Aplicare amendă civilă (art. 580 ind.3 și art. 572 ). Decizia 124/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (1994/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 124
Ședința publică de la 23.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea
GREFIER: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta - pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile NR.1181/17.07.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant .
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 16.02.2009 fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie și pentru a da posibilitatea apelantei - reclamante să formuleze concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 23.02.2009 când, a decis următoarele:
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 13.06.2008, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului B prin primar general, solicitând instanței, pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună aplicarea unei amenzi civile de 500.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, pentru nerespectarea de către pârâtă a sentinței civile nr.463/23.03.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.515/30.01.2008 și învestită cu titlu executoriu în data de 29.05.2008.
Motivându-și acțiunea, reclamantul a susținut că prin sentința civilă nr.463/23.03.2007, învestită cu titlu executoriu, pârâta a fost obligată de instanța de judecată să emită dispoziție motivată privind notificarea nr.2448/2001 pentru terenul în suprafață de 480 mp. situat în B,-, sector 3.
A susținut că deși a făcut demersuri pentru executarea acestei hotărâri, pârâta a refuzat să-și execute de bunăvoie obligația stabilită în sarcina sa, situație în care a fost necesară intentarea prezentei acțiuni.
În drept s-au invocat de către reclamant dispozițiile art.572, 5802, 5803, 373 și 3731Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.1181 din 17.07.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis acțiunea formulată de reclamant și a aplicat pârâtei o amendă civilă în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere, de la data pronunțării și până la executarea efectivă a sentinței civile nr.463/23.03.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în favoarea statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul se află în posesia unui titlu executoriu, respectiv sentința civilă nr.463/23.03.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, prin care pârâta a fost obligată să soluționeze prin decizie sau dispoziție motivată notificarea nr.2448/2001 formulată de către acesta în baza Legii nr.10/2001.
Pârâta, căreia îi revenea obligația de se supune dispozițiilor hotărârii judecătorești de bunăvoie, nu s-a conformat și nu a dat curs nici somației efectuată în acest sens, situație în care, având în vedere și faptul că obligația stabilită prin titlul executoriu nu poate fi îndeplinită prin alte persoane decât debitorul, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile art.5803Cod procedură civilă privind amendarea pârâtei.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel Primăria Municipiului B, susținând că Tribunalul București - Secția a III-a Civilă nu era instanța competentă material să soluționeze cauza în primă instanță, ci Judecătoria sectorului 5 B, în a cărei rază teritorială își are sediul apelanta pârâtă și care are, conform art.1 din Codul d Procedură Civilă, plenitudine generală de competență.
Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat, susținând că Judecătoria sectorului 5 B era competentă pentru soluționarea cauzei în primă instanță în raport de dispozițiile articolului 17 din Codul d e Procedură Civilă.
La termenul de judecată din data de 27.10.2008, intimatul reclamant a invocat nulitatea cererii de apel formulată de Primăria Municipiului B prin Director Executiv al Direcției Juridic contencios și Legislație, pentru lipsa calității de reprezentat, susținând că semnătura de pe cererea de apel, care include și motivele de apel, nu aparține acestui director executiv.
În susținerea excepției s-au invocat actele depuse la dosar în faza soluționării litigiului în primă instanță, care sunt semnate de același director executiv și din care rezultă, fără putință de tăgadă, lipsa semnăturii acestuia de pe cererea de apel.
La același termen de judecată, intimatul reclamant a depus la dosar cerere prin care a solicitat obligarea apelantei pârâte la plata de daune interese, în cuantum de 250.000 lei, având în vedere faptul că aceasta nu a soluționat până la data formulării acestei cereri notificarea sa.
În drept a invocat dispozițiile articolul 294 alin.2, art.5803alin.2 și art.574 Cod Procedură Civilă și art.1073 Cod Civil.
În baza dispozițiilor articolului 161 Cod Procedură Civilă, instanța a acordat la cererea reprezentantului apelantei, acordarea unui nou termen de judecată, pentru a-i da posibilitate acestuia să facă dovada calității de reprezentant a persoanei care a semnat cererea de apel în numele Primăriei Municipiului
La termenul următor, reprezentantul apelantei a depus la dosar, în combaterea excepției invocată de către intimat, Dispoziția nr.1025 emisă la data de 20.06.2008 de Primăria Municipiului
La același termen s-a depus de către apelantă și dispoziția nr.11072 emisă la data de 05.01.2009, prin care s-a soluționat notificarea formulată de intimatul reclamant în baza Legii nr.10/2001, invocându-se, în raport de aceasta, rămânerea fără obiect a acțiunii formulată de reclamant.
Având cuvântul asupra acestei excepții, intimatul reclamant a susținut că este neîntemeiată deoarece, dispoziția invocată de apelantă, prin consilier nu i-a fost comunicată.
Analizând cu prioritatea impusă de lege excepția absolută și dirimantă privind lipsa calității de reprezentant a persoanei care a semnat apelul în numele apelantei Primăria Municipiului B, invocată de intimatul reclamant, Curtea va reține că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Apelul declarat de Primăria Municipiului Baf ost semnat, conform susținerilor consilierului juridic al acesteia, de către Directorul Executiv prin reprezentant.
Din dispoziția nr. 1025 emisă la data de 20.06.2008 de Primăria Municipiului B rezultă dreptul acestui director executiv de a semna căile ordinare de atac formulate în apărarea intereselor Municipiului B (art. 1 lit. b din dispoziție ), precum și dreptul directorilor executivi adjuncți, desemnați de către acesta, de a semna astfel de acte de procedură, în lipsa sa.
