Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1241/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1241/R/2009
Ședința publică din 19 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției
JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede vicepreședinte al instanței
- -
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții, și, și respectiv, de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 677 din 15 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâții intimați MINISTERUL APĂRĂRII, DIRECȚIA INSTANȚELOR MILITARE (UM 02592 B) și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâtului intimat Ministerul Apărării, cons. jur., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul pârâtului intimat Ministerul Apărării arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului intimat Ministerului Apărării solicită admiterea propriului recurs și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților și respingerea celorlalte recursuri ca neîntemeiate.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.677 din 15 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a admis excepția puterii de lucru judecat invocată de pârâtul Ministerul Apărării și s-a respins acțiunea față de reclamanții, și. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării, Direcția Instanțelor Militare (UM 02592 B), Ministerul Finanțelor Publice - C, precum și cererea de chemare în garanție.
Pârâții, au fost obligați în solidar, la plata actualizată la data plății efective, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația brută de încadrare, pentru perioada 01.11.2004 - 15.04.2008 în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant, precum și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă, pentru persoanele în activitate.
Chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu.
S-a respins cererea privind obligarea plății sumelor menționate și pentru viitor.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de magistrați și personal auxiliar de specialitate la Tribunalul Militar Cluj.
În Legea nr.50/1996 era prevăzut sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în art.47, care a fost abrogat de Guvernul României prin OG 83/2000.
În conformitate cu Titlul IV din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative, completarea, modificarea, abrogarea actelor normative sunt evenimente distincte care pot fi dispuse și efectuate prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv.
Prin urmare, abrogarea parțială a unui act normativ prin OG nr. 83/2000 reprezintă o modificare a acestuia efectuată printr-un act normativ de nivel inferior legii, respectiv printr-o ordonanță de guvern și nu se încadrează în limitele stabilite prin Legea nr. 125/2000.
Această intervenție a Guvernului României a prejudiciat magistrații și personalul auxiliar, deoarece ca urmare a specificului activității aceștia erau îndreptățiți să primească sporul de risc și suprasolicitare. Chiar dacă ulterior acestei intervenții au fost alte acte normative care au majorat indemnizațiile reclamanților, ele nu au privit acest spor, ci au adaptat în context general salariile persoanelor care lucrează în activitatea judiciară la situația economică a statului.
Întrucât toate aspectele avute în vedere la data adoptării prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 se regăsesc și în prezent în activitatea persoanelor vizate inclusiv a reclamanților, aceștia fiind și în prezent expuși riscului și suprasolicitării neuropsihice, dreptul reclamanților este actual și evident.
În acest sens, sunt de amintit și prevederile Directivei nr. 89/391/CEE, implementată în sistemul legislativ românesc prin Legea nr. 319/2006, care prin art. 6 prevăzut obligația generală a angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea angajaților sub toate aspectele legate de muncă. Ca urmare, art. 47 din Legea nr. 50/1996 se constituie într-un echivalent bănesc privind asigurarea securității și sănătății, iar sporul salarial indicat, fiind o compensație (în sensul îndeplinirii de către angajator obligației imperativ prevăzute de art. 6 alin. 1 în actul normativ amintit), pentru risc și suprasolicitare neuropsihică la care sunt supuși magistrații, se impune a fi menținut, cu atât mai mult cu cât pentru evitarea riscului magistrații sunt nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare, cheltuieli interzise expres prin alin. 3 al art. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 7 alin. 6, care prevede că: "Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători". Acest spor trebuie acordat tocmai ca o măsură eficientă pentru combaterea riscurilor în profesie și pentru evitarea consecințelor negative ale suprasolicitării neuropsihice.
Așadar, afirmativa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispusă prin OG nr. 83/2000 nu poate produce efecte juridice, deoarece guvernul nu avea abilitare legală pentru a interveni în această modalitate asupra Legii nr. 50/1996. Prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost împuternicit să completeze sau să modifice actul normativ indicat, dar nu și să abroge dispoziții ale acestuia, iar abrogarea s-a efectuat cu încălcarea principiului stabilit de art. 56 din Legea nr. 24/2000, în sensul că această operațiune s-a efectuat printr-un act normativ inferior textului inițial;
Raportat la art.57 din Legea nr. 24/2000, dispozițiile OG nr. 83/2000 nu au produs efectele juridice asupra textului cuprins în art. 47 din Legea nr. 50/1996. Nici ulterior aceste dispoziții legale nu au fost legal abrogate, expres sau implicit.
