Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1282/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1282/R/2009
Ședința publică din 21 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției
JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede vicepreședinte al instanței
- -
GREFIER: - -
S-au luat spre examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 284 din 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr-, privind și pe reclamanții, și alții și pe pârâta CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect calcul drepturi salariale.
dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 mai 2009, încheiere care face parte din prezenta decizie.
Pentru termenul de azi, pentru când s-a amânat pronunțarea, pârâtul recurent Ministerul Justiției, a depus "Note de ședință", prin serviciul de registratură al instanței, la data de 20 mai 2009.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.284 din 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a respins excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a admis acțiunea reclamanților, și, împotriva pârâților Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, pârâții fiind obligați în solidar Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Cluj și Ministerul Justiției la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflație către reclamanți a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază brut începând cu data de 01.01.2005 și până la zi și în continuare și până la data pensionării pentru reclamantele, și.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor de mai sus către reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul asupra excepției autorității de lucru judecat a reținut că art. 1201 cod civil arată că "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Așadar, pentru existența puterii lucrului judecat se cer îndeplinirea cumulativă a celor trei elemente: 1. aceleași părți în aceeași calitate; 2. obiectul, adică însăși pretenția formulată prin cerere și 3. cauza, adică temeiul juridic al dreptului pretind, care nu trebuie confundată cu scopul urmărit prin acțiune.
În speță, cauza juridică invocată și luată în considerare de instanță nu este aceeași ca în cauza soluționată prin sentința civilă nr. 1494/11 iunie 2007.
În primul rând, în speță, sunt valorificate prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care prevăd că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
S-a stabilit că salariul, prin această prismă de drept, este echivalent cu orice bun proprietatea unei persoane fizice sau juridice.
În al doilea rând, sunt valorificate dispozițiile din "Strategia comunitară 2007-2012 privind sănătatea și securitatea în muncă, elaborată de Comisia Comunităților Europene la 21 februarie 2007, care are în vedere prevenirea riscurilor de natură psihosocială.
În al treilea rând, sunt luate în considerare dispozițiile nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, precum și dispozițiile art. 4 și 16 din Constituția României.
Toate aceste prevederi legale, constituie izvorul drepturilor salariale, deci cauza juridică a cererii formulate de reclamanți, care nu au fost invocate sau valorificate la pronunțarea sentinței civile nr. 1494/11 iunie 2007 Tribunalului Sălaj.
Asupra fondului cauzei s-a reținut că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că prin art.1 pct.42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat în mod expres, însă prin aceasta au fost încălcate normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, precum și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin.3 din Constituția României, ordonanțele guvernului se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art. 1 pct.Q 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale legii nr. 50/1996, în pofida faptului că potrivit dispozițiilor art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii au fost abrogate și unele dispoziții ale acesteia.
Acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut în mod expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare, ceea ce în speță nu s-a realizat.
În altă ordine de idei s-a reținut că potrivit art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică solicitat de către reclamanți este un drept de creanță, constituind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr. 50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun în mod nelegal și nedrept, această lipsire de proprietate putându-se face doar pentru o cauză de utilitate publică, în conformitate cu dispozițiile art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
Potrivit art. 20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile om ului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Instanța a reținut că există conflict între art.1 pct. 47 din nr.OG 83/2000, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, și art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, urmând a fi aplicat în cauză ultimul text legal.
Față de cele anterior reținute, întrucât abrogarea realizată prin nr.OG 83/2000 este nelegală, iar în plus rațiunea acordării sporului de risc și solicitare neuropsihică subzistă, instanța a apreciat că pretențiile reclamanților sunt întemeiate cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzute de art.47 din Legea nr. 50/1996.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL SĂLAJ.
Pârâtul TRIBUNALUL SĂLAJ, a solicitat admiterea recursului și respingerea ca nefondată a acțiunii reclamanților.
În motivare a arătat că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar, a fost reglementat prin prevederile art.47 din Legea nr.50/1996. Acest text a fost abrogat prin art.50 din nr.OUG83/2000, astfel că nu sunt încălcate norme de tehnică legislativă astfel cum acestea sunt reglementate prin Legea nr.24/2000.
Pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței cu respingerea acțiunii față de acest pârât.
În motivare a arătat că această instituție nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu reclamanții astfel încât aceștia să fie îndreptățiți să se îndrepte direct împotriva acestuia.
Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casă bugetară revine Guvernului respectiv Parlamentului, potrivit art.17 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
Potrivit art.20 și 21 din Legea nr.500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de ordonator de credite, această calitate având-o ministrul, respectiv conducătorul pârâtului de rândul 1.
Ministerul Finanțelor nu poate fi obligat să vireze sumele solicitate atâta timp cât acestea nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală.
MINISTERUL JUSTIȚIEI a arătat că art.47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevedea pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, însă acest articol a fost total și explicit abrogat prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Consideră că tribunalul a reținut incorect că abrogarea realizată de OG83/2000 nu a respectat condițiile impuse de legea de abilitare deoarece Legea 50/1996 a rămas în vigoare, nefiind abrogată total doar articolele au fost modificate și abrogate, ceea ce este considerat ca modificare de acte normative.
OG nr.83/2000 față de reglementările Legii 50/1996 a mărit în mod substanțial atât valoarea de referință sectorială pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului auxiliar de specialitate, reclamanții nu au pierdut drepturile aferente sporului de risc decât formal, acesta fiind inclus în indemnizația unică.
Consideră că prin admiterea acțiunii, instanța a ignorat dispozițiile OG83/2000 și a procedat la readucerea în vigoare a prevederilor privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, depășind în mod flagrant atribuțiile puterii judecătorești.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
Este de necontestat faptul că prin decizia civilă nr. 21/10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii promovat de Procurorul General s-a stabilit că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Cum, dispozițiile deciziei în interesul legii, respectiv dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3.pr.civ. criticile pârâților îndreptate împotriva admiterii de principiu a acțiunii reclamanților trebuie privite ca nefondate.
Trebuie însă de observat că instanța de fond la stabilirea drepturilor ce se cuvin reclamanților nu a avut în vedere faptul că unii dintre aceștia nu sunt îndreptățiți să li se acordul sporul de 50% din venitul de bază brut pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 01.01.2005 și pe viitor, întrucât aceștia nu au deținut în permanență funcții de natura celor vizate de decizia în interesul legii, astfel că doar din acest punct de vedere recursurile sunt admisibile.
Astfel, din tabelul nominal cu personalul auxiliar din cadrul Judecătoriei Zalău și a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, se reține că reclamanții a deținut funcția de grefier doar în perioada 10.01 - 17,08.2005, reclamanta doar în perioada 10.01.2005 - 01.07.2007, reclamantul în perioada 10.01.2005 - 29.05.2007, reclamanta în perioada 15.01.2007 - 12.01.2008, reclamanții, doar până la data pensionării.
Așadar, sub acest aspect, văzând și dispozițiile art. 249 și art. 312.pr.civ. curtea va admite recursurile și va modifica în parte sentința cu privire la reclamanții mai sus arătați și la perioadele pentru care se reține că sunt îndreptățiți la sporul de 50%.
În ce privește pe reclamanta se reține că aceasta are calitatea de pensionară încă din 16.04.2002, iar reclamantul este șofer, deci nu fac parte din categoria profesională expres și limitativ prevăzută de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că sub acest aspect acțiunea lor se impune a fi respinsă ca nefondată.
Mai este de reținut faptul că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat faptul că acțiunea este inadmisibilă față de el, întrucât nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Dar motivul invocat de pârât trebuie privit ca nefondat, deoarece în categoria de litigii din care face parte și litigiul de față, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor putea să stea în judecată pentru un petit formulat pe calea unei acțiuni oblice, pentru ca în virtutea obligației ce-i revine de a aproba bugetul să pună la dispoziția angajatorilor sau să prevadă în buget sumele necesare pentru ca angajatorul să poată plăti drepturile salariale pe care acesta, angajatorul, este obligat la rândul său prin aceeași sentință sau în cadrul unui alt proces distinct.
Legitimarea procesuală a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor în ipoteza în care se formulează pe calea unei acțiuni oblice un petit pentru ca în virtutea obligației ce-i revine de a aproba bugetul să pună la dispoziția angajatorilor sau să prevadă în buget sumele necesare pentru ca angajatorul să poată plăti drepturile salariale, nu poate fi analizată strict din perspectiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la dispozițiile legale menționate, care stabilesc obligația sa de a suporta toate cheltuielile efectuate de către Ministerul Justiției, așadar și cheltuielile de personal care includ drepturile salariale cuvenite reclamanților.
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului, prin pregătirea proiectelor de legi bugetare anuale, ale legilor de rectificare, iar în acest context și pentru ca pretențiile reclamanților să poată fi valorificate, în raport cu pârâții care nu dispun de fonduri decât după alocarea acestora de către chematul în garanție, este necesar ca acesta să i-a act de admiterea acțiunii reclamanților și astfel să aloce fondurile necesare îndestulării crențelor pe care reclamanții le au asupra pârâților, aceasta fiind de fapt singura modalitate de a valorifica un drept de creanță asupra unei instituții publice, cum sunt în speță pârâții.
Așa fiind, față de cele mai sus reținute, curtea a admite recursurile și vba modifica sentința doar în sensul celor mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECI DE:
Admite în parte recursurile formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și TRIBUNALUL SĂLAJ contra sentinței civile nr. 284 din 11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, pe care o modifică în parte, în sensul că:
- pentru reclamanta drepturile se cuvin începând cu 01 decembrie 2007;
- pentru reclamanta drepturile se cuvin pentru perioada 10 ianuarie - 17 august 2005;
- pentru reclamanta drepturile se cuvin pentru perioada 10 ianuarie 2005 - 1 iulie 2007;
- pentru reclamantul drepturile se cuvin pentru perioada 10 ianuarie - 29 mai 2007;
- pentru reclamanta drepturile se cuvin pentru perioada 15 ianuarie 2007 - 1 ianuarie 2008;
- pentru reclamanții, drepturile se cuvin până la data pensionării.
Respinge ca nefondată acțiunea reclamanților și.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
plecat din instanță
semnează vicepreședintele
instanței
- -
Red.AR/dact.
3 ex./30.07.2009
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede
