Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1374/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1374/
Ședința publică din 12 iunie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul - și Libertăților, cu sediul în B, sector 5,-, și Ministerul Finanțelor Publice prin M, cu sediul în Târgu-M, str.-.-, nr.1-3, județul M împotriva sentinței civile nr.491 din 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că ambele recursuri sunt declarate în termen legal și sunt scutite de plata taxei de timbru, s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Instanța constată că recursurile sunt în stare de judecată și ca atare reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la data de 16 februarie 2009, reclamantele, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș,Curtea de Apel Tg-M, Ministerul - și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării ca prin hotărâre judecătorească:
- să fie obligați în solidar pârâții plata unei despăgubiri echivalente, diferențelor de drepturi salariale reprezentând majorarea cu 10% a indemnizației de conducere, până la încetarea stării de discriminare;
- să fie obligați pârâții la reglementarea juridică a situației reclamantelor;
- să fie obligați în solidar pârâții la includerea în bugetul de stat a sumelor solicitate;
- să fie obligat pârâtul Ministerul Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești mai sus menționate.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că fac parte din personalul din unitățile de justiție (personal auxiliar de specialitate cu funcții de conducere) și sunt discriminate, contrar prevederilor art.1 - 6 din OG nr.137/2000 și a art.5 și al art.154 alin.3 din Codul muncii față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea majorării cu 10% a indemnizației de conducere.
Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii, arătând că sporul solicitat nu este stabilit prin lege, iar prin neacordarea majorării cu 10% a indemnizației de conducere nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile, care să impună un tratament nediferențiat. De asemenea, acordarea majorării cu 10% a indemnizației de conducere s-a datorat volumului de muncă superior.
Tribunalul Mureș, prin sentința civilă nr.491 din 24 martie 2009, respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.11.2004-15.02.2006; a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantele, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș,Curtea de Apel Tg-M, Ministerul - și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării;a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri egale cu majorarea cu 10% a indemnizației de conducere, cuvenită astfel: -pentru reclamantele, începând cu data de 16.02.2006 și în continuare până la încetarea stării de discriminare; -pentru reclamanta, aferent perioadei 16.02.2006 -01.06.2006 și începând cu data de 01.01.2007 și în continuare până la încetarea stării de discriminare; -pentru reclamanta, aferent perioadei 16.02.2006 - 01.10.2008; -pentru reclamanta, aferent perioadei 16.02.2006 - 31.12.2006; sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței fiecărei indemnizații de conducere și până la data executării efective a hotărârii; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății în favoarea reclamanților a despăgubirilor mai sus menționate; a respins restul pretențiilor reclamanților astfel: ca prescrise, pretențiile aferente perioadei 01.11.2004-15.02.2006; ca neîntemeiate restul pretențiilor.
Împotriva sentinței civile menționate în termen legal s-a declarat recurs de către Ministerul - și Libertăților, solicitându-se modificarea în tot a hotărârii, rejudecarea pricinii și respingerea ca nefondată a acțiunii civile promovate de reclamante, cu invocarea motivelor prev, de art.304 pct.9 pr.civ. S-a relevat că prin hotărârea pronunțată instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ignorând faptul că prev.art.1, 2 și 27 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale, iar hotărârea atacată este lipsită de temei legal.
Recurentul a susținut că salarizarea personalului auxiliar de specialitate este reglementată de OG nr.8/2007 completată prin Legea nr.17/2006, care stabilesc salariul de bază și sporurile aferente. În anexa 1B din ordonanța menționată s-a statuat că personalul auxiliar cu funcții de conducere care desfășoară activitatea în instanțele judecătorești din Municipiul B beneficiază de un spor suplimentar de 10%. Legiuitorul a înțeles să facă această diferențiere de tratament având la bază criteriul-cantității muncii depuse și complexitatea atribuțiilor de serviciu, instanțele de judecată nefiind abilitate a constatat peste voința legiuitorului existența unei discriminări de salarizare.
Ministerul - și Libertăților a invocat în cadrul memoriului de recurs decizia nr.414 din 14 iulie 2005 Curții Constituționale care a statuat că "prevederea într-un act normativ a dreptului unor categorii de personal salarizat de a beneficia de anumite sporuri ori adausuri la salarii, nu reprezintă titlul constitutiv de drept de proprietate privată, care este garantat și ocrotit de art.44 din Constituție".
În termen legal s-a declarat recurs și de către DGFP M în numele Ministerului Finanțelor, solicitându-se modificarea în tot a hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii reclamantelor, cu invocarea motivului prev. de art.304 pct.9 pr.civ. Se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului, care are obligația principală de a elabora proiectul bugetului de stat, pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite. De asemenea, se arată că între acest minister și reclamante nu există niciun raport juridic de muncă, Ministerul - fiind ordonatorul principal de credite care gestionează activitatea economico-financiară din domeniul justiției.
Pe fondul pricinii recurentul de rând II reiterează aceleași motive de fapt și de drept ca și Ministerul - și Libertăților, invocându-se în plus și decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale care s-a pronunțat cu privire la neconstituționalitatea prev.art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, decizia fiind definitivă și obligatorie pentru instanțe.
Verificând hotărârea atacată, Curtea constată că recursurile formulate de Ministerul - și Libertăților și Direcția Generală a Finanțelor Publice M sunt fondate.
În susținerea cererilor de chemare în judecată reclamantele au invocat în primul rând faptul că sunt discriminate față personalul auxiliar având funcții de conducere în cadrul instanțelor judecătorești din Municipiul
Ca temei de drept, reclamantele au invocat prevederile dispozițiilor art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000. Așa cum corect au subliniat pârâții, aceste dispoziții legale cuprinse în art. 27 alin.1 dar și prevederile art. 1 și 2 din aceeași ordonanță, au fost declarate neconstituționale, prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008, dar și prin decizia nr. 818/2008 ale Curții Constituționale, invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile date în verificarea constituționalității actelor normative sunt general obligatorii. Acesta înseamnă că de la data declarării neconstituționale, dispozițiile art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, nu mai pot fi aplicabile.
Cu toate acestea, instanța de fond ignorând caracterul obligatoriu a deciziei Curții Constituționale a admis cererea reclamantelor, ceea ce face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea fiind lipsită de temei legal.
Ca urmare, fără a mai fi necesar verificarea și celorlalte motive de nelegalitate invocate de pârâți, Curtea, în conformitate cu art. 312 alin.1 pr.civ. va admite recursurile și va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii integrale a cererii reclamantelor.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate privitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, aspect analizat detaliat prin hotărârea primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile Ministerul - și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, și M cu sediul în Tg-M str.-.- nr.1-3 în numele Ministerului Finanțelor Publice, cu sediul în B-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.491 din 24 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantelor, cu domiciliul ales în Tg-M-, pentru drepturi salariale.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2009.
JUDECATOR JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
23.06.2009.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Opinie separată:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul - și Libertăților și Direcția Generală a Finanțelor Publice M în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.491/24.03.2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Judecător
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
În ceea ce privește fondul cauzei, într-adevăr conform "notei" la anexa 2 lit.B a Legii nr.50/1996 privind personalul auxiliar de specialitate cu funcții de conducere, indemnizațiile de conducere pentru instanțele și parchetele din municipiul B sunt mai mari cu 10%. Aceleași prevederi au fost reluate prin notele la anexa 1 lit.a, b și c a OG nr.8/2007. Reclamanții din prezenta cauză fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate cu funcții de conducere.
Sistemul de salarizare instituit prin OG nr.8/2007 nu prevede condiții suplimentare sau specifice de pregătire, vechime sau promovare pentru acest personal auxiliar de specialitate, nefiind vorba nici de o diferențiere după nivelul instanței sau al pachetului.
Dacă tratamentul diferențiat are în vedere volumul mare de muncă, pentru acest temei se poate acorda sporul pentru muncă suplimentară conform art.117 - 121 din Codul Muncii
Diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații comparabile nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție este cel al teritorialității, ceea ce nu are justificare atâta timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le are această categorie de personal auxiliar de specialitate necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică, echivalentă, risc identic în exercitarea atribuțiilor de serviciu iar dacă există realmente un mare volum de muncă, care de altfel este specific tuturor instanțelor există posibilitatea înființării de secții noi conform Legii nr.304/2004.
Rezultă că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în speța de față chiar identic, beneficiază de un tratament preferențial și această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Prin urmare, se apreciază că această diferenție este discriminatorie și încalcă disp.art.16 alin.1 din din Constituție, prev.OUG nr.137/2000 modificată, art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, Directiva 2000/EC/78 privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocolul nr.12 la Convenție.
Instanța de judecată nu anulează sau refuză aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le înlocuiește cu alte norme ci stabilește dacă există o stare de discriminare, dacă s-a produs un prejudiciu și restabilirea situației anterioare discriminării.
Situația de discriminare rezultă din tratamentul juridic diferit a unor persoane aflate în situații comparabile sau identice, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, tratament juridic reglementat prin acte normative.
Așa cum rezultă din definițiile date discriminării, actele normative interne, cele de drept comunitar și ale drepturilor omului arătate mai sus, nu se condiționează posibilitatea constatării și anulării discriminării, în funcție dacă acestea izvorăsc din acte normative, în speță legi de salarizare.
Refuzul de a recunoaște instanțelor de a analiza dacă a avut loc o încălcare a dreptului subiectiv civil rezultat dintr-o situație de discriminare, indiferent de natura lui, pe motiv că lezează actele puterii legiuitoare, respectiv actele normative care sunt sursa discriminării, este contrar dreptului la justiție garantat de art.21 din Constituția României și art.3 cod civil care reglementează denegarea de dreptate.
. de asemenea accesul la justiție prev. de art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care dispune că "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanță care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (vezi cauza Brumărescu împotriva României).
Ținând seama de efectul direct și preeminența dreptului comunitar, acțiunea este admisibilă și prin prisma Deciziei nr.818/1008, 819/2008, 820/2998 și 821/2008 a Curții Constituționale.
În ceea ce privește recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M în nume propriu și în numele Ministerul Economiei și Finanțelor - susținerile recurentului că nu are calitate procesuală în cauză, sunt nefondate.
Sub acest aspect trebuie precizat că în virtutea prev.art. 42 alin.1 din Legea nr.511/2004 și a art.26 alin.1 din Legea nr.379/2005, potrivit cărora, cheltuielile privind despăgubirile, inclusiv cele provenite din aplicarea legislației privind creanțele fiscale administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor și Agenția Națională de Administrare fiscală, alte daune stabilite ca fiind datorate de Ministerul Economiei și Finanțelor și de Agenția națională de Administrare fiscală, în nume propriu sau în reprezentarea intereselor statului, pe baza hotărârilor definitive ale instanțelor judecătorești..se acoperă de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
In aceeași ordine de idei, Curtea mai reține că, potrivit dispozițiilor art.19 din Legea 500/2002 rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, nu se rezumă la controlul execuției bugetare, ci are în vedere o serie de alte atribuții, respectiv de a analiza propunerile de buget și etapele de elaborare a bugetului de către ordonatorii de credite; de a asigura monitorizarea execuției bugetare, iar în cazul în care, constată abateri ale veniturilor și cheltuielilor de la nivelurile autorizate propune Guvernului măsuri pentru reglementarea situației etc.
De asemenea, ministerul în virtutea dispozițiilor art.1 din OG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli.
Recurentul a fost obligat să aloce fondurile necesare plății diferențelor de drepturi salariale nu în virtutea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce revin ministerului, atribuții ce decurg din legea sa de organizare și funcționare. Una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare, care nu au venituri proprii, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare.
Prin urmare, în mod nejustificat se susține că, nu are calitatea procesuală pasivă în cauză.
In acest sens, trebuie avut în vedere și faptul că prin art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se instituie dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune printre altele, ca procesul să se finalizeze printr-o punere în executare într-o perioadă rezonabilă, or cererea de chemare în judecată a Ministerul Economiei și Finanțelor are menirea de a asigura punerea în executare în cel mai scurt timp, a obligației de plată a drepturilor bănești, stabilită în sarcina ordonatorilor de credite.
Judecător
Red.
Tehnored.CC/2 exp.
27.07.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
