Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 114/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 114/R/2008
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
JUDECĂTORI: Adrian Repede, Lucia Ștețca Ioana Tripon
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul R împotriva sentinței civile nr. 1035 pronunțată de Tribunalul Maramureș la data de 01.10.2007 în dosarul nr- privind și pe pârâta SC - FARM SRL, având ca obiect calcul drepturi salariale.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15 ianuarie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra recursului declarat reține:
Prin sentința civilă nr. 1035/01.10.2007 a Tribunalului Maramureș, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul R împotriva pârâtei SC - Farm SRL, fiind obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.409 lei reprezentând salariul aferent perioadei aprilie - august 2006 și să compenseze în bani concediul de odihnă cuvenit pentru anul 2006 și neefectuat.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că între reclamant și pârâtă s-a încheiat contractul individual de muncă, înregistrat la. M sub nr. 5043/B/10.01.2005. Contractul a fost încheiat pe durată nedeterminată, reclamantul urmând să presteze munca în calitate de șofer, durata programului de lucru fiind stabilită la 8 ore pe zi, iar aceea a concediului anual de odihnă la 20 de zile.
Cu privire la salariul negociat, instanța a reținut că în copia contractului individual de muncă depus de reclamant este menționat salariul de bază brut lunar, 4.500.000 lei, iar în copia contractului individual de muncă comunicată instanței de M la aceeași rubrică s-a tăiat peste 4.500.000 lei și s-a înscris 3.100.000 lei, în dreptul acestei înscrieri aplicându-se ștampila societății pârâte și semnătura angajatorului.
Din statele de plată s-a constatat că plata salariului lunar s-a făcut la nivelul sumelor înscrise în contractul depus la. M, iar prin semnarea statelor de plată și încasarea efectivă a salariului, la nivelul arătat, reclamantul și-a dat consimțământul cu privire la această clauză contractuală.
S-a apreciat că solicitare a reclamantului de a obliga pârâta să-i plătească drepturile salariale la nivelul sumei de 4.500.000 lei lunar este nefondată.
Pârâta nedovedind că ar fi achitat salariul reclamantului pentru perioada aprilie-august 2006, fost obligată la plata sumei de 1.409 lei, cu titlu de salariu.
Raportul de muncă dintre părți a încetat la 01.09.2006, în temeiul art. 61 lit. b Codul muncii, încetarea raportului de muncă nefiind contestată în termenul legal de reclamant.
Pentru perioada 01.09.2006 - 31.08.2007, neexistând raporturi de muncă, reclamantul nu poate pretinde că a realizat vechime în muncă, aferentă acestei perioade.
Din depozițiilor martorilor audiați în cauză, instanța a concluzionat că nu se poate reține existența unui contract de muncă pe perioada 01.10.2004 - 31.12.2004.
În privința concediului de odihnă s-a stabilit că, raportat la data încetării contractului individual de muncă, reclamantul este îndreptățit la compensarea zilelor de concediu de odihnă, corespunzător perioadei 1 ianuarie - 1 septembrie 2006.
Cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata de daune morale s-a apreciat a fi neîntemeiată, întrucât art. 269 Codul muncii face trimitere la regulile răspunderii contractuale, iar prin prisma dispozițiile art. 998 și art. 999. civ. prejudiciul moral poate fi valorificat doar pe tărâm delictual, reclamantul nefăcând nici o probațiune în dovedirea prejudiciului.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, considerând-o nelegală.
În motivarea recursului se arată că anterior încheierii contractului de muncă nr. 5043/B/10.01.2005, reclamantul a semnat cu pârâta un alt contract de muncă, cu începere din 01.09.2004.
La data încheierii contractului de muncă salariul negociat a fost de 4.500.000 lei, iar mențiunea privind salariul de 3.100.000 lei este una făcută de administratorul societății pârâte, în luna septembrie 2007, fiind deci falsă.
La data desfacerii contractului de muncă societatea era obligată să acorde reclamantului un preaviz și de asemenea să procedeze la o evaluare profesională. În mod greșit prima instanță nu a obligat pârâta la plata sumelor cuvenite pentru concediul de odihnă aferent anului 2005, și de asemenea la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este întemeiat.
Contractul individual de muncă încheiat de părți a stipulat un salariu de 4.500.000 lei lunar. Legat de această clauză a contractului se poate aprecia că în privința acestui salariu părțile și-au dat consimțământul, avându-se în vedere că la finele contractului, acesta poartă semnăturile angajatorului și a salariatului ( 3-4).
Prima instanță a apreciat greșit că reclamantul ar fi consimțit la modificarea salariului prin semnarea statelor de plată și încasarea efectivă a unui salariu mai mic, respectiv corespunzător celui de 3.100.000 lei lunar, care apare în contractul individual de muncă, înregistrat la. M ( 39-40).
Și copia contractului depusă de reclamant în susținerea acțiunii poartă mențiunea înregistrării acestuia la. M sub nr. 5043/B/10.01.2005, însă în aceasta nu apare nici o modificare referitoare la cuantumul salariului.
Dacă între părți ar fi intervenit un acord privind modificarea salariului, atunci mențiunea privitoare la cuantumul acestuia, și anume nu de 4.500.000 lei, ci de 3.100.000 lei lunar, ar fi trebuit să poarte și semnătura reclamantului, pentru că în caz contrar se poate vorbi de o modificare unilaterală a contractului de muncă ce nu-i este opozabilă acestuia.
Nu s-ar putea susține că prin încasarea unui salar mai mic decât cel la care avea dreptul conform contractului individual de muncă, reclamantul ar fi renunțat la drepturile sale. În termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 166 Codul muncii, reclamantul este îndreptățit a solicita obligarea pârâtei la plata diferenței dintre sumele reprezentând salariul derivând din contractul individual de muncă și cel efectiv încasat.
Reclamantul a mai invocat și faptul că nu ar fi efectuat concediul de odihnă aferent anului 2005 și nici nu i-ar fi fost compensate bănesc drepturile cuvenite.
Pârâta nu a dovedit că reclamantul a efectuat concediul de odihnă sau că i-ar fi compensat neefectuarea acestuia prin plata unei indemnizații. Obligația acestei dovezi revenea pârâtei în sensul dispozițiilor art. 287 Codul muncii.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 141 Codul muncii, reclamantul este legal îndreptățit și la compensarea concediului de odihnă aferent anului 2005.
Criticile vizând neefectuarea evaluării profesionale a reclamantului anterior desfacerii contractului de muncă, precum și al neacordării preavizului, exced obiectului pricinii, câtă vreme reclamantul nu a atacat în termenul legal decizia prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă.
Pretențiile reclamantului referitoare la plata cheltuielilor de judecată sunt justificate câtă vreme acesta s-a prezentat la 5 termene de judecată, iar deplasarea sa din localitatea la BMa însemnat în mod evident suportarea unor cheltuieli cu transportul, sens în care, acțiunea reclamantului fiind admisă în parte, conform art. 274 alin. 1.pr.civ. pârâta are obligația la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului.
În temeiul art. 312 alin. 1-3.pr.civ. urmează a se admite recursul declarat de reclamant și a fi modificată în parte sentința, obligând pârâta să plătească reclamantului diferențele salariale neachitate, aferente perioadei 03.01.2005 - 31.03.2006, corespunzătoare salariului de bază brut de 450 lei, precum și salariul aferent perioadei 01.04.2006 - 31.08.2006, corespunzătoare aceluiași salariu lunar brut de 450 lei.
De asemenea, pârâta va fi obligată să plătească reclamantului suma de bani reprezentând compensarea concediului de odihnă neefectuat pe anul 2005 și 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul R împotriva sentinței civile nr. 1035 din 01.10.2007 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pe pârâtă să plătească reclamantului diferențele salariale neachitate aferente perioadei 03.01.2005 - 31.03.2006 - corespunzătoare salariului de bază lunar brut de 450 lei, precum și salariul aferent perioadei 01.04.2006 - 31.08.2006 corespunzător salariului de bază lunar brut de 450 lei.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de bani reprezentând compensarea concediului de odihnă neefectuat pe anul 2005.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red.SL/dact.
3 ex./30.01.2008
Jud.primă instanță: /
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Lucia Ștețca Ioana Tripon
