Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1001/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1001/R/2008 | |
Ședința publică din 07 mai 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș | - - - |
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura | - - - |
GREFIER: |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - MEMBRU GRUP împotriva sentinței civile nr.992/F din 23 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe reclamanta având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei-intimate, avocat A din Baroul Bistrița -N, cu delegație la dosar și reprezentantul pârâtei- recurente - Membru Grup, avocat din Baroul Cluj.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursul este declarat și motivat în termen legal, și a fost comunicat intimatei.
Se constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 24 aprilie 2008, reclamanta-intimată, prin avocat A din Baroul Bistrița -N a depus întâmpinare (prin care solicită respingerea recursului declarat de pârâta - Membru Grup, ca fiind netemeinic și nelegal și obligarea pârâtei-recurente la plata tuturor cheltuielilor de judecată).
Reprezentantul pârâtei- recurente - Membru Grup, avocat din Baroul Cluj depune la dosar delegație de substituire și copii după: raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert contabil din Filiala D D în dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalului Dâmbovița (dosar având un obiect identic cu prezenta cauză), "Punct de vedere" întocmit de expert contabil- membru -, raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de expert contabil judiciar-, adițional la CCM pe anul 2008, Nota de cheltuieli de judecată - 452 RON și arată că a lecturat întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
Reprezentanții părților arată că nu au de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei-recurente - Membru Grup solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în temeiul art.304 pct.9, art.304 indice 1 și art.312 pr.civ. modificarea în întregime a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și obligarea reclamantei-intimate la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 452 RON, conform Notei de cheltuieli pe care a depus-o la dosar.
Reprezentantul reclamantei-intimate solicită respingerea recursului declarat de pârâta - Membru Grup, ca fiind netemeinic și nelegal și obligarea pârâtei-recurente la plata tuturor cheltuielilor de judecată, pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 992/ din 23 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta ""
S-a admis, în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei "" A B, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând suplimentările salariale pentru sărbătorile de C din anii 2004, 2005 și 2006 precum și a celor de Paști din anii 2005, 2006 și 2007 calculate în funcție de salariul de bază mediu al societății SC SA B din anii 2004, 2005, 2006, 2007 actualizate cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data evenimentului pentru care este datorat și data plății efective.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 943 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâta SC "" SA, tribunalul a constatat că este nefondată astfel că a fost respinsă în considerarea dispozițiilor art.283 alin.l lit."c" din Legea 53/2003 potrivit cărora cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Având în vedere calificarea prezentului litigiu ca și un conflict de drepturi care are ca obiect neplata drepturilor salariale stabilite prin contracte colective de muncă la nivel de unitate și văzând și dispozițiile art.166 alin.1 din Legea nr.53/2003 tribunalul a apreciat că obiectul acțiunii formulate de reclamant nu îl constituie un interes colectiv al salariaților astfel că dreptul său material la acțiune nu este susceptibil de a fi prescris în termen de 6 luni de la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Obiectul acțiunii se circumscrie dispozițiilor legale care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru. acțiunile prin care se solicită plata drepturilor salariale.
Pe fondul cauzei, având în vedere actele depuse la dosar, respectiv contractele colective de muncă pentru anii 2003 - 2007, copia contractului de muncă a reclamantei, copia carnetului de muncă, actele adiționale la contractul colectiv de muncă, Decizia nr.5140/2007 a Comisiei Paritare, statele de plată pe anii 2004-2007, adresa nr.2022/4.09.2007 emisă de SA - Departamentul de Resurse Umane, tribunalul a reținut că aceasta este fondată astfel că a fost admisă, în parte, cu consecința obligării pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentările salariale pentru sărbătorile de Paști și C, sume actualizate la data plății efective.
În acest sens, s-a reținut că prin CCM nr. 8080 din 23.05.2000 modificat succesiv la începutul fiecărui an, în favoarea angajaților pârâtei s-au prevăzut, în art.168, drepturi salariale suplimentare pentru sărbătorile de Paști și C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP "" SA.
Prin actul adițional din 25 februarie 2003 s-a prevăzut că pentru anul 2003 aceste suplimentări salariale vor fi incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Această mențiune a fost reiterată și în contractul colectiv de muncă valabil pe anul 2004.
În actele adiționale din 2005 conținutul aliniatului 2 al art.168 a fost din nou modificat în sensul că în loc de expresia "pentru anul 2003" suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază, s-a folosit expresia " În anul 2003" suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază. Această expresie se regăsește și în Contractul colectiv de muncă valabil pentru anii 2006 și 2007.
În acest context pârâta a susținut că în anul 2003 suplimentările salariale pentru Paști și C au fost incluse în salariul de bază și au fost încasate, invocând în apărare și Decizia Comisiei Paritare, de interpretare a clauzelor art.168 alin.2 din CCM, interpretare survenită abia după ce angajații pârâtei au solicitat plata acestor drepturi.
