Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1010/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1010/R/2009
Ședința publică din 21 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
JUDECĂTORI: Adrian Repede, Lucia Ștețca Gabriella Purja președintele secției
- - - vicepreședinte al instanței
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâtul recurent MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 584 din 03.04.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată I și pe pârâții intimați MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin cererea de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2.pr.civ.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.584 din 3 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocate de către pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamanta I în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ și în consecință:
Pârâții de rând 1, 3 și 4 au fost obligați să recunoască, să calculeze și să plătească reclamantei sporul de vechime în muncă actualizat cu indicele de inflație aferent perioadei 15.01.2005 - 12.03.2007, precum să efectueze modificările corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei în sensul înscrierii dreptului la sporul de vechime corespunzător funcției deținute.
Pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR a fost obligat să vireze fondurile necesare achitării sumelor solicitate ca urmare a neachitării sporului de vechime.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta are calitatea de magistrat în cadrul Judecătoriei Cluj -N, salarizarea acestuia fiind reglementată prin Legea nr. 50/1996, modificată prin OG nr. 83/2000, apoi prin OUG nr. 177/2002 și respectiv OUG nr. 27/2006.
Potrivit art.16 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminări. Prin Decizia nr.447/15.09.2005, Curtea Constituțională a statuat că, numai legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri acordă, anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de sporurile sau adaosurile prevăzute să beneficiere toți salariații care se află în situații identice sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrați, ale naturii și volumului de activitate pe care o desfășoară, ale importanței și riscurilor muncii lor și în privința oricăror elemente specifice.
Prin art. l alin.2 lit. e, pct. i din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare s-a instituit principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiului și discriminării, garantat in special in exercitarea dreptului la munca, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile, la salariu egal pentru muncă egala, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Art.2 alin. 1 din același aci normativ definește discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, categorie socială, etc. ce are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În același sens, dispozițiile art. 2, alin. 2 reglementează discriminarea sub aspectul concret al oricărui comportament activ sau pasiv care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supun unui tratament injust o persoană sau un grup de persoane.
Legea organică în materia raporturilor de muncă, nr.53/2003, prin art.5 consacră același principiu constituțional al egalității de tratament fața de toți salariații și angajatorii.
Potrivit alin.3 din același text de lege, constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință întemeiate pe unul sau mai multe criterii prevăzute în alin.2 care are ca scop neacordarea, restrângerea sau înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii.
Discriminarea indirectă întemeiată în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2 care produc efectele unei discriminări directe este de asemenea interzisă. Prin legea organică, tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute drepturile între care și dreptul la plată egală.
În procesul de penalizare a încălcării interdicției de discriminare, Curtea Europeană de Justiție a statuat că in cazul în care răspunderea angajatorului pentru încălcarea principiului tratamentului egal ar fi supusă obligației de a proba culpa ori inexistența unui temei de securitate recunoscut de legislația națională aplicabilă, iar efectul practic al acestui principiu ar slăbi considerabil.
În consecința, orice încălcare a interdicției de discriminare este suficientă în sine pentru a recunoaște dreptul victimelor discriminări la acțiunea în instanță pentru realizarea unei protecții reale și efective fără a se avea în vedere temeiul de scutire de răspundere susținut, pe legislația națională.
Conform art. 98 din Legea 92/1992 pentru organizarea judecătorească, magistrații au beneficiat de salarii stabilite în raport de nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură și alte sporuri, printre care și sporul de vechime.
Acest spor a fost prevăzut în art. 33 din Legea nr.50/1996, republicată, fiind achitat până la apariția OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prin care, la art.33 alin.3 s-a menționat că prevederile alin. l și 2, referitoare la sporul de vechime nu se aplică magistraților, fiind însă păstrat pentru personalul auxiliar de specialitate.
Ulterior, OUG nr. 177/2002 a abrogat dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților din Legea nr.50/1996, iar conform art.3 din acest act normativ, magistrații au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită pe funcții, în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură, conform coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa 1.
Faptul că OUG nr. 177/2002 nu prevede expres sporul de vechime precum și înlocuirea termenului de salariu cu indemnizație, nu înlătură obligativitatea acordării sporului de vechime. În caz contrar s-ar încălca atât normele constituționale (art. 38 și art. 53) cu privire la protecția socială a muncii și cazurile expres prevăzute în care se poate restrânge exercițiul unui drept, precum și reglementările cuprinse în legislația europeană (Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocolul 12 la Convenție, Convențiile OIM - acte ratificate de România).
Salariul cuprinde, în conformitate de prevederile art.155 Cod muncii, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, iar stabilirea ca unică formă de remunerare prin indemnizație lunară, nu determină scăderea valorii sporului de vechime de vreme ce, această valoare procentuală nu se regăsește în indemnizațiile stabilite prin aplicarea altor criterii, respectiv a valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare.
Neacordarea sporului de vechime nu poate fi motivată nici prin sporul de stabilitate prevăzut în favoarea magistraților, existând o distincție clară între cele două sporuri: sporul de stabilitate (care este oricum într-un procent inferior) se acordă în raport cu vechimea efectivă în magistratură, iar pentru beneficiul sporului de vechime, singura condiție legală este îndeplinirea condițiilor de vechime în muncă (numărul de ani lucrați). De altfel, sporul de vechime este stabilit la minim 5 % și maxim 25 % și în cuprinsul contractelor colective de muncă încheiate la nivel național și nu există nici o prevedere care să interzică aplicarea sporului în discuție la indemnizația de încadrare lunară ori să limiteze adăugarea acestuia doar la "salarii".
Potrivit normelor cuprinse în Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă, dispozițiile cuprinse în Legea nr.50/1996 referitoare la sporul de vechime nu puteau fi abrogate prin norme legale ordinare, iar OG nr.83/2000 nu putea afecta existența sau exercitarea acestui drept.
Aceasta cu atât mai puțin cu cât, pentru personalul auxiliar sporul de vechime a fost acordat în continuare, creându-se o discriminare față de categoria profesională a magistraților, constatată ca atare în baza OG nr. 137/2000 de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea din 06.07.2006. În considerentele acestei hotărâri se arată că măsura eliminării sporului de vechime aferent perioadei lucrate a defavorizat în mod nejustificat categoria profesională a magistraților și a avut ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitate în activitatea economică, iar potrivit prevederilor art. 6, 39 și 40 din Codul muncii, obligația plății integrale a drepturilor bănești trebuie realizată, neputând fi dispuse restrângeri sau limitări prin care se încalcă egalitatea de tratament și principiul nediscriminării.
Potrivit art.21 alin. l din OG nr. 137/2000, persoana discriminată are dreptul la despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și la restabilirea situației anterioare.
În aceeași ordine de idei, potrivit art.10 din Legea nr.56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor "persoanele salarizate potrivit prezentei legi beneficiază la funcția de bază de un spor de vechime în muncă de până la 25% din salariul de bază brut. Sporul de vechime se plătește cu începere de la data întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă" (alin.2).
Acest text introduce o discriminare ce nu are un criteriu obiectiv și rațional, între judecătorii și ceilalți judecători și procurori (magistrați) fiind în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 6 alin. l din Constituția României, aducând atingere independenței judecătorilor, consacrat prin dispozițiile art. 124 alin. 3 din Constituție.
Instanța a apreciat că neacordarea sporului de vechime tuturor magistraților ar conduce la o situație discriminatorie între magistrați și personalul auxiliar pe de o parte și între judecătorii și ceilalți magistrați, pe de altă parte, astfel că a admis acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței cu respingerea acțiunii față de acest pârât.
În motivarea recursului a arătat că pârâtul nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu reclamanta astfel încât aceasta să fie îndreptățită să se îndrepte direct împotriva acestuia.
Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția bugetară revine Guvernului, respectiv parlamentului potrivit art.17 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, parlamentul fiind acela care adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de Guvern.
Consideră că admiterea cererii echivalează cu obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata din bugetul propriu și nu din bugetul statului a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu sunt angajații săi.
Arată că procedura privind elaborarea și adoptarea legilor de rectificare anuale, reglementată de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, presupune conform art.15 alin.1 întocmirea unor propuneri de elaborarea unor proiecte de acte normative a căror aplicare atrage majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, inițiatorii având obligația să prevadă și mijloacele necesare pentru creșterea cheltuielilor.
Ministerul Justiției trebuie să elaboreze fișa financiară care însoțește expunerea motivelor pentru care solicită majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, dar acest minister nu a întocmit astfel de propuneri, astfel încât Ministerul Economiei și Finanțelor nu a avut în vedere pregătirea unui proiect al legii de rectificare bugetară.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea reține următoarele:
În categoria de litigii din care face parte și litigiul de față pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR putea să stea în judecată pentru un petit formulat pe calea unei acțiuni oblice pentru ca în virtutea obligației ce-i revine de a aproba bugetul să pună la dispoziția angajatorilor sau să prevadă în buget sumele necesare pentru ca angajatorul să poată plăti drepturile salariale pe care acesta, angajatorul, este obligat la rândul său prin aceeași sentință sau în cadrul unui alt proces distinct.
Legitimarea procesuală a pârâtului MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR în ipoteza în care se formulează pe calea unei acțiuni oblice un petit pentru ca în virtutea obligației ce-i revine de a aproba bugetul să pună la dispoziția angajatorilor sau să prevadă în buget sumele necesare pentru ca angajatorul să poată plăti drepturile salariale nu poate fi analizată strict din perspectiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la dispozițiile legale menționate care stabilesc obligația sa de a suporta toate cheltuielile efectuate de către Ministerul Justiției, așadar și cheltuielile de personal care includ drepturile salariale cuvenite reclamanților.
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului, prin pregătirea proiectelor de legi bugetare anuale, ale legilor de rectificare, iar în acest context și pentru ca pretențiile reclamanților să poată fi valorificate, în raport cu pârâții care nu dispun de fonduri decât după alocarea acestora de către recurent este necesar ca acesta să ia act de admiterea acțiunii reclamanților și astfel să aloce fondurile necesare îndestulării creanțelor pe care reclamanții le au asupra pârâților, aceasta fiind de fapt singura modalitate de a valorifica un drept de creanță asupra unei instituții publice cum sunt în speță pârâții.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 584 din 3 aprilie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red.AR
Dact./2ex.
26.05.2009
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Lucia Ștețca Gabriella Purja