S-a reținut că excepțiile ridicate de pârâți sunt întemeiate doar parțial. Astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității chemării în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost ridicată în considerarea faptului că acest pârât ar fi obligat la plata sumelor din bugetul propriu ceea ce nu este real, deoarece atât în acțiune cât și in chemarea în garanție acest minister a fost chemat pentru a efectua toate demersurile legale ce se impun în vederea asigurării acestor drepturi salariale.
Potrivit Deciziei 21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -secțiile unite, în dosar nr.5/2008 s-a statuat faptul că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la sporul de 50% calculat la indemnizația brută, respectiv la salarul de bază brut lunar și după intrarea in vigoare a OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001, decizie care conform art.329 alin.3 pr.civ. este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Totuși, drepturile salariale vor fi acordate până la data pronunțării, întrucât obligația angajatorului de a plăti salariul este stabilită în baza unei legi pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat-o ca deplin valabilă și nu în baza hotărârii judecătorești care trebuie să se raporteze la legislația în vigoare la data pronunțării, neputând constitui bază pentru un drept salarial în viitor.
În consecință, apreciind că drepturile salariale solicitate sunt întemeiate, tribunalul a admis în parte atât acțiunea reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și pârâții.
Reclamantul a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței cu obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cartea de muncă, iar pe viitor să fie obligați pârâții la achitarea lunară a acestui spor.
În motivarea recursului a arătat că din data de 01.04.2008 s-a admis cererea de pensionare și s-a stabilit pensia militară, însă în calcul nu s-a avut în vedere sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.
Reclamanții, au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe așa cum a fost solicitată prin acțiunea inițială.
Referitor la admiterea în parte a acțiunii formulate de reclamanții recurenți, și solicită instanței de recurs să constate că în mod nelegal și printr-o interpretare greșită a legii, prima instanță a admis doar în parte pretențiile formulate și a obligat pe pârâți, în solidar, la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% calculate la îndemnizația brută de încadrare, pentru perioada 01.11.2004 -15.04.2008, dar a respins în mod total nejustificat acordarea și pe viitor a acestor drepturi salariale.
Apreciază că prima instanță a considerat în mod greșit că drepturile salariale pretinse pot fi acordate doar până la data pronunțării hotărârii, întrucât obligația angajatorului de a plăti salariul este stabilită în baza unei legi pe care Înalta Curte de Casație și Justiție (prin Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată în Dosarul 5/2008) a apreciat-o ca deplin valabilă și nu în baza hotărârii judecătorești care trebuie să se raporteze la legislația în vigoare la data pronunțării, neputând constitui bază pentru un drept salarial în viitor.
După cum rezultă din dispozițiile acestei Decizii Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a admiterii recursului în interesul legii, judecătorii precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
În consecința consideră că se impune obligarea pârâților, în solidar, să plătească fiecărui reclamant recurent, drepturile bănești reprezentând sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 01.11.2004 și în viitor, până la abrogarea dispoziției legale care a instituit acest spor sau pierderea calității de magistrat.
În ce privește greșita admitere a excepției puterii de lucru judecat și respingerea acțiunii față de reclamanții, și consideră că în mod neîntemeiat s-a apreciat că în cauză subzistă efectul autorității de lucru judecat în privința drepturilor salariale pretinse de reclamanți.
Prima instanță, admițând în mod nejustificat excepția autorității de lucru judecat, nu a ținut cont de faptul că prin sentința nr.1605/28.06.2007, instanța s-a pronunțat doar asupra perioadei 01.04.2004 și până la data de 01.02.2007 și în consecință în mod nelegal a respins în totalitate acțiunea deși se impunea să o admită în parte, începând cu această dată, la zi.
