Anulare act. Decizia 98/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 98
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 3: Dan Spânu
Grefier: - - -
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de reclamanții, și pârâții, împotriva deciziei civile nr. 231 din data de 8 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții reclamanți și, reprezentați de avocat, recurenții pârâți, reprezentați de avocat și intimații pârâți și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Avocat pentru recurenții reclamanți și, a susținut oral motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Avocat pentru recurenții pârâți și, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamanților și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul formulat de reclamanții și, a pus concluzii de respingere.
Avocat pentru recurenții reclamanți și, față de recursul formulat de pârâții și, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Intimații pârâți și, având pe rând cuvântul, au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 26.10.2008, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a celor 2 contracte de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 855/2004 și nr. 1734/2007 de BNP.
Motivând în fapt acțiunea, reclamanții au susținut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 855/2004 de BNP, pârâtul pretinde că a devenit proprietarul apartamentului proprietatea reclamanților, deoarece în realitate contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat nu cu scopul transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului, ci acela de a-l ajuta pe acesta de a obține un împrumut bancar.
Ulterior, pârâtul a vândut apartamentul proprietatea reclamanților celor 2 pârâți.
La termenul din 17.01.2008, pârâtul și pârâții și au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, arată că au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu respectarea cerințelor legii, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 948.CIV.
Arată că au achitat integral prețul apartamentului, așa cum se specifică în actul autentic și anume suma de 7000 euro cu titlu de avans, iar diferența de preț de 569.000.100.000 lei prin ordin de plată, fiind virată direct de către bancă în contul deschis personal de reclamantul la BRD.
În ceea ce-i privește pe pârâții, aceștia au arătat că au fost cumpărători de bună credință consultând extrasul de carte funciară unde era înscris ca proprietar pârâtul, notarul verificând toate celelalte aspecte.
Prin încheierea de ședință din 17.03.2008 la cererea pârâților, instanța a dispus conceptarea și citarea în cauză a numitei, în calitate de pârât, fiind coproprietar al apartamentului în litigiu.
Prin sentința civilă nr.9950 din 16 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții și împotriva pârâților, și.
Au fost obligați reclamanții în solidar către pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei, reprezentând onorariu avocat.
Pentru se pronunța astfel, instanța reținut că între reclamanții și pârâții a fost încheiat inițial un precontract de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul situat în C, CV. Nouă,. 131 B,. 3,. 6, județul D, autentificat sub nr. 774/2004 de BNP, iar ulterior contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 855/2004 de BNP, având ca obiect același imobil.
Odată cu încheierea precontractului s-a stabilit prețul ca fiind de 21.000 euro, din care reclamanții au primit suma de 7000 euro, iar cu ocazia încheierii actului autentic, aceștia primind și diferența de preț care a fost virată de BRD în contul deschis pe numele reclamantului-vânzător.
Potrivit disp. art. 948.civ. condițiile esențiale pentru validarea unor convenții sunt capacitatea de a contracta, consimțământul valabil exprimat al părții care se obligă, un obiect determinat și cauză licită.
Actul încheiat cu încălcarea vreuneia din aceste condiții este sancționat cu nulitatea absolută, în speță constatându-se că actul de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanții și pârâtul este un act perfect valabil.
În principiu, constatările proprii ale notarului public, ca agent instrumentator, precum data și locul încheierii înscrisului, prezența părților, consemnarea corectă a declarațiilor făcute sau constatarea unui fapt petrecut în prezența sa, fac dovada deplină până la înscrierea în fals.
În acest context legal, declarația martorului a fost înlăturată ca neconcludentă, ea venind în contradicție cu înscrisurile autentice depuse la dosar.
Capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1734/2004, încheiat între pârâții și a fost respins ca o consecință menținerii actului inițial.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, reclamanta formulând ulterior o cerere de aderare la apel.
În motivele de apel, s- arătat că sentința este netemeinică și nelegală, nefiind analizate toate probele administrate în fața instanței de judecată.
Prin acțiunea promovată, apelanții nu au contestat aspect legate de constatările proprii ale notarului public, așa încât proba cu martori este perfect concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.
Apelanții au mai criticat sentința pe motiv că instanța respins în mod greșit proba cu înscrisuri, constând în transcrierea unei înregistrări telefonice, deoarece prin înscris se înțelege consemnarea de date despre acte și fapte juridice cu un mijloc adecvat pe un anumit suport material.
Prin decizia civilă nr. 231 din 08.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a admis apelul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 9950 din 16.06.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții, și, a fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și.
S-a constatat nulitatea absolută contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.855/ 2004 BNP, încheiat între, și, fiind menținută soluția de respingere a acțiunii în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.1734/2007 BNP .
Au fost obligați intimații și la 10 lei cheltuieli de judecată către apelantă.
Pentru proceda la o analiză adecvată a pricinii în această cale de atac devolutivă, Tribunalul a avut în vedere starea de fapt ce rezultă din probele administrate și motivele de nulitate invocate de reclamanți.
Cu privire la primul contract de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.855/24 mai 2004, încheiat între reclamanți, în calitate de vânzător, și pârâtul, în calitate de cumpărător, s-au invocat dispozițiile 948 raportat la art. 966 Cod Civil, menționându-se însă și eroarea asupra naturii juridice a convenției.
Susținerile reclamanților din motivarea în fapt a acțiunii ( referitoare la împrejurarea că scopul încheierii contractului nu fost reprezentat de intenția de a transmite proprietatea apartamentului, ci de a-l ajuta pe cumpărător să obțină un împrumut bancar ), raportate la motivarea în drept menționată conturează cele două cauze de nulitate de care reclamanții au înțeles să se prevaleze: error in negotio, adică eroarea asupra naturii juridice a actului, ca formă a erorii - obstacol și lipsa cauzei, având în vedere trimiterea făcută la art. 966 Cod Civil.
Cauzele de nulitate a unui act juridic civil au regimul unor fapte juridice stricto sensu, iar acest regim juridic este cel care determină, perspectiva de abordare a unei acțiuni în constatarea nulității, instanța fiind datorare să lămurească raporturile juridice deduse judecății, verificând susținerile părților, analizând probele și statuând apoi asupra valabilității formării acordului de voință la încheierea actului.
Prima instanță a făcut o analiză sumară și fundamental eronată speței, apreciind că sunt îndeplinite cerințele art.948 Cod Civil, întrucât constatările personale ale notarului public fac dovadă deplină până la înscrierea în fals; premisele actuale și juridice ale oricărei acțiuni în constatarea nulității unui contract nu constau, în principiu, în negarea constatărilor personale ale agentului instrumentator al actului, ci în invocarea unor împrejurări de fapt apte să atragă sancțiunea juridică a nulității, lipsindu- de efectele unui act valabil încheiat.
În ceea ce privește starea de fapt, instanța de apel a reținut drept concludente interogatoriile administrate din oficiu în această fază a procesului.
Tribunalul reținut că învoiala părților a privit, într-adevăr, contractul de împrumut bancar ai cărui titulari nu puteau deveni apelanții -reclamanți și că această înțelegere privind realizarea unui împrumut prin intermediul intimatului a ajuns să îmbrace forma unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul ce a constituit și garanția ipotecară a împrumutului acordat de bancă ( contractul de ipotecă autentificat sub nr.857/24 mai 2004 BNP ).
Această convenție, relatată de martor, este întărită de răspunsurile la interogatoriu ale părților, susținerile intimatului că i-ar fi lăsat pe apelanți să stea în apartament în calitate de chiriași fiind în mod vădit nesincere și neverosimile.
De altfel, există o contradicție logică în răspunsurile intimatului, care a arătat că a luat împrumutul de la bancă pentru apelantul, dar că a fost de acord cu luarea împrumutului doar în condițiile în care apelanții îi vindeau apartamentul; această susținere este ilogică și contradictorie, pentru că orice om cu statutul profesional și pregătirea intimatului face diferența între un împrumut bancar pe care în contractează pentru un apartament, pentru a plăti prețul acestuia și împrumutul pe care i-l acordă altcuiva; nu este nevoie de nici o pregătire juridică pentru o astfel de diferențiere, însă intimatul s-a încurcat în răspunsuri și în propria-i logică, afirmând că a fost de acord să facă împrumutul, în condițiile în care apelanții îi vindeau apartamentul.
Tribunalul a constatat că, în speță, nu operează eroarea asupra naturii juridice a actului, întrucât nici una dintre părți nu a fost în eroare atunci când semnat actul de vânzare-cumpărare conținând clauze privind transmiterea dreptului de proprietate și privirea prețului, ele având reprezentarea internă a situației juridice respective, determinată de împrejurarea că banca ce avea calitatea de împrumutător a impus ca titularul împrumutului să garanteze cu un bun proprietatea sa.
Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.855/24 mai 2004 este însă lovit de nulitate pentru lipsa cauzei juridice, apărând ca întemeiat cel de-al doilea motiv de nulitate invocat în acțiune.
Pentru ca un contract sinalagmatic să fie lovit de nulitate pentru lipsa cauzei este suficient ca această lipsă să fie reținută doar pentru una din părțile contractante, cu condiția ca cealaltă parte să o fi cunoscut și acceptat. Așadar, nu este necesar ca ambele părți contractante să aibă o altă prefigurare mentală decât cea adecvată speciei de contract respective, fiind suficientă inexistența cauzei pentru una din ele și acceptarea de către cealaltă încheierii actului în asemenea condiții contrare unei ordini juridice normale.
Totodată, dacă lipsa cauzei reclamă lipsa contraprestației, un asemenea motiv de nulitate subzistă a fortiori, atunci când lipsește chiar prestația și nu numai contraprestația.
În cazul contractului de vânzare-cumpărare, pentru vânzător prestația specifică este transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului vândut, iar contraprestația specifică încasarea prețului; pentru cumpărător, prestația specifică este plata prețului, iar contraprestația dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului.
Apelanții vânzători nu au avut în vedere, drept contraprestație, dobândirea unui preț pentru apartament, ci obținerea unui împrumut bancar prin intermediul unei alte persoane, împrumut la care, altminteri, nu ar fi avut acces. Intimatul nu numai că cunoscut și acceptat această prefigurare mentală a cocontractanților, dar și contribuit din plin la formarea ei, realizând demersurile necesare pe lângă bancă și obținând împrumutul pe care și- doreau vânzătorii. În plus, achitarea ulterioară a unor rate de către aceștia din urmă dovedește faptul că nici una din părți nu a urmărit contraprestațiile specifice contractului sinalagmatic de vânzare-cumpărare.
De asemenea, în ceea ce-l privește pe intimat, lipsește prestația specifică, achitarea prețului, pentru că el a fost un intermediar al împrumutului bancar dorit de vânzători; particularitatea speței constă în aceea că obiectul obligației cumpărătorului există, suma de bani consemnată în actul autentic drept preț a fost achitată, însă acordul de voință al părților nu a vizat obligația specifică pentru cumpărător, așa cum este ea reglementată de art. 1294 Cod Civil.
Or, contraprestația, ca element al actului, nu poate fi disociată de prestație, astfel încât, atunci când prețul nu este de fapt preț al vânzării, nici contraprestația nu poate fi cea specifică, prefigurarea mentală unei asemenea dobândiri a dreptului de proprietate fiind mai mult decât echivocă și îndoielnică, așa cum se întâmplă și în cazul intimatului, despre care este greu de crezut că a urmărit dobândirea unui bun în patrimoniul său în urma intermedierii unui împrumut ale cărui rate urmau a le plăti apelanții.
În ceea ce privește contractul subsecvent, autentificat sub nr.1734/18 august 2007, între și, în calitate de vânzători, și ( căsătorit cu ), în calitate de cumpărător, Tribunalul a reținut că reclamanții au invocat incidența principiului "resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis", arătând, totodată, că nu operează excepția de la acest principiu, întrucât pârâții nu au fost de bună-credință la încheierea actului.
Intimații și sunt subdobânditori cu titlu oneros ai apartamentului în litigiu, astfel încât buna credință a acestora la încheierea actului cu intimatul, salvează actul respectiv de la nulitate, această excepție de la regula desființării actului subsecvent ca urmare a desființării primului act fiind consacrată de teorie și jurisprudență și întemeindu-se pe rațiuni de asigurare a circuitului civil dinamic.
În speță, reaua-credință a intimaților ar presupune reprezentarea internă a acestora în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1734/17.08.2007, a motivelor de nulitate ce au afectat actul încheiat între apelanți și intimatul; cu alte cuvinte apelanții-reclamanți ar fi trebuit să facă dovada că intimații menționați au cunoscut cu certitudine și în mod exact circumstanțele concrete ce au dus la încheierea contractului autentificat sub nr.855/24.05.2004, precum și reprezentarea internă a fiecăruia dintre cocontractanții ce au participat la încheierea acelui act.
