Calcul drepturi salariale. Jurisprudență. Decizia 2309/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2309/R/2009

Ședința publică din 02 noiembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu

JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima

- -

GREFIER: - -

S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR C împotriva sentinței civile nr. 1591 din 01 iunie 2009, pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâții GRĂDINIȚA "" și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar C, avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială de reprezentare, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar concluzii scrise.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii, pentru motivele arătate în scris prin memoriul de recurs și concluziile scrise depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

La data de 01.06.2009, prin sentința civilă nr. 1591, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, în contradictoriu cu pârâții Grădinița "" C și Consiliul Local al Municipiului C-N, având ca obiect un litigiu de muncă.

S-a reținut că, potrivit prevederilor art. 50 alin. 1 din Legea nr.128/1997 privind Statutul Personalului Didactic, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșe de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Alineatul următor din același act normativ prevede expres că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Prin urmare, nu este vorba de tranșe de vechime la salarizare, ci de trei tranșe suplimentare care se acordă fiecărui salariat în funcție de vechimea în activitatea în învățământ, tranșe care nu s-au acordat membrilor de sindicat în numele cărora s-a promovat prezenta acțiune.

Potrivit art.167 din Legea nr.84/1995 privitor la învățământul preuniversitar, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse potrivit legii. Se face distincție între finanțarea de bază și cea complementară, acesta din urmă realizându-se din bugetele locale (art. 168 alin. 4 din Legea nr. 84/1995).

Alineatul 7 din același articol cuprinde o prevedere expresă referitor la baza de calcul a fondurilor alocate unităților de învățământ prin și din bugetele locale pentru finanțarea de bază, și care o reprezintă costul standard pe elev/preșcolar, în funcție de numărul de posturi/cadre legal constituite. Determinarea costului standard pe elev/preșcolar se face conform Normelor Metodologice.

Prin Hotărârea nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, Anexa 1-se reiau aceleași dispoziții în ceea ce privește finanțarea care se realizează potrivit art. 16 din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.

Consiliul local, ca organ deliberativ al unității administrativ-teritoriale, este cel care potrivit art.28 din actul normativ de mai sus stabilește cuantumul fondurilor alocate fiecărei unități de învățământ pe baza unor indicatori, (este vorba de venituri stabilite prin legi anuale bugetare de stat care urmează procedura prevăzută de lege), iar art.23 prevede că finanțarea complementară se efectuează în funcție necesitățile de cheltuieli ale unităților de învățământ preuniversitar de stat la propunerea unităților de învățământ, iar fondurile se alocă de către finanțatori: bugetul de stat, bugetul local, agenți economici, pe baza documentelor justificative. Articolele care urmează pun în evidență modul în care se face repartizarea sumelor necesare funcționării unor astfel de unități de învățământ care sunt unități bugetare și prin urmare se impune finanțarea lor potrivit dispozițiilor legale.

Și art. 40 al. 2 din Hotărârea nr. 2192/2004 prevede că după primirea sumelor de la bugetul de stat și bugetul județului consiliile locale adaugă la sumele acestea și sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ care se comunică unităților de învățământ.

Referitor la acest aspect, prima instanță a reținut că, prin Legea nr. 154/1998, se stabilesc coeficienții de multiplicare, de ierarhizare pentru funcțiile didactice din învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal sau de maiștrii, dar Legea nr. 128/1997 a prevăzut cele trei tranșe de vechime suplimentare care nu au fost abrogate prin noile dispoziții și, prin urmare, sunt aplicabile în speță.

Instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 5 din G nr. 15 din 30 ianuarie 2008 - privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, în coeficienții de multiplicare de nivel minim din anexele nr. 1.1 și 1.2, prevăzuți la ultimele două tranșe de vechime recunoscută de 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/20 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de <LLNK 11997 128 10 202 90 40>art. 90 alin. 3 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare. În coeficienții de multiplicare din anexa nr. 2, coeficienți de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ,sunt cuprinse și creșterile de 1/25din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de <LLNK 11997 128 10 202 50 40>art. 50 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Din analiza anexei 2 din OG nr.15/30.01.2008, act care ia în considerare tranșele solicitate și prin comparare cu coeficienții de multiplicare prevăzuți la aceleași tranșe de vechime din anexa 2 din OG nr.11/31.01.2007 și din anexa 2 din OG nr.4/12.01.2006, instanța a constatat că raportul dintre tranșele de vechime este constant, în fapt crescând doar valoarea respectivilor coeficienți.

Astfel, spre exemplificare, dacă se ia în considerare coeficientul de multiplicare prevăzut pentru tranșa de vechime 25-30 ani, respectiv 6,308 din OG nr.15/30.01.2008 și se raportează la coeficientul pentru tranșa anterioară (22-25 ani, de 6,031) rezultă un grad de multiplicare de 1,0459. Respectivul raport se menține și dacă se fac operațiile respective în cazul coeficienților de multiplicare din OG nr.4/12.01.2006 și nr.OG 11/31.01.2007, unde gradele de multiplicare sunt 1,0464, respectiv 1,0459, ceea ce rezultă că n coeficienții de multiplicare din anexa 2 sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Mai mult chiar, dacă se verifică matematic includerea creșterii de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime rezultă că atât la OG nr.15/30.01.2008 cât și la OG nr.4/12.01.2006 și OG nr.11/31.01.2007 se respectă includerea respectivei tranșe.

Având în vedere anexele nr. 2 din OG nr.15/2008, OG nr. 4/12.01.2006 și OG. nr.11/31.01.2007 instanța a espins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că, potrivit art. 48 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare, numite în cuprinsul legii, art. 50 alin. 1 din aceeași lege prevăzând, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, tranșe de vechime suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani activitate în învățământ, pentru fiecare din aceste tranșe suplimentare de vechime acordându-se, conform alin. 2 al art. 50, o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Aceste tranșe suplimentare de vechime au fost menținute atât prin nr.OG 4/2006, cât și prin nr.OG 11/2007, și abia prin nr.OG 15/2008, începând cu data de 01.01.2008, acest spor pentru tranșele suplimentare de vechime a fost inclus în coeficientul de multiplicare.

S-a mai invocat în motivarea recursului modul eronat și total străin de cauză în care instanța de fond a înțeles să facă calculele proprii pentru a verifica care a fost evoluția în timp a coeficientului de multiplicare pentru cadrele cu o vechime de peste 30 de ani în învățământ.

În consecință, se arată în memoriul de recurs, pârâții trebuie să fie obligați la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din aplicarea art. 50 lin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, începând cu data de 01.01.2006 și până la data de 31.12.2007, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pârâții intimați, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu au depus la dosarul cauzei întâmpinare, pentru a-și susține poziția procesuală.

Recursul este fondat.

Reclamantul Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar a promovat cererea introductivă de instanță, în condițiile art. 222 din Legea nr. 53/2003, în numele membrilor de sindicat care, potrivit art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 erau îndreptățiți la a primi tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din acest act normativ, respectiv, pentru salariații membrii de sindicat și.

Din tabelul nominal întocmit de Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar, aflat la fila 6 dosar fond, rezultă faptul că numitele și sunt membre al grupei sindicale Grădinița "" C, componentă a, afiliat la.

Adeverințele de la filele 11-12 dosar fond, confirmă faptul că membrii de sindicat în numele cărora este exercitată acțiunea au o vechime de peste 30 ani în învățământ.

Data de 01.01.2006 a fost indicată de reclamantul Sindicatul Liber Al Învățământului Preuniversitar ca moment de la care salariații membrii de sindicat sunt îndreptățiți la acordarea tranșelor suplimentare de vechime, dat fiind că cererea introductivă de instanță a fost promovată la data de 02.02.2009, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003, reclamantul poate pretinde doar drepturile salariale neacordate, pe ultimii trei ani anteriori momentului introducerii cererii de chemare în judecată. În plus, este de subliniat faptul că drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2006 urmau să fie plătite în februarie 2006.

