Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1169/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 1169/

Ședința publică din 15 Mai 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de chemata în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.185 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.185 19.02.2008, Tribunalul Mureșa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean M; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamanții:, prin reprezentant legal Sindicatul " ", în contradictoriu cu pârâții Școala Generală, Consiliul Local al comunei, Primarul comunei și Inspectoratul Școlar Județean M; admis acțiunea civilă formulată de reclaman ii, prin reprezentant legal Sindicatul " ", n contradictoriu cu âții Școala Generală, Consiliul Local al comunei, Primarul comunei și Inspectoratul Școlar Județean M; obligat âții recalculeze toate drepturile salariale ale reclaman ilor cu respectarea prevederilor art.40 din Contractul colectiv de munc unic la nivel na ional pe anii 2007 - 2010 i oblig âții la plata n favoarea reclaman ilor a diferen elor de drepturi salariale rezultate dintre drepturile salariale cuvenite reclaman ilor (calculate n func ie de salariul de baz minim brut 880 lei) i drepturile salariale pl tite efectiv acestora, ncep nd cu data de 01.01.2007 i n continuare, până la data la care salariul de baz al reclaman ilor atinge nivelul salariului de baz prevăzut de art.40 din Contractul colectiv de munc unic la nivel na ional pe anii 2007 - 2010, dar nu mai mult de data de 19.02.2009.

A dispus ca despăgubirile mai sus menționate să fie actualizate în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în Garanție Ministerul Finanțelor Publice.

A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean M, împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice.

A obligat chematul în garanție să aloce în favoarea Inspectoratul Școlar Județean M fondurile necesare plății drepturilor bănești mai sus menționate, acordate reclamanților ,.

În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu referire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:

În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu privire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:

Inspectoratul Școlar Județean M dispune de calitate procesuală pasivă, conform art. 11 alin. 5 din Legea nr.128/1997, art. 142 lit. g din Legea nr. 84/1995, art. 33 alin. 7 și art. 38 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, art. 2, art. 31 alin. 2 și art. 54 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de învățământ preuniversitar de stat pe județul M, deoarece acest pârât are atribuții specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești ale personalului didactic.

Consiliul local pârât are calitate procesuală pasivă, conform art. 15 alin. 1 și art. 19 din Legea nr. 273/2006, art. 13 alin. 1 din G nr. 32/2001, art. 16 din Normele aprobate prin G nr. 2192/2004 și art. 167 alin. 3 din Legea nr. 84/1995, acest pârât asigurând aprobarea în bugetul local a sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamanți.

Primarul pârât dispune de calitate procesuală pasivă, conform art. 63 alin.1 lit. c și alin. 4 din Legea nr. 215/2001 și art. 20 alin.1 și alin. 4 din Legea nr. 500/2003, întrucât acest pârât îndeplinește funcția de ordonator de credite în privința sumelor solicitate de reclamanți.

În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Pe fondul cauzei prima instanță a reținut că potrivit art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 salariile minime de bază brute pentru un program de lucru complet erau: muncitori necalificați 440 lei; muncitori calificați 528 lei; personal administrativ încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este liceală 528 lei; personal administrativ încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este postliceală 550 lei; personal de specialitate încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este școala de maiștri 572 lei; personal de specialitate încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este studii superioare de scurtă durată este 660 lei; personal încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare 880 lei.

Potrivit art. 41 alin. 2 și alin. 5 din Constituție, dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatori al convențiilor colective sunt garantate, inclusiv sub aspectul stabilirii salariului minim brut pe țară.

Totodată, art. 30 alin.1 din Legea nr. 130/1996 și art. 243 alin. 1 din Codul muncii prevăd că "executarea contractului de muncă este obligatorie pentru părți"

De asemenea, conform art. 30 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, "neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta".

Potrivit art. 11 alin.1 lit. d din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă își produce efectele pentru toate persoanele juridice sau fizice autorizate potrivit legii, care administrează, utilizează capital, indiferent de natura acestuia și care folosesc forță de muncă salariată (deci inclusiv unitățile de învățământ).

În al treilea rând, potrivit art. 241 alin. 1 lit. d din Codul muncii, contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară.

În al patrulea rând, conform dispozițiilor art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.

Apreciind asupra celor de mai sus instanța de fond s-a pronunțat în sensul arătat.

Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat recurs, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii civile formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar M în numele membrilor de sindicat.

Chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în judecată și a cererii de chemare în garanție în principal ca inadmisibil față de Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive și în subsidiar ca nefondat.

În motivarea cererii s-a arătat că sunt incidente în cauză disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, astfel chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă, întrucât între aceste părți nu există raporturi juridice de muncă.

Lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice rezultă din prev. art.167 din Legea nr.84/1995.

În speță, drepturile de natură salarială ale reclamantei sunt stabilite prin act normativ special.

În acest context sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice.

Referitor la recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice:

Ministerul Finanțelor Publice este responsabil pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat în temeiul disp. art.167 alin.1 și 2 din Legea nr.84/1995, conform cărora această operațiune se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, finanțarea cuprinzând atât finanțarea de bază, cât și finanțarea complementară. Or, potrivit disp. art.167 alin.5 din aceeași lege, în finanțarea de bază sunt cuprinse și cheltuielile de personal.

Aceeași responsabilitate a Ministerului Finanțelor Publice derivă pentru perioada aflată în litigiu și din prev. art.14 alin.4 din Legea nr.486/2006 precum și din cele ale art.19 lit.a din Legea nr.500/2002, pârâtul coordonând acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, precum și pregătirea proiectelor bugetare anuale și ale legilor de rectificare.

În plus, conform prev. art.21 alin.1 din Legea nr.486/2006 cheltuielile privind despăgubirile acordate prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești se acoperă de către Ministerul Finanțelor Publice, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat.

Din coroborarea prevederilor legale menționate rezultă că pârâtul recurent are calitatea procesuală pasivă în cauză, atât sub aspectul opozabilității față de minister a hotărârii atacate, cât și sub aspectul punerii acesteia în executare.

În ceea ce privește fondul cauzei prima instanță în mod întemeiat a reținut că Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, înregistrat la. cu nr.2895/21/29.12.2006, potrivit prevederilor cuprinse în art.2 și 3 cest act juridic și conform art.11 alin.1 lit.d din Legea nr.130/1996 și art.241 alin.1 lit.d din Codul Muncii produce efecte pentru toți salariații și toți angajatorii din țară.

Raportat la art.41 alin.2 și 5 din Constituție dreptul reclamantei la salariul minim prevăzut este garantat, astfel încât prin art.40 din contractul colectiv de muncă, începând cu luna ianuarie 2007 salariul de bază minim brut ce i s-ar fi cuvenit reclamantei, respectiv personal încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare este de 880 lei.

Față de cele ce preced, ținând seama și de prev. art.312 Cod procedură civilă urmează să se respingă recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de chemata în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în numele Ministerului Finanțelor Publice, cu sediul în Tg.M, str.-.-, nr.1-3, împotriva sentinței civile nr.185 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 Mai 2009.

Președinte

pt., plecat din instanță, semnează, președintele instanței,

JUDECĂTOR 1: Nemenționat

Judecător,

pt., aflată în concediu de odihnă, semnează, președintele instanței,

Grefier,

Red.

Tehnored.CC/2 exp.

17.07.2009

Jd.fd.

Asist.jud. C-tin

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1169/2009. Curtea de Apel Tg Mures