Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1160/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1160/R/2009
Ședința publică din data de 12 MAI 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Laura Dima
JUDECĂTOR 3: Ioan Daniel
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 243 din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, privind și pe reclamanții și alții, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale - indexări 2007 magistrați.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Verificând actele existente la dosarul cauzei, văzând că pârâții au solicitat judecarea recursului în condițiile art. 242.proc.civ. Curtea invocă ca motiv de ordine publică, în temeiul art. 306 alin. (2) Cod procedură civilă, nelegala constituire a completului care a pronunțat hotărârea de fond, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă. De, asemenea se apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 243 din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive si a inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și MINISTERUL ECONOMIEI B și în consecință au fost obligate pârâtele MINISTERUL JUSTITIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 5% începând cu data de 1.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 1.04.2007 în raport cu din luna martie 2007 și de 11% începând cu data de 1.10.2007 în raport cu din luna septembrie 2007, sumelor reactualizate potrivit indicelui de inflație începând cu data de 01.02.2007 și până la data plății efective.
Totodată prin aceeași sentință fost obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI B să aloce fondurile necesare plătii drepturilor solicitate.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, instanța specializată în litigii de muncă este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art. 27 alin. 1 din G nr. 137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Instanța reține că reclamanții fac parte din categoria magistraților, unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate și de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea majorărilor salariale anuale, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003.
Deci, reclamanții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Însă, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr. 10/2007, G nr. 11/2007, G nr. 16/2007, G nr. 27/2007, Legea nr. 232/2007, G nr. 8/2007, G nr. 20/2007, G nr. 23/2007, personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio - profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29 - 32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Cu toate acestea, reclamanților ( personal salarizat prin G nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților.
Instanța constată că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.
În mod eronat pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. În acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor s-a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței atacate și pe cale de consecință respingerea acțiunii reclamanților.
În motivare pârâta arată că, o primă critică pe care înțelege să o aducă sentinței atacate constă în aceea că, din aceasta nu rezultă ca instanța de fond ar fi respectat prevederile art.27 alin.3 și 6 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și eliminarea tuturor formelor de discriminare, conform căruia, judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru combaterea discriminării, iar hotărârea pronunțată de instanța de judecată se comunică Consiliului.
De asemenea, s-a mai invocat că în mod greșit s-au respins excepțiile lipsei competenței materiale a instanței,a inadmisibilității acțiunii, respectiv lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Prin recursul declarat de Ministerul Justiției s-a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței criticate.
Invocându-se dispozițiile art.304 pct.4 Cod procedură civilă s-a solicitat să se constate că soluția dată de către prima instanță, prin care au fost acordate reclamantei creșterile salariale prevăzute doar pentru alte categorii de salariați, nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde pentru anul 2007, prima instanță depășind în mod flagrant limitele puterii judecătorești.
Hotărârea primei instanțe a mai fost criticată prin prisma motivului de recurs prevăzut de pct.9 al art.304 Cod procedură civilă, întrucât instanța de fond a reținut în considerente că în prezenta cauză există o situație discriminatorie care determină incidența dispozițiilor OG nr.137/2000, art.16, 20 din Constituție, art.14 din CEDO etc. respectiv a apreciat ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
În sens contrar celor învederate de instanță se apreciază de către recurent că dispozițiile OG nr.137/200 nu sunt aplicabile, întrucât despăgubirile și acțiunea în despăgubiri avute în vedere de OG nr.137/2000 sunt în legătură cu fapte sau acte de discriminare, înțelese ca acțiuni ori inacțiuni ilicite prin care se restrânge sau se înlătură folosința ori exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a celui de ordine publică invocat din oficiu, se constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Deși prin Încheierea din 22.11.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în camera de consiliu s-a admis cererea de abținere formulată de d-nul judecător și d-na asistent judiciar (fila 23 dosar fond) în cauza ce formează obiectul dosarului -, din completul care a soluționat cauza au făcut parte atât d-nul judecător cât și d-na asistent judiciar.
Din coroborarea dispozițiilor art. 32 alin. (2) cu 26 Cod procedură civilă rezultă că întrucât declarația de abținere a fost admisă, judecătorul trebuia să se retragă de la soluționarea cauzei. De asemenea, conform art. 111 alin. (2) din Legea 304/2004 incompatibilitățile judecătorilor si procurorilor se aplica si asistenților judiciari.
Drept urmare, se constată că tribunalul a soluționat cauza într-un complet nelegal neconstituit, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct.1 Cod procedură civilă.
Având în vedere aceste considerente și reținând și faptul că reținându-se incidența motivul de casare menționat anterior este inutilă analiza celorlalte motive de recurs invocate de părți, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 243 din 11 februarie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, care va fi casată în întregime și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în complet legal constituit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 243 din 11 februarie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red.LD/Dact.SM
3 ex.01.06.2009
Jud.fond: și
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima, Ioan Daniel
