului
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții (fostă ), solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței apelate, iar pe fond admiterea acțiunii formulate, pentru motivele arătate în cuprinsul cererii de apel.
Tribunalul a constatat că verificarea motivelor de apel formulate de către reclamanți este inutilă întrucât prin niciunul dintre aceste motive de apel nu se formulează critici concrete cu privire la modalitatea de soluționare a cauzei de către instanța de fond, respectiv cu privire la admiterea excepției prescripției dreptului de opțiune succesorală, ci la fondul pretențiilor deduse judecății.
Cu toate acestea, Tribunalul a analizat hotărârea instanței de fond prin raportare la dispozițiile art. 292 alin. 2 Cod de procedură civilă, conform cărora în cazul în care apelul nu se motivează, ori motivarea apelului nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel s-a pronunțat pe fondul apelului în baza celor invocate la prima instanță.
Prin decizia civilă nr. 270 din 19 februarie 2009, Tribunalul București - Secția a IV a Civilă a respins apelul ca nefondat, precum și cererile de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.
Tribunalul Bucureștia apreciat necesar pentru ca reclamanții și să aibă calitatea de moștenitori ai lui G, autorul lor să fi acceptat moștenirea acestuia, iar pentru ca reclamanții (fostă ), să aibă calitatea de moștenitori ai lui G aceștia să facă dovada că autorul lor a acceptat moștenirea defunctului
În ceea ce-l privește pe, tribunalul a reținut că prin certificatul de moștenitor nr. 351 din 15 august 1985, s-a constatat că acesta este străin de succesiunea lui G, prin neacceptare.
Tribunalul a constatat, în primul rând, că persoanele care ar fi putut critica hotărârea primei instanțe sub aspectul reținerii excepției prescripției dreptului de opțiune succesorală, ar fi fost moștenitorii lui și anume și, ori, hotărârea instanței de fond nu a fost apelată și de către aceștia. În această situație, tribunalul nu a mai avut posibilitatea să cenzureze hotărârea instanței de fond sub aspectul acceptării tacite a succesiunii lui G de către.
Apelul a fost declarat numai de către moștenitorii lui și care pot critica hotărârea primei instanței numai în raport de soluția care s-a dat față de autorul lor, și nicidecum nu pot critica soluția primei instanțe în ceea ce privește acceptarea succesiunii de către.
În ceea ce privește acceptarea succesiunii de către, Tribunalul a apreciat că cererea formulată de către reclamanți a fost în mod corect respinsă ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, întrucât nu au acceptat succesiunea. Astfel, Tribunalul a apreciat că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă în nici un fel preluarea unor bunuri din masa succesorală și deci intenția de acceptare tacită de către.
S-a considerat de către instanța de apel că sunt nefondate susținerile apelanților în sensul că autorul lor ar fi acceptat expres moștenirea, conform art. 689 Cod civil, așa cum rezultă din conținutul înscrisurilor existente la filele 35 și 55 din dosarul de fond, întrucât aceste înscrisuri poartă denumirea "sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale" de pe urma defunctului G care în niciun caz nu echivalează cu o acceptare expresă efectuată de.
Mai mult, Tribunalul a constatat că acest act nu este semnat de către și, cel mai important, nu este un act încheiat în termenul de șase luni prevăzut de art. 700 Cod civil, pentru acceptarea expresă a succesiunii.
Așadar, vocația succesorală a reclamanților și a autorilor acestora, respectiv, nu este suficientă pentru a deveni moștenitorul unui defunct, fiind necesar ca în termenul de opțiune succesorală aceștia să își manifeste dreptul de opțiune într-una din formele prevăzute de lege, în caz contrar urmând a se considera că autorul reclamanților, și implicit reclamanții, sunt străini de moștenire.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții (fostă ),.
În motivarea recursului au solicitat să se aibă în vedere dispozițiile art. 700 alin. 1 Cod civil, aceste dispoziții fiind aplicabile și lui, în sensul că a acceptat succesiunea în termen legal. Recurenții au susținut că au la dosar suficiente probe și anume înscrisuri din care rezultă că autorul lor și-a manifestat expres voința de a veni la succesiunea defunctului său tată G, decedat la data de 14 ianuarie 1985, dar acesta a fost îndepărtat în mod voit sau din neglijența notarului la momentul dezbaterii succesiunii.
Recurenții au mai susținut că dacă s-ar ține cont de motivarea instanței de apel în sensul că declarația de deschidere a procedurii succesorale, fiind făcută după îndeplinirea termenului de șase luni prevăzut de art. 700 alin. 1 cod civil nu îi beneficiază lui, atunci în accepțiunea recurenților, nici celorlalți moștenitori nu ar fi trebuit să le beneficieze.
Recurenții au reiterat susținerea lor în sensul că autorul lor a acceptat expres moștenirea după defunctul Aceștia au arătat că legiuitorul nu a statuat cum trebuie să arate înscrisul prin care se acceptă în mod expres de către moștenitori și nici nu se precizează dacă înscrisul trebuie să fie sau nu semnat. În aceste condiții, au considerat recurenții că acceptarea expresă a succesiunii de către este dovedită de declarația de deschidere a succesiunii din 18 iulie 1985, act ce trebuie luat ca act instrumentator în dovedirea scopului pentru care acesta a fost întocmit, și anume de a produce efecte juridice de drept pentru cel care apare în acest înscris. Acest înscris nu a avut niciodată aspectul unui înscris confidențial, ci dimpotrivă, este un act public și probează actul de voință că a fost unul dintre fii înscriși la dezbaterea succesiunii.
Tot în cadrul motivelor de recurs, s-a arătat că în mod nelegal instanța de apel a considerat că nu a putut cerceta și fondul cauzei, pentru că nu au criticat-o prin motivele de apel.
Această susținere este nedovedită deoarece la dosar sunt motivele de apel care critică întreaga sentință, atât sub aspectul excepției, cât și pe fondul cauzei, fiind depusă o listă întreagă de critici în fond.
La termenul de judecată din data de 04 iunie 2009, Curtea, din oficiu, invocat excepția de netimbrare a cererii de recurs.
Deliberând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, asupra excepției de netimbrare a cererii de recurs, Curtea reține că este întemeiată și urmează să o admită pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 1 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, pentru cererea de recurs pendinte recurenții datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 21,5 lei, iar conform art. 3 din nr.OG 32/1995 privind timbrul judiciar, valoarea timbrului judiciar datorat este de 0,9 lei.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligației de timbrare până la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Curtea constată că recurenții-reclamanți au fost legal citați pentru termenul din 04 iunie 2009 cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 21,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în sumă de 0,9 lei sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, dovezile de citare regăsindu-se la filele 7, 8, 9, 10 și 11 din dosarul de recurs, acestea îndeplinind toate condițiile de valabilitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 100 alin. 3 Cod de procedură civilă.
Cu toate acestea, recurenții-reclamanți nu și-au îndeplinit obligația legală de timbrare până la termenul acordat.
În consecință, în baza dispozițiilor legale sus-menționate, având în vedere, totodată, că recurenții - reclamanți nu au justificat poziția adoptată de neplată a taxelor datorate prin motive obiective, mai presus de voința lor, Curtea urmează a dispune anularea recursului ca netimbrat.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă, Curtea urmează să oblige recurenții la plata a 2.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului - pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul ca netimbrat, formulat de recurenții - reclamanți, și, împotriva deciziei civile nr. 270 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, și cu intimații - pârâți, și.
Obligă recurenții la 2.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului - pârât.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
ia
Red.
.
2ex./19.06.2009
-4.-;G:
Jud.B-
Președinte:Ionelia DrăganJudecători:Ionelia Drăgan, Cristian Olteanu, Rodica Susanu