Având în vedere că prin sentința nr.1605/28.06.2007 instanța s-a pronunțat doar asupra perioadei 01.04.2004 și până la data de 01.02.2007, consideră că nu există autoritate de lucru judecat ulterior datei de 01.02.2007, sens în care solicită acordarea drepturilor salariale, reprezentând sporul de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și solicitare neuropsihică, stabilit prin art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, începând cu data de 02.02.2007 și în continuare.
Arată că Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțându-se asupra recursului în interesul legii, prin Decizia nr.21/10.03.2008, a stabilit că și personalul auxiliar de specialitate are dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000.
Pârâtul Ministerul Apărării a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În motivarea recursului a arătat că sub aspectul admiterii în parte a acțiunii reclamanților, și, Tribunalul Cluja pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Potrivit art. 1 lit. pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat de a emite ordonanță și în ceea ce privește modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, republicată, în acest sens fiind emisă Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001, art. 47 din Legea nr. 50/19996, fiind abrogat.
Prin raportare la prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, critică soluția instanței de fond motivată pe considerentul că guvernul avea abilitarea legală pentru a interveni asupra Legii nr. 50/1996 numai în sensul modificării și completării, nu și în sensul abrogării unor dispoziții ale acesteia.
Astfel, prin ordonanța mai sus precizată, guvernul a abrogat mai multe articole de lege în conformitate cu prevederile art. 60 alin. (5) din Legea nr. 24/2000, în forma nemodificată, în vigoare la data emiterii nr.OG 83/2000, conform cărora ab rogările parțiale sunt asimilate modificărilor de acte normative, actul normativ abrogat parțial rămânând în vigoare prin dispozițiile sale neabrogate.
De asemenea, consideră că nu a fost încălcat nici principiul ierarhiei actelor normative, deoarece Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul oficial nr. 370 din 9 iulie 2001, astfel încât acest act normativ este de același nivel cu Legea nr. 50/1996.
Apreciază că prima instanță corect a respins cererea de acordare a drepturilor pentru viitor, iar referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Ministerul Apărării, considerăm că, în condițiile în care a admis în parte acțiunea reclamanților, instanța de fond în mod întemeiat a admis și cererea de chemare în garanție.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor și respingerea acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor precum și respingerea cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Apărării Naționale.
În motivarea recursului a arătat că în mod neîntemeiat instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor întrucât acest minister nu a avut niciun fel de raporturi juridice cu reclamanții astfel încât aceștia să fie îndreptățiți să se îndrepte direct împotriva acestei instituții.
In al doilea rând, critică sentința pentru admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, având în vedere că în art. 18 din Legea nr.500/2002 se stabilesc atribuțiile diferitelor autorități în elaborarea, transmiterea și adoptarea legilor bugetare anuale. Toate aceste atribuții nu revin nicidecum Ministerului Economiei și Finanțelor ci Guvernului și Parlamentului României.
Potrivit art. 20 și art. 21 din aceeași lege, Ministerul Economiei și Finanțelor nici nu are calitatea de ordonator de credite, această calitate având-o ministrul, respectiv conducătorul pârâtului de rândul 1.
Instanța a ignorat aspectul învederat de pârât și anume acela că, Ministerul Economiei și Finanțelor nu dispune de mijlocul legal de a vira aceste sume deoarece rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casă bugetară revine Guvernului respectiv, Parlamentului României care, potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, este acela care adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de Guvern, astfel că, obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la virarea fondurilor necesare achitării sumelor solicitate de reclamanți, reprezentând prime de concediu, este lipsită de suport legal și contravine tuturor dispozițiilor legale din domeniu.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, Curtea reține următoarele:
Este de necontestat faptul că prin decizia nr.21 din 10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii promovat de Procurorul general s-a stabilit că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
Cum dispozițiile deciziei în interesul legii, respectiv dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 proc.civ. criticile pârâților îndreptate împotriva admiterii de principiu a acțiunii reclamanților trebuie privite ca nefondate.
Trebuie observat însă faptul că instanța de fond a acordat reclamanților drepturile doar până la data pronunțării sentinței respectiv până la data de 15.04.2008, apreciind că obligația angajatorului de a plăti salariul este stabilit în baza unei legi pe care a apreciat-o ca deplin valabilă și nu în baza hotărârii judecătorești care trebuie să se raporteze la legislația în vigoare la data pronunțării neputând constitui bază pentru un drept salarial viitor.
