Calcul drepturi salariale. Jurisprudență. Decizia 2606/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2606/R/2009
Ședința publică din 20 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Ioan Daniel Chiș
-- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR împotriva sentinței civile nr. 1600 din 1 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâtele intimate ȘCOALA " " CÂMPIA, intimat CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CÂMPIA, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La începutul ședinței de judecată, s-a prezentat în fața instanței, reprezentanta reclamantului recurent, avocat, din Baroul Cluj, care a solicitat lăsarea tuturor cauzelor în care este parte Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar la sfârșitul dezbaterilor, după epuizarea celorlalte cauze, arătând că trebuie să se prezinte la o altă sală de judecată, întrucât este angajată și în alte cauze, iar prezența sa este necesară în vederea soluționării acelor cauze.
Cauza a fost luată la sfârșitul dezbaterilor, după epuizarea celorlalte cauze, astfel instanța soluționând favorabil solicitarea doamnei avocat de a se lua cauza la sfârșitul dezbaterilor.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este introdus în termen legal, a fost comunicat intimatelor și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform prevederilor art. 15 lit.a din Legea nr.146/1997.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că prin memoriul de recurs ( 3 verso), în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 pr.civ. reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Totodată, constată că prin registratura instanței, la data de 18 noiembrie 2009, Școala " " Câmpia a depus la dosar răspunsul la adresa emisă de către instanță în octombrie 2009 ( 15 dosar recurs), respectiv adresa nr. 988/28.10.2009 ( 19).
În baza actelor de la dosar, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
După luarea cauzei, s-a prezentat în sala de judecată reprezentanta reclamantului recurent, avocat, căreia instanța i-a adus la cunoștință faptul că prezenta cauză a fost soluționată, întrucât prin memoriul de recurs, reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.1600 din 1 iunie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, în contradictoriu cu pârâții SCOALA " " și CONSILIUL LOCAL AL MUN.CAMPIA, având ca obiect un litigiu de muncă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit prevederilor art.50 alin.1 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul Personalului Didactic, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșe de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Alineatul următor din același act normativ prevede expres că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime. Prin urmare nu este vorba de tranșe de vechime la salarizare, ci de trei tranșe suplimentare care se acordă fiecărui salariat în funcție de vechimea în activitatea în învățământ, tranșe care nu s-au acordat membrilor de sindicat în numele cărora s-a promovat prezenta acțiune.
Potrivit art. 167 din Legea 84/1995 a învățământului și art. 40 alin.2 din HG nr. 2192/2004, pentru aprobarea Normelor Metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, Consiliul local este abilitat să aloce bugetul unității de învățământ din raza sa teritorială.
Prin Legea nr. 154/1998 se stabilesc coeficienții de multiplicare, de ierarhizare pentru funcțiile didactice din învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal sau de maiștrii, dar Legea nr. 128/1997 a prevăzut cele trei tranșe de vechime suplimentare care nu au fost abrogate prin noile dispoziții, și prin urmare sunt aplicabile în speță. Instanța reține că potrivit prevederilor art. 5 din G nr. 15 din 30 ianuarie 2008 - privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, în coeficienții de multiplicare de nivel minim din anexele nr. 1.1 și 1.2, prevăzuți la ultimele două tranșe de vechime recunoscută de 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/20 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de <LLNK 11997 128 10 202 90 40>art. 90 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare. În coeficienții de multiplicare din anexa nr. 2, oeficienți de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ,sunt cuprinse și creșterile de 1/25din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de <LLNK 11997 128 10 202 50 40>art. 50 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Din analiza anexei 2 din G nr. 15 din 30 ianuarie 2008, act care ia în considerare tranșele solicitate și prin comparare cu coeficienții de multiplicare prevăzuți la aceleași tranșe de vechime din anexa 2 din nr.OG 11 din 31 ianuarie 2007 și din anexa 2 din nr.OG 4 din 12 ianuarie 