Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1351/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1351/R/2009
Ședința publică din data de 26 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Eugenia Pușcașiu
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
Pe rol fiind recursurile declarate de pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 963 din 21 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- privind și pe reclamanta intimată și pe pârâtul intimat CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu de muncă - spor de confidențialitate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a solicitat de părți judecarea cauzei în condițiile art. 242 proc.
Apreciind că prezenta cauză se află în stare de judecată instanța o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.963 din 21 aprilie 2008, Tribunalul Sălaj, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Justiției și s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, excepție invocată de acesta, sens în care a respins acțiunea reclamantei față de acesta.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor și au fost obligați pârâții să plătească reclamantei drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu data de 04.07.2005-15.11.2007, actualizată în raport cu rata inflației începând cu data de la care erau datorate aceste sume și până la data plății efective, precum și să efectueze în carnetuld e muncă al acesteia rectificările cuvenite. Pârâtul de rândul 4 a fost obligat să asigure fondurile necesare acestor plăți.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Asupra excepției invocată de pârâtul de rândul 5 prin întâmpinarea depusă, privind lipsa calității procesuale pasive, tribunalul, a constatat că aceasta este întemeiată, în condițiile în care între reclamantă și pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII nu există nici un raport juridic, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, va admite excepția invocată și va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul a reținut că în prezenta cauză, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Așadar, instanța urmează să respingă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului de rândul 4.
În privința excepției invocate de pârâtul Ministerul Justiției, privind lipsa calității sale procesuale pasive, instanța a reținut faptul că acest pârât a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite (art.7 din nr.HG83/2005) și în calitate de organ care fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie (art.5 pct.2 din nr.HG83/2005).
În această situație, instanța a considerat că acesta are calitate procesuală pasivă și, în consecință, excepția invocată de acest pârât va fi respinsă ca fiind nefondată.
Cu privire la fondul cauzei tribunalul a reținut că reclamanta face parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, fiindu-i impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Potrivit art. unic pct. 1 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea OG nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul sau avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță beneficiază de un spor lunar de 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetare aprobate.
Conform art. 15 din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă atât categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006 cât și funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministerului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Prin art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea nr. 405/2002 s-a acordat sporul de confidențialitate de până la 15% membrilor plenului și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării banilor.
Aceste acte normative enumerate mai sus prevăd acordarea unui spor de confidențialitate către o serie de categorii de personal, excluzând fără nici un temei magistrații și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, care de asemenea au ca obligație profesională păstrarea confidențialității.
Astfel, conform art. 15 alin. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24 august 2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate. În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și regulament.
Această obligație, reprezintă obligație de serviciu și pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.
Conform art. 84 lit.e din Legea nr.567/2004, republicată, privind statutul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, constituie abatere disciplinară nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest statut.
Prin însăși natura sa, activitatea juridică desfășurată de reclamantă implică administrarea și contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări de convorbiri telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor sau colegilor de serviciu, sesizările adresate organelor statului, veniturile salariale, protecția minorilor, adopții, secretul bancar, secretul economic.
Pentru prezența unei fapte de discriminare trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fie diferit. Tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Reclamanta se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare.
Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 alin.3 din nr.OG137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.OG19/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2007, art.13 din nr.OG10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanta, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio profesională.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, instanța reține că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată, o contraprestație salarială, această obligație fiind implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial. În caz contra ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată.
Este însă de remarcat faptul că reclamanta, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitor a acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși, pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu i s-a recunoscut sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar. Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Din moment ce reclamanta este într-o situație identică cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanta nu poate fi tratată diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii acesteia, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio profesională din care face parte.
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanta este în mod evident și grav discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Referitor la solicitarea privind actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație, potrivit prevederilor art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul Muncii, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări.
Cu privire la cererea de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța o găsește întemeiată, și a admis-o pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Astfel, potrivit dispozițiilor art.35 din Legea nr.500/2004 Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le depune la guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an. În același timp, potrivit art.15 din HG 93/2000 toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art.118 din Legea nr.304/2004.
Pe cale de consecință, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și să-l oblige pe acest pârât să pună la dispoziție fondurile necesare plății acestor drepturi bănești către reclamanți, deoarece în sarcina sa cade adoptarea proiectului bugetului de stat.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea discriminării, instanța a reținut că acesta, conform art. 16-20 din OG nr. 137/2000 republicată, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prev. de nr.OG 137/2000 cu toate completările și modificările ulterioare, având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate. Față de împrejurarea că acest pârât nu are nici un raport juridic cu reclamanții, instanța a respins ca nefondată acțiunea reclamanților față de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea discriminării.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Tribunalul Sălaj, Direcția Generală a Finanțelor Publice S, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează în principal nelegalitatea prin prisma dispozițiilor art.304 pct. 9 pr.civ. în sensul că instanța depășit atribuțiile puterii judecătorești prin acordarea sporului solicitat și a creat o normă pe cale judiciară, generând o situație neconstituțională, aspect asupra căruia Curtea Constituțională s-a pronunțat în ședința publică din 3.07.2008 (23).
Astfel, Ministerul Justiției a mai susținut că instanța de fond trebuia să analizeze și să constate lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Judestiției.
Se susține astfel că, având în vedere principiul separației puterilor în stat, reglementat de Constituția României precum și dispozițiile art.61 alin.1 din Legea Fundamentală Parlamentului României este unica autoritate legiuitoare a țării.
În consecință, susține recurentul că pentru a avea calitatea de parte în proces, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.
Or, susține recurentul, în esență, cererea reclamantei are ca obiect o acțiune privind obligația de a da respectiv obligarea părților la repararea pagubelor cauzate prin discriminare însă, conform dispozițiilor legale Ministerul Justiției nu are nici o atribuție în acest sens.
Se susține în aceeași idee, că Ministerul Justiției nu are atribuții de legiferare ci doar de aplicare a legilor în vigoare, și ca atare în mod eronat reclamanta a invocat existența unei stări de discriminare între personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor și alte categorii profesionale.
Se mai susține că în ceea ce privește reținerea de către instanță a discriminării, reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrul legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare.
Ca atare, conchide recurentul, nu există discriminare, iar pretențiile reclamantei referitoare la acordarea unui spor de confidențialitate suplimentar față de cele prevăzute de lege, sunt nefondate.
Recurenta Curtea de Apel Cluja criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul inexistenței unui temei legal pentru acordarea drepturilor corespunzând sporului de confidențialitate în cuantum de 15% și ca atare, sunt incidente dispozițiile art.304 pct. 9 pr.civ.
Recurentul Tribunalul Sălaj, a criticat hotărârea instanței de fond prin prisma dispozițiilor art.304 pct. 9 pr.civ. susținându-se că tratamentul diferit al categoriei profesionale din care face parte reclamanta față de acele categorii care fac obiectul Legii 444/2006 nu reprezintă discriminare în sensul în care aceasta se definește prin art.2 din OG 137/2000.
Principiul egalității de tratament nu presupune uniformitate, așa încât toate situațiile să fie tratate în același fel, ci presupune ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sas usținut în motivarea recursului că statutul personalului din sistemul autorității judecătorești precum și drepturile de care acesta beneficiază formează obiectul unor reglementări speciale.
Recurenta susține că dispozițiile art.2 alin.2 din OG 137/2000 invocată de reclamant nu este aplicabil în cauza dedusă judecății, deoarecere cazurile de discriminare prevăzute de acest act normativ nu subzistă în raport cu acțiunea, deoarece aceasta beneficiază de toate drepturile salariale conferite de legile în vigoare, iar solicitarea excede actualului cadru legislativ.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art.304 pct. 9 pr.civ. Curtea de Apel reține următoarele:
Față de obiectul dedus judecății, de dispozițiile Deciziei nr.46/2008 a Secțiilor Unite ale dată în recurs în interesul legii, este de reținut că nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct. 9 pr.civ.
Astfel, Decizia de recurs în interesul legii stabilește cu putere obligatorie că "în îndreptarea și aplicarea unitară dispozițiilor art.99 alin.1 lit."d" din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.17 alin.1, 2 din Codul deontologic al magistraților și a art.78 alin.1 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art.9 din Codul deontologic al acestora, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salarul de bază brut lunar.
Așa fiind, în raport de dispozițiile art.329 alin.3 pr.civ. decizia de recurs în interesul legii fiind obligatorie, urmează a se respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții TRIBUNALUL SĂLAJ, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, împotriva sentinței civile nr.963 din 21 aprilie 2008 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER,
- - - - - -
fiind plecată în
semnează Președintele
instanței
Red.PE/CA
2 ex. - 08.07.2009
Jud.fond.;
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Eugenia Pușcașiu, Marta Carmen
