Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1428/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1428/R/2008
Ședința publică din 18 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
-
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE împotriva sentinței civile nr.658 din 14 aprilie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj privind și pe reclamanții, precum și pe pârâta DIRECȚIA INSTANȚELOR MILITARE având ca obiect calcul drepturi salariale .
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtului-recurent Ministerul Apărării Naționale și al pârâtei-intimate Direcția Instanțelor Militare, consilier juridic, lipsă fiind reprezentantul pârâtului-recurent Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamanții-intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursurile au fost declarate și motivate în termen legal și au fost comunicate părților.
Reclamantul-recurent depune la dosar un script și arată că nu are de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtului-recurent Ministerul Apărării Naționale și al pârâtei-intimate Direcția Instanțelor Militare, consilier juridic, depune la dosar delegație și arată că nu are de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul pârâtului-recurent Ministerul Apărării Naționale solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de Ministerul Economiei și Finanțelor precum și a respingerii cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Apărării Naționale împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor. Arată că la solda de grad, în conformitate cu Legea nr.45/2007 s-au acordat sporul de vechime și indemnizațiile, având în vedere calitatea de militar și funcția de magistrat. Arată că de la apariția OG83 până la apariția Legii nr.45/2007 au existat promovate acțiuni, iar în această perioadă gradațiile aferente calității de militar au fost plătite. Precizează că gradațiile militare s-au plătit permanent. Solicită respingerea recursului declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor și în ipoteza în care se va respinge recursul Ministerului Apărării Naționale, menținerea cererii de chemare în garanție.
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 658 din 14.04.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, au fost respinse excepțiile necompetenței materiale a instanței și a lipsei procedurii prealabile invocate de pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII.
A fost admisă acțiunea formulată de către reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL APĂRĂRII, DIRECȚIA INSTANȚELOR MILITARE, și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și în consecință:
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților sporul de vechime în muncă, corespunzător gradațiilor militare ale fiecăruia începând cu 05 martie 2004 și până la 12 martie 2007, actualizat cu rata inflației.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de către MINISTERUL APĂRĂRII în contradictoriu cu MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și obligată acesta să includă în buget sumele necesare plății sumelor solicitate.
Pentru hotărî astfel, prima instanță reținut că este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art. 27 alin.1 din G nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii.
Instanța respins și excepția lipsei procedurii prealabile invocate de pârât, având în vedere faptul că prev.art.36 din OUG nr.27/2006 nefiind aplicabile în prezenta cauză.
Reclamanții au calitate de magistrați - judecători militari în cadrul Tribunalului Militar Cluj, salarizarea acestora fiind reglementată prin Legea nr. 50/1996, modificată prin OG nr. 83/2000, apoi prin OUG nr. 177/2002 și respectiv OUG nr. 27/2006.
Conform prevederilor G nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin.1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege, iar otrivit p. art.16 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminări. Prin Decizia nr.447/15.09.2005, Curtea Constituțională a statuat că, numai legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri acordă, anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de sporurile sau adaosurile prevăzute să beneficiere toți salariații care se află în situații identice sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrați, ale naturii și volumului de activitate pe care o desfășoară, ale importanței și riscurilor muncii lor și în privința oricăror elemente specifice.
Legea organică în materia raporturilor de muncă, nr.53/2003, prin art.5 consacră același principiu constituțional al egalității de tratament fața de toți salariații și angajatorii.
În consecința, orice încălcare a interdicției de discriminare este suficientă în sine pentru a recunoaște dreptul victimelor discriminări la acțiunea în instanță pentru realizarea unei protecții reale și efective fără a se avea în vedere temeiul de scutire de răspundere susținut, pe legislația națională.
Conform art. 98 din Legea 92/1992 pentru organizarea judecătorească, magistrații au beneficiat de salarii stabilite în raport de nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură și alte sporuri, printre care și sporul de vechime.
Acest spor a fost prevăzut în art. 33 din Legea nr.50/1996, republicată, fiind achitat până la apariția OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prin care, la art.33 alin.3 s-a menționat că prevederile alin. l și 2, referitoare la sporul de vechime nu se aplică magistraților, fiind însă păstrat pentru personalul auxiliar de specialitate.
Ulterior, OUG nr. 177/2002 a abrogat dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților din Legea nr.50/1996, iar conform art.3 din acest act normativ, magistrații au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită pe funcții, în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură, conform coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa 1.
Faptul că OUG nr. 177/2002 nu prevede expres sporul de vechime precum și înlocuirea termenului de salariu cu indemnizație, nu înlătură obligativitatea acordării sporului de vechime. În caz contrar s-ar încălca atât normele constituționale (art. 38 și art. 53) cu privire la protecția socială a muncii și cazurile expres prevăzute în care se poate restrânge exercițiul unui drept, precum și reglementările cuprinse în legislația europeană (Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocolul 12 la Convenție, Convențiile OIM - acte ratificate de România).
Neacordarea sporului de vechime nu poate fi motivată nici prin sporul de stabilitate prevăzut în favoarea magistraților, existând o distincție clară între cele două sporuri: sporul de stabilitate (care este oricum într-un procent inferior) se acordă în raport cu vechimea efectivă în magistratură, iar pentru beneficiul sporului de vechime, singura condiție legală este îndeplinirea condițiilor de vechime în muncă (numărul de ani lucrați). De altfel, sporul de vechime este stabilit la minim 5 % și maxim 25 % și în cuprinsul contractelor colective de muncă încheiate la nivel național și nu există nici o prevedere care să interzică aplicarea sporului în discuție la indemnizația de încadrare lunară ori să limiteze adăugarea acestuia doar la "salarii".
Potrivit normelor cuprinse în Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă, dispozițiile cuprinse în Legea nr.50/1996 referitoare la sporul de vechime nu puteau fi abrogate prin norme legale ordinare, iar OG nr.83/2000 nu putea afecta existența sau exercitarea acestui drept.
Aceasta cu atât mai puțin cu cât, pentru personalul auxiliar sporul de vechime a fost acordat în continuare, creându-se o discriminare față de categoria profesională a magistraților, constatată ca atare în baza OG nr. 137/2000 de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea din 06.07.2006. În considerentele acestei hotărâri se arată că măsura eliminării sporului de vechime aferent perioadei lucrate a defavorizat în mod nejustificat categoria profesională a magistraților și a avut ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitate în activitatea economică, iar potrivit prevederilor art. 6, 39 și 40 din Codul muncii, obligația plății integrale a drepturilor bănești trebuie realizată, neputând fi dispuse restrângeri sau limitări prin care se încalcă egalitatea de tratament și principiul nediscriminării.
Potrivit art.21 alin. l din OG nr. 137/2000, persoana discriminată are dreptul la despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și la restabilirea situației anterioare.
În aceeași ordine de idei, potrivit art.10 din Legea nr.56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor "persoanele salarizate potrivit prezentei legi beneficiază la funcția de bază de un spor de vechime în muncă de până la 25% din salariul de bază brut. Sporul de vechime se plătește cu începere de la data întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă" (alin.2).
Acest text introduce o discriminare ce nu are un criteriu obiectiv și rațional, între judecătorii și ceilalți judecători și procurori (magistrați) fiind în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 6 alin. l din Constituția României, aducând atingere independenței judecătorilor, consacrat prin dispozițiile art. 124 alin. 3 din Constituție.
Fața de această situație, instanța apreciază că neacordarea sporului de vechime tuturor magistraților ar conduce la o situație discriminatorie între magistrați și personalul auxiliar pe de o parte și între judecătorii și ceilalți magistrați, pe de altă parte.
Potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, "cadrele militare în activitate și militarii angajați pe bază de contract au dreptul la o soldă lunară compusă din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, îndemnizația de comandă, gradații (spor de vechime în muncă) și îndemnizația de dispozitiv.
În conformitate cu prevederile pct. 11 al Anexei 7 din Legea 138/1999, " agistrații și personalul auxiliar de specialitate, cadre militare în activitate din structurile autorității judecătorești, beneficiază de drepturile reglementate în legislația aplicabilă personalului autorității judecătorești ".
Din aceste prevederi expres incluse în Legea 138/1999 - privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publica și siguranță naționala, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, rezultă cu claritate că reclamanții trebuie să beneficieze atât de sporul de vechime de care beneficiază și ceilalți magistrați, cât și de celelalte drepturi din sistemul de salarii a personalului militar.
Pentru motivele expuse, tribunalul a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții să plătească reclamanților sporul de vechime în muncă corespunzător gradațiilor militare ale fiecăruia începând cu 05 martie 2004 și până la 12 martie 2007, data intrării în vigoare a Legii nr. 45/2007 pentru aprobarea <LLNK 12006 27180 301 0 46>Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
În vederea unei despăgubiri integrale, având în vedere devalorizarea monedei naționale, s-a dispus plata acestor sume, actualizate cu indicii de inflație, de la data scadenței fiecăreia și până la achitarea integrală.
Având în vedere că potrivit art. 1 din OUG nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 228/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, instanța a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Apărării împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății sumelor solicitate.
Împotriva acestei hotărâri, pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Apărării Naționale au declarat recurs.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor s- solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților fata de Ministerul economiei si Finanțelor precum și a respingerii cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Apărării Naționale împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.
În motivare se arată că în mod neîntemeiat instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților față de Ministerul Economiei si Finanțelor:
Instanța nu a ținut cont de prevederile legale incidente speței, respectiv de cele ale Legii finanțelor publice nr. 500/2002, care reglementează constituirea fondurilor publice și prevederea cheltuielilor bugetare cu destinație precisă. Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casă bugetară revine Guvernului și respectiv Parlamentului, potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul este acela care adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de Guvern.
"Rolul Guvernului", art. 18 din legea sus menționată stabilește că acesta asigură elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, precum și supunerea spre adoptare Parlamentului a proiectelor legilor de rectificare bugetara anuala si a contului general anual de execuție.
La art. 14 din Legea nr. 500/2002, unde sunt prevăzute regulile ce guvernează angajarea cheltuielilor bugetare se prevede:
"ART. 14 Reguli privind cheltuielile bugetare
(1) Cheltuielile bugetare au destinație precisă si limitată si sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice si în legile bugetare anuale.
(2) Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) si nici angajată si efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
(3) Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată si plătită dacă nu este aprobată potrivit legii si nu are prevederi bugetare. "
mod neîntemeiat instanța a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale împotriva Ministerului Economiei si Finanțelor:
Din considerentele hotărârii reiese că raționamentul pentru care a fost admisă cererea de chemare in garanție îl constituie necesitatea includerii în bugetul a sumelor necesare plătii drepturilor salariale pretinse.
. includerea unor sume in bugetul nu se poate face în temeiul art. 1 din OUG nr. 22/2002 aprobata prin Legea nr. 228/2002 așa cum a reținut instanța, ci prin legea bugetara anula sau prin legi de rectificare.
De asemenea, instanța a ignorat faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de ordonator de credite, aceasta calitate având-o ministrul, respectiv conducătorul pârâtului de rândul 1.
Așa cum s-a arătat anterior, art. 18 din Legea finanțelor publice nr.500/2002 stabilește că Guvernul asigură elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, precum și supunerea spre adoptare Parlamentului a proiectelor legilor de rectificare bugetară anuală și a contului general anual de execuție.
În plus, bugetul pe anul 2008 fost deja adoptat prin Legea nr. 388/2007 publicată în MO nr. 902/31.12.2007,iar conform art.4 alin 1 și alin 2 din Legea nr. 500/2002, legea bugetară anuală prevede și autorizează pentru anul bugetar, veniturile si cheltuielile, prin buget, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, acestea reprezentând limita maxima care nu poate fi depășita. Ministerul Economiei si Finanțelor nu poate fi obligat să plătească aceste sume și nu ar putea nici să includă în bugetul pe anul 2008 sumele solicitate, atâta timp cât acestea nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală. Legea bugetară anuala poate fi modificată în cursul exercițiului bugetar numai prin legi de rectificare (conform art.6 din Legea sus menționată), legi care, potrivit art. 17 alin 1, sunt elaborate de Guvern în contextul strategiei macro economice asumate de acesta si adoptate de Parlamentul României.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale s- solicitat casarea sentinței.
În motivarea recursului s- invocat că otărârea s-a dat cu încălcarea competentei altei instanțe, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 din Codul d e pr.civilă.
Tribunalul Cluja respins excepția necompetentei materiale a instanței sesizate cu cererea introductivă, motivând că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care reclamanții sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, iar despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii. Soluția de respingere a excepției necompetentei materiale este nelegală, fiind în situația reglementată de legiuitor prin art. 1 alin. (2) din Codul muncii, cod care se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale doar în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.
Conform prevederilor art. 42 alin. (1) din Ordonanța de Urgență nr. 177/2002, "magistrații și celelalte categorii de personal de specialitate, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale, pot face contestație în termen de 5 zile de la data comunicării, la organele de conducere ale Ministerului Justiției sau Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după caz.", iar potrivit alin. (2) din același articol, împotriva hotărârilor organelor de conducere se poate face plângere în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ a Curții de Apel București. Hotărârile acestei instanțe sunt irevocabile." Această normă specială privitoare la competenta materială se regăsește si in dispozițiile art. 36 alin. 1 din nr.OUG 27/2006.
Potrivit art. 36 alin. (1) din OUG 177/2002 si art. 36 alin.1 din OUG27/2006, dispozițiile acestor acte normative se aplică și magistraților militari.
Cum reclamanții fac parte din categoria magistraților, cu o lege specială de organizare și un statut special reglementat și beneficiază de o lege specială de salarizare, în speță sunt aplicabile prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii,potrivit căruia sunt exceptate de la aplicarea prevederilor Codului Muncii legile speciale care conțin dispoziții specifice derogatorii. În circumstanțele redate, competența materială de soluționare a acțiunii aparține Curții de Apel București - Secția contencios-administrativ.
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal si a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a legii.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, privind salarizarea si alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justiției este o lege specială, care prevede, în cuprinsul art. 36 alin. 1 o procedură prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată, de natură contencioasă, în sensul art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă, a cărei neîndeplinire atrage respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Astfel, magistrații nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale pot face contestație, după caz, la organele de conducere ale Ministerului Justiției sau Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de 15 zile de la data comunicării, în speță, data ridicării drepturilor salariale lunare.
Din înscrisurile depuse în probațiune de către reclamanți nu rezultă că au îndeplinit această cerință legală cu caracter imperativ și nu există o hotărâre a organelor de conducere împotriva căreia să se poată înainta o plângere. Prin urmare, soluția legală, în acest caz, trebuia să fie de respingere a acțiunii.
Având în vedere calitatea de militari pe care reclamanții-intimați o au, dispozițiile legale speciale ce stabilesc drepturile de soldă pentru magistrații militari sunt prevederile pct. 11 din Anexa nr. 7 din Legea nr. 138 / 1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții,cu modificările și completările ulterioare, care specifică cu caracter imperativ:
"Magistrații și personalul auxiliar de specialitate, cadre militare în activitate din structurile autorității judecătorești, beneficiază de drepturile reglementate în legislația aplicabilă personalului autorității judecătorești. Pentru calitatea de cadru militar în activitate beneficiază de:
a) solda de grad și gradațiile calculate la aceasta, potrivit legislației aplicabile cadrelor militare în activitate;
b) premii, sporuri și alte drepturi care se acordă personalului militar, mai puțin cele care au corespondent în legislația aplicabilă organelor autorității judecătorești, stabilite prin hotărâre a Guvernului".
Potrivit reglementărilor menționate, magistrați militari beneficiază de gradațiile la care au dreptul, calculate la elementele salariale stabilite în mod expres de legiuitor pentru această categorie de salariați ai Ministerului Apărării și nu la elementele stabilite pentru ceilalți militari În condițiile prevăzute de art. 11 alin. (5) din Legea nr. 138/1999.
Astfel, gradațiile acordate în condițiile alin. (1) al art. 11 se aplică doar soldei de grad, aferente calității de militar si soldei de grad pe care o primesc magistrații militari, nu și indemnizației de magistrat. În virtutea calității de magistrat, reclamanții intimați primesc drepturile prevăzute in actele normative care reglementează drepturile magistraților. Aceste drepturi nu pot fi extinse si asupra drepturilor aferente calității de militar.
Pentru vechimea în munca aferentă calității de militar, magistrații militari au primit si primesc gradațiile prevăzute la alin. (1) al art. 11 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale militarilor.
Pentru vechimea în muncă în calitatea de magistrat sunt aplicabile dispozițiile actelor normative care au reglementat si reglementează salarizarea si alte drepturi ale magistraților. Astfel, prin Legea nr. 45/06.03.2007 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justiției, s-a introdus un nou articol, nr. 41 care prevede că,pentru vechimea în muncă, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrați - asistenți beneficiază de un spor de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, corespunzător timpului efectiv lucrat în programul normal de lucru ".
