Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1049/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1049/R/2008 | |
Ședința publică din 14 mai 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu | - - |
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel | - - - - |
GREFIER: |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - GRUP împotriva sentinței civile nr.435 din 10 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamantii, -, ,., -,., C, ,., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamanților - intimați, avocat din Baroul Cluj, cu delegație la dosar și reprezentantul pârâtei- recurente - Membru Grup, avocat din Baroul Cluj.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursul este declarat și motivat în termen legal și a fost comunicat intimaților.
Se constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 29 aprilie 2008, reclamanții - intimați prin avocat din Baroul Cluj au depus întâmpinare (prin care solicită respingerea recursului declarat de pârâta - Membru Grup, ca fiind netemeinic și nelegal și obligarea pârâtei-recurente la plata tuturor cheltuielilor de judecată).
Reprezentantul pârâtei- recurente - Membru Grup, avocat din Baroul Cluj depune la dosar delegație de substituire și copii după: raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert contabil din Filiala D D în dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalului Dâmbovița (dosar având un obiect identic cu prezenta cauză), "Punct de vedere" întocmit de expert contabil- membru -, raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de expert contabil judiciar-, adițional la CCM pe anul 2008, Nota de cheltuieli de judecată și arată că a lecturat întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
Reprezentanta reclamanților intimați solicită amânarea pronunțării hotărârii pentru a depune concluzii scrise.
Curtea, deliberând respinge cererea de amânare a pronunțării hotărârii.
Reprezentanții părților arată că nu au de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei-recurente - Membru Grup solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în temeiul art.304 pct.9, art.304 indice 1 și art.312 pr.civ. modificarea în întregime a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și obligarea reclamantei-intimate la plata cheltuielilor de judecată, conform Notei de cheltuieli pe care a depus-o la dosar.
Reprezentanta reclamanților -intimați solicită respingerea recursului declarat de pârâta - Membru Grup, ca fiind netemeinic și nelegal și obligarea pârâtei-recurente la plata tuturor cheltuielilor de judecată, pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
CURTEA:
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.435 din 10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă acțiune a formulată de reclamanții, C, -, - și în contradictoriu cu pârâta A B și în consecință a fost obligată pârâta să achite fiecărui reclamant si intervenient suma de 9939,34 lei reprezentând drepturi salariale neacordate din care suma de 609,34 lei reprezintă reactualizarea drepturilor salariale neacordate cu coeficientul de inflație. Totodată a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2470 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au fost angajații reclamantei având funcții diferite în cadrul.
Conform prevederilor art.168 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2004, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, salariații A vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe A, făcându-se mențiune a la alin. 2 al aceluiași articol că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.l vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
In cursul anului 2003, raportat la cuprinsul contractului colectiv de muncă, drepturile salariale menționate au fost acordate reclamanților.
Deși contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul A pe anii 2004,2005 și 2006 au menținut disp. art. 168 alin. l,reclamanții nu au beneficiat de drepturile salariale menționate, astfel că aceștia s-au adresat instanței.
S-a apreciat că acțiunea este întemeiată, prin prisma faptului că in contractele colective de muncă pe unitate, aplicabile in perioada 2004 - 2006, drepturile salariale menționate nu au fost acordate, neregăsindu-se nici o dispoziție similară celei din contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2003, conform căruia și în perioada 2004 - 2006 drepturile salariale menționate au fost incluse in salariul de bază.
Nu au fost primite susținerile pârâtei, conform cărora dintr-o eroare disp. art. 168 s-au regăsit în aceeași formă și în contractele colective de muncă din perioada 2004 - 2006, în condițiile în care, conform disp. art. 236 Codul muncii, contractul colectiv de muncă implică o negociere colectivă, fiind convenția încheiată în formă scrisă intre angajator sau organizația patronală pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, fiind greu de admis, că o asemenea dispoziție putea să treacă neobservată și să fie ignorată de către cei care participau la negocieri.
După cum se poate remarca în contactele colective de muncă pe unitate din anii 2004, 2005, 2006, la art. 168 alin. 2 se regăsește mențiunea că "pentru anul 2003 drepturile salariale suplimentare vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. ", fără a se regăsi nici o dispoziție legală potrivit căreia drepturile salariale menționate ar fi fost incluse în salariul de bază al angajaților și în perioada 2004 - 2006.
Mai mult, conform art. 244 din Codul Muncii, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Astfel, deși legal exista posibilitatea ca părțile să înlăture dispozițiile art. 168 alin. l din CCM, cu ocazia negocierilor, acestea au omis să o facă.
Potrivit dispozițiilor art. 239 din Codul muncii, prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor al o organizație sindicală, iar conform art. 243 din Codul muncii executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin acesta atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Din scriptele depuse la dosar, reiese că salariul mediu brut la data de 25.03.2003 la nivel de ABe ra de 980 lei/persoană, la data de 25.03.2003, 1400 lei la data de 25.01.2005, respectiv 1850 lei/persoană la data de 15.05.2006..
Constatând că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de drepturile salariale menționate, conform art. 168 alin. l din Contractul colectiv de muncă, instanța în temeiul art. 289 din Codul muncii coroborat cu art. 78 din Legea nr. 168/1999, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta să achite fiecărui reclamant si intervenient suma de 9939,34 lei reprezentând drepturi salariale neacordate, din care suma de609.34lei reprezentând re actualizarea drepturilor salariale neacordate cu coeficientul de inflație.
In ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare de câtre pârâtă, instanța a apreciat, că este neîntemeiată, prin prisma faptului că sunt incidente dispozițiile art. 166 coroborate cu disp. alt. 283 alin. 1, lit. c din Codul muncii, conform cărora dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale. se prescrie în termen de 3 ani, de la data de la care drepturile respective erau datorate, nefiind incidente disp. alt. 283 alin. 1 lit.e din Codul Muncii privind prescripția de 6 luni.
În temeiul alt. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta aflată în culpă procesuală, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2470 lei, reprezentând onorariu avocațial, conform, chitanței de la fila 366 dosar fond.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta solicitând modificarea în întregime a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare se arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât, contrar susținerilor primei instanțe, Contractul colectiv de muncă din anii 2003 și 2004 nu prevede obligația societății de a majora anual salariul de bază n raport cu indicele de inflație, astfel de prevedere fiind adoptată doar în anul 2005. În anul 2005 părțile au modificat alin.2 al art.168, noul text fiind în sensul că "în anul 2003, suplimentările salariale de la al.1 al prezentului articol au fost introduse salariul de bază al fiecărui salariat". Din acest text rezultă cu claritate recunoașterea părților n sensul că în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al salariaților. Mai mult, includerea suplimentărilor salariale în salariile de bază rezultă și din Adresele nr. 1154/2003 și nr. 1453/2003 (anexate), ambele semnate și de președintele 5., unde se indică fondul de salarii pe anul 2003 și se precizează că "Fondul de salarii cuprinde și efectele aplicării prevederilor Actului adițional la Contractul Colectiv de Muncă, înregistrat cu nr. 1602/2003, prin care suplimentările salariale de la al. 1 art. 168 din au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat." (Adresa 1453/2003).
S-a mai precizat că includerea primelor în salariul de bază s-a realizat practic prin cumularea primelor de Paști ( 6.810.000 lei) și C (6.851.000 lei) din anul 2003 și împărțirea sumei la 12, obținându-se rezultatul de 1.140.000 lei vechi, care a fost introdus în salariul de bază a fiecărui angajat, determinând astfel majorarea salariului. Această majorare a salariului a avut loc la data de 01.02.2003, fiind evidențiată în carnetele de muncă cu denumirea de "reașezare a salariului". În concluzie, în condițiile în care art. 128 din CCM (în forma sa din 2003-2004) nu impunea societății SA majorarea anuală a salariilor în raport cu indicele de inflație, rezultă cu evidență că principala cauză a reașezării salariului reclamantului la data de 01.02.2003 a avut ca și cauză introducerea în salariul de bază a suplimentărilor salariale de Paști și de
Hotărârea primei instanțe a fost criticată și sub aspectul cuantumului suplimentărilor salariale, arătându-se că în mod greșit acestea au fost calculate în expertiza contabilă efectuată în cauză în funcție de salariul mediu brut pe. În realitate, așa cum rezultă din art. 168 al. 1 din CCM, suplimentările salariale trebuiau calculate în raport cu salariul de bază mediu pe.
Suma de 1.140.000 lei vechi introdusă în anul 2003 în salariile de bază nu a mai fost scoasă niciodată din salariul de bază, fapt care rezultă din chiar copiile de pe carnetele de muncă depuse de reclamanți la dosar și din statele de plată pentru anii 2004-2007, unde se poate observa că din 2003 și până în prezent salariile reclamanților nu au mai scăzut niciodată (fie au rămas la fel, fie au crescut ca urmare a altor majorări). Prin urmare, din 2003 și până în prezent, salariații încasează în fiecare lună, pe lângă salariul negociat cu ocazia angajării și suma de 1.140.000 lei vechi (inclusă în salariul de bază în 2003 și menținută și în prezent).
