Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1018/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1018/
Ședința publică din 04 iunie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- - Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 177 din 6 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
In lipsa părților.
Procedura completă.
dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din 3 iunie 2008, care face parte integrantă din prezenta, când s-a amânat pronunțarea pe data de azi, iar în urma deliberării s-a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 177/06.02.2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dos. nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ și Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Ministerul Public.
Ca atare, a constatat existența unei discriminări create între reclamantă și procurorii ce activează în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei care activează în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în raport cu dispozițiile art. 11 alin. 1,2 și art. 3 și 4 din nr.OUG 27/2006 raportat la dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000.
A dispus înlăturarea pentru viitor a situației de discriminare create între reclamantă și personalul ce activează în cadrul și, ca urmare a reglementărilor prevăzute de art. 11 din nr.OUG 27/2006.
A obligat pârâții la calcularea și la plata despăgubirilor echivalente diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite reclamantei, calculate în funcție de coeficienții de multiplicare primiți de procurorii și aflați în funcții de execuție sau de conducere, analoage reclamantei, și drepturile salariale primite efectiv de reclamantă, calculate în funcție de coeficienții corespunzători acesteia, începând cu luna aprilie 2006 și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare.
A obligat pârâții să plătească aceste sume, actualizate cu indicele de inflație, calculate până la data plății efective.
A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. - M să efectueze mențiunile cuvenite în carnetele de muncă al reclamantei.
A respins cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor constând în diferențe de natură salarială, pentru perioada 01.01.2005 - martie 2006.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sumelor menționate.
De asemenea, a respins excepția necompetenție materiale a instanței, invocată de Ministerul Public, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța a reținut următoarele:
La data de 29.10.2007 reclamanta a formulat acțiune introductivă de instanță solicitând cele dispuse prin dispozitivul hotărârii primei instanțe. În motivarea acțiunii, se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamanta susține că este supusă discriminării contrar prevederilor art. 1 - 6 din nr.OG 137/2000 rep. a art. 5 și 154 alin. 3 din Codul muncii în raport cu procurorii ce funcționează la. și
Instanța de fond reține că la dosar au depus întâmpinări Ministerul Public, precum și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant
Prin întâmpinarea formulată, se arată în continuare în hotărârea atacată, pârâtul Ministerul Publica invocat excepția necompetenței materiale a instanței, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă în sensul în care nu s-a creat, prin salarizare diferită, o situație discriminatorie, diferitele categorii profesionale neaflndu-se în situații comparabile care să impună un tratament nediferențiat, iar salarizarea procurorilor de la. și se datorează nivelului instanței sau parchetului la care aceștia sunt numiți.
De asemenea, prima instanță mai reține că potrivit art. 60 - 63 Cod procedură civilă, pârâtul Ministerului Publica formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesual pasive pe motiv că nu există un raport juridic între reclamantă și, raportul de muncă fiind stabilit între reclamantă și structuri ale Ministerului Public, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca fiind neîntemeiată. Cu privire la fondul cauzei, pârâtul consideră acțiunea neîntemeiată având în vedere că drepturile salariale solicitate nu sunt stabilite prin lege, iar prin neacordarea salarizării solicitate nu s-a creat o situație discriminatorie deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile care să impună un tratament nediferențiat.
Instanța de fond, așa cum s-a arătat mai sus, a respins excepțiile formulate. Astfel, instanța s-a considerat competentă material să soluționeze cauza conform art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000 rep. ținând cont că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care este încadrată în muncă reclamanta, iar despăgurile sunt solicitate pe baza acestui raport de muncă. Instanța de fond a invocat și dispozițiile art. 1 alin. 2, art. 5 și art. 295 alin. 1 Codul muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
De asemenea, instanța a respins și excepția invocată de pârâtul, reținând în argumentare că acesta, alături de ceilalți pârâți, ordonează ca și credite salariale dreptul solicitat de reclamantă, iar drepturile solicitate de reclamantă nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de pârâți. În drept au fost invocate, de instanța de fond, și dispozițiile art. 1 din nr.OG 22/2002.
În ce privește cererea de chemare în garanție, instanța de fond a admis-o argumentând acest lucru prin dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002, dar și a art. 3 pct. 1 din nr.HG 208/2005.
Pe fondul cauzei, instanța de fond reține că prin Hotărârea nr. 185/22.07.2005 dată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, s-a recunoscut discriminarea existentă între judecători și procurori ce funcționau în cadrul Parchetului Național Anticorupție cu privire la diferențele salariale acordate acestora din urmă, legalitatea acestei hotărâri fiind confirmată de Decizia dată în recurs în interesul legii, cu nr. VI/15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie care, potrivit art. 329 Cod procedură civilă, este obligatorie pentru instanțele de judecată.
Cu referire la salarizarea diferită a procurorilor de la. și, instanța de fond reține că în raport cu dispozițiile nr.OUG 27/2006 pentru aceștia sunt prevăzuți coeficienți de multiplicare asemănători procurorilor ce funcționează la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Or, arată în continuare prima instanță în hotărârea atacată, modul de selecție al procurorilor în cadrul și, pe baza unui interviu la care poate participa orice procuror cu o vechime de 6 ani în funcție, și care, odată admiși, sunt asimilați salarial procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte, pe când pentru funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte este necesară o vechime de cel puțin 8 ani, ridică aspecte de discriminare față de procurorii care funcționează la parchetele ordinare, în sensul în care aceștia din urmă pentru a promova la Parchetul de pe lângă Înalta Curte trebuie să aștepte o perioadă mai îndelungată, cu atât mai mult cu cât mulți procurori din cadrul sau au fost promovați direct la Parchetul de pe lângă Înalta Curte direct de la parchete de pe lângă judecătorii, fără să parcurgă scara ierarhică din interiorul Ministerul Public.
Totodată, instanța de fond reține că odată reveniți la parchetele de unde au plecat la aceste structuri specializate, aceștia își mențin indemnizațiile acordate, astfel că instanța de fond conchide că, în fapt, s-a procedat la acordarea mascată a sporului de 40%, în raport cu care atât, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin deciziile mai sus-amintite, s-au pronunțat în sensul existenței unei discriminări.
Instanța de fond susține că luarea în considerare, prin diferența salarială acordată, doar a naturii unor cauze nu ține seama de faptul că toți magistrații au la bază aceeași pregătire profesională, ca și responsabilitate profesională, dar și un risc în exercitarea sarcinilor de serviciu, ceea ce, în opinia instanței, se constituie într-un criteriu subiectiv și discriminatoriu.
Prin admiterea în parte a acțiunii formulate, instanța de fond a admis și solicitarea privind actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, în raport cu dispozițiile art. 1082 cod civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii, precum și art. 1084 Cod civil.
Față de aceste hotărâri au declarat, în termen, recurs atât Ministerul Economiei și Finanțelor, prin H, cât și Ministerul Public.
Prin motivele de recurs formulate de H, pentru pârâtul, se solicită ca, prin admiterea recursului, să se dispună casarea hotărârii primei instanțe și admiterea excepției lipsei calității procesual pasive, folosind aceleași argumente ca cele prezentate în fața instanței de fond.
Pârâtul Ministerul Publica solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Miercurea Ciuc și, în subsidiar, respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Astfel, recurentul susține în continuare excepția necompetenței materiale a completului specializat în litigii de muncă, potrivit argumentele aduse în fața primei instanțe. Pe fondul cauzei, recurentul consideră că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, argumentând că dispozițiile art. 1 din nr.OUG 27/2006 nu cuprinde prevederi speciale referitoare la salarizarea magistraților cuprinși în structura centrală sau în structurile teritoriale ale sau În continuare, recurentul susține că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 2 alin. 2 din nr.OG 137/2000 rep. nefiind vorba de o excludere bazată pe unul din criteriile enumerate de acest text de lege. În altă ordine de idei, recurentul susține că astfel de dispoziții, care reglementează o salarizare diferită, are un scop legitim, respectiv combaterea corupției, metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop fiind adecvate și necesare. Totodată, se arată că reclamanta este procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, iar faptele pentru care sunt competenți procurorii sunt de competența exclusivă a tribunalului ca primă instanță. În ce privește acordarea drepturilor bănești actualizate cu rata inflației, recurentul susține că fiind o instituție bugetară, nu poate înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, fondurile salariale fiind stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat, astfel că obligația la care a fost supus apare ca fiind imposibil de executat. Recurentul arată că în mod greșit au fost acordate dobânzi legale în baza nr.OG 9/2000, întrucât dispozițiile art. 1 din acest act normativ nu au incidență în raporturile de muncă.
Având în vedere actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de ambii recurenți, cât și în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
La termenul din 03.06.2008 instanța de recurs a pus în discuție lipsa calității de reprezentant al H, în reprezentarea intereselor pârâtului, în ce privește atât promovarea recursului cât și exercitarea drepturilor și obligațiilor pentru pârât.
Astfel, instanța constată că reprezentantul nu a depus mandatul din partea reprezentatului pentru formularea recursului, cât și pentru exercitarea acestuia.
Ca atare, instanța va constata lipsa calității procesual active a
Chiar dacă instanța va admite această excepție, în raport cu apărările invocate de reprezentantul H, instanța reține că Ministerul Finanțelor Publice are un rol bine determinat în elaborarea și aprobarea bugetului de stat anual, buget în care sunt prevăzute propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite (art. 16 și art. 28 lit. e din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice).
Cu alte cuvinte, Ministerul Finanțelor Publice poate să respingă propunerile de buget ale ordonatorilor principali de credite, în cazul de față Ministerul Administrației și Internelor.
Din acest punct de vedere, instanța constată că Ministerul Finanțelor Publice, din această perspectivă, poate avea calitate procesuală pasivă în raport cu obligațiile sale legale prevăzute de art. 16 și 28 lit. e din Legea nr. 500/2002 și, ca atare, poate fi obligat la prevederea (și acceptarea propunerilor făcute de ordonatorii principali de credite) în bugetul anual sau în rectificările bugetare, care se adoptă de asemenea prin lege la propunerea și fundamentarea făcută de Ministerul Finanțelor Publice, a acestor sume ce concretizează drepturile solicitate de reclamanții-intimați.
În ce privește recursul formulat de Ministerul Public, instanța îl consideră nefondat, din următoarele rațiuni:
Așa cum s-a arătat mai sus, pârâtul - recurent își susține și în recurs excepția peremptorie a necompetenței materiale a primei instanțe.
Instanța de recurs constată că în mod corect instanța de fond a respins excepția. Astfel, într-adevăr art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede textual că "Persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
Înțelesul sintagmei, însă, de "drept comun", nu poate fi cel dat de recurent, și anume că este în competența judecătoriei, ca și competență generală așa cum este ea prevăzută de art. 1 pct. 1 din Codul d e procedură civilă, ci înțelesul corect al acestei sintagme este acela că instanța competentă a soluționa cauza este cea care procedural are competența să o soluționeze.
Or, în cazul litigiilor de muncă, chiar și atunci când temeiul juridic este cel al unei discriminări între categorii diferite de salariați, "dreptul comun"este, potrivit art. 2 pct. 1 lit. c) ca tribunalul să aibă competența soluționării conflictelor de muncă. Cu alte cuvinte, legiuitorul pentru acest tip de raporturi/relații juridice a prevăzut expres o competență, astfel că " dreptul comun" este cel specific soluționării conflictelor de muncă, cu atât mai mult cu cât intervine și principiul specializării judecătorilor, ca principiu esențial al organizării judiciare, așa cum sunt și completele special instituite pentru soluționarea litigiilor de muncă.
Pe fondul cauzei, de asemenea instanța constată că argumentele recurentului nu sunt fondate, urmând a le respinge.
În primul rând, argumentul recurentului potrivit căruia G: nr. 27/2006 nu ar cuprinde dispoziții speciale privind salarizarea în ce-i privește pe procurorii ce funcționează la. ori nu corespunde realității.
Dimpotrivă, art. 11 prevede în mod clar o astfel de diferențiere ( "(1) Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie si cei din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism sunt salarizati potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa, in raport cu functiile pe care le detin sau cu care sunt asimilati potrivit legii."),iar lit. A pct. 6 - 13 au în vedere salarizarea procurorilor, inclusiv pe cei cu funcții de conducere, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Or, cum regula generală în cele două structuri ale Ministerului Public, respectiv și, a fost delegarea sau detașarea, s-a ajuns la situații mai mult decât curioase, în care procurori de la parchete de pe lângă judecătorii sau tribunale să aibă drepturile, inclusiv salariale, ale procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deși nu au promovat concursurile prevăzute expres de Legea nr. 303/2004 rep.
Practica aceasta a detașărilor și delegărilor, cu consecințe directe în evoluția profesională, inclusiv la nivelul drepturilor salariale, este una discriminatorie, în sensul dat de art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000 rep. Așadar, atât practica detașărilor ori delegărilor de la parchete inferioare la structuri ale Ministerului Public, cum sunt sau, a procurorilor printr-o metodăomisso medio, adică fără ca aceștia să parcurgă treptele legale (prevăzute de Legea nr. 303/2004 rep.) de promovare prin concurs pentru ocuparea acestor funcții, ca și salarizarea diferită se constituie în sine aparent neutre în favoarea procurorilor de la aceste structuri ale Ministerului Public, dar profund dezavantajoase pentru majoritatea procurorilor de la structurile ordinare, obișnuite ale Ministerului Public, această din urmă categorie majoritară fiind nevoită să parcurgă în perioade relativ lungi de timp treptele profesionale, trepte care se concretizează evident și în salarizare diferită.
În același context, contrar celor invocate de recurent, aceste susțineri fiind că reglementarea unei salarizări diferite ar avea un scop legitim, respectiv combaterea corupției, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop ar fi adecvate, nu pot fi reținute de instanță.
Este clar că acest argument vine în contradicție cu primul argument folosit, cum că nr.OUG 27/2006 nu ar conține diferențe salariale, din moment ce chiar recurentul susține că o astfel de diferențiere există.
În altă ordine de idei, dar legat de același argument, în mod corect instanța de fond a reținut că cu privire la o astfel de practică, ca cea folosită de legiuitor și în argumentarea recursului de recurent, este una direct discriminatorie, aspect reținut atât de Hotărârea nr. 185/2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cât și de Decizia dată în interesul legii, cu nr. VI/15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În acest sens, în cuprinsul deciziei nr. 185/2005, citată mai sus, se arată că acordarea unui spor pentru incoruptibilitate " nu poate duce la asigurarea incoruptibilității magistraților și la asigurarea respectării principiilor statului de drept", și chiar dacă scopul urmărit ar fi unul legitim, metoda de atingere este una neadecvată.
Nici argumentul recurentului cum că intimata ar fi procuror al Parchetului de pe lângă o judecătorie, iar infracțiunile cercetate judecătorește ale sesizărilor aparțin în primă instanță doar tribunalelor și nu judecătoriilor, nu se susține, urmând a fi respins, din cel puțin două rațiuni.
Așa cum se observă, acțiunea introductivă se bazează pe solicitarea constatării unei discriminări nu numai în raport cu procurorii ce funcționează la. ci a procurorilor de la. Or, multe din infracțiunile cercetate judecătorește a sesizărilor sunt de competența judecătoriilor, astfel că argumentul recurentului apare ca fiind unul pernicios. Cu atât mai mult cu cât intimata în cazul unei dispoziții de la procurorul ierarhic, poate să susțină acuzarea din partea Ministerului Public chiar și în legătură cu astfel de sesizări ale
În al doilea rând, așa cum instanța a reținut mai sus, practica detașării sau delegării unor procurori de la parchetele de pe lângă judecătorii la structuri ale sau s-a constituit în sine ca o practică discriminatorie. Or, în condițiile în care procurori de același profesional, de la parchete de pe lângă judecătorii, sunt asimilați procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (în primul rând fiind, aici, vorba de o asimilare salarială), evident că pentru majoritatea procurorilor de la parchetele de pe lângă judecătorii, ce nu "beneficiază" de un asemenea tratament, salarizarea diferențiată este una discriminatorie, de excludere a acestora din urmă de la "beneficiile" pe care le au ceilalți procurori detașați sau delegați de la parchete de pe lângă judecătorii la. sau
În fine, în ce privește aplicarea nr.OG 9/2000, deși reclamanta - intimată și-a întemeiat în drept pe aceste dispoziții, instanța de fond și-a motivat acordarea daunelor interese pe dispozițiile art. 1082 și art. 161 alin. 4 Codul muncii. Or, art. 2 din nr.OG 9/2000 prevede că"În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără sa se arate rata dobânzii, se va plati dobanda legală.".
În cazul de față, legea prevede ca obligația de plată a drepturilor salariale, astfel cum ele au fost stabilite de prima instanță, sunt purtătoare de dobânzi, motiv pentru care dispozițiile art. 2 din nr.OG 9/2000 sunt pe deplin aplicabile, iar argumentul recurentului nu se susține.
Pentru toate aceste motive, instanța va respinge ca nefondat recursul Ministerului Public, formulat împotriva sentinței primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, județul H, pentru lipsa calității procesuale active și respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr. 177/06 februarie 2008 Tribunalului Harghita.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, la 04 iunie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, Pt. fiind în concediu de odihnă, semeanză Președintele instanței | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./25.08.2008
Jud.fond.
Asist. jud.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
