Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1104/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1104/R/2009
Ședința publică din 30 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Adrian Repede
- -
GREFIER: - -
S-au luat în examinare - în vederea pronunțării - recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 1271 din 09 iunie 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanții, având ca obiect calcul drepturi salariale prime de vacanță 2003-2006.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 28 aprilie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1271 din 9 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, s-a espins excepțiile prescripției dreptului la acțiune pentru anii 2003 - 2004, necompetenței materiale a Tribunalului Sălaj și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, excepție invocată de acest pârât.
S-a admis cererea reclamanților, și, judecători pensionari ai instanțelor de pe raza Tribunalului Sălaj formulată împotriva pârâților TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și în consecință au fost obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând prime de vacanță aferente perioadei 2003 - 2006, pentru reclamanții și și 2003 - 2005 pentru reclamantul, sume actualizate în raport cu rata inflației.
Pentru hotărî astfel prima instanță a reținut că, dreptul reclamanților la plata unei prime de vacanță egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu a fost introdu în Legea nr.50/1996 prin art.1din Ordonanța nr. 83 din 29 august 2000.
Potrivit art. 411alin.1 din Legea nr.50/1996, magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu indemnizația brută sau cu indemnizația de încadrare lunară brută din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Prin nr.OG 33 din 26 februarie 2001 aplicarea prevederilor art.411din Legea 50/1996 a fost suspendată până la data de 1 ianuarie 2002, iar pe perioada suspendării redevin aplicabile dispozițiile legale incidente în materie existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999, modificată prin nr.OG83/2000.
Pentru anii 2005-2006, suspendarea prevederilor privind, acordarea primei de vacanță s-a făcut prin art.8 alin5 din Legea nr.51/2004 și prin art.9 alin.7 din Legea nr.511/2004.
Art.33 alin 2 din Legea nr. 188/1999 prevede că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Prin legile bugetului de stat din anii 2003-2006 și prin OUG.nr.33/2001, dreptul al plata primei de vacanță a fost suspendat succesiv dreptul magistraților la plata primei de vacanță,însă această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect nu numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Prevederile nr.OUG 146/2007 enumeră printre beneficiarii prevederilor acestui act normativ personalul auxiliar de specialitate din cadrul sistemului de justiție.
Directiva 200/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului legal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării directe, arată că tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat în potriva oricărei discriminări,iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii și respectului dreptului și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei,ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democrată.
De asemenea, potrivit art.2 pct. din Convenția nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul forței de muncă și exercitării profesiei, diferențele, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii.
Instanța reține că neacordarea primei de vacanță magistraților nu are la bază o asemenea justificare obiectivă și rezonabilă, cu atât mai mult cu cât art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că exercitarea drepturilor și libertăților trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială,apartenență la o minoritate națională,avere, naștere sau orice altă situație.
Decizia nr. 1/1994 a Curții Constituționale reține că un tratament diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să justifice rațional și respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și autorităților publice.
Principiul egalității nu presupune uniformitate, astfel că toate situațiile să fie tratate în același fel, ci presupune ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit.
Legat de excepția necompetenței materiale a instanței, art.2 alin.1 lit. C din Codul d e procedură civilă prevede că tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă, astfel încât excepția necompetenței materiale a instanței invocată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S nu este fondată.
Referitor la excepția calității procesuale pasive a ministerului Economiei și Finanțelor,instanța rețin faptul că potrivit art.19 din Legea nr. 50/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt de responsabilitatea guvernului, cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Față de cele ce preced, instanța a admis acțiunea reclamanților și au fost obligați pârâții să plătească acestora prima de vacanță aferentă perioadei 2003-2006, pentru reclamanții și și 2003-2005 pentru reclamantul, actualizată în raport cu indicele de inflație și să oblige pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării acestor plăți.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, Curtea de APEL CLUJ, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
Prin recursurile declarate de pârâții Curtea de APEL CLUJ și Ministerul Justiției s-a solicitat modificarea hotărâriiîn sensul respingerii acțiunii, invocându-se Decizia nr. XXIII/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, care a statuat asupra îndreptățirii magistraților de a beneficia de primă de concediu numai pentru anii 2001-2002.
Prin recursul declarat de TRIBUNALUL SĂLAJs -a solicitat modificarea sentințeiîn sensul respingerii acțiunii ca nefondată, susținându-se că art.1 alin.2 din OUG nr.146/2007 nu îi include pe magistrați în categoria beneficiarilor acestui act normativ.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelors-a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive motivată de inexistența raporturilor juridice de muncă dintre recurent și reclamanți și de încălcarea dispozițiilor Legii nr.500/2002, precum și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sălaj, întemeiată pe dispozițiile art.36 din OUG nr.27/2006.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele:
În prealabil, examinând excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea reține că nu sunt întemeiate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice se reține că, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este C care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
În privința excepției necompetenței materiale a primei instanțe, Curtea reține că prezenta acțiune are ca obiect acordarea unui drept de natură salarială, spre deosebire de acțiunea prevăzută de art.42 alin.1 din OUG nr.177/2002 și art.36 alin.1 și 2 din OUG nr.27/2006 care are ca obiect modul de determinare, de stabilire a drepturilor salariale.
Astfel, Curtea de Apel constată că sub acest aspect, hotărârea recurată a respectat normele de competență prevăzute de art.2 alin.1 lit. c pr.civ. care atribuie tribunalelor competența soluționării litigiilor de muncă.
Cu toate acestea, instanța de recurs observă că pretențiile aferente anilor 2003 și 2004 sunt prescrise, în raport de momentul înregistrării acțiunii (08.05.2008).
Astfel, drepturile salariale pretinse sunt supuse unui termen de prescripție de 3 ani, conform art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, care începe să curgă, potrivit art.7 din același act normativ, la data când se naște dreptul la acțiune.
Or, concediul de odihnă aferent anilor 2003 și 2004 putea fi efectuat C mai târziu în luna decembrie a aceluiași an, astfel încât prima de concediu corespunzătoare putea fi pretinsă începând cu 31.12.2003, respectiv 31.12.2004, dată în raport cu care pretențiile aferente anilor 2003 și 2004 sunt prescrise.
Asupra fondului cauzei, Curtea observă că prima instanță nu a respectat caracterul obligatoriu, conform art.329 alin.3 pr.civ. al Deciziei nr. XXIII/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care, soluționându-se un recurs în interesul legii, s-a statuat că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002.
În considerentele deciziei menționate s-a reținut că "dreptul magistraților ( prevăzut de art.41 alin.1 din Legea nr.50/1996 privind acordarea primei pentru perioada concediului de odihnă), încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 1 ianuarie 2003".
În consecință, Curtea observă că pretențiile reclamanților aferente anilor 2005 și 2006 sunt nefondate, neexistând temei legal pentru recunoașterea dreptului solicitat.
Pentru considerentele expuse anterior, constatând incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va admite recursul, va modifica sentința în sensul celor ce urmează.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, TRIBUNALUL SĂLAJ, împotriva sentinței civile nr. 1271 din 09.06.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în tot în sensul că respinge ca prescrisă acțiunea reclamanților, și pentru perioada 2003-2004 și respinge ca nefondată acțiunea pt. perioada 2005-2006.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - PT. - -
în concediu medical
semnează prim-grefier
Red./Dact.
2 ex./27.05.2009
Jud.fond: și
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Adrian Repede