Această dovadă nu s-a făcut în speță, neexistând probe edificatoare din care să se poată trage o concluzie fermă că intimații au știut atât ce au urmărit apelanții atunci când au încheiat actul, cât și ce a urmărit intimatul în acel moment.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, și pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul lor, reclamanții, au arătat că instanța în mod greșit a respins constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare subsecvent, reținând în mod greșit buna credință a terților subdobânditori.
Recurenții mai arată că au făcut dovada relei credințe a acestora, probele administrate în cauză dovedind acest lucru, în sensul că între părți exista relații de prietenie, pârâtul ținând contabilitatea subdobânditorului, iar pe de altă parte, acesta nu a vizitat apartamentul pe care urma să îl cumpere.
În recursul formulat de pârâții, se arată că hotărârea instanței s-a dat cu aplicarea greșită a art. 948 și 966 Cod civil, deoarece contractul are la bază o cauză falsă sau nelicită.
Se arată că în mod greșit instanța a reținut că familia nu a urmărit în realitate vânzarea apartamentului, ei dorind doar obținerea unui împrumut bancar, deoarece toate probele din dosar învederează o altă situație de fapt pe care instanța în mod greșit nu a reținut-
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit art. 304 Cod pr. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate face numai pentru motivele de nelegalitate prev. la pct. 1-9.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții și și și, solicitând să se constate nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare autentificate prin care pârâții au cumpărat de la reclamanți apartamentul pe care l-au vândut pârâților printr-un alt contract de vânzare-cumpărare.
Instanța de apel, în urma probelor administrate în cauză, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanții și și a menținut soluția de respingere a acțiunii în constatarea nulității celui de-al doilea contract încheiat între și.
Depoziția martorilor audiați în cauză, răspunsurile la interogatoriu coroborate cu celelalte probe din dosar au îndreptățit instanța să rețină că este lovit de nulitate contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 855/2004, pentru lipsa cauzei juridice, potrivit art. 966 Cod civil.
Instanța a reținut că vânzătorii nu au avut în vedere, la vânzarea apartamentului, dobândirea unui preț pentru apartament, ci obținerea unui împrumut bancar, prin intermediul pârâtului, iar acesta a acceptat această împrejurare, contribuind și făcând demersuri pe lângă bancă pentru obținerea împrumutului.
Instanța a reținut că nici contraprestația cumpărătorului nu a fost specifică unui contract de vânzare-cumpărare, adică acesta nu a urmărit plata unui preț, acesta fiind doar un intermediar în împrumutul bancar dorit de vânzător.
În privința celui de-al doilea contract de vânzare -cumpărare, autentificat sub nr. 1734/2007, intervenit între familia, în calitate de vânzători și, în calitate de cumpărător, instanța l-a menținut, invocând buna credință a cumpărătorilor, care constituie o excepție ce face inoperant principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.
În cauză, instanța a făcut o corectă aplicare a dispoz. art. 1898 și 1899 Cod civil, neexistând argumente care să ducă la răsturnarea prezumției bunei credințe a subdobânditorilor.
Invocarea unor situații de fapt, cum ar fi: relațiile de prietenie, împrejurarea că ținea contabilitatea la societatea pârâtului i sau împrejurarea că acesta nu vizitase apartamentul înainte de a-l cumpăra, nu constituie împrejurări care să dovedească reaua credință a subdobânditorilor, nefăcându-se dovada că aceștia au avut reprezentarea și au cunoscut cu certitudine, la data cumpărării apartamentului în anul 2007, circumstanțelor concrete în care a fost încheiat primul contract de vânzare-cumpărare cu 3 ani în urmă, în anul 2007.
Pe de altă parte, recurenții invocă și aspecte care țin de netemeinicia hotărârii, de modul în care instanța de apel a apreciat probele administrate în cauză atunci când a făcut aplicarea dispoz. art. 1898 și 1899 cod civil privind buna-credință sau atunci când au aplicarea art. 966 Cod civil privind cauza falsă sau nelicită a contractului.
Potrivit art. 304 alin.1 Cod pr. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate face numai pentru motive de nelegalitate, astfel că aspectele invocate mai sus privind netemeinicia hotărârii nu pot fi cenzurate în recurs.
În consecință, având în vedere aceste considerente, instanța constată că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse, în baza art. 312 alin.1 Cod pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții, și pârâții, împotriva deciziei civile nr. 231 din data de 8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./16.02.2010
Președinte:Emilian LupeanJudecători:Emilian Lupean, Alexandrina Marica, Dan Spânu
