Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 126/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 126/R/2010
Ședința publică din 20 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER:
-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanții, -, A, I, -, -, G, -, -, reprezentați prin, în calitate de mandatar, împotriva sentinței civile nr. 334 din 19 august 2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar nr-, privind și pe pârâții intimați INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI B-N, COLEGIUL NAȚIONAL N, CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI N, PRIMARUL ORAȘULUI N - INSTITUȚIA PRIMARULUI, având ca obiect calcul drepturi salariale - primă de vacanță.
dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 19 ianuarie 2010, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 334/F din 19 august 2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar nr-, s-a dmis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean B-N și în consecință, s-a respins acțiunea formulată față de acest pârât, ca inadmisibilă.
S-a respins excepția prescripției acțiunii pentru anii 2001-2005, excepția invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean B-
S-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții, -, A, I, -, -, G, -, -, -, A, I, -, -, G, -, -, împotriva pârâților Colegiul Național " " N, Consiliul Local al orașului N și Primarul orașului N - instituția primarului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean B-N, este întemeiată, pentru considerentele ce urmează:
Pârâtul B-N nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, odată ce prin prerogativele conferite de Legea nr.128/1997 art.25 exercită atribuții de îndrumare și control a învățământului preuniversitar, iar printre atribuțiile stabilite de art.142 din Legea învățământului nr.84/1995 nu se regăsesc unele privind salarizarea personalului didactic sau angajarea efectivă a acestuia. De asemenea, văzând și dispozițiile art.11 alin.5 din Legea 128/1997 potrivit cărora angajarea pe post se face de către directorul unității de învățământ, se reține că, în speță, calitatea de angajator și obligată la plata drepturilor salariale este unitatea de învățământ conform art.10 și 14 din Codul muncii. Prin urmare, Inspectoratul Școlar Județean B-N nu poate fi obligat la plata unor asemenea sume și în consecință nu justifică legitimitate procesuală pasivă.
Față de excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamanților, invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean B-N, instanța a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, având în vedere dispozițiile nr.OUG146/2007 care statuează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale și actele normative anuale de salarizare în perioada 2001-2006, operând astfel o repunere în termen a celor ce beneficiază de prima de vacanță. Cum drepturile salariale solicitate prin prezenta acțiune înregistrată pe rolul tribunalului la data de 12 mai 2009 reprezintă prime de vacanță pretins cuvenite reclamanților începând cu anul 2001 și cum reclamanții fac parte din categoria personalului bugetar care, până la data intrării în vigoare a ordonanței mai sus arătate nu li s-au acordat primele de concediu de odihnă, a respins această excepție.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a reținut că cererea reclamanților este neîntemeiată, având în vedere următoarele:
Reclamanții au calitatea de personal didactic și didactic auxiliar la Colegiul Național " " N iar drepturile salariale ale acestora sunt prevăzute de Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic - lege specială în baza căreia personalul din învățământ este salarizat. Potrivit art.50 pct.12 din această lege, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, fără a fi prevăzut dreptul la acordarea primele de vacanță.
Prin art.37 lit.g din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, părțile contractante au convenit ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii; "g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii" iar articolul 59 alin.3 din Contractul Colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010 prevede posibilitatea acordării unei prime de vacanță în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității.
Reclamanții nu se încadrează în categoriile de personal care beneficiază prin lege de acordarea primelor de vacanță, iar Contractele colective de muncă invocate, respectiv contractul colectiv de muncă la nivel de ramură și contractul colectiv de muncă unic la nivel național valabil pentru anii 2007-2010, prevăd doar o posibilitate și nu o obligație a unității școlare cu privire la acordarea acestor drepturi, posibilitate condiționată de existența fondurilorși în condițiile legii.
În aceste condiții, având în vedere dispozițiile mai sus arătate precum și susținerile pârâților în sensul că nu sunt prevăzute fonduri pentru acordarea acestor prime de vacanță și nici nu s-a făcut dovada că unitatea școlară ar avea fonduri proprii pentru plata acestor prime, tribunalul a apreciat că acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, solicitând casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza pe fond, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean B-N și admiterea acțiunii, precum și obligarea pârâților-intimați la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, reclamanții arată că Inspectoratul Școlar Județean B-N are calitate procesuală pasivă, din moment ce prin prerogativele conferite de dispozițiile art.25 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, exercită atribuții de îndrumare și control a învățământului preuniversitar, iar potrivit dispozițiilor art.49 din același act normativ are abilitatea de a participa la stabilirea salarizării personalului didactic din învățământul preuniversitar; în caz contrar, acesta nu ar avea nici posibilitatea de a participa la nominalizarea directorului unității de învățământ, urmare a câștigării concursului desfășurat pe baza metodologiei elaborate de Hotărârea ce se va pronunța trebuie să îi fie opozabilă având în vedere că acesta este cel care urmărește executarea dispozițiilor unei hotărâri judecătorești, de către unitatea școlară aflată sub tutela sa.
În ceea ce privește fondul cauzei, reclamanții trebuie să beneficieze de plata primelor de vacanță. Astfel, contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ, în art.37, lit.G, prevede în mod expres că părțile contractante sunt îndreptățite la o primă de vacanță ce se acordă odată cu indemnizația de concediu. Mai mult, Legea nr.128/1997, privind statutul personalului didactic, în art.47 alin.2, statuează că drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, precum și alte drepturi se negociază în limitele legii prin contractul colectiv de muncă încheiat între angajator și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ.
Dispozițiile art.40 alin.2 lit.C din Codul muncii prevăd că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă, aceste dispoziții coroborându-se cu dispozițiile art.38 alin.2 din Legea nr.128/1997 republicată.
Apoi, art.241 alin.1 din Codul Muncii și art.11 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă stipulează în mod expres: clauzele contractului de muncă produc efecte pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul și pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară.
Faptul că această prevedere, în opinia instanței, este doar o "posibilitate" și nu o "obligație" a unității școlare, nu justifică respingerea acțiunii, cu atât mai mult cu cât dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ și ale contractului colectiv de muncă unic la nivel național sunt obligatorii.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 3 decembrie 2009, pârâtul Inspectoratul Școlar al județului B-N a solicitat respingerea recursului.
În motivare, pârâtul arată că nu are calitatea de ordonator de credite pentru pârâtul Colegiul Național " " N, respectiv nu are calitatea de angajator al reclamanților și prin urmare nu putea fi obligat la plata acestora sume.
Potrivit nr.HG538/2001: "Începând cu anul 2001, cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat".
Potrivit art.2 alin.1 din același act normativ, din bugetul de stat, prin Ministerul Educației, Cercetării și T și mai departe, prin inspectoratul școlar al fiecărui județ se finanțează componența locală a proiectelor de reformă, bursele, organizarea examenelor, concursurilor și olimpiadelor națio-nale, perfecționarea pregătirii personalului didactic, cluburile, taberele, palatele copiilor, casele corpului didactic și inspectoratele școlare.
Prin urmare, prin Inspectoratul Școlar județean B-N nu sunt finanțate cheltuielile de personal.
Art.25 din Legea nr.128/1997 nu-i conferă inspectoratului școlar județean calitatea procesuală pasivă întrucât prin atribuțiile de îndrumare și control al învățământului preuniversitar nu se găsesc și acelea referitoare la salarizarea personalului didactic sau angajarea efectivă a acestuia. Lipsa acestor atribuții reiese și din prevederile art.142 din Legea învățământului nr.84/1995 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Prin art.37 lit.g din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, părțile contractante au convenit ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: "g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii". Prin urmare, această primă ar putea fi achitată în totalitate din veniturile proprii ale angajatorului (unitate de învățământ), dacă unitatea respectivă realizează venituri proprii.
Același contract colectiv de muncă invocat prevede la art.33: "(1) În scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi bănești prevăzute de legislația în vigoare și de prezentul contract colectiv de muncă, părțile contractante vor stabili fondurile și vor identifica sursele de finanțare, înainte de adoptarea legii bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acesteia.
(2) Părțile contractante vor putea negocia în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează aceste drepturi".
Ori, în prezent, personalul contractual din instituțiile de învățământ din sectorul bugetar este salarizat potrivit prevederilor Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, în care nu este prevăzută acordarea primei de vacanță.
În contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
În drept invocă dispozițiile Legii nr.128/1997, nr.OUG146/2007, Legea nr.53/2003, nr.HG538/2001 și G nr.32/2001.
Prin concluziile scrise înregistrate la data de 20 ianuarie 2010, reclamanții au arătat că drepturile salariale de care beneficiază această categorie de personal sunt reglementate, în principal, de prevederile art.48-50 din Legea nr.128/1997 care prevede că salariul se compune din: salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri, adaosuri și alte drepturi salariale suplimentare.
Astfel, s-au avut în vedere prevederile art.50, alin.12 din legea mai sus menționată, care arată că personalul didactic beneficiază de prime și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
În aplicarea acestui text de lege, prin Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ, s-a prevăzut prin art.37 alin.1 lit.g, plata unei prime de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii, prima urmând a se acorda odată cu indemnizația de concediu; contractele colective de muncă reprezintă legea părților (art.969 alin.1 pr.civ.).
De altfel, art.241 alin.1 Codul muncii stipulează: contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte obligatorii asupra tuturor salariaților angajați, iar art.8 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 prevede că în raporturile de muncă dintre angajați și angajatori, se aplică cu prioritate reglementările mai favorabile pentru salariat, indiferent dacă acestea se găsesc sau nu în contractul colectiv de muncă sau în prevederile legale, iar art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997 prevede expres că personalul din învățământ beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute în contractul colectiv de muncă, iar în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul județului B-N se prevede în mod expres obligativitatea angajatorului de a acorda salariaților ce urmează a pleca în concediu legal de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, și a primei de vacanță, același drept fiind prevăzut și în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ.