Potrivit aceluiași CCM salariații SNP "" SA beneficiază anual de o creștere procentuală a salariilor de bază, creștere prevăzută în art.128.
Prevederile art.31 din Legea nr.130/1996 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară, potrivit convenției părților. În acest sens, contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
În cauză, astfel cum rezultă din situația de fapt, înscrisurile depuse au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art.168 alin.l și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în totală contradicție cu textul legii. S-a reținut astfel că interpretarea clauzei peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.130/1996- prin acte neînregistrate la Direcția Teritorială de Muncă - nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al clauzei invocate.
Tribunalul a solicitat pârâtei să probeze faptul că în anul 2003 s-au executat efectiv dispozițiile art.168 alin.2 din CCM, respectiv că într-adevăr suplimentările salariale pentru Paști și C au fost incluse în salariul de bază, însă nu a probat acest aspect.
Din statele de plată și înscrierile din carnetul de muncă reiese că în anul 2003 reclamanta a beneficiat doar de reașezarea și majorarea salariului de bază, prevăzută de art.128 din CCM.
Cum în anul 2003 suplimentările salariale solicitate nu au fost acordate prin includerea lor în salariul de bază susținerile pârâtei în sensul că în anii 2004, 2005, 2006 și 2007 nu se mai impunea acordarea separată a acestor suplimentări ( cu ocazia fiecărui eveniment) nu sunt întemeiate.
Astfel, din statele de plată pentru anii 2004, 2005, 2006, 2007 nu rezultă plata drepturilor bănești solicitate.
Având în vedere dispozițiile art.287 din Codul Muncii care prevede că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare solicitate de reclamant nici în anul 2003, nici în anii următori, instanța a constatat că reclamanta în calitate de angajat al pârâtei până la data de 8 mai 2007 este îndreptățit să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate. In baza textelor de lege arătate tribunalul a admis în parte acțiunea în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând suplimentările salariale pentru sărbătorile de C din anii 2004, 2005, precum și a celor de Paști din anul 2005, 2006, calculate în funcție de salariul de bază mediu al societății "" B din anii 2004, 2005, 2006 și nu în funcție de salariul mediu brut, așa cum a solicitat reclamanta, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data evenimentului pentru care este datorat și data plății efective.
Această modalitate de acordare s-a dispus tocmai în vederea despăgubirii integrale a reclamantei având în vedere atât perioada scursă de la data când trebuiau a fi acordate aceste drepturi și data acordării cât și rata inflației.
Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului suplimentărilor salariale, instanța a reținut că acestea, în conformitate cu dispozițiile art.168 alin.l din CCM, se vor calcula la nivelul salariului de bază mediu pe și nu la salariul mediu brut pe unitate, reținându-se în acest sens adresa emisă de nr.2022/04.09.2007 din care rezultă un cuantum mai mic al salariului mediu de bază, față de cuantumul salariului mediu brut pe SC "" SA, cele două salarii fiind noțiuni distincte.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SNP SA B, solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii.
În motivele aflate la 2-4 s-a arătat în esență că, în anul 2003 primele de Paști și de C au fost achitate salariaților, prin includerea în salariul de bază, iar în anii ulteriori, sumele ce reprezintă primele de mai sus au fost împărțite la 12, și au fost de asemenea introduse în salariul de bază al fiecărui angajat, determinând astfel, majorarea salariului. Prin urmare, greșit prima instanță a reținut că suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază numai în anul 2003, nu și în anii 2004-2007, deși suma inițial atribuită (în anul 2003) nu a mai fost redusă niciodată. Astfel fiind dacă introducerea unor noi sume în salariul de bază în anii următori (2004-2007) s-ar fi dispus, ar fi însemnat ca angajații să beneficieze de mai multe ori de suplimentările salariale, inclusiv de cele primite anterior.
Faptul că în contractele colective de muncă pentru anii 2004-2007 nu s-a abrogat alin.1 al art.168, duce la concluzia că angajații au avut dreptul și în anii următori la suma cuprinsă în salariul de bază pentru anul 2003, în caz contrar, acel salariu ar fi scăzut, prin eliminarea sumei ce reprezintă suplimentarea dispusă.
S-a mai arătat că, suma stabilită de prima instanță este și eronată, câtă vreme s-a avut în vedere salariul mediu brut pe, deși conform art.168 alin.1 din CCM suplimentările se calculează în raport de salariul de bază mediu pe SNP SA, în consecință, în subsidiar se impune recalcularea sumelor solicitate în raport de acest salariu.
S-a arătat de asemenea că, acțiunea reclamantei este prescrisă, în raport de dispozițiile art.283 alin.1 din muncii, care arată că, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, indiferent de natura obiectului cauzei.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Acțiunea reclamantului a fost înregistrată la 31.08.2007 și privește obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anilor 2004, 2005, 2006.
Sumele pretinse nu reprezintă drepturi salariale în sens strict, în contractul colectiv de muncă salarizarea face obiectul capitolului V, iar acordarea suplimentărilor salariale de Paști și de C reprezintă "alte drepturi" ce sunt cuprinse în capitolul VI ce reglementează "protecția socială a salariaților și alte drepturi".
Chiar dacă aceste drepturi sunt cuprinse în contractul colectiv de muncă, s-a apreciat corect de către instanță că nu este incident termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e, conform căruia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, ci acela de 3 ani reglementat de art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, conform căruia cererile pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Între cele două dispozițiile legale mai sus menționate, cea reglementată de art. 283 alin. 1 lit. e poate fi apreciată ca normă generală.
Contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții ce privesc încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă, timpul de muncă și timpul de odihnă, salarizarea, condițiile de muncă, securitatea, protecția socială, formarea profesională, salarizarea fiind deci doar unul dintre elementele contractului.
Conform art. 242 Codul muncii, contractul colectiv de muncă se încheie pe perioadă determinată care nu poate fi mai mică de 12 luni.
Termenul de prescripție scurt, de 6 luni, prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e Codul munciia avut desigur în vedere durata limitată a contractului colectiv de muncă și urgența de a se interveni în cazul nerespectării unora dintre clauze, cum ar fi de exemplu refuzul încheierii unui contract individual de muncă, în condițiile reglementate de contractul colectiv de muncă.
Termenul de prescripție de 3 ani este aplicabil speței, atât în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c, cât și în baza dispozițiilor cuprinse în art. 145 alin. 5 din contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
Soluționarea fondului cauzei, respectiv admiterea pretențiilor reclamantului a derivat din interpretarea dispozițiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2006.
Din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității comerciale rezultă că, partenerii sociali au convenit ca salariații SNP SA să beneficieze cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SNP SA.
Valoarea concretă, modalitățile de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii urmau a fi stabilite prin negocieri între patronat și (art. 168 alin. 1).
Susținerea pârâtei că prin includerea celor două prime, de Paști și de C, în salariul de bază în anul 2003, pârâta ar fi făcut plata acestor drepturi și în anii 2004-2006, nu poate fi primită.
Dacă această susținere ar fi reală, ar fi însemnat o majorare cu sumă egală a salariilor tuturor angajaților.
Din copia carnetului de muncă nu rezultă că salariile reclamantului ar fi crescut toate cu suma fixă de 1.140.000 ROL, astfel cum pretinde pârâta.
Din acest fapt se deduce că "includerea" primelor de Paști de și de C în anul 2003 în salariul de bază a reprezentat de fapt o modalitate de plată a acestor prime, în sume egale în fiecare lună a anului, iar nu o majorare a salariului de bază, începând cu anul 2003.
S-a mai precizat în art. 168 alin. 2 din că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin. 1 se vor introduce în salariul de bază al fiecărui salariat.
Din cuprinsul articolului 168, așa cum s-a arătat mai sus se desprinde regula obligației angajatorului de a plăti de două ori pe an (de Paști și de C) câte o sumă de bani egală pentru toți angajații - stabilită la nivelul unui salariu de bază mediu pe SNP - sumă ce se va concretiza prin negociere cu sindicatul și excepția referitoare la anul 2003 când suplimentările sunt cuprinse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Întrucât excepțiile sunt de strictă interpretare, susținerea pârâtei în sensul în care, suplimentările pe anii 2004-2006 nu se mai cuvin, ele fiind deja introduse în salariul fiecărui angajat în anul 2003 nu are nici un temei.
Aceasta întrucât, dacă ar fi așa, dispozițiile alin. 1 din art. 168 nu ar avea nici o finalitate, ea legiferând o obligație care deja fusese executată încă în anul 2003.
În consecință, cu totul corect prima instanță a reținut că suplimentările de salariu cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C se cuvin angajaților, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul textului art. 168 alin. 1 rezultă că la evenimentele respective se plătește câte o suplimentare, făcând excepție doar anul 2003, când plata s-a făcut eșalonat pe întregul an (alin. 2).
Sub acest aspect nu are nici o relevanță faptul că în acest mod salariul fiecărui angajat a crescut putându-se reține eventual un consens al partenerilor sociali în acest sens.
În ceea ce privește suma la care a fost obligată SA, critica formulată în recurs este de asemenea, nefondată, prima instanță stabilind prima la suma ce rezultă din actul emis de chiar pârâtă, ce menționează salariile medii brute care sunt rezultatul negocierilor anuale între patronatul și.
Criticile aduse sentinței nefiind întemeiate, Curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ. urmează a respinge recursul declarat de pârâtă.
Conform art. 274 alin. 1.pr.civ. pârâta recurentă, căzută în pretențiile sale, va fi obligată să plătească intimatului suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța depusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.992 din 23.11.2007 a Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosar nr- pe care o menține în totul.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data 07 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER,
--- - - - -
de, dactilografiat de Sz.
În 2 ex. la data de 12.05.2008
Judecător fond -, - Tribunalul Bistrița N
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
