Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1154/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1154/2009
Ședința publică de la 12 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Cismaru JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Ana
- - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de pârâta "" Sibiu, împotriva sentinței civile nr. 150 din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Urmare faptului că domnul judecător lipsește din instanță la termenul din 12.11.2009, inițial fiind desemnat în completul de judecată al prezentei ședințe, s-a procedat la suplinirea acestuia de către doamna judecător -, conform planificării de permanență a secției.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă avocat pentru pârâta recurentă "" Sibiu, administratorul societății și avocat pentru reclamanta intimată -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că reclamanta intimată - a înregistrat la dosar întâmpinare, din care instanța comunică un exemplar cu reprezentanta recurentei.
De asemenea, se constată că dosarul Tribunalului Sibiu nr-, solicitat prin adresă la termenul anterior, nu a fost acvirat cauzei.
Instanța pune în discuție necesitatea acvirării dosarului nr- al Tribunalului Sibiu.
Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar în copie sentința civilă nr. 202/2008 a Tribunalului Sibiu pronunțată în dosarul nr- și decizia de casare nr.735/30 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în acest dosar, precizând că nu mai este necesară acvirarea acestui dosar.
Reprezentanta pârâtei recurente susține că este vorba de două cicluri procesuale. Sentința pronunțată în dosarul nr-, casată de Curtea de Apel Alba Iulia, a primit număr nou de dosar, respectiv prezentul dosar - care este de fapt dosarul - în rejudecare, considerent pentru care nu se mai impune acvirarea acestui dosar.
Reprezentantul reclamantei intimate confirmă susținerile reprezentantei pârâtei, relevând că doar precizarea de acțiune, anume cererea reconvențională pentru a se calcula imputarea și a fi obligată - să plătească daune unității, a fost disjunsă, formând dosarul 4684.
Instanța, față de susținerile reprezentanților părților de la acest termen în sensul că acest dosar reprezintă reînregistrarea în rejudecare după casare a dosarului nr-, revine asupra dispoziției de la termenul anterior, considerând că nu se mai impune acvirarea acestui dosar. Reținând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de discutat ori cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta pârâtei recurente susține motivele de recurs astfel cum au fost în scris detaliate, solicitând în consecință admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței civile nr. 150/2009 a Tribunalului Sibiu doar în ceea ce privește cheltuielile de judecată. Cu obligarea intimatei la cheltuieli de judecată în recurs conform facturii și chitanței pe care le depune la dosar, în sumă de 180 lei reprezentând onorariu avocațial.
Reprezentantul reclamantei intimate - solicită respingerea recursului și menținerea dispozițiilor sentinței atacate, cu obligarea recurentei la cheltuieli de judecată în recurs, conform chitanțelor justificative a onorariului avocațial pe care le depuse la dosar. În susținerea punctului de vedere al intimatei, reiterează detaliat motivele de respingere a recursului cuprinse în întâmpinare.
Instanța, având în vedere lucrările dosarului și concluziile prezentate în dezbateri, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr-, în urma rejudecării, reclamanta - a chemat în judecată pârâta SC SRL Sibiu solicitând:
1. să se constate că mențiunile aflate pe statul de plată privind pe contestatoare și în actul intitulat "tabel de prezență" pe luna noiembrie 2006 în care se arată că aceasta a fost în concediu de odihnă 3 zile nu sunt reale și în consecință sunt nule.
2. să se constate nulitatea absolută a reținerii sumei de 1200 lei cu chitanța seria - nr.-/02/22 dec. 2006 și a deciziei de reținere nr. 3/05.06.2007 și să se dispună restituirea acestei sume contestatoarei.
3. să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 16/27 dec. 2006 emisă de intimată privind desfacerea contractului individual de muncă al contestatoarei și să fie obligată intimata la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate pe perioada 03.01.2007 - 20.08.2007, data angajării contestatoarei, în sumă totală de 4600 lei care să fie actualizată cu indicele de inflație.
Precizează că nu solicită reintegrarea în postul din care a fost concediată.
4. să fie obligată intimata să compenseze în bani concediul de odihnă neefectuat pe anul 2007 corespunzător a 7 luni și 20 zile (03.01.2007- 20.08.2007) în sumă de 4.600 lei.
