Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1249/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1249/R/2008
Ședința publică din 04 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Lucia Ștețca
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - MEMBRU GRUP împotriva sentinței civile nr.957/F din 23 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe reclamantul având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului-intimat, avocat A din Baroul Bistrița -N, cu delegație la dosar și reprezentantul pârâtei- recurente - Membru Grup, avocat din Baroul Cluj.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursul este declarat și motivat în termen legal, și a fost comunicat intimatului.
Se constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 22 mai 2008, reclamantul-intimat, prin avocat A din Baroul Bistrița -N a depus întâmpinare (prin care solicită respingerea recursului declarat de pârâta - Membru Grup, ca fiind netemeinic și nelegal și obligarea pârâtei-recurente la plata tuturor cheltuielilor de judecată), din care un exemplar se înmanează reprezentantului pârâtei- recurente.
Reprezentantul pârâtei- recurente - Membru Grup, avocat din Baroul Cluj depune la dosar delegație de substituire și copii după: adresa nr.1090/22.02.2008-dovada înregistrării la Direcția de Muncă și protecție Socială a Municipiului Baa ctului adițional pentru anul 2008 la Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul B, actul adițional la CCM încheiat la nivelul B, Anexa nr.1 la actul adițional la CCM la nivelul pentru anul 2008 înregistrat la B sub nr.8080/23.05.2000.
Reprezentanții părților arată că nu au de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei-recurente - Membru Grup solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în temeiul art.304 pct.9, art.304 indice 1 și art.312 pr.civ. modificarea în întregime a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și obligarea reclamantului-intimat la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul reclamantului-intimat solicită respingerea recursului declarat de pârâta - Membru Grup, ca fiind netemeinic și nelegal și obligarea pârâtei-recurente la plata tuturor cheltuielilor de judecată, pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
CURTEA
Deliberând reține că prin sentința civilă nr.957 din 23 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, a fost respinsă excepția invocată de către pârâta referitoare la prescripția dreptului la acțiune și a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul formulată împotriva pârâtei și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând suplimentările salariale pentru sărbătorile de C cuvenite pentru perioada 2004, 2005 și 2006, precum și a celor de Paști din anii 2005, 2006 și 2007, calculate în funcție de salariul de bază mediu al societății " " B din anii 2004, 2005,2006 și 2007 actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 993 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâta " ", tribunalul a constatat că este nefondată astfel că a fost respinsă în considerarea dispozițiilor art.283 alin. 1 lit."c" din Legea nr. 53/2003 potrivit cărora cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Având în vedere calificarea prezentului litigiu ca și un conflict de drepturi care are ca obiect neplata drepturilor salariale stabilite prin contracte colective de muncă la nivel de unitate și văzând și dispozițiile art. 166 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 tribunalul a apreciat că obiectul acțiunii formulate de reclamantă nu îl constituie un interes colectiv al salariaților astfel că dreptul său material la acțiune nu este susceptibil de a fi prescris în termen de 6 luni de la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Obiectul acțiunii se circumscrie dispozițiilor legale care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru acțiunile prin care se solicită plata drepturilor salariale.
Pe fondul cauzei, având în vedere actele depuse la dosar, respectiv contractele colective de muncă pentru anii 2003-2007, copia contractului de muncă al reclamantului, copia carnetului de muncă, actele adiționale la contractul colectiv de muncă, Decizia nr. 5140/2007 a Comisiei Paritare, statele de plată pe anii 2004-2007, adresa nr. 2022/4.09.2007 emisă de SA - Departamentul de Resurse Umane, tribunalul a reținut că aceasta este fondată astfel că a fost admisă, în parte, cu consecința obligării pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentările salariale pentru sărbătorile de Paști și C, sume actualizate la data plății efective.
În acest sens, s-a reținut că prin CCM nr. 8080 din 23.05.2000 modificat succesiv la începutul fiecărui an, în favoarea angajaților pârâtei s-au prevăzut, în art. 168, drepturile salariale suplimentare pentru sărbătorile de Paști și C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA.
Prin actul adițional din 25 februarie 2003 s-a prevăzut că pentru anul 2003 aceste suplimentări salariale vor fi incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Această mențiune a fost reiterată și în contractul colectiv de muncă valabil pe anul 2004.
În actele adiționale pe 2005 conținutul alin. 2 al art. 168 fost din nou modificat în sensul că în loc de expresia " pentru anul 2003 " suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază, s-a folosit expresia " În anul 2003 " suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază. Această expresie se regăsește și în Contractul colectiv de muncă valabil pentru anii 2006 și 2007.
În acest context pârâta a susținut că în anul 2003 suplimentările salariale pentru Paști și C au fost incluse în salariul de bază și au fost încasate, invocând în apărare și Decizia Comisiei Paritare, de interpretare a cauzelor art. 168 alin. 2 din CCM, interpretarea survenită abia după ce angajații pârâtei au solicitat plata acestor drepturi.
Potrivit aceluiași CCM salariații SNP " " SA beneficiază anual de o creștere procentuală a salariilor de bază, creștere prevăzută în art. 128
Prevederile art.31 din Legea nr. 130/1996 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară, potrivit convenției părților. În acest sens, contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
În cauză, astfel cum rezultă din situația de fapt, înscrisurile depuse au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în totală contradicție cu textul legii. S-a reținut astfel că interpretarea clauzei peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1996 - prin acte neînregistrate la Direcția Teritorială de Muncă - nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al clauzei invocate.
Tribunalul a solicitat pârâtei să probeze faptul că în anul 2003 s-au efectuat efectiv dispozițiile art. 168 alin 2 din CCM, respectiv că într-adevăr suplimentările salariale pentru Paști și C au fost incluse în salariul de bază, însă nu a probat acest aspect.
Din statele de plată și înscrisurile din carnetul de muncă reiese că în anul 2003 reclamantul a beneficiat doar de reașezarea și majorarea salariului de bază, prevăzu de art. 128 din CCM.
Cum în anul 2003 suplimentările salariale solicitate nu au fost acordate prin includerea lor în salariul de bază susținerile pârâtei în sensul că în anii 2004, 2005, 2006 și 2007 nu se mai impunea acordarea separată a acestor suplimentări ( cu ocazia fiecărui eveniment ) nu sunt întemeiate.
Astfel, din statele de plată pentru anii 2004, 2005, 2006, 2007 nu rezultă plata drepturilor bănești solicitate.
Având în vedere dispozițiile art. 287 din Codul Muncii care prevede că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare solicitate de reclamant nici în anul 2003, nici în anii următori, instanța a constatat că reclamantul în calitate de angajată al pârâtei până la data de 8 mai 2007 este îndreptățită să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate. În baza textelor de lege arătate tribunalul a admis în parte acțiunea în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând suplimentările salariale pentru sărbătorile de Paști și C din anii 2004, 2005 și 2006, precum și a celor de Paști din anul 2005, 2006 și 2007, calculate în funcție de salariul de bază mediu al societății "" B din anii 2004, 2005, 2006 și 2007 și nu în funcție de salariul mediu brut, așa cum a solicitat reclamantul, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data evenimentului pentru care este datorat și data plății efective.
Această modalitate de acordare s-a dispus tocmai în vederea despăgubirii integrale a reclamantului având în vedere atât perioada scursă de la data când trebuiau a fi acordate aceste drepturi și data acordării cât și rata inflației.
Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului suplimentărilor salariale, instanța a reținut că acestea, în conformitate cu dispozițiile art. 168 alin. 1 din CCM, se vor calcula la nivelul salariului de bază mediu pe și nu la salariul mediu brut pe unitate, reținându-se în acest sens adresa emisă de nr. 2022/04.09.2007 din care rezultă un cuantum mai mic al salariului mediu de bază, față de cuantumul salariului mediu brut pe " ", cele două salarii fiind noțiuni distincte.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta solicitând modificarea în întregime a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare se arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât, contrar susținerilor primei instanțe, Contractul colectiv de muncă din anii 2003 și 2004 nu prevede obligația societății de a majora anual salariul de bază n raport cu indicele de inflație, astfel de prevedere fiind adoptată doar în anul 2005. În anul 2005 părțile au modificat alin.2 al art.168, noul text fiind în sensul că "în anul 2003, suplimentările salariale de la al.1 al prezentului articol au fost introduse salariul de bază al fiecărui salariat". Din acest text rezultă cu claritate recunoașterea părților n sensul că în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al salariaților. Mai mult, includerea suplimentărilor salariale în salariile de bază rezultă și din Adresele nr. 1154/2003 și nr. 1453/2003 (anexate), ambele semnate și de președintele 5., unde se indică fondul de salarii pe anul 2003 și se precizează că "Fondul de salarii cuprinde și efectele aplicării prevederilor Actului adițional la Contractul Colectiv de Muncă, înregistrat cu nr. 1602/2003, prin care suplimentările salariale de la al. 1 art. 168 din au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat." (Adresa 1453/2003).
Suma de 1.140.000 lei vechi introdusă în anul 2003 în salariile de bază nu a mai fost scoasă niciodată din salariul de bază, fapt care rezultă din chiar copiile de pe carnetele de muncă depuse de reclamanți la dosar și din statele de plată pentru anii 2004-2007, unde se poate observa că din 2003 și până în prezent salariile reclamanților nu au mai scăzut niciodată (fie au rămas la fel, fie au crescut ca urmare a altor majorări). Prin urmare, din 2003 și până în prezent, salariații încasează în fiecare lună, pe lângă salariul negociat cu ocazia angajării și suma de 1.140.000 lei vechi (inclusă în salariul de bază în 2003 și menținută și în prezent).
După ce aceste prime au fost introduse în salariul de bază în anul 2003 și au fost ulterior menținute în salariul de bază (acest salariu nu s-a mai micșorat niciodată cu suma de 1.140.000 lei vechi), introducerea primelor în salariul de bază din nou în anii 2004. 2005 și 2006 ar fi însemnat ca societatea să plătească aceste prime de mai multe ori în fiecare an.
Recurenta a mai învederat că menținerea în contractele colective de muncă din anii 2004-2007 prevederilor al. 1 din art. 168, potrivit cărora "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C." nu este în contradicție cu prevederile al. 2 al aceluiași articol, potrivit căruia primele au fost incluse în salariul de bază. Abrogarea al. 1 după introducerea primelor în salariul de bază ar fi înlăturat dreptul salariaților la aceste prime și societatea noastră ar fi avut dreptul să scoată din salariul de bază suma de 1.140.000 lei vechi.
Al treilea motiv de recurs invocat se referă la prescrierea acțiunii. Invocându-se dispozițiile art. 283, al. 1 lit. c) din Codul Munciis -a arătat că textul legal nu face nici o distincție în privința obiectului clauzelor contractului colectiv de muncă. Prin urmare, el este susceptibil să se aplice și cazul neexecutării acelor clauze care prevăd suplimentări salariale acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și C(ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).Mai mult, în raport cu prevederile art. 283 al. 1 lit.c, cele de la lit. e au un caracter special și prin urmare se aplică cu prioritate în raport cu primele(specialia generalibus deroganl).
În concluzie, având în vedere faptul că dreptul reclamantului la suplimentările salariale solicitate rezultă din contractul colectiv de muncă și că cererea acestuia privește suplimentările care i s-ar fi cuvenit cu ocazia sărbătorilor de Paști și C din anii 2004, 2005 și 2006, în opinia recurentului acțiunea reclamantului este în prezent prescrisă.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, 312 și 274 Cod procedură civilă.
Intimatul-reclamant a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată apreciază că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Întrucât conform art. 137 Cod procedură civilă excepțiile procesuale se soluționează prioritar față de aspectele relative la fondul cauzei, se va analiza în primul rând motivul de recurs referitor la prescrierea acțiunii, respectiv termenul în care trebuia formulată acțiunea.
Art. 283 alin. (1) din Codul Muncii prevede că "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca", dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul Muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)-d) din Codul Munciia reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii.
În consecință, întrucât acțiunea reclamantei a fost înregistrată în 28.08.2007 și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anilor 2004, 2005, 2006 și 2007, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă.
Referitor la motivele de recurs care privesc fondul cauzei, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2004, 2005 și 2006 salariații SNP SA vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SNP SA, stabilirea valorii concrete, modalitățile de acordare, condițiile și criteriile și beneficiarii urmând să fie stabilite prin negociere între și patronat.
(2) al art. 168 din Contractele colective de muncă menționate anterior prevede că pentru anul 2003, suplimentările de la alin. (1) se vor introduce în salariul de bază al fiecărui salariat, fapt ce reprezintă în opinia Curții de Apel o modalitate concretă de acordare a suplimentărilor salariale valabilă pentru anul 2003.
Așa cum în mod judicios a reținut și prima instanță includerea celor două prime, de Paști și C, în salariul de bază în anul 2003 nu înseamnă că pârâta ar fi făcut plata acestor drepturi și în anii 2004-2006. În caz contrar dispozițiile alin. (1) din art. 168 menționat anterior ar fi inutile întrucât ar prevedea o obligație care a fost executată încă din anul 2003.
Având în vedere aceste considerente și reținând că în cauză ne este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod.pr.civ. invocat de recurentă, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) Cod.pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâtă.
Conform art. 274 alin. (1) Cod.pr.civ. pârâta-recurentă, căzută în pretențiile sale, va fi obligată să plătească intimatului-reclamant suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța depusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.957/F din 23 noiembrie 2007 Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosar nr- pe care o menține în totul.
Obligă recurenta să plătească reclamantului suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 04 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red./
2 ex./19.06.2008
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Lucia Ștețca