Așa fiind, se constată de către C că termenul pentru care reclamantul a solicitat, prin precizarea de acțiune depusă la fila 24 dosar fond, aceste drepturi salariale neacordate, constând în tranșele suplimentare de vechime, se încadrează în termenul de prescripție prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003.

În ceea ce privește momentul până la care se cuvine salariaților membrii de sindicat acordarea acestor tranșe suplimentare de vechime, aceasta este evident data de 31 decembrie 2007, motivat pe următoarele considerente:

Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, alin. 2 al aceluiași art. 50 prevăzând că pentru fiecare din tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Prin Ordonanța nr. 4/2006 au fost majorate, începând cu data de 01.01.2006, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ, însă, prin această ordonanță nu s-au adus nici un fel de modificări tranșelor suplimentare de vechime prevăzute în art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, respectiv, aceste tranșe suplimentare de vechime nu au fost incluse în coeficienții de multiplicare, aspect care rezultă cu evidență din textul nr.OG 4/2006.

Prin nr.OG 11/2007 salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate începând cu data de 1 ianuarie 2007, prin modificarea valorii coeficientului de multiplicare însă, așa cum rezultă din art. 2 și 3 din nr.OG 11/2007, în acești coeficienți de multiplicare nu a fost inclus și sporul cuvenit pentru tranșele suplimentare de vechime prevăzut de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, ceea ce a fost inclus în coeficienții demultiplicare fiind sporul de stabilitate prevăzut de art. 50 alin. 11 din Legea nr. 128/1997 (prin art. 2 din nr.OG 11/2007) și respectiv, sporul pentru suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 50 alin. 13 din Legea nr. 128/1997 (prin art. 3 din nr.OG 11/2007).

Prin nr.OG 15/2008 au fost prevăzute creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, această nr.OG 15/2008 urmând să-și găsească aplicare începând cu data de 1 ianuarie 2008. Prin art. 2 din nr.OG 15/2008 au fost menținute dispozițiile art. 2 din nr.OG 11/2007, iar prin art. 5 alin. 2 din nr.OG 15/2008 s-a prevăzut că "în coeficienții de multiplicare cuprinși în Anexele nr. 2, 2 și în Anexele 1.1 b și 1.2 b, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare".

Rezultă așadar, din textul art. 5 al nr.OG 15/2008, că abia începând cu data de 1 ianuarie 2008, tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 au fost incluse în coeficienții de multiplicare, ceea ce înseamnă că, până la data de 31.12.2007 personalul didactic din învățământul preuniversitar care îndeplinea condițiile de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, este îndreptățit la acordarea tranșelor suplimentare de vechime în condițiile art. 50 alin. 2 din aceeași lege.

Așa fiind, în temeiul art. 304 pct. 9. proc. civ. rap. la art. 3041. proc. civ. se va admite recursul reclamantului, se va modifica în tot sentința recurată, conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR împotriva sentinței civile nr. 1591/01.06.2009, pronunțate în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică, în sensul că admite acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR în contradictoriu cu pârâții GRĂDINIȚA "" și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, și în consecință:

Obligă pârâta de rândul 1, în calitate de unitate angajatoare să calculeze salariaților, drepturile salariale rezultate prin aplicarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 al. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, privind Statutul Personalului Didactic, respectiv să plătească drepturile salariale, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele care s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor art. 50 al. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, pentru perioada 01.01.2006-31.12.2007.

Obligă pârâtul de rândul 1 să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.

Obligă pârâtul de rândul 2, în calitate de ordonator principal de credite, la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale ale reclamanților.

Irevocabil.

Pronunțată în ședință publică, azi 02 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red.DG/dact.MM

6ex./25.11.2009

Jud.fond: C:/

Președinte:Sergiu Diaconescu
Judecători:Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Jurisprudență. Decizia 2309/2009. Curtea de Apel Cluj