5. să fie obligată intimata la plata a 40 ore suplimentare efectuate în lunile august - noiembrie și 24 ore suplimentare în data de 2-3 decembrie 2006, în total 56 ore suplimentare, în sumă de 143 lei.
6. să se oblige intimata la plata daunelor morale în sumă de 5000 lei.
Cu cheltuieli de judecată.
In motivare arată că nu există nici un act valabil care să dovedească faptul că a efectuat 3 zile concediu de odihnă în luna noiembrie 2007. Consideră că "tabelul de prezentă" ce emană de la intimată a fost întocmit "pro causa", nu este semnat de contestatoare și nu era cunoscut de nici o angajată, fiind nul și deci lipsit de eficiență.
Susține că reținerea sumei de 1200 lei în 22 decembrie 2006 nu are suport legal, iar decizia de imputare nr. 3 emisă abia la 5 mai 2007 este nulă absolut, pentru că încalcă disp. imperative prev. de art. 164.muncii, astfel încât se impune restituirea sumei.
In ce privește decizia de concediere, arată că este nulă de drept întrucât este semnată de o persoană fără calitate. Pe de altă parte, față de temeiul legal indicat ca fiind art.61 lit. muncii, trebuie avut în vedere că a fost luată pe timpul concediului de odihnă, în lipsa evaluării prealabile și oferirii unui loc de muncă corespunzător sau solicitării sprijinului agenției teritoriale de ocupare forței de muncă în vederea redistribuirii angajatului, fără acordarea preavizului și fără respectarea conținutului deciziei de concediere. Precizează că au fost încălcate regulile imperative prev. de art.60,63, 64, 73,74.muncii, sancțiunea aplicabilă fiind nulitatea absolută conf. art. 76.munciii. In cazul în care temeiul legal al desfacerii contractului ar fi art. 61 lit. a muncii decizia este nulă pentru neefectuarea cercetării prealabile.
Ca o consecință, se impune plata drepturilor aferente perioadei nelucrate din vina angajatorului, salariul lunar real fiind de cel puțin 600 lei, posibil chiar 700 lei în cazul contestatoarei.
Susține că dacă ar fi fost angajată în perioada 3.01.2007-20.08.2007 i s-ar fi cuvenit și îndemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat.
Mai arată că în timpul inventarelor salariata lucrat ore suplimentare epuizante pentru care se acordă un spor conf. art.120 care nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Invocă deopotrivă disp.art. 269.muncii potrivit cărora angajatorul răspunde pentru daunele morale suferite în legătură cu serviciu. Or, salariata locuind într-un cartier al orașului unde vecinii află totul, împrejurarea că a fost concediată i-a creat suferințe psihice și i-a schimbat felul de viață, suportând greu comportarea vecinilor față de ea în cele aproape 8 luni în care a fost neîncadrată.
Prin întâmpinare, intimata Sibiu solicită respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, invocând în primul rând excepția tardivității formulării contestației. Pe fond arată că raporturile de muncă au încetat în temeiul art. 61 lit. d, deci pentru necorespundere profesională, caz în care nu mai era obligatorie efectuarea cercetării disciplinare prealabilă. Cu referire la pretențiile salariale formulate de contestatoare, intimata precizează că în perioada în care aceasta a lucrat în societate s-au efectuat mai multe inventare, iar pentru lipsa în gestiune constatată s-a emis pe numele contestatoarei o deciziei de imputare pentru suma de 2860 lei, sumă pe care aceasta a fost de acord să o achite în rate. Cât privește orele suplimentare se precizează că acestea sunt nejustificate deoarece contestatoarea ocupa o funcție de gestionar, în baza căreia avea obligația de a participa la efectuarea inventarelor. In drept sunt invocate dispozițiile art. 268 pct. 5, art.61 lit.d și următ. art. 274.civilă.Cod Penal
Cauza a fost soluționată în primul ciclu procesual prin sentința civ. nr. 202/25.02.2008 a Tribunalului Sibiu prin care s-a admis în parte contestația formulată și în consecință;
S-a constatat nulitatea absolută a concedierii dispusă prin decizia nr. 16/27.12.2006 emisă de intimată.
S-a obligat intimata la plata drepturilor salariale cuvenite contestatoarei pe perioada 3 ianuarie - 20 august 2007.
S- dispus anularea deciziei nr. 3/5.06.2007 și restituirea sumei de 1200 lei către contestatoare.
S-a obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs atât contestatoarea cât și intimata. Ambele recursuri au fost admise prin decizia civ. 735/ 30.06.2008 a Curții de Apel Alba Iulia, astfel cum a fost completată prin decizia civ. nr. 777/15.09.2008, s- casat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Sibiu - complet specializat conflict de muncă, reținându-se că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor părților.
În rejudecare, instanța a pronunțat sentința civilă nr. 150/2009 prin care a respins excepția tardivității formulării contestației invocată de intimată, a admis în parte contestația formulată și precizată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata L Sibiu și în consecință:
S-a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr. 16/27. XII.2006 de desfacere a contractului de muncă al contestatoarei.
A obligat intimata să restituie contestatoarei suma de 1200 lei reprezentând rețineri nelegale.
A obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 121,88 lei în valoare brută reprezentând ore suplimentare.
A respins celelalte capete de cerere.
A obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 1658 lei reprezentând cheltuieli parțiale de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că excepția de tardivitate a contestației împotriva deciziei de concediere nr. 16/27.12.2006 este nefondată.
Potrivit art. 283(1) lit. muncii, termenul de 30 de zile pentru formularea contestației curge de la data la care a fost comunicată decizia unilaterală angajatorului.
In speță, decizia nu fost înmânată personal contestatoarei, iar comunicarea prin poștă nu a fost dovedită. Faptul că în registrul de intrări - ieșiri ținut de intimată apare menționată la data de 28.12.2006 o decizie trimisă prin poștă contestatoarei, nu poate fi suficient pentru a face credibilă expedierea efectivă. Considerăm, că în lipsa unui borderou de expediere care să poarte ștampila poștei sau recipisei de predare la poștă nu se poate reține îndeplinirea de către angajator pe această cale a obligației de comunicare prev. de art. 74.muncii. Pentru identitate de rațiune, comunicarea trebuia făcută prin scrisoare recomandată, așa cum se prevede expres la art. 268 pc.4 muncii în cazul deciziilor de sancționare. Martora - care se ocupa de expedierea corespondenței arată în declarația dată în rejudecare că a depus la poștă un plic simplu, fapt ce nu poate garanta expedierea deciziei și cu atât mai puțin primirea ei de către contestatoare.
Prin urmare, se constată că contestatoarea era în termenul prevăzut de lege la data depunerii precizării de acțiune prin care solicită anularea măsurii concedierii.
Verificând decizia atacată, instanța a constatat existența motivelor de nulitate invocate, raportat la temeiul legal al desfacerii contractului de muncă menționat în preambul, respectiv art.61 lit. d ( necorespundere profesională) precum și la cel indicat la art. 1 din decizie ca fiind art. 61 lit.a (desfacere disciplinară ) înscris dealtfel în carnetul de muncă.
în gestiune sau nota explicativă dată cu ocazia inventarierii nu suplinesc evaluarea profesională sau cercetarea prealabilă obligatorie prev. de art. 63, respectiv art.267 muncii.
Potrivit art.63 al.2 muncii modificat prin nr.OUG 65/2005 aprobată prin nr. 371/2005, concedierea pentru necorespundere profesională poate fi dispusă numai după evaluarea prealabilă a salariatului conf. procedurii stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel național,de ramură de activitate sau grup de unități precum și prin regulamentul intern. Evaluarea constă în examinarea salariatului din punct de vedere al cunoștințelor și performanțelor profesionale, iar intimata nu a făcut nici o probă în acest sens.
In cazul desfacerii contractului de muncă pentru necorespundere era obligatorie acordarea preavizului conf. art. 73.muncii care în speță a fost ignorat, nu s-a făcut dovada oferirii altui loc de muncă corespunzător și nici că s-a solicitat sprijinul agenției teritoriale a forței de muncă în vederea redistribuirii (art.64 muncii).
Nu s-a îndeplinit nici procedura cercetării prealabile prev. de art. 267 pct.2 muncii, salariata nu a fost convocată în scris în acest sens, nu i s-a asigurat dreptul de a formula apărări conf. pct.4 al. aceluiași articol, decizia nu cuprinde elementele obligatorii prev. de art. 268 pct.2 muncii.
Decizia nu putea fi emisă în perioada cât salariatul se afla în concediu de odihnă (art.60 pct.1 lit. i muncii) chiar dacă contractul de muncă urma să înceteze cu data de 03.01.2007 după efectuarea concediului de odihnă. În cauză se contestă efectuarea integrală (21 zile) concediului de odihnă aferent anului 2006 până la această dată.
Prin urmare se constată că decizia este nelegală, indiferent dacă a fost semnată sau nu de mandatarului reprezentantului societății, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii și prin urmare este lovită de nulitate conf. art. 76.muncii.
Instanța a respins primul capăt de cerere din precizare în constatarea nulității mențiunilor din statul de plată pe luna noiembrie 2006 și din" tabelul de prezență" privind efectuarea 3 zile de concediu de odihna.
Chiar dacă contestatoarea a lucrat toată luna noiembrie, așa cum susține doar martora, salariului i- fost plătit integral după cum rezultă din statul de plată și fluturașul de salariu aflate la dosar. În cazul în care considera că i-au rămas neefectuate cele 3 zile din concediul de odihnă aferent anului 2006, putea cere realizarea dreptului la compensarea în bani a concediului neefectuat conf. art. 141 pct.4 muncii.
Cererea în constatare este inadmisibilă în cazul în care partea poate cere realizarea dreptului. Cum nu s-au formulat pretenții cu acest titlu, în baza art.111 teza a doua această cerere a fost respinsă în consecință.
Pentru reținerea sumei de 1200 lei cu titlu de daune conform chitanței seria - nr. -/ 22 decembrie 2006, angajatorul nu deținerea o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă potrivit disp. art. 164.muncii. Constatând că această reținere fost nelegală, s- admis cererea privind restituirea sumei de 1200 lei reprezentând diferențe salariale pe noiembrie și decembrie 2006.
Susținerile că reținerea sumei are ca temei decizia de imputare nr.3/5.06.2007 (35 dosar fond inițial) nu pot fi primite întrucât aceasta a fost dată ulterior, după mai multe luni de la emiterea chitanței din 22 decembrie 2006. Chiar dacă ar fi fost reținută în contul debitului stabilit prin acea deciziei care este evident lipsită de temei legal, termenul de contestare era cu mult depășit la data de 2 decembrie 2008 când în rejudecare contestatoarea a solicitat pentru prima dată anularea ei. Este incontestabil că contestatoarei i s-a comunicat această decizie la data de 12.06.2007, așa cum rezultă din confirmarea de primire de la fila 36 din dosar fond inițial. Așa fiind, se va respinge cererea în constarea nulității deciziei de reținere din petitul 2 al precizării menționate, reiterată și în precizarea de la 68-72.
Cererea de despăgubire formulată la petitul 3 se găsește nefondată, întrucât chiar dacă decizia de concediere a fost constatată nulă, contestatoarea și-a dat demisia începând cu data de 03.01.2007 conf. cererii de la 29 dosar rejudecare, din care rezultă clar, neechivoc voința sa de a înceta raportul de muncă cu societatea intimată.
Demisia fiind dată cu aceeași dată menționată și în decizia de concediere, nu mai poate fi antrenată răspunderea societății conf. art. 78 muncii pentru perioada nelucrată până la 20.08.2007 când s-a reangajat. Drept urmare, s-au respins aceste pretenții cât și cele privind compensarea în bani a concediului de odihnă aferent aceleiași perioade de la petitul 4 din precizare.
In ce privește plata orelor suplimentare solicitată pe perioada august - noiembrie 2006 și în data de 2-3 decembrie 2006, în total 56 ore, rezultă din probatoriul administrat în cauză că magazinul la care lucra contestatoarea ca vânzătoare avea program inclusiv sâmbăta și duminica, iar angajatelor le venea rândul să lucreze câte 2 sâmbete și 2 duminici pe lună pentru care nu erau pontate ca zile lucrate.
Martorele și au arătat că pentru aceste zile li se plătea câte 1 milion, de 2 ori pe lună când lucrau duminica, dar nu erau puse să semneze de primire. Nu se acorda timp liber corespunzător. De asemenea au relatat că inventarele se făceau de regulă duminica după program, că durau până noaptea târziu, și participau toate vânzătoarele indiferent dacă erau sau nu de serviciu.
În aceste împrejurări, se găsește justificată susținerea contestatoarei că a acumulat un număr total de 56 ore efectuate suplimentar în perioada de referință, incluzând și orele suplimentare prestate cu ocazia inventarului din luna decembrie 2006.
Intimata nu a prezentat documente justificative cu care să demonstreze plata drepturilor salariale aferente orelor suplimentare conf. art. 163.muncii sau compensarea lor cu ore libere plătite. Așa fiind, în baza art. 120 muncii și art. 40 al.3 lit. c din unic la nivel național, a fost obligată la plata sumei de 121,88 lei cu acest titlu către contestatoare ( salariu de bază înscris în statele de plată: 170 ore medie /lună X 56 ore). Față de disp.art.163 muncii nu au fost avute în vedere probele testimoniale ca dovadă plății unui salariu în cuantum diferit decât cel rezultat din statele de plată.
Daunele morale solicitate se găsesc nejustificate. Nu s-a dovedit vreo schimbare a comportamentului vecinilor de natură să-i provoace suferințe psihice ca urmare încetării contractului de muncă așa cum se susține. Cu atât mai puțin verosimilă poate fi afirmația că suferințele au fost cauzate din culpa angajatorului, atât timp cât cererea sa de demisie este datată cu 15 decembrie 2006, deci anterior emiterii deciziei de concediere, despre care afirmă că nici nu a știut, nefiindu-i comunicată.
Așadar, contestația a fost admisă doar în parte, în ce privește nulitatea deciziei de concediere, restituirea sumei de 1200 lei și plata orelor suplimentare. În baza art. 274, 276. intimata a fost obligată să plătească contestatoarei cheltuieli parțiale de judecată în sumă de 1658 lei proporțional cererilor admise din totalul cheltuielilor ocazionate și justificate cu chitanțele depuse la dosar pe parcursul ambelor cicluri procesuale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC SRL Sibiu solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței nr. 150/2009 doar sub aspectul cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului se arată că prin sentința atacată s-a admis în parte acțiunea formulată, doar sub aspectul nulității Deciziei nr. 16/2006, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1200 lei și la plata sumei de 121,88 lei reprezentând ore suplimentare.
Prin sentința s-a dispus și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1658 lei.
În dovedirea cheltuielilor de judecată reclamanta a depus chitanțele vizând onorarul de avocat - 1100 lei, copii xerox - 16 lei și onorariul de expert - 400 lei.
Totalul acestor cheltuieli este de 1516 lei, mai puțin decât suma de 1658 lei la care instanța a obligat pârâta.
Având în vedere că s-a admis în parte acțiunea reclamantei și cheltuielile trebuiau admise tot în parte, iar cheltuielile cu expertiza nu pot fi reținute ca și cheltuieli de judecată la care pârâta să fie obligată.
Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, având în vedere că în mod corect a stabilit instanța cuantumul cheltuielilor de judecată raportat la cheltuielile din ambele cicluri procesuale, deoarece părțile au parcurs două cicluri procesuale, astfel că instanța a ținut cont și de cheltuielile de judecată făcute în primul ciclu procesual.
CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă, reține următoarele:
Recursul este fondat.
Cheltuielile de judecată se compun din taxe de timbru și timbru judiciar, alte cheltuieli făcute de părți cum ar fi: cheltuieli pentru transportul și cazarea părților, pentru administrarea probelor, onorariul avocaților, a experților, etc.
Potrivit art. 274 alin.1 Cod procedură civilă partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Principiul care rezultă din dispozițiile înscrise în art. 274 Cod procedură civilă, la baza căruia stă culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții, precum și unicitatea procesului civil, impun ca aceste cheltuieli să cuprindă toate cheltuielile făcute cu procesul civil.
Prin urmare, în cuprinsul cheltuielilor de judecată se includ și onorariile datorate experților pentru lucrările de specialitate efectuate și ordonate de instanța de judecată (art. 274 alin.2 Cod procedură civilă), fiind deci vorba de expertizele judiciare încuviințare după procedura prevăzută la art. 201-214 Cod procedură civilă.
Expertiza depusă în cauză are natura unei expertize extrajudiciare pe care partea potrivnică a contest-o în sensul că nu și-a însușit-o, astfel că costul acesteia nu poate intra în cuantumul cheltuielilor de judecată.
Cheltuielile de judecată la care pârâta a fost obligată au fost în sumă de 1658 lei, reprezentând cheltuieli parțiale în ambele cicluri procesuale, cauza fiind în rejudecare.
În speță, reclamanta a făcut dovada, cu actele de la dosar, a unor cheltuieli de judecată în sumă de 1516 lei contând în onorariul avocațial - 1100 lei, costul xerocopierii unor acte - 16 lei (5+5+6) și onorariul plătit pentru expertiza extrajudiciară - 400 lei.
Nu există nici o dovadă a cheltuielilor de judecată făcute de reclamantă în primul ciclu procesual.
Este adevărat că în caz de rejudecare, cheltuielile efectuate de parte în prima judecată vor fi luate în considerare în rejudecare la stabilirea cuantumului total al cheltuielilor de judecată, însă partea trebuie să facă dovada acestora.
În majoritatea covârșitoare a cauzelor, cheltuielile din primul ciclu procesual se regăsesc la dosar.
În speță, aceste cheltuieli nu se regăsesc la dosar, deoarece dosarul a căruia rejudecare s-a dispus a fost disjuns în rejudecare, acțiunea inițială formând prezentul dosar, deși în mod corect trebuia disjunsă sub un număr nou de dosar cererea reconvențională.
Chiar și în această situație, pentru a se decide asupra cheltuielilor de judecată, instanța trebuia să aibă la dosar cel puțin o copie a cheltuielilor de judecată făcute în primul ciclu procesual.
Aceste cheltuieli nu se regăsesc însă la dosar.
Or, sub acest aspect îi revenea părții reclamante obligația de a face dovada cuantumului cheltuielilor de judecată efectuate și a căror suportare o solicita de la pârâtă.
În consecință, având în vedere soluția pronunțată, chitanțele depuse și cele de mai sus menționate, reclamanta este îndreptățită numai la suma de 1116 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul avocațial de 1100 lei și costul xerocopierii - 16 lei, fără a se putea acorda și onorariul expertului, fiind vorba de o expertiză extrajudiciară neînsușită de pârâtă.
Chiar și în situația în care am lua în calcul sumele achitate cu titlu de onorariu avocațial în ambele cicluri procesuale, față de cele menționate în sentința casată de instanța de recurs (800 lei), suma acordată de instanța de recurs este îndestulătoare și echitabilă față de complexitatea, și proporția în care pretențiile reclamantei au fost admise, astfel că și din acest punct de vedere, raportat la prevederile art. 276 Cod procedură civilă, soluția instanței de fond este greșită, instanța de recurs acordând mai mult de J din totalul cheltuielilor cu onorariile de avocat deși au fost admise doar 3 capete de cerere din cele 6 formulate.
Față de cele de mai sus, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de pârâta "" Sibiu împotriva sentinței civile 150/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar -, va modifica în parte sentința atacată doar sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată intimata, pe care le stabilește la suma de 1116 lei. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
În raport de soluția pronunțată și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, intimata va fi obligată la plata sumei de 180 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta "" Sibiu împotriva sentinței civile 150/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar -.
Modifică în parte sentința atacată doar sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată intimata, pe care le stabilește la 1116 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Obligă intimata - să plătească recurentei Sibiu suma de 180 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.11.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Tehnored., 4 ex.IM
Jud.fond-,
Președinte:Monica Maria CismaruJudecători:Monica Maria Cismaru, Nicoleta Vesa, Ana