Or, pentru considerentele arătate, raportat la izvorul de drept diferit, pentru aceeași vechime în muncă se poate acorda atât sporul aferent indemnizației de magistrat, prevăzut la art. 41 alin. (1) din OUG27/2007 sau în actele normative anterioare, cât și cel prevăzut la pct. II, Anexa 7 din Legea nr. 138/1999, aferent numai soldei de grad,dar nu se poate aplica sporul de vechime în magistratură asupra drepturilor salariale aferente calității de militar și nici sporul de vechime reprezentând gradații militare la drepturile aferente calității de magistrat, adică asupra indemnizației brute lunare.
Este de reținut că problematica sporului de vechime în muncă tranșată prin Decizia nr. XXXVI a Înaltei Curți de Casație si Justiție nu este una si aceeași cu cea gradațiilor militare, gradații care reprezintă vechimea în muncă în calitatea de militar, calculată, conform pct. 11, Anexa 7 din Legea nr. 138/1999, numai la solda de grad.
Prin Sentința civilă nr. 658/2008, instanța obliga Ministerul Apărării la plata sporului de vechime în muncă corespunzător gradațiilor militare.
Dar, acest spor de vechime, așa cum este prevăzut de dispozițiile legale care îl reglementează, respectiv de art. 11 alin. 1 raportat la pct. 11 al Anexei nr. 7 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, a fost plătit și este plătit și în prezent reclamanților-intimați pentru întreaga perioadă cât au activat și activează în Ministerul Apărării. In acest sens, acțiunea reclamanților apare ca fiind fără obiect, iar instanța de fond trebuia să o respingă drept consecință.
Hotărârea instanței de fond este contradictorie și conține motive străine de natura pricinii, întrucât întreaga motivare a soluției are ca temei dispoziții din acte normative care privesc sporul de vechime aferent calității de magistrat, respectiv cele din Legea nr. 50/1996, OUG 177/2002, nr.OG 38/2000, Legea nr. 53/2003, Legea nr. 45/2007, apreciindu-se că indemnizația de încadrare brută lunară este unica formă de remunerare a magistraților, ca de la apariția Legii nr. 45/2007 cererea de acordare a sporului de vechime a rămas fără obiect, ca potrivit Legii nr. 50/1996, magistrații au beneficiat, asemenea celorlalte categorii de salariați, de beneficiul procentual al sporului de vechime in munca, până la punerea în aplicare a OG83/2000, prin care, categoria magistraților a fost exceptată de la plata sporului de vechime.
Instanța motivează asupra sporului de vechime în magistratură aferent calității de magistrat și sfârșește a pronunța o hotărâre privind gradațiile militare aferente vechimii în calitate de militar, ceea ce constituie un aspect indubitabil de nelegalizate, potrivit art. 304 pct.7 Cod proc.civ.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite recursurile pentru următoarele considerente:
În privința primului motiv de recurs invocat de recurentul Ministerul Apărării Naționale, respectiv excepția necompetenței materiale a primei instanțe, Curtea reține că în mod corect a fost sesizată prin hotărârea recurată, diferența dintre prezenta acțiune, având ca obiect nu stabilirea unui drept de natură salarială, ci acordarea sa, și acțiunea prevăzută de art.42 alin.1 din OUG nr.177/2002 și art.36 alin.1 și 2 din OUG nr.27/2006 care are ca obiect modul de determinare, de stabilire a drepturilor salariale.
Astfel, Curtea de Apel constată că sub acest aspect, hotărârea recurată a respectat normele de competență prevăzute de art.2 alin.1 lit. c pr.civ. care atribuie tribunalelor competența soluționării litigiilor de muncă, aspect de altfel tranșat de către instanța de recurs într-un prin ciclu procesual (decizia civila nr.1961/17.12.2007 a Curții de APEL CLUJ ).
Nefiind aplicabile dispozițiile OUG nr. 27/2006, după cum s-a reținut anterior, Curtea constată că reclamanții nu trebuiau să urmeze procedura prealabilă, prevăzută de 36 alin. 1 din acest act normativ, ceea ce lipsește de temei critica recurentului.
Cu toate acestea, curtea observă că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii (art.304 pct.7 Cod proc.civ.) și este lipsită de temei legal (art.304 pct.9 Cod proc.civ.).
În acest sens, Curtea constată că prin decizia nr.1961/2007 pronunțată de această instanță într-un prim ciclu procesual (dosarul nr-) s-a stabilit că prezentul litigiu are ca obiect solicitarea reclamanților în calitate de magistrați-militari de li se calcula gradațiile militare, prevăzute de art.11 alin.1 din Legea nr.138/1999, în raport de solda de funcție, solda de grad, solda de merit și indemnizația de comandă, în condițiile în care pct.11 din Anexa 7 acestui act normativ recunoaște dreptul la gradații calculate în raport de solda de grad.
Cu toate că dezlegarea dată de către instanța de recurs acestei probleme de drept, și anume obiectul și cauza acțiunii civile deduse judecății, avea caracter obligatoriu pentru judecătorii fondului, conform art.315 alin.1 Cod proc.civ. hotărârea atacată analizează dispozițiile legale care au reglementat sporul de vechime cuvenit magistraților (art.98 din Legea nr. 92/1992; art.33 din Legea nr. 50/1006), precum și actele normative privind acest spor (art.33 alin.3 din OG nr.83/2000, OUG nr.177/2000).
De asemenea, prima instanță analizat raportul dintre dispozițiile legale menționate anterior și Legea nr. 56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, acte normative care nu îi vizează în nici un fel pe reclamanți (magistrați -militari ).
În fine, prima instanță reținut că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze atât de sporul de vechime cuvenit celorlalți magistrați, cât și de celelalte drepturi din sistemul de salarii al personalului militar, sens în care dispus obligarea pârâților la sporul de vechime în muncă, corespunzător gradațiilor militare ale fiecărui reclamant, pentru perioada 05.03.2004 - 12.03.2007.
Or, această dispoziție nu are în vedere că art.1 alin.2 din OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din Ministerul Justiției, recunoaște magistraților militari aceleași drepturi salariale ca a celorlalți magistrați, inclusiv sporul de vechime în muncă, singura diferență fiind că salarizarea se asigură de Ministerul Apărării Naționale.
În plus, magistrații militari beneficiază de unele drepturi salariale specifice personalului militar, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 138/1999, respectiv solda de grad și gradațiile calculate la acestea, precum și premii și sporuri (pct.11 din Anexa nr.7 Legii nr. 138/1999).
Conținutul soldei de grad și gradațiilor militare este reglementat de Anexa nr.1 pct. C, respectiv de art.11 din Legea nr. 138/1999.
Prin urmare, reclamanții beneficiază atât de sporul de vechime în muncă, reglementat de art.4 alin.1 din OUG nr.27/2006, cât și de gradațiile militare calculate la solda de grad (pct.11 din Anexa nr.7 Legii nr. 138/1999), acestea fiind drepturi salariale distincte, ceea ce nu fost sesizat prin hotărârea atacată, care acordat un spor de vechime, corespunzător gradațiilor militare.
De altfel, această dispoziție este lipsită de eficiență pentru reclamanți care beneficiază de sporul de vechime și de gradațiile militare.
Scopul reclamanților era de li se calcula gradațiile militare la solda de funcție, solda de grad, solda de merit și indemnizația de comandă, conform art.11 alin.5 din Legea nr. 138/1999, precum celorlalte cadre militare. Curtea constată că pretențiilor reclamanților li se opune, însă, pct.11 din Anexa nr.7, care raportează gradațiile militare la solda de grad.
Există, așadar, un impediment legal la cererea reclamanților, care nici nu pot fi considerați discriminați, astfel față de celelalte cadre militare, deoarece nu se află într-o situație comparabilă.
Curtea observă că reclamanții beneficiază și de drepturile salariale prevăzute de OUG nr. 27/2006, spre deosebire de celelalte cadre militare.
Or, nu se poate admite existența unei situații de discriminare strict din perspectiva unui element al salariului, din moment ce, în ansamblu, este evident că drepturile salariale ale reclamanților sunt superioare celor cuvenite celorlalte cadre militare.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de APEL CLUJ, în temeiul art.312 alin.3, raportat la art.304 pct.7 și 9 Cod proc.civ. va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, va modifica parțial hotărârea în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Ca efect al respingerii acțiunii reclamanților, se impune conform art.60 alin.2 Cod proc.civ. respingerea cererii de chemare în garanție, ceea ce impune admiterea recursului declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, fără a mai fi necesară examinarea motivelor de recurs dezvoltate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL APĂRĂRII și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr.658 din 14.04.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea reclamanților, precum și cererea de chemare în garanție.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
în, semnează
Vicepreședintele
Curții de APEL CLUJ,
JUDECĂTOR 2: Sergiu Diaconescu Laura
Red. SD dact. GC
2 ex/14.07.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
