Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1032/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1032 /R/2008

Ședința publică din data de 13 mai 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Carmen Marta Vitoș

JUDECĂTORI: Carmen Marta Vitoș, Lucia Ștețca Adrian

-

GREFIER:

S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâta SC împotriva sentinței civile nr. 202 din 07.02.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe reclamanta, având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă intimata-reclamantă personal și asistată de avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta recurentei-pârâte, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta intimatei-reclamante, întrebată fiind, învederează că i-a fost comunicat memoriul de recurs și solicită respingerea cererii de repunere în termenul de recurs, arătând că pârâta nu a respectat condițiile prevăzute de art. 98 Cod procedură civilă, în sensul că nu a comunicat instanței, nici părții adverse schimbarea sediului procesual, precum și că minuta sentinței recurate a fost comunicată pârâtei la solicitarea expresă a acesteia.

La întrebarea instanței, reprezentanta recurentei-pârâte învederează faptul că, în opinia sa, împuternicirea avocațială depusă la dosar, în care se arată sediul procesual ales al pârâtei, întrunește condițiile prevăzute de art. 98 Cod procedură civilă și solicită repunerea în termenul de recurs, raportat la împrejurarea că sentința recurată nu a fost comunicată pârâtei la sediul ales.

Instanța, în urma deliberării, respinge cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de pârâtă, întrucât imediat după pronunțarea hotărârii recurate, la data de 12.02.2008, pârâta a solicitat o copie de pe minuta acestei sentințe, iar actul de la fila 38 dosar fond, reprezentând împuternicire avocațială a societății civile de avocați, &, prin avocat, prin care se menționează sediul societății, nu întrunește condițiile prevăzute de art. 98 Cod procedură civilă.

Instanța în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 Cod procedură civilă, din oficiu invocă excepția tardivității recursului declarat de recurenta-pârâtă, raportat la împrejurarea că sentința civilă atacată a fost comunicată pârâtei la data de 11.03.2008, iar recursul a fost declarat la data de 28.03.2008, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 301 alin. 1 Cod procedură civilă, care prevede că " Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel" raportat la art. 80 din Legea nr. 168/1999, potrivit căruia în privința conflictelor de muncă "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond".

Reprezentanta recurentei-pârâte învederează că lasă la aprecierea instanței justa soluționarea excepției tardivității recursului.

Reprezentanta intimatei-reclamante solicită admiterea excepției tardivității recursului și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu avocațial, potrivit chitanței depuse la dosar.

Potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității recursului.

CURTEA

Asupra recursului declarat reține:

Prin sentința civilă nr. 202/07.02.2008 a Tribunalului Cluj, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei SC SRL, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.402 lei reprezentând salariul cuvenit pentru ore suplimentare prestate de reclamantă în perioada 14.02.2007 - 10.05.2007, suma de 220 lei reprezentând contravaloarea tichetelor de masă și suma de 122 lei reprezentând contravaloarea indemnizației pentru concediul de odihnă aferent perioadei lucrate.

S-au respins capetele de cerere privind plata sumei de 100 lei reprezentând bani falși ridicați de către agenții de poliție și a sumei de 4.000 lei reprezentând daune morale.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, considerând-o nelegală și netemeinică și solicitând modificarea în parte a acesteia în sensul respingerii acțiunii în totalitate.

De asemenea, recurenta a formulat cerere de repunere în termenul de recurs.

În motivarea acestei cereri se arată că sentința civilă nr. 202/2008 a fost comunicată pârâtei la vechiul sediu, respectiv în localitatea,-. Această adresă a reprezentat sediul social al societății ce a fost modificat ulterior cu respectarea procedurilor legale în localitatea C-N,-.

Prin împuternicirea avocațială pârâta a făcut dovada că a acut un sediu procesual ales și anume cel al Societății civile de avocatură, & C-N,-.

La acest sediu ar fi trebuit comunicate toate actele de procedură, precum și sentința atacată.

Recursul este tardiv.

Sentința atacată s-a pronunțat în materia conflictelor de muncă, putând fi atacată cu recurs, conform dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999 în termen de 10 zile de la comunicare.

Potrivit dovezii de comunicare aflată la fila 147 dosarului tribunalului, sentința a fost comunicată pârâtei la data de 11.03.2008, iar recursul a fost înregistrat la 28 martie 2008 cu depășirea termenului de 10 zile mai sus menționat.

Cererea de repunere în termenul de recurs este neîntemeiată.

În acțiune reclamanta a indicat sediul pârâtei ca fiind în -. Cererea de amânare formulată de pârâtă ( 17 dosar tribunal) indică același sediu, de asemenea și întâmpinarea ( 20-21).

În cursul judecății procesului pârâta nu a învederat că și-ar fi schimbat sediul, menționarea în împuternicirea avocațială a sediului social situat în C-N,-, neavând semnificația petiției despre care face vorbire art. 98.pr.civ. Potrivit acestor dispoziții legale, schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată a cărei recipisă se va depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului.

Nu s-ar putea reține nici că pârâta și-ar fi ales domiciliul conform art. 93.pr.civ. nici pentru alegere nefiind depusă vreo cerere sau indicată persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură.

Simpla mențiune a sediului social pe împuternicirea avocațială neputând fi asimilată cu o petiție prin care s-a adus la cunoștința instanței schimbarea sediului, cererea de repunere în termenul de recurs a fost respinsă ca nefondată.

În baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ. raportat la art. 80 din Legea nr. 168/1999, recursul urmează a fi respins ca tardiv.

Conform art. 274 alin. 1.pr.civ. pârâta recurentă căzută în pretențiile sale va fi obligată să plătească intimatei suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, dovedit cu chitanța nr. 15/12.05.2008 depusă la fila 14 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de pârâtă.

Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr. 202 din 07.02.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei, suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red.SL/dact.

2 ex./11.06.2008

Jud.primă instanță: /

Președinte:Carmen Marta Vitoș
Judecători:Carmen Marta Vitoș, Lucia Ștețca Adrian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1032/2008. Curtea de Apel Cluj