2006 instanța constată că raportul dintre tranșele de vechime este constant, în fapt crescând doar valoarea respectivilor coeficienți. Astfel, spre exemplificare, dacă se ia în considerare coeficientul de multiplicare prevăzut pentru tranșa de vechime 25-30 ani, respectiv 6,308 din G nr. 15 din 30 ianuarie 2008 și se raportează la coeficientul pentru tranșa anterioară (22-25 ani, de 6,031) rezultă un grad de multiplicare de 1,0459. Respectivul raport se menține și dacă se fac operațiile respective în cazul coeficienților de multiplicare din nr.OG 4 din 12 ianuarie 2006 și nr.OG 11 din 31 ianuarie 2007 unde gradele de multiplicare sunt 1,0464, respectiv 1,0459, ceea ce rezultă că n coeficienții de multiplicare din anexa 2 sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Mai mult chiar, dacă se verifică matematic includerea creșterii de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime rezultă că atât la OG nr. 15 din 30 ianuarie 2008 cât și la OG nr. 4 din 12 ianuarie 2006 și nr.OG 11 din 31 ianuarie 2007 se respectă includerea respectivei tranșe.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii cu obligarea pârâților la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, începând cu data de 01.01.2006 și până la 31.12.2007, actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea recursului a arătat că în conformitate cu art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare care se acordă la 30,35 și la peste 40 ani de activitate în învățământ.
Aceste tranșe au fost menținute prin nr.OG4/2006 și nr.OG11/2007.
Începând cu data de 01.01.2008, prin nr.OG15/2008 sporul suplimentar acordat cadrelor didactice cu o vechime în învățământ mai mare de 30 de ani a fost inclus în coeficientul de multiplicare.
Instanța de fond a calculat evoluția în timp a coeficientului de multiplicare pentru cadrele cu o vechime de peste 30 de ani în învățământ, dar critică calculele efectuate de instanța, deoarece se referă la alte tranșe de vechime decât pentru care a solicitat acordarea sporului de vechime suplimentar.
Mai arată că doar de la data apariției nr.OG15/2008 (aplicabilă cu data de 01.01.2008) se poate afirma că în coeficientul de multiplicare, prevăzută la ultimele 3 tranșe de vechime recunoscută de 30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 ani în învățământ sunt cuprinde și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute la art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Pârâții intimați ȘCOALA " " CÂMPIA și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CÂMPIA, deși legal citați, nu și-au delegat reprezentant în instanță și nu au depus întâmpinare prin care să își exprime poziția procesuală.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea în temeiul art.3041pr.civ. reține următoarele:
Reclamantul Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar a promovat cererea introductivă de instanță, în condițiile art. 222 din Legea nr. 53/2003, în numele membrilor de sindicat care, potrivit art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 erau îndreptățiți la a primi tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din acest act normativ, respectiv, pentru salariații membrii de sindicat ,.
Din tabelul nominal întocmit de Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar, rezultă faptul că numiții, sunt membri al grupei sindicale Școala " " Cămpia, componentă a, afiliat la.
Din adeverința nr. 988/28.10.2009, eliberată de Școala " " Cămpia se confirmă faptul că persoanele mai sus menționate sunt angajate în cadrul acestei unități de învățământ, ca profesori iar la data de 01.01.2006 aceștia aveau o vechime efectivă în învățământ astfel: -33ani și 3 luni, -32 ani și 2 luni, -32 ani și 1 lună, -32 ani și 3 luni, -30 ani și 3 luni ( 18).
Data de 01.01.2006 a fost indicată de reclamantul Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar ca moment de la care salariații membrii de sindicat sunt îndreptățiți la acordarea tranșelor suplimentare de vechime, dat fiind că cererea introductivă de instanță a fost promovată la data de 02.02.2009, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003, reclamantul poate pretinde doar drepturile salariale neacordate, pe ultimii trei ani anteriori momentului introducerii cererii de chemare în judecată. În plus, este de subliniat faptul că drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2006 urmau să fie plătite în februarie 2006.
Așa fiind, se constată de către C că termenul pentru care reclamantul a solicitat, prin precizarea de acțiune depusă la fila 31 dosar fond, aceste drepturi salariale neacordate, constând în tranșele suplimentare de vechime, se încadrează în termenul de prescripție prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003.
În ceea ce privește momentul până la care se cuvine salariaților membrii de sindicat acordarea acestor tranșe suplimentare de vechime, aceasta este evident data de 31 decembrie 2007, motivat pe următoarele considerente:
Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, alin. 2 al aceluiași art. 50 prevăzând că pentru fiecare din tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Prin Ordonanța nr. 4/2006 au fost majorate, începând cu data de 01.01.2006, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ, însă, prin această ordonanță nu s-au adus nici un fel de modificări tranșelor suplimentare de vechime prevăzute în art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, respectiv, aceste tranșe suplimentare de vechime nu au fost incluse în coeficienții de multiplicare, aspect care rezultă cu evidență din textul nr.OG 4/2006.
Prin nr.OG 11/2007 salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate începând cu data de 1 ianuarie 2007, prin modificarea valorii coeficientului de multiplicare însă, așa cum rezultă din art. 2 și 3 din nr.OG 11/2007, în acești coeficienți de multiplicare nu a fost inclus și sporul cuvenit pentru tranșele suplimentare de vechime prev. de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, ceea ce a fost inclus în coeficienții demultiplicare fiind sporul de stabilitate prevăzut de art. 50 alin. 11 din Legea nr. 128/1997 (prin art. 2 din nr.OG 11/2007) și respectiv, sporul pentru suprasolicitare neuropsihică prev. de art. 50 alin. 13 din Legea nr. 128/1997 (prin art. 3 din nr.OG 11/2007).
Prin nr.OG 15/2008 au fost prevăzute creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, această nr.OG 15/2008 urmând să-și găsească aplicare începând cu data de 1 ianuarie 2008. Prin art. 2 din nr.OG 15/2008 au fost menținute dispozițiile art. 2 din nr.OG 11/2007, iar prin art. 5 alin. 2 din nr.OG 15/2008 s-a prevăzut că "în coeficienții de multiplicare cuprinși în Anexele nr. 2, 2 și în Anexele 1.1 b și 1.2 b, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prev. de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare".
Rezultă așadar, din textul art. 5 al nr.OG 15/2008, că abia începând cu data de 1 ianuarie 2008, tranșele suplimentare de vechime prev. de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 au fost incluse în coeficienții demultiplicare, ceea ce înseamnă că, până la data de 31.12.2007 personalul didactic din învățământul preuniversitar care îndeplinea condițiile de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, este îndreptățit la acordarea tranșelor suplimentare de vechime în condițiile art. 50 alin. 2 din aceeași lege.
Așa fiind, Curtea în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art. 304 pct. 9.pr.civ. raportat la art. 3041.pr.civ. va admite recursul reclamantului, va modifica sentința recurată, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR împotriva sentinței civile nr. 1600/ 01 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar civil nr-, pe care o modifică, după cum urmează:
Admite în tot acțiunea precizată formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA " " CÂMPIA și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CÂMPIA și, în consecință:
Obligă pârâtul de rândul 1, în calitate de angajator pentru salariații membrii de sindicat ai reclamantului SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, să calculeze și să acorde drepturile salariale rezultate din aplicarea art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, respectiv, sporul suplimentar de vechime pentru tranșele suplimentare de vechime ( prin aplicarea tranșelor suplimentare de vechime), pentru reclamanții ,.
Obligă pârâtul de rândul 1. să plătească aceste diferențe de drepturi salariale, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele ce s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, pentru perioada cuprinsă între 01.01.2006 - 31.12.2007, persoanelor mai sus menționate, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâtul de rândul 1. să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și în evidențele salariale ale salariaților membrii de sindicat, mai sus menționat.
Obligă pârâtul de rândul 2. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze, conform art. 167 din Legea nr. 84/1995 modificată.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 20 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Ioan Daniel Chiș
--- - --- - -- -
GREFIER
RED./MB
08.12.09/6 ex.
Jud. fond: /
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Ioan Daniel Chiș