Deși a beneficiat de un termen pentru administrarea de probatorii în vederea combaterii excepției invocate de către intimat, apelanta nu a depus la dosar decât dispoziția menționată anterior, insuficientă pentru dovedirea calității de reprezentant a persoanei care a semnat efectiv cererea de apel.
Nu s-au depus la dosar înscrisuri privind identitatea persoanei care a semnat cererea de apel și dreptul acesteia de a semna astfel de cereri, conferit anterior de către directorul executiv.
Deși legal citat directorul executiv care apare în cererea de apel ca reprezentant al apelantei nu s-a prezentat și nici nu a comunicat în scris instanței de judecată însușirea acestei cereri,în condițiile articolului 133 alin.2 Cod Procedură Civilă.
În această situație, Curtea va reține că nu s-a dovedit în cauză calitatea de reprezentant al apelantei, a persoanei care a semnat această cerere în numele apelantei și va dispune, în baza art.161 Cod Procedură Civilă, anularea apelului.
În ceea ce privește excepția lipsei de obiect a acțiunii, invocată de apelantă, Curtea va reține că este neîntemeiată, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și data la care a fost emisă dispoziția invocată de apelantă în susținerea excepției.
Prin cererea de chemare în judecată, intimatul reclamant a solicitat, în baza dispozițiilor art.5803Cod procedură civilă, obligarea apelantei pârâte Primăria Municipiului B la plata unei amenzi civile până la îndeplinirea de către aceasta a obligației prevăzută în titlul executoriu, respectiv în sentința civilă nr.463/23.03.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, prin care a fost obligată să emită dispoziție motivată privind notificarea nr.2448/2001 formulată de intimatul reclamant, în baza Legii nr.10/2001.
Prin sentința apelată, instanța de fond a admis acțiunea și a aplicat pârâtei Primăria Municipiului Boa mendă în cuantum de 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data pronunțării și până la executarea sentinței civile ce reprezenta titlu executoriu.
Îndeplinirea de către apelanta pârâtă a obligației impusă în sarcina sa prin titlu executoriu,după soluționarea cererii de chemare în judecată, în primă instanță,prin emiterea dispoziției nr.11072 din data de 05.01.2009, nu poate duce la concluzia rămânerii fără obiect a acțiunii și implicit la absolvirea acesteia de plata amenzii pentru perioada cuprinsă între data pronunțării sentinței și data emiterii efective a dispoziției, excepția invocată în acest sens de apelantă urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea de daune interese formulată de intimatul reclamant direct în apel, întemeiată în drept pe dispozițiile articolelor 5803alin.2, 574 și 294 alin.2 Cod Procedură Civilă, ca va reține că este inadmisibilă, în această fază procesuală, având în vedere următoarele considerente:
Conform dispozițiilor articolului 5803Cod Procedură Civilă, dacă în termen de 6 luni, debitorul nu va executa obligația prevăzută în titlul executoriu, la cererea creditorului,instanța care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de întârziereva fixa suma datorată cu acest titlu statului, prin încheiere irevocabilă, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea acestei obligații, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese.
Cererea de daune interese se soluționează, conform textului legal redat anterior de instanța care a dispus obligarea debitorului la plata amenzii prevăzută de articolul 5803alin.1, în speță instanța de fond și nu poate fi formulată, conform articolului 294 alin.1 Cod Procedură Civilă, direct în faza procesuală a apelului.
Faptul că termenul de 6 luni menționat de art. 5803alin.2 Cod Procedură Civilă s-a împlinit după pronunțarea sentinței instanței de fond, nu poate duce la concluzia incidenței dispozițiilor articolului 294 alin.2 Cod Procedură Civilă (despăgubiri ivite după darea hotărârii) și nu pot înlătura aplicarea dispozițiilor imperative cuprinse în art.5803Cod Procedură Civilă, privind instanța competentă material să soluționeze o astfel de cerere în primă instanță.
Dispozițiile nu pot fi înlăturate nici de reglementarea cuprinsă în articolul 17 din Codul Procedură Civilă, cererea formulată de intimat neavând caracterul unei cereri incidentale sau accesorii, în raport cu cererea de apel formulată de apelantă ci reprezentând,astfel cum s-a arătat deja o cerere nouă, formulată pentru prima dată în apel, cu alt obiect și alt temei juridic decât acțiunea soluționată în primă instanță de tribunal.
A considera altfel ar reprezenta o privare a părților de un grad de jurisdicție, prin soluționarea cererii de daune formulată de parte direct în apel, precum și posibilitatea înrăutățirii situației apelantei în propria cale de atac (pentru ipoteza în care cererea de daune interese ar fi admisă), interzisă expres prin dispozițiile articolului 296 Cod Procedură Civilă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va dispune, în baza articolului 161, 5803și 294 alin.1 Cod Procedură Civilă anularea apelului formulat de Primăria Municipiului B, pentru lipsa calității de reprezentant, respingerea excepției privind rămânerea fără obiect a acțiunii, ca neîntemeiată și respingerea cererii intimatului reclamant privind acordarea de daune interese, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează apelul declarat de apelanta-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B prin Director Executiv, cu sediul împotriva acestei hotărâri a formulat apel București,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.1181/17.07.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în B,-, sector 2, pentru lipsa calității de reprezentant.
Respinge excepția privind rămânerea fără obiect a acțiunii, invocată de apelantă,ca neîntemeiată.
Respinge cererea intimatului privind acordarea de daune interese, ca inadmisibilă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Tehnored./cs
Ex.4/19.03.2009
Secția a III-a Civ. -
Președinte:Ioana BuzeaJudecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea