Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1391/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1391/R-CM
Ședința publică din 13 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL P - PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.1093/CM din 1 iulie2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns profesor pentru intimatul Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar Pitești în numele membrului de sindicat în baza delegației de la dosar, lipsind recurentul-pârât Municipiul Pitești prin primar și intimații-pârâți Grupul Școlar Pitești și Centrul Bugetar Grupul Școlar Pitești.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta intimatului Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar Pitești depune la dosar xerocopie de pe Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 și arată că nu are alte cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta intimatului Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar Pitești, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 30.04.2009, Sindicatul Personalului din Învățământul Preuniversitar, în numele și pentru reclamantul, membru sindicat, a chemat în judecată pe pârâții Grupul Școlar " ", Municipiul Pitești, Centrul Bugetar Grupul Școlar " ", solicitând obligarea acestora la calcularea și plata sumelor reprezentând prima de vacanță pe anii 2006 - 2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este îndreptățit la aceste prime de vacanță în virtutea art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997, care prevede că personalul din învățământ beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
De asemenea, art.243 din Codul muncii prevede că, contractul colectiv de muncă este obligatoriu între părți, art.165 din Codul muncii prevede că salariații nu pot renunța la drepturile salariale cuvenite, pe când art.241 din Codul muncii stipulează că, contractul colectiv de muncă produce efecte asupra tuturor salariaților din învățământ.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Municipiul Pitești a invocat în principal excepția lipsei calității procesuale pasive a sa.
Tribunalul a considerat excepția invocată ca neîntemeiată, respingând-o la data de 25.06.2009.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.1093/CM din 1 iulie 2009, admis acțiunea și a obligat pe pârâții Grupul Școlar " " și Centrul Bugetar Grupul Școlar " " să calculeze și să plătească reclamantului prima de vacanță corespunzătoare perioadei 30.04.2006 - 31.12.2008, în funcție de perioada efectiv lucrată de reclamant, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Municipiul Pitești să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare achitării drepturilor salariale de mai sus.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că potrivit rt.241 alin.1 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte obligatorii asupra tuturor salariaților angajați, iar art.8 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe 2007 - 2010 prevede că în raporturile de muncă dintre angajați și angajator se aplică cu prioritate reglementările mai favorabile pentru salariat indiferent dacă acestea se găsesc sau nu în contractul colectiv de muncă sau în prevederile legale.
Art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997 prevede expres că personalul din învățământ beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute în contractul colectiv de muncă.
În această ordine de idei, contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ a prevăzut, încă de la începutul apariției sale, dreptul personalului didactic la prima de vacanță ce trebuia acordată în plus față de indemnizația de concediu.
Astfel, potrivit art.37 lit.g) din contractul colectiv de muncă amintit, părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanță, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Art.30 alin.1 și 2, cap. V din Legea nr.130/1996 a contractului colectiv de muncă statuează că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Potrivit art. 161 alin. 4 din Codul munciis -a stabilit ca aceste drepturi să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Față de prevederile Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, modificată și completată prin Legea nr.286/2006 coroborate cu prevederile nr.OG17/2006, precum și dispozițiile art.13 din nr.OUG32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, în raport de care începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, a fost obligat pârâtul Municipiul Pitești să vireze celorlalți doi pârâți fondurile necesare achitării acestor drepturi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul Pitești.
Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este nelegală, întrucât în mod greșit s-a admis acțiunea formulată pentru plata primei de vacanță, fără a se avea în vedere că reclamanții nu au calitatea de funcționari publici și prin urmare nu le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.188/1999.
Reclamanții beneficiază de drepturile prevăzute în statutul personalului didactic și nu de prevederile statutului funcționarului public.
Se arată de asemenea că hotărârea instanței de fond nu este motivată, invocarea prevederilor constituționale și ale contractului de muncă nu sunt de natură a îndreptăți reclamanții la obținerea acestui drept la prima de vacanță, în absența unor dispoziții legale în acest sens.
Deși nu a fost motivat în drept recursul formulat, față de criticile menționate acesta poate fi încadrat în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recursul declarat de pârâtul Municipiul Pitești este întemeiat.
Într-adevăr, așa cum a reținut și instanța de fond, prin Legea nr.128/1997 privind statutul cadrelor didactice, cu modificările ulterioare, care constituie legea specială a acestei categorii profesionale, este reglementată la art.50 alin.(12) posibilitatea personalului didactic de a primi premii și alte drepturi bănești dacă acestea sunt prevăzute de lege sau sunt negociate prin contracte colective de muncă.
Cum alte legi nu prevăd pentru respectiva categorie profesională plata primei de concediu de odihnă, rămâne de examinat o eventuală negociere a acesteia prin contract colectiv de muncă.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură - învățământ nr.54707/20/23.10.2001 nu reglementează nici în capitolul 3 cuprinzând timpul de odihnă, nici în capitolul 4 privind alte drepturi salariale dreptul la prima de vacanță sau de concediu de odihnă.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură - învățământ pe anii 2003/2004 nr.5521/01/09.01.2004 prevede la art.37 lit.g), printre premii, o primă de vacanță acordată din venituri proprii, în condițiile legii, odată cu indemnizația de concediu.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anul 2001 nr.54171/18/23.07.2001 și contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anul 2002-2003 nr.1285/12/17.06.2002 prevăd la art.41 alin.(1) lit.c) posibilitatea negocierii la nivelul instituțiilor a altor adaosuri la salariul de bază.
Aceeași posibilitate este stabilită și prin art.41 alin.1 lit.c) din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anul 2003 - nr.1116/01/30.01.2003 și din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 nr.20.01/31.01.2005, cât și în contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010.
Din reglementările cuprinse în contractele colective de muncă mai sus menționate rezultă că numai din anul 2003 este prevăzută prima de vacanță ca adaos la salariu, însă nu ca drept, ci ca vocație.
Acordarea primei de vacanță se face din venituri proprii, în condițiile legii, rezultând astfel că plata este condiționată de stabilirea cuantumului acesteia prin lege în sens larg și de existența fondurilor bugetare.
Câtă vreme nu a fost stabilit prin lege sau negocieri cuantumul primei de vacanță și nu s-au alocat fonduri pentru plată, vocația nu poate fi realizată.
Rezultă că soluția instanței de fond prin care s-a reținut temeinicia pretențiilor reclamanților prin raportare la prevederile contractelor colective de muncă aplicabile în materie este rezultatul greșitei aplicări a dispozițiilor legale.
În temeiul art.304 pct.9 coroborat cu art.312 Cod procedură civilă recursul pârâtului Municipiul Pitești va fi admis, urmând a se modifica sentința instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL P - prin primar, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.1093/CM din 1 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul SINDICATUL PERSONALULUI DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, cu sediul în Pitești,--6, județul A, în numele și pentru reclamantul, membru sindicat, și pârâții GRUPUL ȘCOLAR " " PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A și CENTRUL BUGETAR GRUPUL ȘCOLAR " ", cu sediul în Pitești,-, județul
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
8 ex./15.10.2009
Jud. fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina