Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1419/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1419/R/2009
Ședința publică din 2 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja Eugenia vicepreședinte al instanței
-
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 349 din 2 martie 2009 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar civil nr-, privind și pe pârâții intimați CONSILIUL JUDEȚEAN S și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi salariale - spor de vechime.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtului intimat Consiliul Județean S, cons. jur., lipsă fiind reclamantul și reprezentantul pârâtului intimat Consiliul Național pentru Combaterea discriminării.
Procedura de citare este realizată.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 26 mai 2009, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat Consiliul Județean Sad epus întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond.
Reprezentanta pârâtului intimat Consiliul Județean S, depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului intimat Consiliul Județean C solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 349 din 2 martie 2009 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar civil nr-, s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului, împotriva pârâtului CONSILIUL JUDEȚEAN S, pentru obligarea acestuia la plata sporului de vechime în muncă în procent de 25% calculat la indemnizația lunară începând cu data de 27 iunie 2008 și până la zi, actualizat cu rata inflației, precum și în continuare pe toată durata mandatului de vicePREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:
Reclamantul ocupă funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean S începând cu data de 27 iunie 2008 și solicită instanței ca începând cu această dată angajatorul să fie obligat să îi plătească sporul de vechime în procent de 25% din îndemnizația lunară, actualizat cu rata inflației, precum și ca pârâtul să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă și să cuprindă sumele necesare efectuării plății în bugetul propriu.
Potrivit art.35 din Legea nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali, primarii și viceprimarii, precum și președinții și vicepreședinții consiliilor județene au dreptul la o îndemnizație lunară stabilită potrivit legii. De asemenea, ei au dreptul la decontarea în condițiile legii, a cheltuielilor legate de exercitarea mandatului.
OG nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, prevede în art.3 alin.4 că pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite din administrația publică locală, îndemnizațiile prevăzute în anexă reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
5 al art.3 din OG nr.10/2008 menționează în mod expres că aceste categorii de aleși locali nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.
Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare prevede la art.101 alin.4 modul în care sunt remunerați președinții și vicepreședinții consiliilor județene, în această reglementare legală neexistând specificat sporul de vechime.
Salarizarea președinților și vicepreședinților consiliilor județene se face în baza prevederilor unor acte normative speciale care prevăd în mod explicit că sporul de vechime nu intră în calculul îndemnizației lunare.
Referitor la starea de discriminare pe care o invocă reclamantul în motivarea acțiunii introductive de instanță în comparație cu salariile de care beneficiază magistrații, judecători și procurori, instanța reține că nu există discriminare între reclamant și categoria profesională magistraților, art.1 alin.2 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare statuează că principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate, însă alin.3 stipulează că exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile.
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrul legal stabilit prin nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la soluțiile legislative alese de către legiuitor.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii constituie o activitate ce ține exclusiv de atributul legiuitorului. Instanța judecătorească nu are competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, altfel s-ar încălca principiul separației puterilor în stat, aspect stabilit și prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 818/2008.
Principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 din Constituția României presupune instituirea unui tratament egal, pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, acest principiu nu exclude, ci presupune soluții diferite pentru situații diferite.
În acest sens, în cauză nu poate fi reținută discriminarea reclamantului în raport cu alte categorii profesionale, întrucât nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a acestora, chiar dacă toate aceste categorii aparțin de sectorul bugetar, fiecare se bucură de un statut aparte, reglementat de legi de organizare diferite și având legi proprii de salarizare, astfel cum au fost adoptate de legiuitor, astfel că este exclusă ideea unei situații similare sau comparabile, iar aplicarea unui tratament nediscriminatoriu nu înseamnă uniformizarea în materie salarială.
Reclamantul este salarizat în temeiul unei legi speciale care prevede exhaustive drepturile de care se bucură, neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea sa.
Pe de altă parte, prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau, dimpotrivă, prevederea, însă într-un alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, de asemenea retribuită de la bugetul statului, este o opțiune a legiuitorului și nu se poate reține tratament diferențiat ce urmează să fie sancționat, câtă vreme sunt în discuție situații obiectiv diferite, particulare.
În ceea ce îi privește pe magistrați, aceștia au avut prevăzut sporul de vechime în Legea nr.50/1996 privind statutul profesional al magistraților, republicată, și în Legea nr.92/1992, spor care a fost înlăturat prin OG nr.83/2000 privind modificarea și completarea Legii nr.50/1996, aprobată prin Legea nr.334/2001.
În cuprinsul OG nr.83/2000 nu este stipulată nici o prevedere prin care să fie abrogat art.31 din Legea nr.50/1996 care prevedea sporul de vechime pentru magistrați, omisiunea regăsindu-se și în cuprinsul OUG nr.177/2002.
Și normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr.24/2000 prevăd faptul că normele legale ordinare, respectiv ordonanța, nu pot modifica ori abroga dispozițiile unui act normativ de nivel superior cum este o lege. În condițiile inexistenței unei derogări exprese printr-un act normativ de același nivel a sporului de vechime, instanțele judecătorești au considerat că magistrații au dreptul să beneficieze de plata sporului de vechime.
Instanța a reținut că în mod corect pârâtul nu l-a salarizat pe reclamant cu indemnizație plus spor de vechime, câtă vreme Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, modificată și completată, prevede că nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugete și nici angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată, și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul, solicitând modificarea, în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului reclamantul arătat că instanța de fond încălcat prevederile de ansamblu ale OG nr. 137/2000, art. 16 alin. 1 din Constituție, art. 5 și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
S-a reiterat hotărârea din 6.07.2006 CNCD prin care s- constatat existența unui tratament discriminatoriu în ceea ce privește acordarea sporului de vechime magistraților.
Totodată s- invocat faptul că sporul de vechime se acordă și altor categorii de funcționari publici.
Prin întâmpinarea formulată (7-8), intimatul solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamantul se consideră îndreptățit la acordarea sporului de vechime pe considerentul că ocupând funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean S, începând cu data de 27.06.2008, poate beneficia de acest spor asemenea magistraților sau altor categorii de funcționari publici.
În cazul reclamantului nu doar că lipsește prevedere legală care să recunoască îndreptățirea sa la acordarea sporului de vechime, ci, dimpotrivă, art. 3 alin. 5 din OG nr. 10/2008 menționează în mod expres că aleșii locali din categoria în care se încadrează și reclamantul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.
Acțiunea reclamantului nu poate fi apreciată ca întemeiată prin prisma normelor generaleinternevizând interzicerea discriminării, prevăzute de Ordonanța Guvernului 137/2000. De altfel, în conformitate cu modificările aduse acestui act normativ prin OUG75/11 iunie 2008, sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în consecință, această instituție nu mai poate fi investită a se pronunța - în calitate de expert - cu privire la o afirmată discriminare salarială raportată la alte categorii de salariați bugetari.
Așa cum a statuat Curtea Constituțională "diferența indemnizațiilor și a salariilor de bază, este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții".
Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de persoane cărora li se acordă reținându-se că principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.
Pe de altă parte, prin mai multe hotărâri (Deciziile 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008) Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituționale prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului 137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele de judecată au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, așa cum a statuat în mod constant și instanța de contencios constituțional în jurisprudența relativă la art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție ( e exemplu, Decizia nr.102/2003 publicată în MO nr.201/2003), se reține că principiul egalității de tratament nu presupune uniformitate de reglementare, fiind opțiunea exclusivă a legiuitorului de a adopta soluții legislative diferite în favoarea unor categorii de salariați diferite, în considerarea situațiilor deosebite în care se găsesc- în speță, volumul de muncă suplimentar în cadrul instanțelor din capitală.
Referitor la susținerea reclamantului în sensul că dispozițiile legale invocate sunt discriminatorii întrucât încalcă principiul egalității instituit de art. 16 din Constituția României se reține că instanțele ordinare pot fi sesizate doar în legătură cu constatarea faptului că o lege este aplicată în mod discriminatoriu subiecților de drept cărora li se adresează, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie și nici extinderea aplicării ei altor subiecți de drept.
În situația în care un act normativ conține dispoziții discriminatorii cu privire la anumiți subiecți de drept, soluția legală este aceea de a invoca și a se constata neconstituționalitatea respectivei norme pe considerentul că încalcă principiul egalității instituit prin legea supremă. Doar Curtea Constituțională are competența legală de a aprecia că un text legal creează o discriminare și încalcă acest principiu, ca atare poate stabili modalitatea în care trebuie interpretat textul respectiv pentru a elimina încălcarea principiului egalității.
Întrucât apreciază că există diferențe între reclamant și categoriile profesionale cu privire la care se solicită constatarea discriminării - magistrați și alți funcționari publici din cadrul altor instituții, Curtea reține că principiului nediscriminării prevăzut de art. 5 din Codul munciia fost respectat de legiuitor la adoptarea art. 3 alin. 5 din OG nr. 10/2008.
Nici din perspectiva normelor internaționale la care România este parte acțiunea reclamanților nu este fondată.
Jurisprudența CEDO este constantă în a aprecia că nu există discriminare decât în situația în care, persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de tratament diferențiat ce nu are nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
iferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Însă, instanța europeană a statuat în mod constant că nu orice diferență de tratament reprezintă o încălcare a art. 14 din CEDO. Statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate (Hotărârea din 28.11.1984 Ramussen Danemarcei 40).
Art. 23 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede în mod expres că " Toți oamenii, fără nicio discriminare, au dreptul la un salariu egal pentru muncă egală". Carta Social Europeană revizuită (ratificată de România prin Legea 74/1999) instituie necesitatea adoptării (de către statele care au acceptat art. 4 relativ la o salarizare echitabilă), măsurilor necesare în vederea garantării a unei salarizări echitabile, care să țină cont inclusiv de dreptul la o salarizare egală pentru muncă de valoare egală. În mod similar, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (adoptat în 1966 și ratificat de România prin Decretul 212/1974) conține dispoziții relative la nediscriminare, inclusiv dreptul la un salariu echitabil și o remunerare egală pentru o muncă de valoare egală.
Din punct de vedere aldreptului comunitararticolul 141 al consolidate a Tratatului privind Uniunea Europeană (devenit în prezent art. 157) interzice orice formă de discriminare care fixează reguli diferite pentru același loc de muncă sau pentru prestări de aceeași calitate sau aplică aceeași regulă în cazul unor activități diferite, chiar dacă discriminarea este directă sau indirectă. În materie de remunerație, o discriminare directă poate fi constatată prin respectarea criteriilor de egalitate în materie decondiții de lucru și remunerație. Or, reclamantul, având funcția de vicepreședinte al Consiliului județean nu desfășoară activități similare cu cele desfășurate de magistrați sau alți funcționari publici, din cadrul altor instituții la care reclamantul se raportează.
Art. 2 alin. (2) pct. a) din Directiva 2000/78/CE privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare prevede că există discriminare în situația în care două persoane aflate în situație asemănătoare sunt tratate în mod diferit, ceea ce instanța constatată că nu este cazul în prezenta cauză, întrucât asemănarea ar presupune ca și reclamantul să-și desfășoare activitatea în cadrul unei instanțe sau unei instituții publice în cadrul căreia funcționarii publici beneficiază de sporul de vechime.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.312 alin. 1, Cod proc. civ. recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII:
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.349 din 2 martie 2009 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
Red. MV dact. GC
2 ex/12.06.2009
Jud.primă instanță:,
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja Eugenia