În acest sens s-a pronunțat și Tribunalul Arad prin sentința civilă nr.380/2008, pronunțată în dosarul nr-, rămasă definitivă și irevocabilă.
În ceea ce privește invocarea de către Tribunalul Bistrița -N a aplicării dispozițiilor nr.OUG146/2007, reclamanții recurenți apreciază că situația lor nu face obiectul reglementării menționatului act normativ, acesta având o arie de aplicare strict determinată.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
În primul rând, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar județean B-N este bine admisă, considerentele furnizate de instanța de fond fiind îndestulătoare și lămuritoare.
Raportat la textele legale invocate de recurenți sub acest aspect, se reține că art. 25 din Legea nr. 128/1997 prevede care sunt funcțiile de îndrumare și de control din învățământul preuniversitar, anume, "a) la inspectoratele școlare: inspector școlar de specialitate, inspector școlar; b) la Ministerul Educației, Cercetării și: inspector general, inspector principal de specialitate, alte funcții stabilite prin hotărâre a Guvernului", iar art. 49 din actul normativ invocat fixează criteriile în funcție de care se stabilește salarizarea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar, anume, "a) funcția și norma didactica îndeplinită; b) nivelul studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, potrivit art. 7; c) gradul didactic; d) titlul științific; e) vechimea recunoscuta în învățământ; f) calitatea activității instructiv-educative; g) locul și condițiile specifice im care se desfășoară activitatea". Nici unul din aceste texte legale nu justifică împrocesuarea Inspectoratului Școlar județean B-N, nereglementând vreo competență a acestuia sub raportul stabilirii sau plății drepturilor salariale ale angajaților din sistemul de învățământ. Atribuțiile inspectoratului de îndrumare și control a învățământului preuniversitar nu vizează deci aspectul plății drepturilor salariale, ci exclusiv calitatea muncii, din punct de vedere profesional. Pe de altă parte, faptul că participă la nominalizarea directorului unității de învățământ este distinct de plata salariilor către cadrele didactice.
Pe fondul cauzei, trebuie pornit de la modul cum este stipulat în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ 2007-2008, art. 37 lit. g), dreptul solicitat de reclamanți. Se constată, astfel, că se reglementează dreptul la prima de vacanțădin venituri proprii, în condițiile legii.
Or, așa cum a reținut și prima instanță, nu s-a dovedit în cauză îndeplinirea primei condiții impusă de textul citat, anume, existența unor venituri proprii ale unității angajatoare, pentru a face aplicabil la speță acest text.
Pe de altă parte, cea de a doua condiție prevăzută de text, aceea ca plata dreptului să se facă în condițiile legii, trimite în mod evident la prevederile legale imperative în materie, care, raportat la segmentul de drept material relevant, se identifică cu cele ale Legii nr. 128/1997, care nu stipulează nici un drept la plata primei de concediu, coroborate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 130/1996, potrivit cărora contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, cu precizarea că prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Reiese deci că părțile pot negocia acordarea dreptului la prima de concediu.
Or, se constată că dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură restrâng acordarea acestei prime la situațiile în care se realizează venituri proprii de către unitatea de învățământ. Această interpretare este susținută și de stipulațiile contractului colectiv de muncă la nivel național, care prevede, la art. 59 alin. 3, că "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță".
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, însă în speță nu este încălcată această condiție, întrucât contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu diminuează posibilitatea de a se acorda prima de vacanță, așa cum este ea stabilită prin contractul colectiv de muncă la nivel național.
Așa cum arată și recurenții, o obligație a angajatorului, corelativ cu dreptul angajatului, prevăzute în contractul colectiv de muncă, nu pot fi interpretate ca o opțiune, dar trebuie acceptat că nu se poate dispune obligarea pârâtei la plata acestei prime în favoarea reclamanților, atâta timp cât nu s-a făcut dovada realizării unor venituri proprii de către pârâtul de rândul 2.
Trimiterea pe care o fac recurenții, în cuprinsul concluziilor scrise, la prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul județului B N, nu a fost făcută și în acțiunea introductivă de instanță, astfel încât reprezintă o modificare a cauzei litigiului, inadmisibilă în recurs, potrivit dispozițiilor art. 294 raportat la art. 316.proc.civ.
Văzând și prevederile art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1 și art. 312 alin. 1.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, -, A, I, -, -, G, -, -, împotriva sentinței civile nr. 334/F din 19 august 2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 20 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
Red.T/.
6 ex./17.02.2010
Jud.fond: și
Președinte:Dana Cristina GîrbovanJudecători:Dana Cristina Gîrbovan, Cristina Mănăstireanu, Ioana
