Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 105/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 105/
Ședința publică din 16 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nemenționat
JUDECĂTOR:
JUDECĂTOR:
GREFIER:
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B, sector 5,- și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M C,-, jud. H, împotriva sentinței civile nr. 2242 din 05.11.2009 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate în termenul legal prevăzut de lege, fiind scutite de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Instanța în temeiul art. 32 pct. 1 Cod procedură civilă dă citire încheierii de cameră de consiliu nr. 11/CR din 16.02.2010, prin care s-a admis declarația de abținere formulată de domnul judecător .
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza actelor și lucrărilor dosarului reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.2242 din 5 noiembrie 2009 Tribunalul Harghitaa respins ca rămasă fără obiect excepția necompetenței materiale a Tribunalului Harghita, invocată de Ministerul Justiției și Libertăților; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP H; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2005-10.09.2005 invocată de Ministerul Justiției și Libertăților; a admis în parte acțiunea reclamantului, formulată împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor și DGFP H, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării; a obligat pârâții, în solidar, să plătească pe seama reclamantului sumele, reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% calculate pentru perioada 11.09.2005-26.09.2005; a obligat pârâții, în solidar, să plătească aceste sume, actualizate cu indicele de inflație, calculate până la data plății efective; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP H, să aloce fondurile necesare achitării sumelor menționate; a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtului Tribunalul Harghita, de a comunica Casei Județene de Pensii acordarea sporului de 15%, aferent perioadei menționate, pentru recalcularea pensiei de serviciu; a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate în procent de 15% pentru perioada 01.01.2005-10.09.2005.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Cu referire la excepția necompetenței materiale a tribunalului, instanța a reținut prev.art.21 alin.1 din OG nr.137/2000 coroborate cu disp.art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii.
Cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor instanța a avut în vedere, respingând această excepție, prev.art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, mai exact atribuțiile acestui minister în ceea ce privește legea bugetară anuală și legile de rectificare a acesteia.
Pe fondul cauzei, Tribunalul Harghitaa reținut că obligația de confidențialitate impusă personalului din unele unități bugetare a fost corelată cu acordarea unui drept salarial. În acest sens s-au exemplificat prev. OUG nr.57/2000, OG nr.38/2003, OUG 123/2003, OG 19/2006, OG nr.6/2007, OG 64/2006, Legea 656/2002 și OG 10/2007.
În ceea ce-l privește pe reclamant instanța a reținut că obligația de confidențialitate reprezintă o clauză legală a raportului de muncă, o clauză obligatorie. Raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic (situația reclamantului), are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic. Din acest motiv obligația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a acestui drept în sensul art.155 Codul muncii.
Prima instanță a mai reținut că reclamantul se află într-o situație identică cu personalul din unitățile bugetare căruia această obligația i-a fost impusă, dar i-a fost și recunoscută în planul drepturilor salariale. În ceea ce-l privește pe reclamant legiuitorul nu i-a recunoscut sporul salarial deși acesta execută obligația de confidențialitate.
Principiul egalității de tratament în salarizare impune recunoașterea acelorași elemente de salarizare față de toate persoanele care se află într-o situație comparabilă. Excluderea reclamantului nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege indiferent de categoria socio-profesională din care debitorii acestei obligații fac parte.
Instanța de fond a concluzionat că prin neacordarea sporului de confidențialitate reclamantul este în mod evident și grav discriminat deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru restul personalului bugetar.
Alături de aceste argumente instanța de fond a analizat incidența în cauză a prev.art.7 și art.23 din Declarația Universală a drepturilor omului; art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale; art.4 din Carta socială europeană revizuită; art.5, 6, 8, 39, 40, 154, 165 și 155 Codul muncii; art.20, 16, 53, 41 din Constituția României.
În privința cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului instanța a aplicat prin analogie procentul sporului de confidențialitate pre.v de art.13 alin.1 din OUG 123/2003 apreciind că numai astfel se poate realiza o justă și integrală reparație neputând invoca, potrivit art.3 Cod civil, lipsa unei prevederi legale în acest sens.
Acordarea despăgubirilor nu reprezintă o adăugare la lege ci o aplicare a prev.art.269 Codul muncii care garantează dreptul la despăgubire inclusiv pentru discriminările în materie de muncă.
Instanța a stabilit obligația solidară a pârâților potrivit art.1039 cod civil raportate la art.295 Codul muncii. Nu în ultimul rând s-a mai reținut că pârâții aparținând sistemului judiciar sunt ordonatori principali, secundari și terțiari de credite. Având în vedere modul de structurare a ordonatorilor în sistemul bugetar precum și responsabilitățile Ministerului Finanțelor Publice, instanța de fond a apreciat că acest din urmă pârât urmează să fie obligat nu la plata directă a sumelor ci să aloce fondurile necesare ordonatorilor de credite din sistemul judiciar, pentru plata drepturilor acordate în baza considerentelor arătate anterior.
Cu referire la actualizarea prejudiciului instanța de fond a avut în vedere prev.art.1082, 1084 Cod civil și art.161 alin.4 Codul muncii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP
Ministerul Finanțelor Publice, prin memoriul de recurs a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că responsabilitatea elaborării bugetului de stat aparține acestui minister însă, Guvernul este organul competent să ia decizii cu privire la proiectul de buget ale ordonatorilor principali. Pe de altă parte, s-a arătat că, în cauză nu s-a produs nicio dovadă din care să rezulte că Ministerul Finanțelor Publice a prejudiciat într-o formă sau alta drepturile sau interesele salariaților altor instituții.
Pe fondul cauzei recurentul a arătat că nu sunt incidente disp.OG 137/2000 deoarece criteriile avute în vedere de legiuitor în acordarea sporului de confidențialitate au vizat complexitatea muncii efectiv prestate. Prevederile legale sunt clare și precise indicând în mod limitativ, categoriile de salariați cărora li se adresează condiționat, de desfășurarea numitor activități.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și Ministerul Justiției solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În esență recurentul a arătat că prin soluția pronunțată instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând nepermis la lege. Recunoașterea acestui drept prin Legea 330/2009 și prin Decizia nr.46/2008 a ÎCCJ nu sunt aspecte de natură a fundamenta soluția pronunțată de instanța de fond, întrucât, de la momentul recunoașterii dreptului la sporul de confidențialitate acesta a fost acordat pentru viitor însă, cu referire la perioada anterioară, prin decizia nr.838/2009 a Curții Constituționale, aplicabilitatea deciziei pronunțate în interesul legii de ÎCCJ nu mai poate fi pusă în discuție.
Nu în ultimul rând recurentul a invocat și deciziile 818-820/2008 ale Curții Constituționale precum și decizia nr.1325/2008 a aceleiași instanțe, decizii prin care OUG 137/2000 a fost declarată neconstituțională în măsura în care, din cuprinsul acesteia, se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești pot anula sau refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Recursurile deduse judecății sunt nefondate, pentru considerentele ce succed:
Cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor Publice.
Potrivit Legii nr.500/2002 și HG nr.208/2005, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar. De asemenea, ministerul răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
În plus, calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice rezidă și din dispozițiile art.1 din OG nr.22/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile, se realizează din sume aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Pe fondul cauzei, așa cum s-a arătat anterior, criticile formulate de MFP nu pot fi primite, acestea neavând legătură cu obiectul acțiunii de față.
Criticile formulate de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților sunt neîntemeiate în sensul în care așa cum însăși acest recurent arată, prin Decizia nr.46 din 15 decembrie 2008 ÎCCJ a confirmat cu putere interpretativă obligatorie, în conformitate cu art.329 alin.3 pr.civ. dreptul la sporul de 15% cu referire la categoria de personal căreia îi aparține reclamantul. Nu în ultimul rând decizia pronunțată de Curtea Constituțională privind conflictul juridic de natură constituțională între autoritățile statului are caracter definitiv și nu obligatoriu așa cum au deciziile pronunțate de instanța constituțională în efectuarea controlului de constituționalitate, iar pe de altă parte, această decizie nu produce efecte raportat la substanța dreptului confirmat anterior prin decizia ÎCCJ.
Nici un act normativ în vigoare nu prevede caducitatea, "ieșirea din vigoare" sau încetarea efectelor deciziei interpretative prin modalitatea invocată de recurent respectiv printr-o decizie Curții Constituționale, legiuitorul fiind singurul în măsură să intervină în acest sens
Față de cele ce preced, nefiind incidente motivele prev. de art.304 pct.4 și 9.pr.civ, iar curtea nereținând din oficiu motive de casare de ordine publică, urmează a se respinge ca nefondate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice prin H cu sediul în M C,-, județul H, și Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.2242 din 5 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Harghita.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată azi, 16 februarie 2010, în ședință publică.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
-
GREFIER
Red.
Tehnored:
16.04.2010/8 exp.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
