Anulare act. Decizia 981/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE NR.981
Ședința publică de la 20 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 2: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Maria Cumpănașu
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 13 noiembrie 2008, privind judecarea recursurilor declarate de reclamanții, - și de pârâții, - împotriva deciziei civile nr. 394 din 10 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții, PRIMĂRIA - COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care a învederat instanței că ersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 13 noiembrie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
La data de 4 oct. 2004, reclamanții și - au chemat în judecată pe pârâții, -, Primăria și Comisia Locală de aplicare a fondului funciar solicitând instanței să dispună nulitatea absolută a procesului -verbal de punere în posesie nr. 2316/01.07.1992 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1996/124.05.2004, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii sale a arătat că reclamanții au dobândit în proprietate suprafața de 2000 mp în comuna, jud. A, cu vecinătățile: N - drum comunal, S- și, V-, E-, prin procesul-verbal din 29 iunie 1989, două procese-verbale din 17 mai 1990 și două acte de dare în plată din 18 mai 1990, iar prin Hotărîrea nr. 1228/12.02.2004, Comisia Județeană de Fond Funciar A, i-a validat cu această suprafață.
În anul 1992 s- eliberat procesul-verbal de punere în posesie nr. 2316/01.07.1992 pentru - și și în baza acestuia s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1966/2004 pentru suprafața pe care o dețineau reclamanții ca proprietari, între -, prin mandatar, și pârâtul.
Pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție pentru evicțiune împotriva pârâtei - și a pârâtului, solicitând obligarea acestora la restituirea sumei de 11.158 Euro, prețul plătit pentru terenul în litigiu.
La termenul din 20 iunie 2005 pârâta - a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității absolute a actelor de dare în plată pentru suprafețele de 250 mp și 1000 mp, teren dat fără respectarea dispozițiilor legii.
Prin sentința civilă nr.1554 din 3 aprilie 2006, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr. 9659/2004, s-a admis în parte acțiunea civilă, s-a constatat nulitatea absolută parțială a procesului-verbal de punere în posesie nr. 2316/01.07.1992 pentru suprafața de 2000 mp din localitatea, jud. A, cu vecinii: N - drum comunal, S- și, V-, E- .
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1966/14.05.2004.
S-a respins acțiunea împotriva pârâtului și cererea reconvențională formulată de -.
S-a anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul.
S-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate prin cele trei acte de dare în plată emise anterior intrării în vigoare a Legii 18/91.
Ulterior emiterii acestor acte, comisia locală de fond funciar a întocmit procesul verbal de punere în posesie nr.2316 din 1 iulie 1992, în favoarea moștenitorilor defunctului G, pentru suprafața de 7,66 ha. iar în temeiul acestui proces verbal de punere în posesie a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1966 din 14 mai 2004.
Instanța de fond a reținut că înscrisurile menționate în contract nu pot face dovada existenței dreptului de proprietate al vânzătorului (prin certificatul de moștenitor atestându-se numai calitatea de moștenitor iar procesul verbal de punere în posesie nu este de natură să concretizeze obiectul vânzării, în absența unei schițe de amplasament), în esență, prin acest act juridic fiind vândut lucrul altuia.
Cu privire la cererea reconvențională, instanța de fond a reținut că pârâta reclamantă - nu prezintă nici un motiv concret de nulitate a celor două acte de dare în plată, mărginindu-se să afirme doar că au fost remise cu încălcarea legilor ce reglementează regimul juridic al fondului funciar din România; prima instanță a reținut și faptul că aceste acte de dare în plată sunt anterioare intrării în vigoare a Legii 18/91.
S-a reținut aplicabilitate dispoz. art. 29 alin.3 din Lg.146/1997 în ceea ce privește cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat apel -, și pârâtul, care a depus motivele de apel la 21 septembrie 2006.
Prin încheierea din 15 ianuarie 2007 ÎCCJ s-a dispus strămutarea apelului de la Tribunalul Argeș la Tribunalul Dolj.
Prin decizia civilă nr.394 din 10 iulie 2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Dolja admis apelurile, a schimbat în parte sentința civilă atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată și precizată ulterior de către reclamanții și - și a constatat nulitatea absolută parțială a procesului verbal de punere în posesie nr.2316 din 1 iulie 1992, pentru suprafața de 250 mp. situată în, str. -, jud. A, astfel cum apare individualizată în actul de dare în plată din 18 mai 1990.
A constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1966 din 14 mai 2004, în ceea ce privește aceeași suprafață de teren de 250 mp.
A admis în parte cererea reconvențională formulată de către pârâta reclamantă - și a constatat nulitatea absolută a actului de dare în plată din 18 mai 1990 încheiat de CAP și beneficiarul și având ca obiect suprafața de 1000 mp. teren situat în perimetrul construibil al loc. cu vecinătățile indicate în cuprinsul actului.
A menținut restul dispozițiilor sentinței civile atacate și a compensat în totalitate cheltuielile de judecată suportate de părți.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește cererea având ca obiect constatarea nulității procesului verbal de punere în posesie nr.2316/1992, precum și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1966/2004, instanța a reținut că la data de 1 iulie 1992 fost emis procesul verbal de punere în posesie nr. 2316, fără figura în antet emitentul Comisia Locală de fond funciar, fiind puse în posesie moștenitoarele defunctului G, numitele - și, pentru suprafața rezultată în urma aplicării cotei de reducere de 7 % - 7,66 % asupra terenului în suprafață de 8,22 ha. prevăzută în anexa la nr.7, poz.6, teren înscris cu următoarele vecinătăți: E - calea ferată Golești-Cîmpuluing, V - drumul morii, S - C, S - fosta proprietate. Procesul verbal a fost semnat de către în calitate de primar (fiind aplicată ștampila primarului com. ), precum și de doi membri ai comisiei de fond funciar.
Conform adresei nr.7464 din 21 aprilie 2005, înaintată de către Primăria orașului cabinetului Av., semnătura înscrisă în cuprinsul procesului verbal înregistrat sub nr.2316 din 1 iulie 1992 aparține numitului, aflat în îndeplinirea unui mandat de viceprimar, la data emiterii procesului verbal mai sus menționat.
A fost emisă și adeverința de punere în posesie nr.3468 din 15 iulie 1999, emisă de către Comisia locală, fiind atestată reconstituirea dreptului de proprietate prin nr. 104 din 28 octombrie 1991, pentru suprafața totală de 7,66 ha, în favoarea moștenitoarelor - și.
Prin certificatul de moștenitor, suplimentar nr. 47 din 7 mai 1997, emis de
către BNP CM B se constată calitatea de bun succesoral, aflat în patrimoniul defunctei, a suprafeței de 7,66 ha situată în com., jud. A, iar certificatul de moștenitor, precum și procesul verbal de punere în posesie au fost reținute ca fundament al existenței dreptului de proprietate, la încheierea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1966 din 14 mai 2004 de către BNP -
Prin efectul acestui act juridic, apelantul a dobândit suprafața de 1394,71 mp dintr-un total de 1907,53 mp situată în intravilanul loc., str. - - jud. A, având ca vecini la nord - str. - -, la est -, la sud - și, la vest - și rest proprietate, înstrăinătoare fiind apelanta - reprezentată convențional de numitul.
Față de dispozițiile Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin HG 131/1991, tribunalul a apreciat că înscrisul atacat nu prezintă caracterul unui proces verbal de punere în posesie, constituind o adeverință de proprietate, în înțelesul art. 2 din Legea 1/2000.
In ce privește existența semnăturii unei alte persoane decât președintele comisiei locale intimate în cuprinsul acestui proces verbal de punere în posesie (cauză de nulitate invocată de către intimații - reclamanți prin precizarea depusă la fila 34 dosarului de fond) și atestată prin adresa nr. 7464/2005 mai sus menționată, instanța a constatat că acest act administrativ cumulează condițiile art. 1171.civ. reglementate pentru înscrisurile autentice.
Înscrisul fiind semnat și ștampilat, în numele primarului, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 1173. și art. 180 și urm. pr.civ. privind dovada asupra împrejurărilor constatate, până la înscrierea în fals.
Prin înscrierea locului situării imobilului, precum și a vecinătăților acestuia, obiectul vânzării a fost considerat ca fiind suficient determinat.
S- reținut că prin actul de dare în plată din 18 mai 1990, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate pentru suprafața de 250 mp. contra sumei de 1750 lei, potrivit dispozițiilor art.6 din Statutul Cooperativelor Agricole de Producție, act juridic apreciat a fi valabil și având caracterul translativ de proprietate.
Prin actul de dare în plată întocmit la aceeași dată de 18 mai 1990, CAP a dat în plată suprafața de 1000 mp., tribunalul considerând în act există o inadvertență privind prenumele beneficiarului, înscris în cuprinsul actului, în paragraful 4, ca fiind iar obiectul său excede dispozițiilor imperative ale art.6 din Statut fiind cel de-al doilea act de dare în plată, întocmit în favoarea aceleiași persoane.
Al treilea înscris invocat de către reclamanți și anume procesul verbal din 29 iunie 1989 al Biroului Executiv al Consiliului Popular s-a apreciat că nu este constitutiv sau translativ de proprietate, în condițiile în care transmiterea dreptului de proprietate sau de folosință asupra terenurilor, în vederea construirii de locuințe, nu intra la acel moment în atribuțiile administrative ale acestui organ.
Apelul declarat de către apelantul fost analizat în condițiile art. 292 alin. 2.civ. considerându-se că apelul nu a fost motivat în termenul legal, apărarea acestui apelant pârât privind, pe de o parte, valabilitatea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1966/2004, precum și cererea de chemare în garanție formulată în fața primei instanțe.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâtul, pârâta reclamantă - și reclamanții și -.
În motivarea recursului declarat de pârâtul s-a arătat că acesta a motivat în termen apelul său, astfel că tribunalul trebuia să îl analizeze integral. Decizia a fost criticată întrucât s-a reținut greșit că terenul reclamanților în suprafață de 250. se suprapune terenului cumpărat de pârât în suprafață de 1394,71. astfel că greșit s-a anulat în parte contractul de vânzare cumpărare.
S-a susținut că din suprafața totală de teren de 1907,53. care a fost reconstituită vânzătoarei -, pârâtul a cumpărat 1394,71. reclamanții dețin 250. iar diferența de 262,82. rămâne vânzătoarei.
Pârâta reclamantă - susținut prin motivele de recurs faptul că fosta CAP a deținut terenuri doar ca administrator, prin urmare actul de dare în plată din 13 mai 1990 nu este legal și nu a transmis proprietatea asupra terenului de 250. S-a arătat că acest act prezintă inadvertențe, pentru că în loc de, pe numele căruia s-a redactat înscrisul, a fost trecut, iar reclamanții au refuzat prezentarea originalului înscrisului.
Recurenta a susținut că suprafața de 250. nu se suprapune cu suprafața ce a fost înstrăinată, nu se justifică astfel anularea contractului de vânzare cumpărare, așa cum rezultă din anexa la autorizația de construire și din adresa 12223 din 2.06.2006 a Primăriei.
Reclamanții au susținut că decizia tribunalului a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece nu s-au avut în vedere dispozițiile legii fondului funciar privind valabilitatea procesului verbal de punere în posesie. Recurenții reclamanți au arătat că actul este lovit de nulitate absolută deoarece nu este semnat de primar, ci de viceprimar și de doi membri ai comisiei locale, fiind încălcate prevederile art. 8 din HG 131/1991 care atrag nulitatea absolută, nulitate ce nu poate fi confirmată sau ratificată iar tribunalul a considerat greșit că actul poate fi convertit într-o adeverință de proprietate.
S-a arătat că nu se poate considera că pârâtei - și sorei sale decedate li s-a reconstituit valabil dreptul de proprietate așa este confirmat prin adeverința 3468/15 iulie 1999, deoarece procedura de reconstituire este strict reglementată de lege iar procesul verbal de punere în posesie nu face dovada dreptului.
Un al doilea motiv de recurs a privit greșita aplicare a prev. art. 23 din legea 18/1991, deoarece terenul în litigiu este teren aferent casei de locuit a reclamanților și la data apariției legii fondului funciar reclamanții erau proprietarii construcțiilor, așa încât au devenit și proprietarii terenului. Aceste dispoziții înlătură efectele procedurii reconstituirii dreptului de proprietate pentru - și, chiar dacă acestea ar fi fost în posesia unui proces verbal de punere în posesie valabil.
Recursul declarat de reclamanți este fondat iar recursurile pârâților nu sunt fondate pentru următoarele considerente.
Sentința primei instanțe a fost comunicată pârâtului la 19 aprilie 2004, la domiciliul din P,-, ( fila 308 dosar judecătorie), iar apelul a fost depus de acesta la data de 18 aprilie 2006. Potrivit art. 90 și 92, comunicarea actelor de procedură trebuie făcută la domiciliul părții, iar dacă domiciliul nu este complet menționat, nu se poate considera că s-au respectat prevederile legii.
În speță, se constată că prin acțiune s-a indicat adresa pârâtului ca fiind cea prevăzută în actul de vânzare cumpărare și anume str. -, -. C,. 13 iar comunicarea sentinței s-a făcut la adresa menționată în dispozitivul hotărârii, din-, adresă greșit menționată, întrucât la dosar nu există nicio cerere prin care să se indice această adresă. Întrucât adresa pârâtului a fost greșit menționată pe actul de comunicare, acesta se afla în termenul de motivare sau declarare a apelului până când s-ar fi făcut o nouă comunicare la adresa corectă.
Tribunalul a considerat corect faptul că pârâtul a declarat în termen apelul, însă a greșit considerând că acesta nu a fost motivat în termen.
Apelantul pârât a depus motivele de apel la data de 21 septembrie 2006 ( filele 63 - 65 dosar apel ), invocând calitatea sa de cumpărător de bună credință, susținând că reclamanții aveau dreptul să primească pentru construirea de locuințe doar suprafața de 250. că vânzătorii săi au fost puși în posesie asupra terenului încă din anul 1992, că terenul primit de reclamanți de la CAP nu a fost corect identificat.
Chiar dacă tribunalul analizat calea de atac potrivit art. 292, luând spre analiză susținerile și apărările părții din prima instanță, prin considerentele deciziei s-a răspuns și criticilor din apelul pârâtului, întrucât acestea se regăseau și în apelul pârâtei -.
În aceste condiții, se reține că apelul pârâtului a fost analizat sub toate aspectele și că părții nu i s-au încălcat drepturile procesuale, nefiind necesar se casa decizia pentru a se răspunde criticilor acestui pârât.
Drepturile reclamanților asupra terenului aferent casei de locuit trebuie analizate potrivit dispozițiilor art. 24 din legea 18/1991, potrivit cu care terenul atribuit în vederea construirii de locuințe se înscrie în proprietatea deținătorilor locuinței, dreptul de proprietate fiind născut în temeiul legii. În același sens au fost și dispozițiile art. 8 din Decretul lege 42/1990, abrogat la data intrării în vigoare a legii fondului funciar.
Potrivit art. 6 din Statutul CAP, avea dreptul de da în proprietate membrilor cooperatori sau persoanelor încadrate de cooperativă cu contract de muncă, precum și specialiștilor care lucrau în cooperativă suprafața de teren de 250. pentru construirea de locuințe, sub condiția edificării locuinței într-un interval de 2 ani de la data atribuirii.
Posibilitatea unei astfel de atribuiri sau vânzări nu aparținea și comitetului executiv al sfatului popular, așa cum corect a reținut tribunalul, așa încât actul denumit proces verbal și încheiat la 29 iunie 1989 ( aflat la fila 6 dosar fond) nu are efecte juridice în planul dreptului de proprietate, ci doar constată că situația familiei reclamantului a fost luată în discuție și s-a propus atribuirea de teren.
Propunerea a fost urmată de două procese verbale încheiate la 17 mai 1990 ( filele 7 și 8) prin care se atribuia reclamantului suprafețele de 250 și, respectiv, 1000. Deși în cel de al doilea proces verbal este trecut numele beneficiarului ca fiind, se constată că aceasta este doar eroare materială, pentru că inițiala prenumelui tatălui este identică aceleia a reclamantului și, mai important, procesul verbal este urmat de actul de dare în plată iar dimensiunile și vecinătățile terenului din procesul verbal și actul de dare în plată sunt identice.
Ceea ce are relevanță este, însă, faptul că procesul verbal are efecte doar în ce privește identificarea terenului atribuit, în timp ce efectele pe planul constituirii unui drept de proprietate sub condiție le creează actul de dare în plată.
Așadar, consemnarea greșită a numelui beneficiarului în procesul verbal de atribuire nu are importanță cât timp în actul de dare în plată acest nume este corect menționat și actul de vânzare cumpărare propriu zis nu îl reprezenta procesul verbal.
Reclamantul a primit prin două acte de dare în plată încheiate la 18 mai 1990 două suprafețe de teren, ambele cu aceleași vecinătăți, de 250. și, respectiv, 1000. iar condiția sub care terenul i-a fost atribuit a fost realizată pentru că în vara anului 1990 acesta a început edificarea unei locuințe, așa cum rezultă din autorizația de construire de la fila 18 dosar fond.
Deși potrivit statutului CAP reclamanții aveau dreptul de a primi în folosință doar suprafața de 250. în realitate aceștia au primit suprafața de 1250. iar art. 8 din Decretul lege 42/1990 a consfințit pentru reclamanți un drept de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, cu condiția ca suprafața totală a acestora să nu depășească 6000. În această suprafață totală se putea include terenul aferent casei și anexelor gospodărești și lotul dat în folosință, care avea destinația unui teren agricol.
Reclamanții nu au beneficat de teren acordat ca lot în folosință, ci doar de teren atribuit în vederea construirii unei locuințe, iar suprafața de teren asupra căreia decretul stabilea un drept de proprietate izvorât din lege, ca teren aferent casei de locuit, este de 1000. Așadar, în temeiul art. 8 din Decretul lege 42/1990 și al art 22 în redactarea inițială a legii 18/1991, reclamanții au dreptul la o suprafață de teren de 1000. aferentă casei lor de locuit, dreptul lor fiind născut ex lege.
Pentru considerentele arătate reclamanții nu pot pretinde un drept de proprietate opozabil pârâților pentru suprafața de 2000. cum greșit areținut judecătoria, iar faptul că în registrul agricol din 1997 aceștia au fost menționați cu teren intravilan în suprafață de 2000. iar ulterior pentru aceeași suprafață a fost emisă A nr. 1228/2004 este lipsit de relevanță, actele fiind adoptate după punerea în posesie a pârâtei -.
Ca urmare, soluția tribunalului dea constata că reclamanții au dreptul doar la suprafața de 250.p, este dată cu încălcarea dispoz. art. 22 din legea 18/1991( actual art. 24 ), soluția legală fiind de a menține în proprietatea acestora suprafața de 1000.
Pentru diferența de 250. pentru care a fost încheiat un al doilea act de dare în plată urmează a se constata nulitatea actului de atribuire, deoarece potrivit art. 6 din Statutul CAP reclamanții nu puteau beneficia de două acte de dare în plată iar în temeiul celor două texte arătate din decret și legea fondului funciar reclamanții pot pretinde un drept de proprietate doar asupra terenului în suprafață de 1000.
Analizând valabilitatea procesului verbal de punere în posesie încheiat pentru moștenitoarele autorului. Curtea constată că soluția adoptată de tribunal este corectă, însă cu privire la amplasarea suprafaței de 1000.
Potrivit art. 2 alin 1 din legea 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă nu au fost atribuite altor persoane. Alineatul 2 al aceluiași articol stabilește că drepturile dobândite cu respectarea prevederilor legii fondului funciar, pentru care s-au eliberat adeverințe de proprietate, procese verbale de punere în posesie sau titluri de proprietate rămân valabile. Dispoziții similare sunt înscrise și în art. II din legea 169/1997, art. 1 Titlul IV și art. 1 Titlul V din legea 247/2005, precum și în art. 11 alin 2/1 din legea 18/1991, așa cum a fost modificat prin legea 247/2005, toate aceste dispunând că reconstituirea dreptului de proprietate nu se face pe vechile amplasamente, dacă s-a constituit sau reconstituit proprietatea altor persoane, cu aplicarea prevederilor legale.
Deși aceste dispoziții au fost introduse în legea fondului funciar după eliberarea procesului verbal de punere în posesie a cărui nulitate se cere a fi constatată, dispozițiile art. III din legea 169/1997 dispun că nulitatea actelor de reconstituire pentru motivele prevăzute de acest act normativ se aplică și proceselor în curs, cu atât mai mult unor procese viitoare, dar care privesc acte anterioare intrării în vigoare a legii, acesta fiind un efect al aplicării imediate a legii civile noi.
Chiar dacă aceste dispoziții legale ar fi ignorate, motivat de faptul că nulitatea privește încălcarea unor dispoziții imperative ale legii la data încheierii actului a cărui nulitate se cere a se constata, instanța apreciază că se impune soluția de admitere în parte a acestui capăt de cerere în temeiul dispoz. art. 24 din legea 18/1991( fost art. 22 la data emiterii actului). Potrivit acestui text, terenurile atribuite de fostele cooperative agricole de producție în vederea construirii de locuințe rămân în proprietatea deținătorilor, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenuri ce au aparținut altor persoane.
Se validează astfel constituirea dreptului de proprietate în favoarea celor ce au primit terenuri pentru construirea de locuințe, în timp ce foștii proprietari ai acestor terenuri urmează să primească terenuri situate pe alte amplasamente. Comisia locală nu putea astfel să pună în posesie pe - și asupra terenului care a fost atribuit reclamanților, argumentele privind valabilitatea actelor de proprietate ale reclamanților fiind deja expuse.
În atare condiții, procesul verbal de punere în posesie este nul absolut pentru suprafața de 1000. teren atribuit reclamanților, însă nulitatea privește amplasamentul acestei suprafețe, deoarece numai cu privire la amplasament reclamanții au interes să invoce nulitatea. Reclamanții nu pot solicita reducerea suprafeței de teren la care este îndreptățită pârâta reclamantă -, stabilită prin adeverință de punere în posesie și hotărâre a comisiei județene de fond funciar, deoarece dreptul lor se circumscrie sferei atribuirii efective a terenului, a punerii în posesie, iar nu etapei premergătoare, aceea a reconstituirii dreptului, astfel că pârâta va fi pusă în posesie pe un alt amplasament.
Curtea apreciază că se impune constatarea nulității parțiale procesului verbal de punere în posesie pentru că s-a atribuit pârâtei o suprafață de teren ce fusese deja legal atribuită altor persoane, fiind încălcate astfel prev. art. 22 ( actual 24) din legea 18/1991, nu și pentru considerente legate de semnarea actului sau constituirea comisiei care l-a emis, sub acest aspect fiind suficientă vizarea de către membrii comisiei de fond funciar și semnarea de către viceprimar, iar raportarea tribunalului la valabilitatea actului ca act autentic fiind corectă.
Instanța de recurs apreciază că soluția de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâți este legală și pronunțată cu aplicarea corectă a dispoz. art. 966 civ. însă constatarea nulității trebuie să opereze pentru suprafața ce constituie proprietatea reclamanților și anume pentru 1000.
Reclamanții, în calitate de terți față de contractul de vânzare puteau invoca nulitatea absolută pentru cauză ilicită pornind de la principiulfraus omnia corrumpit, adică invocând faptul că părțile contractante au cunoscut că adevăratul proprietar al bunului nu era vânzătorul și au urmărit cu rea credință fraudarea intereselor adevăratului proprietar.
Cum în convenții buna credință se prezumă, reclamanților le revenea sarcina de a proba că pârâtul cumpărător a fost de rea credință, pentru că numai așa contractul poate fi constatat nul.
B credință în raporturile contractuale de vânzare reprezintă atitudinea subiectivă a cumpărătorului față de titlul de proprietate invocat de vânzător, încredințarea acestuia că va contracta cu adevăratul proprietar și luarea tuturor măsurilor, a tuturor diligențelor cerute celui mai diligent membru al societății, pentru afla eventualele imperfecțiuni ale titlului în care se încrede.
În sistemul actual de publicitate imobiliară prin cărțile funciare dovada dreptului de proprietate o constituie actele juridice translative de proprietatea și opozabilitatea sale față de terți o reprezintă înscrierea în cartea funciară. această înscriere cu faptul posesiei, este de netăgăduit că persoana care se pretinde proprietar în aceste condiții creează o aparență a dreptului său și face pe deplin dovada unei stări de fapt și de drept, între cel care se pretinde proprietar și cel care este crezut proprietar de către terți nefiind nicio contradicție.
Vânzătoarea a pretins că este proprietara terenului în suprafață de 1394,71. vândut pârâtului în temeiul unui proces verbal de punere în posesie emis în procedura legii 18/1991 și a unui certificat de moștenitor, act care face doar dovada calității sale de moștenitor, nu și dovada proprietății.
Procesul verbal de punere în posesie constituie un act premergător emiterii titlului de proprietate, iar titlul este singurul act care poate face dovada dreptului de proprietate asupra terenului ce s-a reconstitui în condițiile art. 11 și urm. din legea 18/1991, fiind actul final al procedurii de reconstituire, conform art. 64 din legea fondului funciar și art. 36 din HG 890/2005, care reia dispozițiile similare din HG 131/1991, în vigoare la data eliberării actului.
Deși emiterea procesului verbal de punere în posesie dă dreptul titularului său de solicita eliberarea titlului de proprietate de către comisia județeană, el nu poate face dovada dreptului de proprietate, în acest sens fiind pronunțată Decizia nr. I/30.06.1997 de către fosta C Supremă de Justiție în soluționarea recursului în interesul legii. Deși instanța supremă analizat valoarea procesului verbal de punere în posesie în ce privește acțiunea în revendicare sau în acțiunea pentru ieșirea din indiviziune, ceea ce are relevanță este faptul că s-a stabilit, prin interpretarea și aplicarea normelor legale, că aceste acte premergătoare nu au valoarea unui titlu de proprietate.
În atare condiții, cel care cumpără un teren ce a făcut obiectul reconstituirii conform legii 18/1991 cu privire la care s-a eliberat doar adeverință și proces verbal de punere în posesie, fără se fi finalizat procedura prin emiterea titlului de proprietate, nu poate invoca în raporturile sale cu terții că a fost un cumpărător de bună credință.
Mai mult, în cuprinsul contractului s-a arătat că terenul nu este înscris în cartea funciară, iar vânzarea încheiată în anul 2004, fără a se cerceta situația publicității dreptului pretins de vânzător nu poate apăra pe cumpărător de pretențiile unui terț asupra aceluiași imobil.
Pârâtul cumpărător a cunoscut viciile așa zisului titlu invocat de vânzătoare, însă a cumpărat terenul pe riscul său, sperând că nu va fi evins de un terț, ceea ce înlătură buna credință la încheierea actului.
Un alt element din care rezultă reaua credință a cumpărătorului este posesia exercitată asupra terenului. La cumpărarea unui imobil, orice cumpărător diligent analizează nu numai actele de proprietate ale vânzătorului, ci observă și starea de fapt, imobilul ca atare. În speță, pe terenul cumpărat de pârâtul se află casa de locuit aflată în posesia reclamanților, curtea și grădina acestora, astfel că era la îndemâna oricărui posibil cumpărător să constate că imobilul pe care dorește să îl achiziționeze se află în posesia altei persoane decât vânzătorul.
În consecință, instanța de apel a reținut corect că este lovit în parte de nulitate absolută contractul de vânzare cumpărare, însă această nulitate trebuie să opereze pentru suprafața de 1000. ceea ce justifică soluția de respingere a recursului declarat de pârâtul recurent.
Pârâții au criticat decizia pentru că nu s-a individualizat terenul de 250. cu privire la care s-a constatat nulitatea contractului.
O astfel de critică rămâne fără efect cât timp curtea constată că nulitatea trebuie să opereze pentru o suprafață de teren mai mare.
Pentru a identifica această suprafață, se are în vedere schița terenului în litigiu, efectuată de ingineri specializați ai Oficiului de cadastru, existentă la fila 20 dosar fond. Pe această schiță se observă că imobilul construcție se află amplasat în partea de vest a proprietății, așa încât instanța va constata nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare pentru suprafața de 1000. pe care se află amplasată construcția, suprafață învecinată la nord cu drumul, la sud cu și, la vest cu și la est cu terenul cumpărătorului.
Față de aceste considerente, se impune admiterea recursului, fiind întemeiat motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 c, întrucât tribunalul a făcut o greșită aplicare a prev. art. 8 din Decretul lege 42/1990 și art. 24 ( fost 22) din legea 18/1991.
În temeiul art. 312 se va admite recursul reclamanților și se vor respinge recursurile pârâților. Se va modifica în parte decizia din apel și se vor admite apelurile, soluție adoptată și de tribunal. Se va schimba în parte sentința primei instanțe, în sensul că se va constata nulitatea actului de dare în plată încheiat pentru reclamanți la 18 mai 1990.
Se va constata nulitatea absolută parțială a procesului verbal de punere în posesie nr 2316/01.07.1992 pentru - și, ca moștenitori ai defunctului G, cu privire la amplasarea suprafeței de 1000. ce constituie proprietatea reclamanților.
Se va constata nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare 1996/124.05.2004 pentru suprafața de 1000 mp situată în localitatea, - -, învecinată la - drum comunal (Dr.-), la - și, la -, la - rest proprietate pârât.
Se vor menține restul dispozițiilor deciziei și sentinței referitoare la compensarea cheltuielilor de judecată în apel și anularea ca netimbrată a cererii de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, - împotriva deciziei civile nr. 394 din 10 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții, - PRIMĂRIA - COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR.
Respinge recursurile declarate de pârâții, - împotriva aceleiași decizii.
Modifică în parte decizia civilă nr. 394 din 10 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-
Admite apelurile declarate de pârâii -, împotriva sentinței civile nr.1554 din 3 aprilie 2006, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr. 9659/2004.
Schimbă în parte sentința.
Constată nulitatea absolută parțială a actului de dare în plată încheiat la 18.05.1990 pentru suprafața de 250 mp și a procesului-verbal din 17.05.1990 pentru suprafața de 250 mp, teren situat în localitatea, județul
Constată nulitatea absolută parțială a procesului-verbal de punere în posesie nr.2316/01.07.1992 pentru - și privind amplasamentul suprafeței de 1000 mp situat în localitatea, cu privire la care s-a încheiat actul de dare în plată din 18.05.1990 în favoarea reclamanților, pentru suprafața de 1000 mp.
Constată nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1966/14.05.2004 pentru suprafața de 1000 mp situată în localitatea, - -, învecinată la - drum comunal (Dr.-), la - și, la -, la - rest proprietate pârât.
Menține restul dispozițiilor și sentinței civile.
Decizie irevocabilă.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red./tehnored. GI
2ex/25. 11.2008
Jud. apel -,
Președinte:Gabriela IonescuJudecători:Gabriela Ionescu, Tatiana Rădulescu, Maria Cumpănașu