Această concluzie a instanței de fond este greșită, reclamanții având dreptul de a primi în continuare sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, evident în condițiile în care își păstrează calitatea vizată de decizia
De fapt, prin această decizie, nu s-a făcut altceva decât că s-a dat o interpretare a unei dispozițiuni legale și nu o "legiferare", și cum normele și actele de interpretare a unei dispoziții legale își produce efectele de la data intrării ei în vigoare și cât timp ea este în vigoare este lesne de înțeles că reclamanții sunt îndreptățiți și în continuare la a li se plăti sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, până la abrogarea dispoziției legale care a instituit acest spor sau pierderea calității de magistrați, ori personal auxiliar de specialitate.
Ca atare, sub acest aspect, se impune admiterea recursului reclamanților, G și cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul obligării pârâților la plata către reclamanți și în continuare a sporului arătat mai sus, în funcție de perioada lucrată într-una din funcțiile vizate de decizia
Așa cum s-a reținut la începutul considerentelor prezentei decizii, reclamantul, prin recursul său a criticat sentința pe considerentul că și în cazul său, tribunalul a respins petitul acțiunii sale pentru plata pe viitor a sporului de 50% din salariul de bază brut pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Critica adusă de reclamant sentinței nu poate fi privită cu succes, chiar în condițiile în care pentru considerentele arătate mai sus în prezenta decizie s-a apreciat că drepturile salariale menționate se cuvin și în continuare, cât timp vor fi în vigoare dispozițiile legale care le reglementează.
Dar, pe lângă condiția arătată așa cum, rezultă și din norma legală cât și din decizia pentru a fi îndreptățit în continuare la aceste drepturi salariale, reclamantul mai trebuie să îndeplinească și condiția exercitării uneia din funcțiile prevăzute și anume judecător, procuror, magistrat asistent ori personal auxiliar de specialitate.
Chiar reclamantul, în recursul său precizează că a fost în activitate doar până la data de 1 aprilie 2008, dată până la care i-au fost acordate prin sentință drepturile solicitate, situație în care în continuare el nu mai este îndreptățit la acestea.
Se mai reține că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința și prin prisma faptului că acțiunea a fost admisă greșit împotriva sa, el neavând calitate pasivă procesuală.
Critica nu este fondată.
În susținerea acestei concluzii se impune a se remarca faptul că pârâtul nu a fost chemat în judecată în calitatea sa de parte în vreun raport de muncă cu reclamanții ci pentru ca în virtutea obligației ce îi revine de a aproba bugetul să pună la dispoziția celuilalt pârât sau să prevadă în buget sumele necesare pentru ca angajatorul să poată plăti drepturile salariale la care angajatorul este obligat prin aceeași hotărâre judecătorească.
De fapt, potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului prin pregătirea proiectelor de legi bugetare anuale, ale legilor de rectificare, iar în acest context pentru ca pretențiile reclamanților să poată fi valorificate, în raport cu pârâtul care nu dispune de fonduri decât după alocarea acestora de către chematul în garanție, este necesar ca acesta să ia act de admiterea acțiunii reclamanților și astfel să aloce fondurile necesare îndestulării creditelor pe care reclamanții le au asupra pârâtului, aceasta fiind de fapt singura modalitate de a valorifica un drept de creanță asupra unei unități bugetare cum este în speță pârâtul Ministerul Apărării.
Așa fiind, față de cele mai sus reținute, văzând și dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. Curtea va admite recursul reclamanților în sensul mai sus arătat, va respinge ca nefondate recursurile reclamantului și a pârâților Ministerul Apărării și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile reclamantului și ale pârâților MINISTERUL APĂRĂRII și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Admite recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 677 din 15.04.2008 și sentinței civile nr. 142/24.03.2008 a Tribunalul Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că obligă pe pârâți la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 1 noiembrie 2004 până la 15 aprilie 2008 și în continuare în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.AR
Dact./3ex.
04.06.2009
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede
