Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1022/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1022/R
Ședința publică din 4 iunie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M, împotriva sentinței nr. 306 din 6 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
In lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 28 mai 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie pronunțarea fiind amânată pentru data de astăzi 4 iunie 2008.
CURTEA DE APEL,
Prin sentința civilă nr. 306 din 6 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a admis acțiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamanții, B, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș, Curtea de APEL TÂRGU -M, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Pârâții au fost obligați, în solidar, la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale neacordate în mod discriminatoriu, diferențe dintre drepturile salariale cuvenite reclamanților calculate în funcție de treapta profesională a acestora și coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefieri, grefieri-statisticieni și grefieri-documentariști cu studii medii și respectiv drepturile salariale primite efectiv de reclamanți, care au fost calculate în funcție de treapta profesională a reclamanților și de coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefierii-arhivari și grefierii-registratori, diferențe calculate începând cu data de 27 ianuarie 2007 și până la data încetării stării de discriminare.
Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății în favoarea reclamanților a sumelor menționate.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu privire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii (în acest sens s-a pronunțat în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară:, în "Dreptul" nr.1/2001, pg.23-30).
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art.5 din Codul muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Potrivit Legii nr. 500/2002, a nr.HG 208/2005 și a nr.HG 386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere, în esență, următoarele considerente:
Este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la corpul grefierilor cu studii medii, reclamanții prestând muncă alături de restul grefierilor cu studii medii.
Deci, reclamanții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul grefierilor cu studii medii.
Însă, este de remarcat că reclamanții, deși au fost scoși din cadrul personalului conex (prin efectul Legii nr.567/2004) și încadrați în corpul grefierilor cu studii medii, totuși prin nr.OG8/2007 salarizarea grefierilor arhivari și registratori a fost lăsată în continuare la nivelul personalului conex, operându-se astfel o discriminare evidentă în cadrul corpului grefierilor cu studii medii.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în apartenența la corpul grefierilor cu studii medii, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al grefierilor, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin neacordarea coeficientului de salarizare pentru grefierii cu studii medii, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest coeficient salarial și pentru restul grefierilor cu studii. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare - Curtea de Apel București, secția a VII-a, decizia civilă nr.2814/R/2006, în Al. "Tratat de dreptul muncii", 2007, pag.617).
Pentru aceste considerente s-a apreciat că reclamanții sunt discriminați, în sensul art.2 alin.1-3 și art.6 din nr.OG137/2000, întrucât le-a fost refuzat coeficientul salarial nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000).
Acest fapt atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubiri, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Pentru aceste considerente, fiind încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit.e, pct.i din nr.OG137/2000, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din nr.OG137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, tribunalul a apreciat ca întemeiată cererea reclamanților, astfel că a procedat la admiterea acțiunii, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, 1039 din Codul civil, precum și art.269, art.165 și art.292 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pârâtul Ministerul Justiției a solicitat modificarea hotărârii atacate, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a invocat în primul rând, lipsa calități procesuale pasive a Ministerului Justiției, invocând faptul că în raport cu prevederile art. 1 din HG nr. 83/2005 acest minister nu a avut posibilitatea legală de a întreprinde acte de discriminare în ceea ce-i privește pe reclamanți. Chiar dacă s-ar admite interpretarea instanței de fond, potrivit căreia discriminarea rezultă chiar și din lege, ministerului nu i se poate reține vreo culpă în ceea ce privește edictarea unor acte normative de către Parlamentul României sau Guvern.
Referitor la fondul cauzei, s-a arătat că din prevederile Legii nr. 567/2004 și ale OG nr. 8/2007 rezultă că legiuitorul a înțeles să atribuie anumitor categorii de grefieri beneficii salariale superioare în raport cu altele concretizate într-un procent de multiplicare superior.
S-a susținut că diferențierea de salarizare aplicată nu este arbitrală ci are la bază criterii obiective privind pregătirea profesională diferită specializată, precum și atribuțiile de serviciu concrete ale diferitelor categorii de personal auxiliar. Pârâtul a invocat că din cuprinsul prevederilor Regulamentului de ordine interioare a instanțelor judecătorești rezultă că atribuțiile grefierului-arhivar și ale grefierului de ședință, sunt diferite, inclusiv sub aspectul complexității. Cu titlu exemplificativ s-a menționat că grefierul de ședință este singurul grefier ce participă în mod nemijlocit la ședințele de judecată, situație în care îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege și de regulament sub controlul președintelui completului de judecată și întocmește actele de procedură dispuse de completul de judecată, aceste operațiuni fiind cu un grad de complexitate mult sporit față de alte activități desfășurate de grefierii arhivari și registratori, ori alte categorii de personal auxiliar.
Totodată, s-a invocat faptul că Legea nr. 567/2004 diferențiază sub aspectul complexității sarcinile de serviciu ale grefierului de ședință de cele ale grefierilor arhivari și registrator, instituind regula că recrutarea grefierilor se face prin Școala Națională de Grefieri, în timp ce recrutarea grefierilor arhivari sau registrator presupune organizarea unui concurs la nivelul curților de apel.
Pârâtul recurent a mai învederat faptul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG nr. 137/2000. Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii, ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin OG nr. 137/2000. După cum a statuat în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru a putea vorbi de discriminare situațiile la care se face referire în dispozițiile art. 2 din OG nr. 137/2000, trebuie să fie comparabile, adică persoanele aflate în situații analoage sau comparabile în materie să beneficieze de un tratament preferențial.
În speța de față în care reclamanții ridică chestiunea unei discriminări în materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile, trebuie analizată nu doar prin prisma calității de personal auxiliar, ci din punctul de vedere a reglementărilor privind organizarea judiciară cu incidențe în ceea ce privește cerințele necesare pentru ocuparea unei anumite funcții, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora. De altfel, complexitatea sarcinilor de serviciu este și motivul pentru care legiuitorul nu recunoaște grefierilor arhivari și registrator beneficiul unui adaos salarial, situație în care aceștia au studii superioare.
În ceea ce privește situația grefierilor informaticieni, atribuțiile de serviciu ale acestora sunt radical diferite de cele ale grefierilor arhivari sau registratori, astfel încât trebuie respinsă de plano identificarea unei situații analoage sau comparabile între cele două categorii, art. 34 din legea nr. 567/2004 stabilind că pentru numirea în funcția de grefier informatician este necesară absolvirea de studii superioare. De asemenea, atribuțiile de serviciu ale personalului de specialitate informatică, sunt diferențiate în mod vădit sub aspectul complexității de cele ale grefierilor arhivari, ori registratori
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, care a declarat recurs prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mas olicitat modificarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării cauzei să se dispună în principal respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind inadmisibilă față de Ministerul Economiei și Finanțelor, datorită lipsei calității procesuale pasive, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea recursului s-a susținut că o cerere de chemare în judecată formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă întrucât între părțile în litigiu, pe de o parte, și Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de altă parte, nu există raporturi juridice de muncă. Întrucât calitatea procesuală pasivă presupune în general existența unor identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic, s-a apreciat că acțiunea îndreptată împotriva MEF este lipsită de fundament legal, această instituție fiind terț față de raporturile juridice existente între reclamanți și celelalte instituții pârâte.
Ministrul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite, așa cum este și Ministrul Justiției, acesta neputând fi obligat la plata salariilor sau drepturilor salariale pentru angajații altor instituții, respectiv ministere, deoarece MEF nu are atribuții în gestionarea bugetului instanțelor judecătorești, aceste atribuții revenind Ministerului Justiției.
În aceste condiții, s-a susținut că Ministerul economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a invocat faptul că atâta timp cât drepturile salariale ale reclamanților corespunzător vechimii acestora, sunt stabilite conform anexei la OG nr. 8/2007, pretențiile acestora sunt neîntemeiate, Susținerile reclamanților dar și concepția instanței de fond în sensul că existența unui nivel de salarizare diferit în cadrul personalului auxiliar a instanțelor judecătorești, ar avea un caracter discriminatoriu, sunt neîntemeiate deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 3 din OG nr. 137/2000.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 304/1 Cod procedură civilă.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de prevederile art. 304/1, art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
Prin demersul juridic inițiat, reclamanții, în calitate de grefieri-arhivari și grefieri-registratori cu studii medii la instanțele din raza Curții de Apel Tg-M, au solicitat obligarea pârâților la plata unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale neacordate în mod discriminatoriu, prin raportare la categoria profesională a grefierilor, grefierilor-statisticieni și grefierilor-documentariști cu studii medii.
Examinând solicitarea reclamanților, Curtea observă că în mod corect s-a reținut de către prima instanță existența unei fapte de discriminare, în sensul prevederilor art.2 alin.1-3 și ale art.6 din nr.OG137/2000, deoarece coeficientul salarial invocat le-a fost refuzat nu datorită neîndeplinirii condiției normative pentru acordarea acestuia (constând în apartenența la corpul profesional al grefierilor cu studii medii), ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale. Cum însă acest criteriu este definit ca discriminatoriu de chiar prevederile art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, existența stării de discriminare în care se află reclamanții este evidentă, neputând fi cu succes contestată.
De altfel, din analiza statutului grefierilor-arhivari și a celor registratori rezultă faptul că acesta este identic cu al tuturor celorlalți grefieri, sub aspectul numirii în funcție, al promovării, suspendării și eliberării din funcție, al delegării, detașării și transferului, al drepturilor, îndatoririlor și răspunderii profesionale.
În ceea ce privește atribuțiile concrete de serviciu și gradul de solicitare profesională al grefierilor-arhivari și registratori, se constată că acestea nu sunt mai reduse decât ale celorlalte categorii de grefieri cu studii medii, respectiv grefieri de ședință, grefieri-statisticieni și grefieri-documentariști, deoarece în condițiile informatizării activității instanțelor de judecată, ambele categorii profesionale lucrează permanent și nemijlocit în sistemul informatic, fiindu-le impusă condiția dispunerii de cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere.
Cu toate acestea, legiuitorul a operat o diferențiere nejustificată de salarizare în interiorul corpului grefierilor cu studii medii, plasându-i la un nivel inferior pe grefierii-arhivari și grefierii-registratori fără ca pentru aplicarea unui astfel de tratament să aibă o justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece nu poate fi invocat - ca și criteriu de diferențiere, criteriul atribuțiilor concrete de serviciu, câtă vreme acesta nu a fost aplicat și celorlalți grefieri cu studii medii (grefieri de ședință, grefieri-statisticieni și grefieri-documentariști), deși este evident că și atribuțiile acestora din urmă sunt mult diferite.
Pe de altă parte, nu poate fi ignorat faptul că, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, iar în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aceste principii fiind încălcate în situația de fapt dedusă judecății.
În plus, abordarea juridică a fondului cauzei de către prima instanță răspunde și exigențelor legislative în materie, din dreptul internațional, consacrate de art.7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului - care garantează dreptul tuturor persoanelor la protecție egală împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această convenție - care interzic discriminările și art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale - care garantează egalitatea de tratament în salarizare, fără nicio distincție.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că prima instanță a stabilit în mod corect existența stării de discriminare în care se află reclamanții, prin neacordarea coeficientului de salarizare recunoscut celorlalți grefieri cu studii medii, astfel că, sub acest aspect recursurile supuse examinării sunt apreciate ca nefondate.
Despăgubirile acordate prin hotărârea atacată nu echivalează cu o soluție legislativă, cum greșit consideră recurenții, susținând că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci reprezintă soluția judiciară permisă și impusă de prevederile art.27 din nr.OG137/2000.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de același pârât prin memoriul de recurs, Curtea o apreciază ca nefondată, astfel că va dispune respingerea acesteia, reținând că, potrivit dispozițiilor art.7 din HG83/2005, ministrul justiției este ordonator principal de credite, fiind, astfel, inerentă implicarea acestuia în plata drepturilor salariale stabilite în favoarea reclamanților prin hotărârea atacată.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea constată că și acest aspect a fost în mod corect soluționat de către prima instanță, deoarece în virtutea prevederilor art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, ministerul răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Acest minister a fost obligat la plata sumelor solicitate de reclamanți nu în considerarea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce-i revin, decurgând din legea sa de organizare și funcționare. Or, una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri proprii, cum este și Ministerul Justiției, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare.
De altfel, aceeași responsabilitate a Ministerului Economiei și Finanțelor derivă și din prevederile art. 42 alin.1 din Legea nr. 511/2004 și ale art. 26 alin. 1 din Legea nr. 379/2005.
De asemenea, trebuie avute în vedere și prevederile art. 6 alin.1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune și punerea în executare a hotărârilor judecătorești într-un termen rezonabil. Or, chemarea în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și a organelor sale descentralizate din teritoriu, are tocmai menirea de a facilita executarea în cel mai scurt timp a obligațiilor de plată stabilite în sarcina ordonatorilor de credite.
Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu se regăsesc motivele de nelegalitate invocate de pârâții-recurenți și că nu au putut fi identificate din oficiu motive de ordine publică, instanța va respinge ca nefondate recursurile deduse judecății, în baza prevederilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M, împotriva sentinței nr. 306 din 6 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția civilă în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
pentru, fiind în pentru, fiind în concediu de odihnă, semnează concediu de odihnă, semnează
Vicepreședintele instanței, Vicepreședintele instanței,
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-22.07.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
