Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1320/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1320/R/2009
Ședința publică din data de 26 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Eugenia Pușcașiu
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
Pe rol fiind recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 962 din 21 aprilie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJ în dosar nr- privind și pe reclamanta intimată precum și pe pârâții intimați CURTEA DE APEL CLUJ și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu de muncă - îndemnizații 10 %.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a solicitat de părți judecarea cauzei în condițiile art. 242.proc.
Apreciind că prezenta cauză se află în stare de judecată instanța o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 962 din 21 aprilie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL SĂLAJ în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Economiei si Finanțelor.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, excepție invocată de acesta, și s-a respins acțiunea reclamantei față de acesta.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta formulată împotriva pârâților Tribunalul Sălaj, Curtea de APEL CLUJ, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință, au fost obligați pârâții de rândul 1-3 să calculeze și să plătească reclamantei indemnizația lunară de 10% din salariul brut pentru perioada 04.07.2005 - 15.11.2007, actualizată in raport cu rata inflației începând cu data de la care erau datorate aceste sume și până la data plății efective, precum și să efectueze în carnetul de muncă al acesteia rectificările cuvenite.
A fost obligat pârâtul de rândul 4 să asigure fondurile necesare acestor plăți.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în condițiile în care între reclamantă și pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII nu există nici un raport juridic, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, va admite excepția invocată și va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul reține că în prezenta cauză, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Așadar, instanța urmează să respingă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului de rândul 4.
În privința excepției invocate de pârâtul Ministerul Justiției, privind excepția lipsei calității sale procesuale pasive, instanța reține faptul că acest pârât a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite (art.7 din nr.HG83/2005) și în calitate de organ care fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie (art.5 pct.2 din nr.HG83/2005).
În această situație, instanța a considerat că acesta are calitate procesuală pasivă și, în consecință, excepția invocată de acest pârât a fost respinsă ca fiind nefondată.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta face parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul unităților de justiție (grefieri), raporturile de muncă ale acestora fiind guvernate de dispozițiile Codului muncii, conform art.1 din acest cod. Se arată de către reclamantă faptul că în perioada 04.07.2005 - 15.11.2007 a lucrat ca și grefier în cadrul Judecătoriei Zalău, de unde a fost transferată la cerere în cadrul Judecătoriei Oradea, unde în prezent își desfășoară activitatea
Conform art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a actelor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Potrivit art.3 alin.8 din G nr.8/2007, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raportul de timpul efectiv lucrate în aceste activități.
Este de observat că aceste prevederi normative introduc o diferență de tratament în cadrul aceluiași personal auxiliar de specialitate din unitățile de justiție, criteriul de distincție fiind categoria socio-profesională (locul de muncă).
Astfel, conform art.38 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (aprobat și Hotărârea nr.287/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii), grefierii sunt repartizați pe compartimente de activitate diferite.
Ca atare, fiecare grefier are ca activitate principală și permanentă activitatea corespunzătoare compartimentului de activitate în care a fost repartizat sau delegat, pe durata acestei repartizări sau delegări.
Rezultă faptul că fiecare grefier îndeplinește atribuțiile aferente compartimentului de activitate la care este repartizat sau delegat. Însă, în toate cazurile, îndeplinește una și aceeași muncă (aceea de grefier, deci nu o muncă de natură juridică diferită), respectiv o muncă normală normată pentru acel compartiment (iar nu o muncă suplimentară, deoarece prin operațiunile juridice de "repartizare" sau de "delegare" se realizează tocmai stabilirea grefierului într-un anumit compartiment determinat de activitate pentru care îi este normată o muncă specifică, ceea ce exclude prestarea unei munci suplimentare, peste normă, atâta timp cât este în puterea respectivei repartizări sau delegări).
Se poate concluziona, că grefierii (inclusiv reclamanta) sunt tratați diferențiat în funcție de criteriul discriminatoriu al categoriei socio-profesionale (locul de muncă unde sunt repartizați sau delegați), cu încălcarea principiului legal "pentru muncă egală și pregătire profesională, salariul egal", cu toate că îndeplinesc aceeași muncă, cea de grefier.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea indemnizației de 10%, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Însă, este de remarcat că reclamanta, deși și-a executat raportul de muncă și și-a îndeplinit activitatea la care a fost repartizată, totuși nu a primit indemnizația de 10%, sub pretextul discriminatoriu că este repartizată la alte compartimente.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul grefierilor sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al recunoașterii în mod egal și nediferențiat prin lege al aceluiași drept de vechime în muncă la fel ca și restul grefierilor, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării indemnizației de 10%.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indemnizației este unul și același: calitatea de grefier care depune munca de grefier.
Existența discriminării directe a reclamantei rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio - profesională (locul de muncă unde sunt repartizați), criteriu de diferențiere injust a grefierilor, fiind absurd și de neconceput a se accepta că munca de grefier se depune doar într-un anumit compartiment de activitate, iar în altul nu.
În temeiul art.51 alin.1 din Legea nr.743/2001, art.40 alin.1 din Legea nr.631/2002, art.47 din Legea nr.507/2003, art.42 din Legea nr.511/2004, art.26 din Legea nr.379/2005 raportat la art.14 din G nr.208/2005 și a Hotărârii din 24 martie 2005 Curții Europene a Drepturilor Omului (publicată în Monitorul Oficial nr.1048/2005), pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a acoperi întreaga sumă solicitată de reclamantă, având poziția unui garant legal, astfel încât excepția lipsei calității procesuale pasive nu poate fi primită.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
TRIBUNALUL SĂLAJa invocat în memoriul de recurs că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât reclamanta nu îndeplinește nicio activitatea în unul dintre compartimentele prevăzute de art. 19 din Legea 50/1996, astfel încât nu există discriminare între aceasta și beneficiarii indemnizației de 10 %, ci o diferență de atribuții și specializare.
Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a arătat că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar referitor la fondul cauzei s-a învederat că personalul care nu participa la activitățile prevăzute de art. 19 din Legea 50/1996 nu putea să beneficieze de indemnizația de 10 %.
Ministerul Justiției a invocat prin recursul declarat că prin acordarea unor drepturi neprevăzute de actul normativ în vigoare în materia salarizării, prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct.4 Cod procedură civilă.
S-a mai arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală și prin prisma motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, iar referitor la fondul cauzei s-a precizat că hotărârea de fond contravine deciziei în interesul legii pronunțate de instanța supremă pentru interpretarea dispozițiilor art. 19 din Legea 50/1996. În limita acestui motiv de recurs s-a mai arătat că nu există discriminare între reclamantă și grefierii care au beneficiat de indemnizația de 10 %, respectiv că nu se pot efectua mențiuni în carnetul de muncă pentru drepturi salariale care nu sunt prevăzute de lege.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Întrucât motivele de recurs referitoare la fondul cauzei sunt similare, acestea vor fi analizate împreună, în prealabil urmând a fi analizate celelalte motive invocate de recurenți.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice se reține că, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios excepția invocată, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Referitor la primul motiv de recurs invocat de Ministerul Justiției, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă, se reține că prima instanță în temeiul art.27 alin. (1) din G nr.137/2000 instanțele judecătorești nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.
De asemenea, art. 1 paragraful 1, din Protocolul nr. 12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării (obligație pozitivă): beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare pe nici un criteriu (cum ar fi statutul persoanei). Acest text a înlăturat dependența art. 14 din Convenție față de celelalte texte ale acesteia care garantează numai anumite drepturi. Ca atare, toate persoanele, aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției, pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării nu numai cu privire la drepturile prevăzute în Convenție, ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv. Conform art. 124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Mai mult, art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției se apreciază că aceasta a fost soluționată corect de prima instanță care a reținut că pârâtul a fost chemat în judecată întrucât este ordonator principal de credite al angajatorului reclamantei.
Motivele de recurs care privesc fondul cauzei sunt întemeiate. Astfel, rin p. Decizia nr. 24 din 12 mai 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (publicată în O nr. 894 din 30 decembrie 2008) s-a admis recursul în interesul legii stabilindu-se că dispozițiile <LLNK 11996 50 11 202 19 39>art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, și ale <LLNK 12007 8130 302 3 52>art. 3 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției se interpretează în sensul că indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele mai sus menționate.
Conform art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă dezlegarea dată în drept problemelor de drept judecate în cadrul unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe. Drept urmare, întrucât tribunalul a interpretat dispozițiile legale menționate anterior contrar celor statuate de instanța supremă, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă este întemeiat.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (3) Cod procedură civilă se vor admite recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 962 din 21 aprilie 2008 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar - pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea reclamantei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.D/Dact.
3 ex./24.06.2009
Jud.fond: și
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Eugenia Pușcașiu, Marta Carmen
