Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1368/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1368/R/2009
Ședința Camerei de Consiliu din data de 28 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Eugenia Pușcașiu
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâții recurenți CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 379 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- privind și pe reclamanta intimată, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
Prin Încheierea din ședința publică din 28 mai 2009 s-a respins ca tardivă cererea de abținere formulată de d-na judecător.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din n data de 26 mai 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 379 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a espins excepția prescripției dreptului la acțiune si excepția lipsei competenței materiale invocate de pârâtul Ministerul Justiției si Libertăților.
S-a respins excepțiile lipsei competentei materiale, a lipsei calității procesuale pasive si a inadmisibilității invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta și în consecință a fost obligați pârâții Ministerul Justiției si Libertăților si Curtea de Apel Cluj să achite reclamantei sporul de risc si suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația lunară brută aferentă perioadei 01.11.2000-08.10.2004 reactualizată potrivit indicelui de inflație la data plății.
Totodată a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plătii drepturilor solicitate.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, reclamanta a avut calitatea de judecător al Tribunalului Cluj, respectiv al Curții de Apel Cluj. In această calitate, potrivit deciziei menționate pronunțate de instanța supremă cu ocazia soluționării recursului în interesul legii promovat de procurorul general, reclamanta avea dreptul la sporul de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihică prev. de art. 47 din Legea 50/1996.
Cum pârâtul Ministerul Justiției in calitate de ordonator principal de credite si pârâții Curtea de Apel Cluj, în calitate de ordonator secundar de credite nu au aplicat aceste dispoziții, acțiunea se va admite în raport. Pentru repararea integrală pagubei cauzate reclamantei se cuvine actualizarea sumelor datorate potrivit indicelui de inflație de la data scadentei până la data efectivă a sumei.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice va fi obligat să aloce sumele necesare efectuării acestor plăti, în calitatea sa de instituție responsabilă cu întocmirea proiectului de buget si alocarea resurselor financiare către celelalte instituții, potrivit Legii 500/2002.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Prin recursul declarat de Ministerul Justiției s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii ca prescrise a acțiunii, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
În memoriul de recurs s-a arătat că dreptul la acțiune privind drepturile salariale pretinse de reclamantă în cererea de chemare în judecată este prescris în parte în conformitate cu prevederile Decretului nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, Legii nr.53/2003 - Codul Muncii și OG nr.137/2000 privind combaterea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
S-a mai învederat că Decizia 21/11.03.2008 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție nu a stabilit în cuprinsul său un termen de la care început să curgă prescripția, așa cum face de exemplu Decizia nr.XXIII/12.12.2005 publicată în Monitorul oficial nr.233/15.03.2006 și prin urmare, începutul cursului prescripției trebuie să se determine potrivit prevederilor Decretului nr.167/1958 și art.283 din Codul muncii.
Prin recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Cluj, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivare pârâta arată că prin hotărârea atacată au fost acordate reclamantei drepturi de natură salarială aferente perioadei anilor 200-2004. or, raportat la data înregistrării acțiunii - 25 noiembrie 2008 - este evident că termenul de prescripție a dreptului la acțiune al reclamantei pentru orice sume aferente unor intervale de timp anterioare anului 2005 era deja împlinit.
Apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică astfel că în baza art.304, respectiv 312.pr.civ. solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B, s-a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată împotriva acestui pârât.
În motivare se arată că în mod greșit prima instanță a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și inadmisibilitatea acțiunii, întrucât nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu reclamanta, astfel încât aceasta să fie îndreptățită să se îndrepte direct împotriva acestuia pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar.
S-a mai invocat că instanța de fond în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului la acțiune deoarece drepturile solicitate pentru anii 2000-2004 sunt prescrise.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel apreciază cu majoritate de voturi că recursurile sunt întemeiate, urmând să le admită pentru următoarele considerente:
Referitor la recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice se reține că, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Public, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios atât excepția lipsei calității procesuale pasive, cât și inadmisibilitatea acțiunii, în condițiile în care așa cum s-a precizat anterior pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat doar la alocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor solicitate de reclamantă.
