Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 110/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 110/
Ședința publică din 31 Ianuarie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de chemata în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în T-M, str. -.- nr.1-3, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.492 din 4 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.492 din 4 aprilie 2007, Tribunalul Mureșa respins excepția lipsei calității procesuale pasive Inspectoratului Școlar Județean M, Consilul local al mun.R, Primăriei mun.
A admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, R, prin reprezentant legal Sindicatul din Învățământ " " T M, în contradictoriu cu pârâții Grădinița cu Program Prelungit nr.5, R, Consiliul local al mun.R, Primăria mun. R și Inspectoratul Școlar Județean
A obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamanților a diferențelor de drepturi salariale pentru perioada 28.11.2003 - 28.11.2006, cuantificate în tabelul de la fila 32 din dosarul cauzei, filă care parte integrantă din prezenta hotărâre, sume ce vor fi reactualizată în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului.
A obligat pârâtele Grădinița cu Program Prelungit nr.5, R și Inspectoratul Școlar Județean M să asigure reducerea normei didactice de predare a reclamanților cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean M în contradictoriu cu Ministerul Educației și Cercetării
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean M, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.
A obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să aloce în favoarea pârâtului Inspectoratul Școlar Județean sumele necesare plății în favoarea reclamanților a sumelor de mai sus.
Împotriva sentinței civile menționate, Direcția Generală a Finanțelor Publice M în numele Ministerului Economiei și Finanțelor B, a înaintat în termen legal recurs solicitând, în principal, respingerea cererii de chemare în garanție ca fiind inadmisibilă față de recurent, datorită lipsei calității procesuale pasive a acestuia; în subsidiar, se solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată și comunicarea tuturor actelor de procedură la sediul Direcția Generală a Finanțelor Publice
În drept s-a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, relevându-se că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății.
Prin memoriul de recurs, s-a relevat că ministerul nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât nu există nici un raport juridic între părțile litigante, respectiv raporturi de muncă. Prin Legea nr. 84/1995 (legea învățământului) s-a statuat că finanțarea cheltuielilor de personal din cadrul învățământului preuniversitar se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale și nicidecum de către minister. Rolul ministerului este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetare ale ordonatorilor principali de credite ai acestui buget și a proiectelor bugetelor locale. În plus, atât în doctrină cât și în practica judiciară, s-a statuat că cererea de chemare în garanție nu poate fi admisă în cadrul acțiunilor personale patrimoniale și nici în litigiile de muncă, întrucât raporturile de muncă există între instituția angajatoare și angajații acesteia.
Recursul dedus judecății este nefondat pentru considerentele ce succed:
Reclamanții fac parte din categoria personalului didactic, noțiune legală care include și funcțiile de educator, învățător și institutor conform art.3 și 5 alin.1 din Legea nr.128/1997. Activitatea didactică a reclamanților, care au o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic I, constituie o activitate normată potrivit dispozițiilor art.128 din Codul muncii și art.44 din legea sus citată. Art. 44 alin. 3 din Legea nr. 128/1997 face trimitere expresă la noțiunea legală de "normă a educatorului, a învățătorului sau a institutorului". Norma didactică a persoanelor sus indicate reprezintă un număr de ore corespunzătoare activității de învățământ, deci este o normă de timp în accepțiunea Codului muncii, exprimată în ore, ca și în cazul celorlalte categorii de personal didactic.
Cu alte cuvinte, raportat la dispozițiile legale de mai sus, în mod firesc și legal și activitatea didactică a reclamanților se vădește a fi normată, norma didactică a acestora fiind egală cu numărul de ore prevăzute pentru un post, respectiv pentru fiecare clasă sau clase simultane de școlari. Prin excepție, doar în ipoteza grădinițelor cu program săptămânal sau prelungit, posturile se normează pe ture.
Ca atare, este inadmisibil ca educatorii, învățătorii și institutorii, cu o vechime de peste 25 de ani și cu gradul didactic I, să nu beneficieze de reducerea normei didactice cu 2 ore pe săptămână fără diminuarea salariului.
În plus, art.45 din Legea nr.128/1997 nu distinge între diferitele funcții didactice care compun noțiunea legală de "personal didactic", astfel că nu este admisibilă excluderea reclamanților de la beneficiul garantat de lege. Cele de mai sus, se întregesc și cu dispozițiile art.5 din Codul muncii, art.16 din Constituție și art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, întrucât excluderea ar însemna o discriminare a categoriei socio-profesionale, din care fac parte reclamanții.
În legătură cu cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, practica recentă în materie a statuat faptul că o atare cerere este admisibilă și în cadrul raporturilor juridice de muncă, cu caracter patrimonial, deoarece pârâții nu au nicio acțiune în regres împotriva acestui minister. Această cerere este întemeiată conform art.16 din nr.HG 2192/2004 și art.13 (cap.IV) al Legii nr. 379/2005, raportat la art.60 alin.1 din Codul d e procedură civilă, chematul în garanție răspunzând pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar potrivit dispozițiilor art. 167 alin.1, 2 din Legea nr. 84/1995 (republicată 17) conform cărora finanțarea se asigurăprinbugetele locale de la bugetul de stat și din alte surse. Finanțarea cuprinde atât finanțarea de bază cât si finanțarea complementară. Potrivit dispozițiilor art. 167 alin 5 din aceeași lege, în finanțarea de bază sunt cuprinse cheltuielile de personal.
Ca atare, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, are calitate procesuală pasivă în cauză, atât sub aspectul opozabilității față de minister a hotărârii pronunțate cât și a executării ei de către reclamanți.
Față de cele ce preced, recursul declarat de pârât este nefondat și în consecință urmează a fi respins ca atare, nefiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă. Din oficiu, curtea nu a reținut motive de casare de ordine publică care să afecteze legalitatea și temeinicia hotărârii atacate și pe care să le pună în discuția părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în T M,--3, județul M, împotriva sentinței civile nr.492 din 4 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. Sz.
Tehnored. CC/2 ex.
11.02.2008
Jud.fond.,
Asist.jud.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat