Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1046/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILA NR. 1046/R/2008 | |
Ședința publică din 14 mai 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu | - - |
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Lucia Ștețca | - - - - |
GREFIER: | - - |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr.2342 din 03 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanții, e p. intervenienții A, A, -, A, -, G, A, A, -, A, -, G, precum și pe ârâții p. MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATERE DISCRIMINĂRII având ca obiect calcul drepturi salriale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că în conformitate cu disp. art.98 alin.4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, completul de judecată este compus din domnul judecător și doamna judecător, care sunt membrii ai completului de judecată C 7-R, și doamna judecător de pe planificarea de permanență, ca urmare a admiterii cererilor de abținere formulate de domnii judecători, și.
În baza actelor de la dosar, instanta constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2342 din 03.12.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, și cerereile de intervenție formulate de intervenienții în nume propriu A, A,., -, -, -, G, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTITIEI, C A DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE și în consecință au fost obligații pârâții MINISTERUL JUSTITIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ la calcularea și la plata în favoarea fiecărui reclamant și intervenient a despăgubirilor echivalente cu diferențele salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază începând cu luna august 2004 la zi și pentru viitor, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții să efectueze modificările corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.
A fost obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR să aloce și să vireze fondurile necesare pentru plata sumelor.
A fost respinsă acțiunea formulată împotriva CONSILIULUI NATIONAL PENTRU COMBATERE DISCRIMINĂRII.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții și intervenienții fac parte din personalul din unitățile de justiție, fiindu-le impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate ( art.99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin.1 din Legea nr. 303/2004 raportat la art.15 din Codul d eontologic, art.78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul d e ontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Instanța a reținut că potrivit prevederilor alin.1 al art. 3 din OG nr. 19 din 26 ianuarie 2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, pentru păstrarea confidențialității în legătura cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe baza de contract și personalul civil din Ministerul Apărării Naționale beneficiază de un spor lunar de pana la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
De asemenea prin an. 15 alin. 1 din OG nr. 6 din 24 ianuarie 2007 - privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, se prevede că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ. Prin alin.(2) al respectivului act normative se prevede că categoriile de funcționari publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Referitor la existența discriminării reclamanților și intervenienților prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți și intervenienți implică administrarea și contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal de justițiabililor și colegilor de serviciu (an. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform an. 18 lit. c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc.
Reclamanții nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), ori nefiind demnitari publici, reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare.
Insă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art. 13 din OUG nr. 57/2000, art. 30 alin. 3 din G nr. 137/2000, art. 3 din G nr. 38/2003, art. 13 alin. 1 din OUG nr. 123/2003, art. 3 din G nr. 19/2006, art.15 alin. 1 din G nr. 6/2007, art. 20, alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art.15 din G nr. 64/2006, art. 13 din G nr. 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socioprofesională (funcția deținută).
Într-adevăr, conform art. 26 raportat la art. 1 și art. 295 alin. 2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesionaIă, perioada în care o persoană prestează muncă îi revine obligația de confidențialitate.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, instanța a reținut că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii). Insă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate (de "non facere") reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale (a sporului, în sensul art. 155 din Codul muncii ) corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamanți. Dacă nu ar exista o contraprestație a pârâților de plată a sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, această din urmă obligație ar fi nulă absolut ca fiind lipsită de cauză juridică.
Într-adevăr, în cazul raporturilor juridice sinalagmatice, îndeplinirea prestației de către una dintre părți reprezintă cauza juridică pentru îndeplinirea contraprestației de către cealaltă parte.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial. In caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii ).
Obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
Deci reclamanții și intervenienții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece și reclamanții sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc, în urma executării acestui raport, o obligație de confidențialitate.
Însă, este de remarcat că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidenția1itate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică ( nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidenția1itate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socioprofesională din care fac parte.
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții și intervenienții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Instanța a reținut că, referitor la solicitarea privind actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, potrivit prevederilor alt. 1082 din Codul civil și alt. 161 alin. 4 din Codul muncii, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Referitor la cererea de chemare judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor instanța a considerat-o întemeiată. Astfel, potrivit art.19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr. 208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007, care stipulează că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.l din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la calitatea procesuală a pârâtului CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATERE DISCRIMINĂRII instanța a reținut că acesta nu are nici un raport juridic cu reclamanții și intervenienții astfel că a respins acțiunea față de acesta.
Analizând aspectele prezentate anterior, instanța a reținut existența încălcării dispozițiilor art.16 alin.l și 2 din Constituția României, art. 1 alin. 2 lit. e, pct. i din G nr. 137/2000, art.2 alin. 1-3, art.29 pct. 2 din G nr. 137/2000, art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art. 5 și 6 din Codul muncii, instanța a apreciat ca întemeiată cererea reclamanților și intervenienților, astfel că a fost admisă acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că în primul rând, în mod neîntemeiat instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată direct împotriva Ministerului Economiei si Finanțelor.
Astfel, prin Legea finanțelor publice nr.500/2002, se reglementează constituirea fondurilor publice si prevederea cheltuielilor bugetare cu destinație precisă. Rolul esențial în procesul bugetar si în execuția de casă bugetară nu revine Ministerul Economiei si Finanțelor, așa cum apreciază instanța ci, conform legii, revine Guvernului si respectiv Parlamentului. Potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul este acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de Guvern.
"Rolul Guvernului", la art. 18 din Legea sus menționată, stabilește că acesta asigură elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, precum si supunerea spre adoptare Parlamentului a proiectelor legilor de rectificare bugetara anuală si a contului general anual de execuție. Ministerul Economiei si Finanțelor nu poate"sa aloce si sa vireze fondurile necesare pentru plata sumelor"așa cum a dispus instanța prin hotărârea atacată, întrucât Ministerul Economiei si Finanțelor nu dispune de aceste sume atât timp cât acestea nu au fost prevăzute în buget. Sumele nu pot fi mobilizate din alte fonduri deoarece s-ar încălca prevederile art. 14 din Legea nr. 500/2002, unde sunt prevăzute regulile ce guvernează angajarea cheltuielilor bugetare:
"ART14Reguli privind cheltuielile bugetare
(1)Cheltuielile bugetare au destinație precisă si limitată si sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice si în legile bugetare anuale.
(2)Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art.1alin.(2)si nici angajată si efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
(3)Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată si plătită dacă nu este aprobată potrivit legii si nu are prevederi bugetare."
Plata drepturilor salariale către reclamanți, poate privi doar pe comitentul acestora si nicidecum pe Ministerul Economiei si Finanțelor care, conform dispozițiilor legale de mai sus la care a făcut referire, nu are competenta în aprobarea bugetului, operațiune care reprezentând o problema de stat a fost dată de legiuitor în competența Parlamentului.
Pe de alta parte, potrivit art.20 si 21 din aceeași lege, Ministerul Economiei si Finanțelor nici nu are calitatea de ordonator de credite, aceasta calitate având-o ministrul,respectiv conducătorul pârâtului de rândul 1.
Totodată, bugetul pe anul 2007 fost deja adoptat prin Legea nr. 486/2006 publicata in Of. nr.1043/29.12.2006, anterior înregistrării cererii reclamantei, iar conform art.4 alin 1 si alin 2 din Legea nr. 500/2002, legea bugetara anuala prevede si autorizează pentru anul bugetar, veniturile si cheltuielile, prin buget, în cadrul cărora se angajează, se ordonantează și se efectuează plăti, acestea reprezentând limita maxima care nu poate fi depășită Ministerul Economiei si Finanțelor nu poate fi obligat sa plătească aceste sume si, nu ar putea nici să includă în bugetul pe anul 2007 sumele solicitate, atâta timp cât acestea nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală. Iar legea bugetară anuală poate fi modificată in cursul exercițiului bugetar numai prin legi de rectificare (conform art.6 din Legea sus menționata), legi care, potrivit art. 17 alin 1, sunt elaborate de Guvern în contextul strategiei macro economice asumate de acesta si adoptate de Parlamentul României.
În al doilea rând, in ceea ce privește fondul cauzei, acțiunea reclamanților este nefondata si trebuia respinsa ca atare.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile Legii nr.444/2006, OG nr.6/2007, Legii nr.656/2002 și OG nr.137/2000, însă nici unul din actele normative mai sus menționate nu prevede acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor de judecată, respectiv pentru grefieri.
Dimpotrivă toate actele normative de mai sus prevăd în mod expres categoria profesională căruia legiuitorul a înțeles să acorde spor de confidențialitate.
Reclamanților le-a fost recunoscută exercitarea drepturilor și libertăților prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fără nicio deosebire bazată pe sex, rasă, culoare, limbă,etc.; iar faptul că alte categorii de personal sunt beneficiarele acestui spor nu constituie o discriminare întrucât legiuitorul înțeles să acorde un tratament diferit pentru situații diferite și nicidecum un tratament diferit pentru situații asemănătoare cum susțin reclamanții și cum a reținut instanța în considerentele hotărârii.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, invocându-se motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.9 și 4.pr.civ.
În sprijinul primului motiv de recurs s-a arătat în esență că dreptul la sporul de confidențialitate pretins nu este reglementat de niciun act normativ în vigoare precum și că reclamanții nu se află într-o situație comparabilă cu celelalte categorii profesionale, beneficiare a sporului și față de care se consideră discriminați.
În sprijinul celui de-al doilea motiv de recurs, s-a invocat depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești prin acordarea sporului de confidențialitate în favoarea reclamanților, aspect pe care recurenta l-a considerat o adăugare la lege.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite recursurile pentru următoarele considerente:
Dreptul la sporul de confidențialitate pretins de reclamanți și intervenienți nu este prevăzut de legislația care reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea (Legea nr.567/2004), precum și salarizarea acestuia (OG nr.8/2007), astfel încât dreptul litigios nu îndeplinește cerința de a fi ocrotit de lege.
De asemenea, soluția de admitere a acțiunii s-a bazat pe reținerea eronată a unei stări de discriminare între personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor și alte categorii profesionale (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, funcționarii publici, salariații Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Sub acest aspect, Curtea constată că,în conformitate cu dispozițiile art.1 alin.3 din OG nr.137/2000, "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile", această dispoziție legală fiind reflectată și de jurisprudența Curții Constituționale care a statuat că principiul egalității de drepturi și ale nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage.
Or, diferența între reclamanți (intervenienți și categoriile profesionale menționate) constă în conținutul diferit al raporturilor juridice de muncă ce rezultă din existența unor statute profesionale distincte, care reglementează drepturi și obligații specifice fiecărei categorii; în desfășurarea activității în favoarea unor instituții diferite aparținând în primul caz autorității judecătorești, iar în celelalte cazuri puterii executive; în conținutul diferit al informațiilor pe care au obligația să nu le divulge.
Astfel, în privința ultimului aspect menționat, informațiile confidențiale la care se referă art.7 alin.1 din Legea nr.567/2004, respectiv cele "în legătură cu faptele și informațiile despre care (personalul auxiliar) au cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul", au o semnificație esențialmente diferită de a informațiilor clasificate, pe care art.15 lit. b din Legea nr.182/2002 le definește ca "informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau discriminării neautorizate, trebuie să fie protejate".
În raport de aceste criterii, Curtea de Apel constată că reclamanții/intervenienții nu se află într-o situație comparabilă cu categoriile profesionale beneficiare ale sporului de confidențialitate, lipsind prin urmare premisa existenței unei discriminări.
În egală măsură, instanța de recurs consideră că principiul egalității de tratament nu presupune uniformitate de reglementare, fiind opțiunea exclusivă a legiuitorului de a adopta soluții legislative diferite în favoarea unor categorii de salariați diferite, în considerarea situațiilor deosebite în care se găsesc.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, constatând în concluzie lipsa unui cadru legal care să justifice pretențiile deduse judecății, precum și inexistența unei discriminări în raport de celelalte categorii profesionale, aflate în situații deosebite, va admite recursurile, va modifica sentința, în baza art.312 alin.3 raportat la art.304 pct. 9.pr.civ. în sensul respingerii în întregime a acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Economisi și Finanțelor și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile 2432 din 03.12.2007a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar -, pe care o modifică în parte în sensul că respinge în întregime acțiunea reclamanților reclamanții, e p. intervenienții A, A, -, A, -, G, A, A, -, A, -, G, având ca obiect acordarea drepturilor salariale.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.//2.ex./22.05.2008
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Lucia Ștețca