Al doilea motiv de recurs invocat de Ministerul Finanțelor Publice referitor la respingerea greșită a excepției prescripției dreptului la acțiune este similar cu motivele de recurs invocate de Ministerul Justiției și Curtea de Apel Cluj, urmând a fi analizate împreună.
Decizia nr.XXI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii referitor la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică a avut în vedere aplicarea și interpretarea unitară a unor dispoziții legale din materia salarizării, altele decât cele vizând prescripția dreptului material la acțiune, reglementată de Decretul nr.167/1958. Nici în dispozitivul hotărârii și nici în considerentele acesteia, instanța supremă nu face vreo referire la momentul începerii curgerii termenului de prescripție.
Pronunțarea și publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii interpretative nu poate naște dreptul la acțiune decât dacă are în sine acest obiect și, de asemenea, nu poate întrerupe sau suspenda cursul prescripției, acest din urmă aspect excedând atât prevederilor exprese și limitative cuprinse în Decretul nr.167/1958, cât și scopului și finalității urmărite prin pronunțarea unei decizii în interesul legii.
CEDO a statuat în mod constant că efectivitatea dreptului de acces la un tribunal impune ca exercițiul lui să nu fie afectat de existența unor impedimente de drept, care ar fi de natură să pună în discuție însăși substanța sa. În mod evident însă valorificarea unei creanțe este protejată de dispozițiile invocate de recurentă, însă nu în mod absolut și protejândsine diepasivitatea creditorilor, trebuind să fie respectate dispozițiilor speciale cuprinse în legea națională, respectiv Decretul 167/1958, care reglementează atât începutul prescripției extinctive, cât și cauzele de suspendare ale acesteia. Mai mult, reclamanta putea să-și exercite dreptul la acțiune în cadrul termenului de prescripție de 3 ani, iar jurisprudența CEDO invocată nu este aplicabilă în cauză, deoarece regimul legal al prescripției extinctive nu s-a modificat succesiv în perioada pentru care reclamanta solicită drepturile salariale.
Drept urmare, independent de previzibilitatea și predictibilitatea dispozițiilor interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiției, Curtea apreciază că dreptul la acțiune pentru plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.11.2000- 01.10.2005 nu s-a născut la pronunțarea deciziei în interesul legii. Și, reținând că acțiunea a fost înregistrată după împlinirea termenului de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune (respectiv data la care trebuiau să fie achitate în fiecare lună sporul de vechime, plata salariului fiind o prestație periodică), în temeiul art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii se apreciază că excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă în mod greșit de către instanța de fond, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă fiind întemeiat.
Pentru aceste considerente, cu majoritate de voturi se vor dmite recursurile declarate de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Cluj și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 379 din 16 februarie 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar - care va fi modificată în sensul că se va respinge ca prescrisă acțiunea reclamantei având ca obiect calcul drepturi salariale aferente perioadei 01.11.2000 - 08.10.2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate de voturi,
Admite recursurile declarate de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Cluj și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 379 din 16 februarie 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar - pe care o modifică în sensul că respinge ca prescrisă acțiunea reclamantei având ca obiect calcul drepturi salariale aferente perioadei 01.11.2000 - 08.10.2004.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
cu opinie separată în sensul
respingerii recursurilor
GREFIER
Red./Dact.
2 ex./17.06.2009
Jud.fond: și
OPINIA SEPARATA
Opinia separată vizează respingerea recursurilor având în vedere următoarele considerente ce înlătură excepția prescripției extinctive în ce privește pretenția reclamantei de acordare a sporului de risc și suprasolicitare pe perioada 1.11.2000-1.10.2004, raportat atât la considerentele deciziei de recurs în interesul Legii nr.XXI/2008 cât și la opinia majoritară exprimată în Minuta întâlnirii dintre conducerea și membrii comisiei pentru unificarea practicii judiciare cu președintele secției civile a, reprezentantul și președinții secțiilor civile, conflicte de muncă și asigurări sociale a Curților de Apel pentru discutarea problemelor de practică judiciară neunitară din 1 aprilie 2009.
Astfel, prin Decizia de recurs în interesul Legii nr.XXI/2008 magistraților li s-a recunoscut dreptul la sporul de risc și sporul de suprasolicitare neuropsihică.
Astfel, conform dispozitivului deciziei sus evocate, aceste sporuri sunt recunoscute și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000. În acest sens, este de reținut că dispozițiile Deciziei nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite din 10 martie 2008 (care față de considerentele expuse) trebuie interpretate în sensul că, fiind vorba de constatare neconstituționalității unei norme și de aplicabilitatea în continuare a normei abrogate pe durata de timp de la abrogare și până la constatarea neconstituționatății normei abrogatoare nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune și nici de constatarea prescripției dreptului de a cere drepturile salariale restante în discuție, după trecerea unei perioade de 3 ani.
Prin Minuta pentru unificarea practificii judiciare din 1 aprilie 2009 încheiată cu ocazia întâlnirii dintre conducerea și membrii Comisiei pentru unificarea practicii judiciare cu președintele Secției civile a - reprezentantul și președintele secțiilor civile, conflicte de muncă și asigurări sociale a Curților de Apel, s-a statuat într-o opinie majoritară, că nu este incidentă excepția prescripției extinctive cu următoarele argumente:
"Însuși pârâtul Ministerul Justiției ca organ de administrație centrale de stat are inițiativa legislativă în acest domeniu, întocmind proiectele de acte normative în numele Guvernului, din care face parte și susține adoptarea lor atât în ședințele de Guvern cât și în Parlament (HG nr.83/2005, cu modificările și completările exterioare aduse până în luna mai 2008) condiții în care, invocând prescripția dreptului la acțiune se prevalează de propria culpă, ceea ce în sistemul de drept procesual al oricărui stat democratic este inadmisibil (nemo propriam turpitudinem allegans).
Pe de altă parte, Ministerul Justiției a recunoscut că datorează tuturor magistraților și personalului auxiliar de specialitate din justiție, drepturile salariale restante începând cu anul 2000, stabilind și termenul de plată în decembrie 2005, termen pe care nu l-a respectat.
Această recunoaștere a datoriilor restante s-a făcut printr-un act normativ, cu putere de lege și deci, cu efecte ergo omnes, anume prin Hotărârea de Guvern nr.232/2005 Anexa 2, VI, 3.2 care face parte integrantă din hotărâre și care este contra-semnată de ambii miniștri care conduceau cele două Ministere.
Or, sporul de risc și sporul de supra solicitare neuropsihică intră în categoria generică a drepturilor salariale, deoarece toate sporurile, indemnizațiile și oricare alte adăugiri la salariul de bază sunt desființate de lege a fi părți componente ale salariului (art.155 muncii)".
În aceeași idee, se reține de altfel chiar în considerentele Deciziei nr.XXI/2008 de recurs în interesul legii că "inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art.I pct.42 și art.IX alin.2 din OG 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea 50/1996 republicată. Prin urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art.47 din Legea 50/1996 republicată și respectiv ale art.231din Legea 56/1996 modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a OG 83/2000.
Astfel, față de cele expuse, și de considerentele Deciziei de recurs în interesul Legii nr.XXI/2008 nu este incidentă prescripțiea extinctivă și ca atare având în vedere și opinia majoritară exprimată în Minuta din 1 aprilie 2009 pentru unificarea practicii judiciare, pct.C, conflicte de muncă și asigurări sociale - "prescripția dreptului la acțiune spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000 aprobată prin Legea 334/2001, opinia separată vizează respingerea recursurilor pârâților.
JUDECĂTOR,
- -
Red.PE/CA
30.06.2009 - 2 ex.
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Eugenia Pușcașiu, Marta Carmen
