Calcul drepturi salariale. Jurisprudență. Decizia 32/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 32/R/2010

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Ioana Tripon

JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gârbovan

JUDECĂTOR 3: Cristina

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR împotriva sentinței civile nr. 2522 din 01 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, privind și pe pârâții intimați ȘCOALA CU CLASELE I-VIII G nr.1 și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI G, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului recurent - avocat, lipsind reprezentanții intimatelor.

Procedura de citare este realizată.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 7 ianuarie 2010, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat Consiliul Local al municipiului Gad epus întâmpinare, care se comunică reprezentantei reclamantului recurent.

Reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar delegația de reprezentare și concluzii scrise, arătând că nu are alte cereri de formulat.

Nefiind formulate cereri în probațiune, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.2522 din 01 oct.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I-VIII Nr.1 G și CONSILIUL LOCAL al Mun. având ca obiect un litigiu de muncă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit prevederilor art.50 alin.1 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul Personalului Didactic, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșe de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Alineatul următor din același act normativ prevede expres că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Prin urmare nu este vorba de tranșe de vechime la salarizare, ci de trei tranșe suplimentare care se acordă fiecărui salariat în funcție de vechimea în activitatea în învățământ, tranșe care s-au acordat membrilor de sindicat în numele cărora s-a promovat prezenta acțiune.

Potrivit art. 167 din Legea 84/1995 privitor la învățământul preuniversitar, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale pe raza cărora își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse potrivit legii. Se face distincție între finanțarea de bază și cea complementară, acesta din urmă realizându-se din bugetele locale (art. 168 alin. 4 din Legea nr. 84/1995).

Alineatul 7 din același articol cuprinde o prevedere expresă referitor la baza de calcul a fondurilor alocate unităților de învățământ prin și din bugetele locale pentru finanțarea de bază, și care o reprezintă costul standard pe elev/ preșcolar, în funcție de numărul de posturi/cadre legal constituite. Determinarea costului standard pe elev/preșcolar se face conform Normelor Metodologice.

Prin Hotărârea nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, Anexa l-se reiau aceleași dispoziții în ceea ce privește finanțarea care se realizează potrivit art. 16 din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.

Consiliul local, ca organ deliberativ al unității administrativ - teritoriale este cel care potrivit art. 28 din actul normativ de mai sus stabilește cuantumul fondurilor alocate fiecărei unități de învățământ pe baza unor indicatori, (este vorba de venituri stabilite prin legi anuale bugetare de stat care urmează procedura prevăzută de lege), iar art. 23 prevede că finanțarea complementară se efectuează în funcție necesitățile de cheltuieli ale unităților de învățământ preuniversitar de stat la propunerea unităților de învățământ, iar fondurile se alocă de către finanțatori: bugetul de stat, bugetul local, agenți economici, pe baza documentelor justificative. Articolele care urmează pun în evidență modul în care se face repartizarea sumelor necesare funcționării unor astfel de unități de învățământ care sunt unități bugetare și prin urmare se impune finanțarea lor potrivit dispozițiilor legale.

Articolul 40 al. 2 din Hotărârea 2192/2004 prevede că după primirea sumelor de la bugetul de stat și bugetul județului consiliile locale adaugă la sumele acestea și sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ care se comunică unităților de învățământ.

Referitor la acest aspect s-a reținut că prin Legea nr. 154/1998 se stabilesc coeficienții de multiplicare, de ierarhizare pentru funcțiile didactice din învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal sau de maiștrii, dar Legea nr. 128/1997 a prevăzut cele trei tranșe de vechime suplimentare care nu au fost abrogate prin noile dispoziții, și prin urmare sunt aplicabile în speță.

Instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 5 din G nr. 15 din 30 ianuarie 2008 - privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, în coeficienții de multiplicare de nivel minim din anexele nr. 1.1 și 1.2, prevăzuți la ultimele două tranșe de vechime recunoscută de 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/20 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art. 90 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare.În coeficienții de multiplicaredin anexa nr. 2, coeficienți de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ,sunt cuprinse și creșterile de 1/25din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Din analiza anexei 2 din G nr. 15 din 30 ianuarie 2008, act care ia în considerare tranșele solicitate și prin comparare cu coeficienții de multiplicare prevăzuți la aceleași tranșe de vechime din anexa 2 din nr.OG 11 din 31 ianuarie 2007 și din anexa 2 din nr.OG 4 din 12 ianuarie 2006 instanța constată că raportul dintre tranșele de vechime este constant, în fapt crescând doar valoarea respectivilor coeficienți.

Astfel, spre exemplificare, dacă se ia în considerare coeficientul de multiplicare prevăzut pentru tranșa de vechime 25-30 ani, respectiv 6,308 din G nr. 15 din 30 ianuarie 2008 și se raportează la coeficientul pentru tranșa anterioară (22-25 ani, de 6,031) rezultă un grad de multiplicare de 1,0459. Respectivul raport se menține și dacă se fac operațiile respective în cazul coeficienților de multiplicare din nr.OG 4 din 12 ianuarie 2006 și nr.OG 11 din 31 ianuarie 2007 unde gradele de multiplicare sunt 1,0464, respectiv 1,0459, ceea ce rezultă că n coeficienții de multiplicare din anexa 2 sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Mai mult chiar, dacă se verifică matematic includerea creșterii de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime rezultă că atât în G nr. 15 din 30 ianuarie 2008 cât și în nr.OG 4 din 12 ianuarie 2006 și nr.OG 11 din 31 ianuarie 2007 se respectă includerea respectivei tranșe.

Având în vedere anexele nr. 2 din G nr. 15 din 30 ianuarie 2008, nr.OG 4 din 12 ianuarie 2006 și nr.OG 11 din 31 ianuarie 2007 instanța, în temeiul art.283 și urm.din Codul Muncii, a espins acțiunea formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea recursului au arătat că potrivit art.48 alin.1 din Legea nr.128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.

Potrivit art.50 alin.1 din aceeași lege, personalul didactic din învățământ preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30,35 și la peste 40 ani de activitate în învățământ.

Începând cu data de 01.01.2008, prin nr.OG15/2008, în coeficientul de multiplicare, prevăzută la ultimele 3 tranșe de vechime recunoscută de 30-35 ani, 356-40 ani și peste 40 ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute la art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:

Recursul este fondat.

Reclamantul Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar a solicitat prin acțiunea introductivă de instanță obligarea pârâtei de rândul I la calculul și acordarea drepturilor salariale rezultate prin aplicarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, precum și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate dar cuvenite în baza acestui text de lege, pe ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, actualizate cu rata inflației. Totodată, s-a solicitat efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale membrilor sindicali reprezentați. Față de pârâtul Consiliul local al com, s-a solicitat obligarea la alocarea fondurilor necesare plății acestor sume. Au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Reclamantul și-a precizat acțiunea (fila 20 dosar fond), solicitând acordarea diferenței de drepturi salariale până la data de 31.12.2007, când, arată reclamantul, sporul solicitat a fost inclus în coeficientul de multiplicare în baza nr.OG 15/2008.

Potrivit prevederilor art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997,

"(1) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.

(2) Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime".

În raport cu prevederile art. 287 Codul Muncii, "sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare".

În speță, pârâta Școala cu clasele I-VIII nu numai că nu a probat în condițiile art. 287 Codul Muncii aplicarea creșterii coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, ci chiar a recunoscut prin întâmpinarea depusă că aplică dispozițiile art. 5 alin. 2 din nr.OG 15/2008 (privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământul preuniversitar) începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2008, subliniind că nu se opune admiterii acțiunii.

Se pune deci problema dacă această creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime nu a fost inclusă în coeficienții de multiplicare în funcție de care se calculează salariile cadrelor didactice, singura situație în care această creștere ce se datora legal membrilor sindicali reprezentați de reclamant s-ar fi reflectat în salariul primit.

Din acest punct de vedere, se constată că doar prin art. 5 alin. 2 din nr.OG 15/2008 s-a prevăzut că "în coeficienții de multiplicare din anexa nr. 2, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare".

Anterior acestei ordonanțe, prin nr.OG 4/2006 și prin nr.OG 11/2007, acte normative ce au reglementat creșterile salariale acordate pentru anii 2006 și 2007 personalului didactic din învățământ, deși nu s-au adus modificări tranșelor suplimentare de vechime prevăzute în art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, nu s-a prevăzut includerea în coeficienții de multiplicare majorați a sporului cuvenit pentru aceste tranșe suplimentare de vechime.

În concluzie, Curtea constată că până la data de 1 februarie 2008, când a fost publicată în Monitorul Oficial nr.OG 15/2008, legiuitorul nu a prevăzut includerea creșterilor salariale solicitate prin prezenta acțiune în coeficienții de multiplicare folosiți la calcularea salariilor cadrelor didactice, astfel încât aceste creșteri nu au fost aplicate efectiv cadrelor didactice reprezentate în cauză, deși le erau legal datorate conform prevederilor art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997.

Curtea nu va mai cerceta chestiunile legale aduse de pronunțarea deciziei nr. 983/2009 a Curții Constituționale, prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5 din nr.OG 15/2008, raportat la împrejurarea că acest act normativ, nr.OG 15/2008, reglementează creșterile salariale acordate în anul 2008 personalului din învățământ, în timp ce reclamantul și-a limitat în timp pretențiile la perioada anilor 2006-2007.

Față de considerentele ce preced, Curtea constată întemeiată acțiunea și deci recursul, pe care urmează a-l admite în baza art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9.proc.civ. și în consecință, va admite acțiunea astfel cum a fost precizată, conform dispozitivului prezentei decizii.

Se constată în acest sens faptul că prin adeverințele depuse, reclamantul a probat îndeplinirea condiției de vechime în învățământ de către membrii sindicali reprezentați (filele 5, 11-13, 19 dosar fond).

Cât privește momentul de la care se cuvin aceste drepturi salariale cadrelor didactice reprezentate în litigiu, Curtea reține că acțiunea a fost înregistrată la data de 2 februarie 2009, astfel încât drepturile solicitate se cuvin, conform prevederilor art. 283 lit. c) Codul Muncii, pentru trei ani anterior introducerii acțiunii. Întrucât plata salariului se face întotdeauna pentru luna anterioară, acțiunea va fi admisă începând cu drepturile salariale ce urmau a fi plătite în luna februarie 2006, deci cele aferente lunii ianuarie 2006.

Totodată, va fi obligat pârâtul de rând 1 să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale salariaților menționați în acțiune, față de dispozițiile Decretului nr. 92/1976, iar pârâtul de rând 2 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale stabilite, raportat la dispozițiile art. 167 din Legea nr. 84/1995.

Cât privește actualizarea cu indicele de inflație, solicitată de reclamant și acordată prin prezenta decizie, Curtea apreciază că sumele datorate cu titlu de drepturi salariale și neacordate trebuie astfel actualizate pentru a se asigura deplina reparare a prejudiciului creat prin neplata unor drepturi legale, în conformitate și cu prevederile art. 78 alin. 1 Codul Muncii, text de lege cu valoare de principiu în ceea ce privește situația nelegalei neacordări a unor drepturi salariale, și care stipulează că în cazul concedierii efectuate în mod netemeinic și nelegal, instanța va obliga angajatorul la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate. Or, chiar dacă nu este vorba în speță de o nelegală concediere, rațiunea legii este aceeași, anume, integrala reparare a prejudiciului creat printr-o injustă neplată a unor drepturi salariale; știut fiind că salariul reprezintă de principiu sursa traiului zilnic al angajatului, apare ca legitimă solicitarea de a se actualiza cu rata inflației aceste sume, astfel încât puterea de cumpărare să se prezerve iar neplata la termen să nu diminueze importanța economică a acestor sume. De altfel, plata salariului este cel puțin lunară, astfel încât cu privire la orice drepturi de natură salarială, angajatorul este de drept în întârziere, potrivit art. 161 alin. 1 coroborat cu art. 155 Codul Muncii, situație în care actualizarea sumei de natură salarială neplătită la timp apare ca imperativă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR împotriva sentinței civile nr. 2522 din 01.10.2009 pronunțate în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică, în sensul că admite acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR în contradictoriu cu pârâții SCOALA CU CLASELE I-VIII nr.1 G și CONSILIUL LOCAL

Obligă pârâta de rândul 1, în calitate de unitate angajatoare să calculeze salariaților, NICIU, drepturile salariale rezultate prin aplicarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, privind Statutul Personalului Didactic, respectiv să plătească drepturile salariale, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele care s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, pentru perioada 01.01.2006 - 31.12.2007, actualizate la data plății cu indicele de inflație.

Obligă pârâtul de rândul 1 să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.

Obligă pârâtul de rândul 2, în calitate de ordonator principal de credite, la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale ale reclamanților.

Irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi 12 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - -

GREFIER

Red.DG

Dact./6ex./26.01.2010

Președinte:Ioana Tripon
Judecători:Ioana Tripon, Dana Cristina Gârbovan, Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Jurisprudență. Decizia 32/2010. Curtea de Apel Cluj