Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 120/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 120/R/2008 | |
Ședința publică din 17 ianuarie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș | -- - - |
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Adrian | - - - |
GREFIER: |
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B- împotriva sentinței civile nr. 748/F din 06 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe reclamanții, VB., I, -A, VB., -, A, -A, -, A, -, -, VB. -, pe intervenienții -A, precum și pe pârâții TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, CURTEA DE APEL CLUJ, CONSILIUL NAȚIONAL AL DISCRIMINĂRII, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției a fost formulat și motivat în termen legal, iar recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost declarat tardiv. De asemenea, constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 16 ian. 2008, pârâtul-recurent Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de intervenție în interes propriu formulată de G și.
Se constată că reclamanții-intimați au solicitat judecarea cauzei și în lipsă (179).
Instanța din oficiu, pune în discuție excepția tardivității formulării recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și reține cauza în pronunțare cu privire la ambele recursuri.
CURTEA
Reține că prin sentința civilă nr. 748/F din 6 sept.2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, VB., I, -A, -, A, și - moștenitorii defunctei, și - moștenitorii defunctului, NI, -, A, -, LUCRETIA, -, și VB. împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CONSILIUL NAȚIONAL AL DISCRIMINARII și în consecință;
Pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL BISTRIȚA -N au fost obligați în solidar, să plătească reclamanților următoarele sume: - 4196 lei, - 4354 lei, - 4072 lei, - 3326 lei, 3462 lei, - 3297 lei, - 3439 lei, - 3086 lei, VB. - 3467 lei, - 3455 lei, - 2721 lei, I - 3298 lei, - 3832 lei, - 3298 lei, -A 3611 lei, - 3406 lei, - 1394 lei, - 2475 lei, - 3291 lei, - 2893 lei, - 3460 lei, lei, - 907 lei, - 180 lei, 1394 lei, - 3763 lei, - 201 lei, - 131 lei, - 122 lei, - 114 lei, A- 114 lei, - 1942 lei, - 1293 lei, - 1952 lei, și - moștenitorii defunctei - împreună, 1312 lei; și moștenitorii def. - împreună, 2046 lei; - 4208 lei, - 3632 lei, - 3054 lei, - 2958 lei, - 735 lei, - 3156 lei, - 3203, - 3062 lei, - 3028 lei, - 2118 lei, - 543 lei, - 2540 lei, - 699 lei, 1568 lei, - 576 lei, - 859 lei, - 2919 lei, - 655 lei, - 1468 lei, - 1359 lei, - 479 lei, - 292 lei, - 1074 lei, - 86 lei, - 158 lei, - 3557 lei, - 3280 lei, A - 1680 lei, - - 3286 lei, MARI CA - 1548 lei, - 1356 lei, - 3265 lei, - 3033 lei, - 3197 lei, -3249 lei, - 1284 lei, - 1484 lei, - - 3750 lei, - 960 lei, - 3297 lei, 1374 lei, - 2996 lei, - 3250 lei, - 339 lei și VB.- 571 lei, cu titlu de drepturi salariale restante, reprezentând indemnizație de 10% din salariul brut, pentru perioada 01 martie 2004 - 2 februarie 2007, sume ce includ și actualizarea cu indicele inflației până la data 1 iunie 2007 și în continuare până la data plății efective.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și pe cale de consecință s-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta, obligând pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, în solidar, să plătească intervenientei suma de 1477 lei cu titlu de drepturi salariale restante, reprezentând indemnizație de 10% din salariul brut pentru perioada 01martie 2004 - 15 iulie 2005, sumă ce include și actualizarea cu indicele inflației până la data 1 iunie 2007 și în continuare până la data plății efective.
Pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR a fost obligat să aloce fondurile necesare achitării sumelor mai sus arătate.
S-a respins acțiunea reclamanților având obiect plata indemnizației lunare de 10% pentru perioada 03.02.2007- la zi și în continuare, ca neîntemeiată.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții, VB., și - precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientele -A-,., și ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că dispozițiile art. 6 alin. 2 din Codul muncii stipulează că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului iar nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002 modificată prin Legea nr. 27/2004 prevede la art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
În perioada 1 martie 2004 (data limită a perioadei pentru care reclamanții și intervenientele solicită plata drepturilor bănești restante) - 2 februarie 2007 drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate au fost reglementate de Legea nr. 50/1996. Potrivit art. 19 pct. 3 din această lege grefierii care participau la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiau de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat.
Reclamanții mai sus arătați, respectiv antecesorii reclamanților care au calitatea de moștenitori, în toată perioada de referință sau o parte din această perioadă, au îndeplinit una din următoarele funcții: grefier, grefier arhivar, grefier statistician, grefier documentarist, grefier-registrator și grefier-informatician la Tribunalul Bistrița -N sau la instanțe din raza teritorială a Tribunalului Bistrița -N, însă ei nu au beneficiat de indemnizația prevăzută de art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996, deși îndeplineau aceeași funcție, iar în virtutea funcției, prestau muncă egală cu beneficiarii acestei indemnizații (respectiv funcția de "grefier"), ei fiind astfel discriminați și, ca urmare a discriminării la care au fost supuși, au fost și prejudiciați.
S-a realizat o discriminare din punct de vedere a salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002 modificată din Legea nr. 27/2004 și art. 6 alin.2 din Codul muncii.
Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privesc drepturile salariale creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Împrejurarea că reclamanții nu au desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996, nu poate conduce la respingerea pretențiilor acestora, întrucât modalitatea de acordare a indemnizației de 10% reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie, aparent neutră, pârâtul Ministerul Justiției neputând invoca propria sa culpă discriminatorie.
Cum, potrivit art. 78 din Codul muncii, angajatorul trebuie să repare integral prejudiciul cauzat reclamanților prin neplata sumelor cuvenite reprezentând indemnizația de 10% din salariul brut, s-a admis în parte acțiunea formulată iar pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CLUJ și Tribunalul Bistrița -N au fost obligați să plătească sumele cuvenite cu acest titlu, pentru perioada 1 martie 2004 - 2 februarie 2007, actualizate cu indicele inflației așa cum acestea au fost determinate prin raportul de expertiză, sume calculate în raport de situația fiecărui reclamant și care vor fi actualizate în continuare până la data plătii efective.
S-a reținut ca întemeiată și acțiunea intervenientei care a îndeplinit funcția de grefier la Judecătoria Bistrița până în data de 15 iulie 2005.
Întrucât între părți au existat raporturi juridice de muncă, excepția invocată de Ministerul Justiției privind lipsa calității procesuale pasive este neîntemeiată și pe cale de consecință s-a admis cererea de intervenție în interes propriu și obligând pârâții să-i plătească acesteia drepturile salariale restante reprezentând indemnizația de 10% din salariul brut în cuantum de 1477 lei, pentru perioada 01 martie 2004 - 15 iulie 2005, sumă ce include și actualizarea cu indicele inflației până la data de 1 iunie 2007 și care va fi actualizată În continuare până la data plății efective.
Referitor la perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 (2 februarie 2007) - la zi și în continuare tribunalul a reținut că această ordonanță a abrogat Legea nr. 50/1996 și deși și prin noul act normativ a fost prevăzut sporul de 10% doar pentru o parte din categoria grefierilor, întrucât constituționalitatea acestei legi nu a fost contestată, eventuala existență a discriminării, prin încălcarea dispozițiilor constituționale și implicit a actelor normative internaționale privind tratamentul egal al angajaților care îndeplinesc aceeași funcție, nu poate fi analizată direct de către instanța de judecată. În consecință cererea reclamanților având obiect plata indemnizației lunare de 10% pentru perioada 03.02.2007 - la zi și în continuare a fost respinsă ca neîntemeiată.
Întrucât reclamanții, V, și -, în perioada 1 martie 2004 - 2 februarie 2007, nu au îndeplinit funcția de grefier, fiind fie agenți procedurali, fie aprozi, s-a respins acțiunea acestor reclamanți ca fiind neîntemeiată.
S-a respins și acțiunea intervenientelor -A, -, și întrucât, pe toată perioada cât au activat ca salariate ale Tribunalului Bistrița -N, acestea au fost beneficiare ale indemnizației prevăzute de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, de asemenea și cererea intervenientei, care în perioada de referință s-a aflat și în concediu maternal.
Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare achitării sumelor mai sus arătate, inclusiv cele necesare angajatorului pentru plata contribuțiilor către diversele fonduri și a impozitului, nefiind incident nici un motiv de inadmisibilitate a acestei cereri iar are calitatea procesuală pasivă de a sta în judecată în prezenta cauză. Potrivit art. 3 alin. I litera A, pct. 2 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea, acesta elaborează proiectul bugetului de stat, a legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de verificare a bugetului de stat iar, potrivit art. 21 din Legea nr. 486/2006 privind bugetul de stat pentru anul 2007 Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie să asigure cheltuielile privind despăgubirile stabilite ca fiind datorate în nume propriu sau în reprezentarea interesului statului pe baza hotărârii definitive ale instanțelor judecătorești, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat pe anul 2007.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-
Ministerul Justiției solicită admiterea recursului, casarea sentinței tribunalului iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivele de recurs arată că prin interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor legale și statuând în sensul obligației stabilite în sarcina pârâților prin dispozitiv, de a plăti un "drept" neprevăzut de lege, se instituie noi norme, act pentru îndeplinirea căruia este necompetentă absolut, ceea ce constituie astfel o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, încălcându-se astfel principiul separației puterilor". Este în mod cert un amestec nepermis în activitatea legislativă, Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare a țării în conformitate cu art. 61 din Constituție.
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi, în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, și nu intră în sfera competenței Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Din această ordonanță, rezultă că atribuțiile Consiliului și controlul exercitat de acest organ, precum și cel exercitat de către instanțe, pentru că potrivit legii, cel care se consideră discriminat se poate adresa direct instanței de judecată, nu privesc modul de reglementare cuprins în acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: "exercitarea următoarelor drepturi" - art. 1 alin. (2), "exercitarea drepturilor enunțate" - art. 1 alin. (3), "restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege" - art. 2 alin. (1), "comportament discriminatoriu", "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei", etc. În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi.
Nici un criteriu dintre cele prevăzute de art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000 nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege.
Arată că potrivit art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996,(3) care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară."
De asemenea, în conformitate cu art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități."
Astfel cum rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior beneficiază de procentul de 10% din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate, nu și cei ce nu desfășoară astfel de activități. Situația discriminatorie în situația de față ar fi existat numai dacă s-ar fi constatat aplicarea preferențială a dispozițiilor mai sus enunțate față de persoane aflate în situații similare, adică față de persoane care au participat la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului.
Totodată, prin art. 38 alin. (2), art.42 alin.(2) și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.387/2005 se dispune:"art. 38, (2) Personalul este repartizat pe secții și compartimente de activitate de către președintele instanței, potrivit nevoilor acestora, iar în cadrul secției, de către președintele secției. Art. 42 (2) atribuțiile personalului din compartimentele auxiliare ale instanțelor sunt cuprinse în fișele posturilor.
Art. 48 Președintele instanței stabilește, prin ordin de serviciu, repartizarea personalului pe secții în raport cu pregătirea profesională și cu experiența fiecăruia."
Față de aceste considerente, apreciază că instanța ar fi trebuit să analizeze și să stabilească în mod concret dacă între activitățile desfășurate efectiv la locul de muncă de către reclamanți și celălalt personal care beneficiază de dispozițiile art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 există deosebiri, în ceea ce privește complexitatea muncii, diversitatea sarcinilor, experiența necesară, gradul de răspundere.
Numai o analiză comparativă a criteriilor enumerate poate să stabilească dacă tratamentul diferențiat se justifică printr-un scop legitim și dacă metoda de atingere a acestui scop este necesară și adecvată, deși am subliniat deja, modul de reglementare prin lege a unor drepturi excede cadrului instituit prin nr.OG 137/2000. Doar în acest fel se poate analiza dacă sunt încălcate prevederile art. 6 alin. 2 din Codul muncii care consacră principiul "pentru muncă egală și pregătire profesională egală salariații să fie retribuiți în mod egal".
În aceeași ordine de idei, arată că în vederea acordării indemnizației de 10% din salariul brut prevăzută de art.19 din Legea nr. 50/1996 și în prezent de art. 3 alin. 8 din OG nr. 8/2007 persoana care are stabilite atribuții în fișa postului dintre cele menționate de dispozițiile articolului menționat, completează un raport în care precizează atribuția îndeplinită cât și timpul efectiv lucrat, referat care se confirmă de superiorul acestuia; în baza acestui referat se completează pontajul lunar compartimentul economic efectuând plata în funcție de timpul efectiv în care a desfășurat activitatea respectivă.
Așadar nu se poate reține existența stării de discriminare între grefierii care participă la activitățile prevăzute de art. 19 din Legea nr.50/1996 și cei care nu participă la acestea întrucât, așa cum s-a statuat și de Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.
De asemenea, dispozițiile art.19 din Legea nr. 50/1996 și art. 8 alin. 3 din OG nr. 8/2007 nu contravin art. 6 alin.2 din Codul muncii, invocat de reclamanți, dispoziție care consacră principiul potrivit căruia pentru muncă egală toți salariații sunt retribuiți în mod egal, întrucât personalul auxiliar de specialitate care nu desfășoară activitățile avute în vedere de textul legal nu poate afirma în mod fundamentat că depune o muncă egală cu cea prestată de către cei care îndeplinesc și aceste sarcini oricum diferite și suplimentare față de cei care nu le au stabilite în fișa postului.
Solicită să se constate că nu se nesocotesc în nici un fel dispozițiile legale invocate de reclamanți în cererea de chemare în judecată, salarizarea diferită fiind permisă atunci când activitatea desfășurată este deosebită, fără a se încălca dreptul la remunerație egală pentru muncă egală.
DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE prin recursul său solicită admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii ca întemeiată a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, și respingerii obligării acestui pârât la alocarea fondurilor necesare achitării sumelor reclamanților.
În motivarea recursului arată că între reclamanți și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există încheiate raporturi juridice de muncă, situație în care reclamanții nu pot acționa direct în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor pentru obligarea acestuia la alocarea fondurilor necesare efectuării plăților solicitate de reclamanți.
Legea 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește, pe de o parte, că, nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, iar pe de altă parte, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite ca și Ministerul Justiției, de care aparțin reclamanții, astfel că nu poate face plăți pentru salariați din cadrul altui minister.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Reclamanții sunt angajați în cadrul Curții de APEL CLUJ, la Tribunalul Bistrița -N, Judecătoria Bistrița, Judecătoria Năsăud, în calitate de personal auxiliar de specialitate, respectiv de grefieri. Deși toți grefierii desfășoară activități complexe, de sporul de 10% beneficiază doar cei prevăzuți în art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 și anume cei care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii. De asemenea, de sporul de 10% mai beneficiază conform art.3 alin.8 din OG nr.8/2007 și grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă.
O astfel de reglementare, încalcă dispozițiile art. 6 alin. 2 Codul muncii care prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă, le este recunoscut dreptul de plată egală pentru muncă egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Acest principiu este reluat și de art. 1 alin. 2 lit. i) din nr.OG 137/2000, aprobată prin Legea nr. 48/2002 și modificată prin Legea nr. 27/2004, care reglementează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală. Principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării este consacrat și în art. 4 și art. 16 din Constituția României.
În aceste condiții, curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care s-a introdus sporul de 10% numai pentru unele categorii de grefieri, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare inadmisibilă în cadrul aceleiași profesii.
Pârâtul Ministerul Justiției în motivele de recurs arată că prin interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor legale și statuând în sensul obligației stabilite în sarcina pârâților prin dispozitiv, de a plăti un "drept" neprevăzut de lege, se instituie noi norme, act pentru îndeplinirea căruia este necompetentă absolut, ceea ce constituie astfel o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, încălcându-se astfel principiul separației puterilor". Este în mod cert un amestec nepermis în activitatea legislativă, Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare a țării în conformitate cu art. 61 din Constituție.
Curtea reține că susținerea nu este fondată deoarece drepturile bănești acordate de prima instanță sunt prevăzute de lege dar acordarea acestora se face în mod discriminatoriu în funcție de criterii care contravin unor acte normative interne sau convenții internaționale.
Astfel, drepturile bănești sunt reglementate de Legea nr. 50/1996, art. 19 pct. 3, iar modul de acordare încalcă dispozițiile art. 6 alin. 2 din Codul muncii, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002 modificată prin Legea nr. 27/2004 prevede la art. 1 alin. 2 și nu în ultimul rând art. 20 din Constituția României.
Se mai susține de către recurent că potrivit art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 beneficiază de procentul de 10% din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate, nu și cei ce nu desfășoară astfel de activități. Situația discriminatorie în situația de față ar fi existat numai dacă s-ar fi constatat aplicarea preferențială a dispozițiilor mai sus enunțate față de persoane aflate în situații similare, adică față de persoane care au participat la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului.
Totodată, consideră că față de dispozițiile art. 38 alin. (2), art. 42 alin. (2) și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 instanța ar fi trebuit să analizeze și să stabilească în mod concret dacă între activitățile desfășurate efectiv la locul de muncă de către reclamanți și celălalt personal care beneficiază de dispozițiile art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 există deosebiri, în ceea ce privește complexitatea muncii, diversitatea sarcinilor, experiența necesară, gradul de răspundere.
Cu privire la această critică trebuie constata că prima instanță a statuat în mod corect că împrejurarea că reclamanții nu au desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996, nu poate conduce la respingerea pretențiilor acestora, întrucât modalitatea de acordare a indemnizației de 10% reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie, aparent neutră, pârâtul Ministerul Justiției neputând invoca propria sa culpă discriminatorie.
Consideră recurentul că numai o analiză comparativă a criteriilor enumerate poate să stabilească dacă tratamentul diferențiat se justifică printr-un scop legitim și dacă metoda de atingere a acestui scop este necesară și adecvată.
Cu privire la această critică trebuie constat că acele criterii nu sunt justificate de un scop legitim și dacă metoda de atingere a acestui scop este necesară și adecvată, recurentul neindicând de altfel care ar putea fi acel scop.
Potrivit art. 5 din Codul muncii este consacrat principiul "pentru muncă egală și pregătire profesională egală salariații trebuie să fie retribuiți în mod egal".
Prin prisma acestui text legal micile deosebiri cu privire la atribuțiile pe care le exercită fiecare grefier sunt permise dar aceste mici deosebiri nu justifică acordarea unui spor unora dintre grefieri care exercită doar acele activități sau și acele activități.
Aceasta mai ales dacă se are în vedere că admiterea în profesia de grefier s-a făcut în același fel pentru toți grefierii, și pentru cei care exercită activitățile prevăzute de textele incriminate și pentru ceilalți care nu le exercită și mai ales dacă se are în vedere că nici una dintre cele două categorii de activități nu necesită un grad mai mare de pregătire iar anterior desemnării grefierilor care să exercite activitățile prevăzute de art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 aceștia nu sunt supuși unei forme speciale de pregătire.
Prin urmare dacă nu este necesară o formă specială de pregătire atunci oricare dintre grefieri este pregătit și poate să exercite activitățile prevăzute de art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996. Dacă poate oricare dintre grefieri să le exercite atunci se impune ca pentru fiecare plata să se facă în mod egal iar nu unii dintre ei să beneficieze de drepturi salariale mai mari cu toate că genul de activitate desfășurat nu justifică astfel de diferențieri.
Criteriul textului art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 pe baza căruia s-a făcut aceasta distincție, în acordarea drepturilor salariale menționate, l-a reprezentat doar luarea în considerare a naturii unor activități pe care o parte dintre grefieri sunt desemnați sa le efectueze pe o anumită perioadă, ceea ce nu a avut justificare atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți grefierii, în întregul lor, necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă.
Opinia potrivit căreia prevederile legale care au creat aceasta diferențiere nu ar fi discriminatorie ignoră dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, pe cele ale art. 23 alin. 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, potrivit cărora "toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru munca egală", precum și pe cele ale art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum s-a făcut referire la acestea, dar și dispozițiile art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății.
Mai mult, folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru grefieri doar apartenența la anumite segmente restrânse de activitate din domeniul justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o activitate specială, nu se poate justifica atât timp cât și restul activităților neremunerate suplimentar presupun eforturi chiar mai importante în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire.
Rezultă, deci, ca distincția ce se face, ținându-se seama de apartenența grefierilor la categoria celor desemnați pentru activitățile prevăzute de art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 este lipsită de justificare obiectivă și rezonabila, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice.
De aceea, pentru eliminarea oricărei discriminări între diferitele categorii de grefieri, cu profesii implicând pregătire, experiență și responsabilități identice, în raport cu gradul profesional și funcția îndeplinită de fiecare, se impune ca, pentru perioada în care o parte dintre grefieri nu au beneficiat de sporul specific de 10%, acei grefieri sa aibă dreptul la întregirea veniturilor lor salariale cu acel spor, obligația autorității care nu l-a acordat tuturor grefierilor fiind întemeiată pe ideea de răspundere pentru tratament discriminatoriu.
Respectarea dreptului fiecărui cetățean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași munca, în condiții de responsabilitate identică, implica obligația fireasca a autorității care a generat acordarea discriminatorie a sporului la care s-a făcut referire, de a repara prejudiciul cauzat categoriei de grefieri ce a fost lipsită de echivalentul acelui spor în perioada în care dispozițiile ce îl reglementau erau în vigoare.
Recurentul arată că în vederea acordării indemnizației de 10% din salariul brut prevăzută de art. 19 din Legea nr. 50/1996 și în prezent de art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 persoana care are stabilite atribuții în fișa postului dintre cele menționate de dispozițiile articolului menționat, completează un raport în care precizează atribuția îndeplinită cât și timpul efectiv lucrat, referat care se confirmă de superiorul acestuia; în baza acestui referat se completează pontajul lunar compartimentul economic efectuând plata în funcție de timpul efectiv în care a desfășurat activitatea respectivă.
Curtea reține că aceste considerente nu schimbă raționamentul de mai sus, efectuarea sau nu a activității nu schimbă încadrarea condițiilor în categoria celor discriminatorii
Se mai arată de către recurent că nu se poate reține existența stării de discriminare între grefierii care participă la activitățile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 50/1996 și cei care nu participă la acestea întrucât, așa cum s-a statuat și de Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.
Susținerea nu poate fi primită deoarece s-a reținut mai sus că cele două categorii de grefieri nu se află în situații suficient de diferite pentru a justifica tratamentul discriminatoriu chiar dacă aceste sarcini sunt diferite dar munca este sensibil egală fără ca vreuna dintre activitățile celor două categorii să fie deosebită ci doar diferită.
Ministerul Economiei și Finanțelor prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a declarat recursul său la data de 08.10.2007 iar sentința atacată i-a fost comunicată la data de 24.09.2007.
Potrivit art. 103 Cod procedură civilă "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării."
În speță Ministerul Economiei și Finanțelor nu a dovedit că a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa să exercite calea de atac a recursului în termenul legal de 15 zile de la comunicare.
Față de faptul că recursul nu a fost introdus în termenul prevăzut de art. 301 alin. 1 Cod procedură civilă, care prevede că " Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.", curtea urmează să admită excepția tardivității recursului și să constate nulitatea recursului declarat la data de către Ministerul Economiei și Finanțelor, recursul fiind înregistrat peste termenul legal de 15 zile.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312.pr.civ. va respinge, cu majoritate de voturi, ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și ca tardiv recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 748/F din 06 septembrie 2007 Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și ca tardiv recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 748/F din 06 septembrie 2007 Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - - - -
de, dactilografiat de Sz.
În 2 ex. la data de 25.01.2008
Judecător fond -, - Tribunalul Bistrița -
Cu opinia separată a d-lui Judecător în sensul admiterii recursului pârâtului MINISTERUL JUSTIȚIEI modificării sentinței și respingerii acțiunii.
OPINIE SEPARATĂ
După cum se poate observa din considerentele sentinței atacate, principalul argument al instanței care a condus la concluzia admiterii acțiunii reclamanților a fost acela că prin reglementările art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996, acordându-se doar grefierilor care participau la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a actelor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averilor o indemnizație lunară de 10 % din salarul brut calculat în raport cu timpul efectiv lucrat, s-ar fi realizat o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce ar încălca dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002 modificată prin Legea nr. 27/2004 și art. 6 alin 2 Codul muncii.
Dar așa cum rezultă din dispozițiile art. 19 alin 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin 8 din OG nr. 8/2007, acte normative care reglementează acordarea dreptului de 10 % din salarul brut, aceste drepturi se acordă numai personalului auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate, nu și celor ce nu desfășoară astfel de activități.
De altfel modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale care țin de statutul profesional, al unei categorii, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punct de vedere al discriminării și care excede cadrului legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
De fapt în cazul din speță, legiuitorul nu face altceva decât să atribuie o indemnizație concretă printr-un procent la salariul brut, în raport cu timpul efectiv lucrat numai personalului care desfășoară activități ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate, tocmai pentru că activitatea în discuție este desfășurată în plus și diferit față de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de personalul auxiliar.
Așadar, nu se poate reține existența sării de discriminare între grefierul care participă la activitățile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 50/1996 și art. 8 alin 3 din OG nr. 8/2007, și cei care nu participă la acestea, știut fiind, așa cum a statuat și Curtea Constituțională că principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoana care se află în situații diferite.
Așa fiind se apreciază că soluția ce se impunea a fi adoptată în cauză era aceea de a se admite recursurile pârâților Ministerului Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin B-N cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamanților.
JUDECĂTOR 2: Sergiu Diaconescu Adrian
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Adrian
