Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1239/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR.6645/105//2007 ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1239
Ședința publică din data de 3 iunie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
- -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în municipiul B, Bulevardul, nr. 14, sector 5, împotriva sentinței civile 1513 din 27 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații reclamanți G, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina cu sediul în localitatea Câmpina,-, jud. P, intimații pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în municipiul B,- sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,- A, jud. P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, jud. P, cauza fiind venită prin declinare de competență potrivit deciziei nr. 2228 din 27 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea pentru 29 mai 2009 și apoi pentru astăzi, dând următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții G, au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună în contradictoriu cu pârâții Statul Român - reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Publice - Parchetul de pe lângă ICCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, obligarea acestora la plata drepturilor ce li se cuvin prin înlăturarea discriminării la care au fost supuși ca urmare neacordării unui salariu egal cu al celorlalți magistrați, discriminare ce poate fi înlăturată prin acordarea majorărilor de 5 % începând cu 01.01.2007 în raport cu decembrie 2006, de 2 % începând cu 1.04.2007 față de luna martie 2007 și de 11 % începând cu 1.10.2007 față de luna septembrie 2007, repararea prejudiciului cauzat ca urmare discriminării prin neacordarea acestora majorări, obligarea pârâților la plata dobânzilor legale începând cu luna ianuarie 2007 și până la efectuarea plății, obligarea pârâților la indexarea sumelor datorate, efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă.
In motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că la data de 31.01.2007 s-au emis un număr de 3 ordonanțe de către Guvern prin care s- dispus majorarea salariului tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului cu excepția magistraților judecători de la curțile de apel, tribunale și judecătorii, parchetelor de pe lângă tribunale și judecătorii, singurii magistrați care au beneficiat de majorările salariale de la data de 1.01.2007 fiind judecătorii de la ICCJ, Curtea Constituțională, procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ și adjuncții acestora.
In dovedirea acțiunii reclamanții au solicitat proba cu acte.
DGFP invocat prin întâmpinarea depusă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice susținând că acesta nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care la rândul lor sunt ordonatori de credite și nu repartizează sume de la buget acestora.
Prin întâmpinarea depusă, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ solicitat respingerea acțiunii, susținând că potrivit art.1 alin.1 din OG nr. 10/2007 în anul 2007 salariile de bază ale personalului contractual din sistemul bugetar stabilite prin OUG nr. 24/2000 au fost majorate, iar reclamanții au solicitat creșterile salariale în condițiile în care nu fac parte din categoria salariaților contractuali din sectorul bugetar și nici din categoria celor care ocupă funcții de demnitate publică.
Pe cale de excepție, pârâta invocat necompetența materială instanței susținând că reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile OG nr. 137/2000 care prin art.27 prevede că persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri potrivit dreptului comun, competenta revenind judecătoriei.
Prin sentința nr.1513 pronunțată la data de 27 noiembrie 2007 Tribunalul Prahovaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive MEF invocată de DGFP P, prin întâmpinare, a respins acțiunea față de MEF ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.
A fost respinsă ca neîntemeiată excepția de necompetență materială Tribunalului Prahova invocată prin întâmpinare de către Parchetul de pe lângă ICCJ.
A admis în parte acțiunea formulata de G, în Contradictoriu cu pârâții Statul R-Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justitie, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților majorările salariale respectiv cu 5 % începând cu 1.01.2007 fata de salariul din decembrie 2006, de 2 % începând cu 1.04.2007 față de luna martie 2007 și de 11 % începând cu 1.10.2007 față de luna septembrie 2007 de la data scadenței și până la plata efectivă.
Au fost obligați pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
S-a respins capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de DGFP este întemeiată deoarece obiectul acțiunii îl reprezintă litigiul de muncă în care figurează ca părți, potrivit art.282 din Codul Muncii, reclamanții și angajatorii, iar MFP este un terț căruia nu- revin atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților și nu are raporturi de muncă cu aceștia.
Ca urmare, tribunalul a admis excepția și a respins acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.
Relativ la excepția necompetentei materiale instanței invocată prin întâmpinare de către Parchetul de pe lângă ICCJ a fost respinsă ca neîntemeiată deoarece în speță, există un litigiu de muncă prin care se solicită de către reclamanți acordarea unor drepturi bănești și nu unor despăgubiri astfel cum prevăd dispozițiile OG nr. 137/2000, competenta de soluționare cauzei revenind tribunalului și nu judecătoriei.
Pe fondul cauzei, s- constatat că acțiunea este întemeiată în parte.
A reținut prima instanță că reclamanții îndeplinesc funcția de procuror, fiind îndreptățiți potrivit prevederilor de salarizare în vigoare că începând cu anul 2007 să beneficieze de majorări salariilor de 5 % începând cu 1.01.2007 față de salariul din decembrie 2006, de 2 % începând cu 1.04.2007 față de luna martie 2007 și de 11 % începând cu 1.10.2007 față de luna septembrie 2007, sume ce se vor actualiza în raport cu rata inflației de la data scadentei fiecărei sume până la data plății efective.
S- reținut că prin OG nr. 10/31.01.2007 au fost majorate salariile tuturor angajaților cu 5 % începând cu 1.01.2007 față de salariul din decembrie 2006, de 2 % începând cu 1.04.2007 față de luna martie 2007 și de 11 % începând cu 1.10.2007 față de luna septembrie 2007, sume ce nu au fost acordate reclamanților ceea ce atrage concluzia prejudicierii acestora.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitae și netemeinicie.
Recurentul a învederat, în esență că prima instanță a dispus în mod nelegal acordarea majorărilor solicitate în temeiul OG nr.10/ 31.01.2007 reținând existența unor discriminări între aceleași categorii de magistrați,realizând prin sentința pronunțată o schimbare a sistemului de salarizare prevăzut de legiuitor.
Astfel, instanța de fond a acordat în mod nelegal creșterile salariale prevăzute în acest text de lege, în condițiile în care reclamanții nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică. Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Curtea, examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, precum și de disp.art.3041Cod procedură civilă, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, precum și de disp. art.3041Cod procedură civilă, constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanții fac trimitere prin acțiunea promovată la dispozițiile OG 10/2007 care vizează creșterile salariale ce se acorda personalului bugetar salarizat conform OUG 24/2000 si Legii 154/1998, conf. OG 16/2007, OG 6/2007 si OG 27/2006.
Prevederea unor drepturi in beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau prevederea in alt cuantum in beneficiul unei alte categorii profesionale salarizate, de asemenea, de la bugetul de stat este exclusiv o opțiune a legiuitorului.
Prin acțiunea de față, s-a solicitat înlăturarea discriminării rezultate din acordarea unor drepturi salariale inferioare celor acordate altor categorii de personal bugetar.
Prin decizia nr. 818/3.07.2008, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției s-a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art.2 alin 3 și art.27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În considerentele deciziei sus menționate, s-a reținut, printre altele, că având în vedere dispozițiile art. 1, ale art.2 alin.3 și ale art.27 alin 1 din nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, la care s-a făcut trimitere, instanța de judecată ar putea să înțeleagă, ceea ce s-a și petrecut în una din cauzele analizate, că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Or, a reținut Curtea Constituțională, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin 4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin 1, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că Parlamentul și prin delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Decizia nr. 818/3.07.2008 a Curții Constituționale este definitivă și general obligatorie, așa cum statuează disp.art.147 alin.4 din Constituție și ale art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și având în vedere considerentele mai sus-reținute, Curtea privește recursul ca fondat, urmând ca în conformitate cu art.312 Cod procedură civilă să îl admită, să modifice în parte sentința și să respingă acțiunea ca neîntemeiată și va menține în rest sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în municipiul B, Bulevardul, nr. 14, sector 5, împotriva sentinței civile 1513 din 27 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații reclamanți G, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina cu sediul în localitatea Câmpina,-, jud. P, intimații pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în municipiul B,- sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,- A, jud. P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, jud.
Modifică în parte sentința și pe fond respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 3 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
- - - - - - -
Fiind în, semnează,
Președintele instanței
Grefier,
Fiind în O, semnează
Grefierul șef secție
Operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
Red.
Tehnored. AV
3 ex./02.07.2009
f- Tribunalul Prahova
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