După ce aceste prime au fost introduse în salariul de bază în anul 2003 și au fost ulterior menținute în salariul de bază (acest salariu nu s-a mai micșorat niciodată cu suma de 1.140.000 lei vechi), introducerea primelor în salariul de bază din nou în anii 2004. 2005 și 2006 ar fi însemnat ca societatea să plătească aceste prime de mai multe ori în fiecare an.
Recurenta a mai învederat că menținerea în contractele colective de muncă din anii 2004-2007 prevederilor al. 1 din art. 168, potrivit cărora "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C." nu este în contradicție cu prevederile al. 2 al aceluiași articol, potrivit căruia primele au fost incluse în salariul de bază. Abrogarea al. 1 după introducerea primelor în salariul de bază ar fi înlăturat dreptul salariaților la aceste prime și societatea ar fi avut dreptul să scoată din salariul de bază suma de 1.140.000 lei vechi.
Al treilea motiv de recurs invocat se referă la prescrierea acțiunii. Invocându-se dispozițiile art. 283, al. 1 lit. c) din Codul Munciis -a arătat că textul legal nu face nici o distincție în privința obiectului clauzelor contractului colectiv de muncă. Prin urmare, el este susceptibil să se aplice și cazul neexecutării acelor clauze care prevăd suplimentări salariale acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și C(ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).Mai mult, în raport cu prevederile art. 283 al. 1 lit.c, cele de la lit. e au un caracter special și prin urmare se aplică cu prioritate în raport cu primele(specialia generalibus deroganl).
În concluzie, având în vedere faptul că dreptul reclamantului la suplimentările salariale solicitate rezultă din contractul colectiv de muncă și că cererea acestuia privește suplimentările care i s-ar fi cuvenit cu ocazia sărbătorilor de Paști și C din anii 2004, 2005 și 2006, în opinia recurentului acțiunea reclamantului este în prezent prescrisă.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, 312 și 274 Cod procedură civilă.
Intimata-reclamantă a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată apreciază că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Întrucât conform art. 137 Cod procedură civilă excepțiile procesuale se soluționează prioritar față de aspectele relative la fondul cauzei, se va analiza în primul rând motivul de recurs referitor la prescrierea acțiunii, respectiv termenul în care trebuia formulată acțiunea.
Art. 283 alin. (1) din Codul muncii prevede că "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca", dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)-d) din Codul munciia reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
În consecință, întrucât acțiunea reclamanților a fost înregistrată în 14.11.2007 și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anilor 2004, 2005, 2006, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă.
Referitor la motivele de recurs care privesc fondul cauzei, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2004, 2005 și 2006 salariații SNP SA vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SNP SA, stabilirea valorii concrete, modalitățile de acordare, condițiile și criteriile și beneficiarii urmând să fie stabilite prin negociere între și patronat.
(2) al art. 168 din Contractele colective de muncă menționate anterior prevede că pentru anul 2003, suplimentările de la alin. (1) se vor introduce în salariul de bază al fiecărui salariat, fapt ce reprezintă în opinia Curții de Apel o modalitate concretă de acordare a suplimentărilor salariale valabilă pentru anul 2003.
Așa cum în mod judicios a reținut și prima instanță includerea celor două prime, de Paști și de C, în salariul de bază în anul 2003 nu înseamnă că pârâta ar fi făcut plata acestor drepturi și în anii 2004-2006. În caz contrar dispozițiile alin.(1) din art. 168 menționat anterior ar fi inutile întrucât ar prevedea o obligație care a fost executată încă din anul 2003.
În ceea ce privește suma la care a fost obligată SA, critica formulată în recurs este de asemenea, nefondată, prima instanță stabilind prima la suma ce rezultă din actul emis chiar de pârâtă, ce menționează salariile medii brute care sunt rezultatul negocierilor anuale între patronatul și.
Având în vedere aceste considerente și reținând că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă invocat de recurentă, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1 ) Cod procedură civilă Curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâtă.
Conform art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă, pârâta recurentă, căzută în pretențiile sale, va fi obligată să plătească intimaților-reclamanți și suma de 260 lei, respectiv 2210 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanțele depuse (fila 34 și 35).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.435 din 10 martie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr- pe care o menține în totul.
Obligă recurenta să plătească intimaților și suma de 260 lei, respectiv 2210 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red./
2 ex./06.06.2008
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel